ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3604/2015

Decizia nr. 3604/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/46/2013 la data de 15.10.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, pentru a se dispune anularea Raportului de evaluare nr. 40386/G/II/23.09.2013.

Prin sentința nr. 27/F-CONT din 11 februarie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond a omis să se pronunțe, prin încheiere anterioară sau prin dispozitivul sentinței, asupra excepției nulității absolute a actelor întocmite de inspectorul de integritate, excepție ridicată prin cerere adițională, invocată din nou la termenul din 21.01.2014 și reiterată la termenul din 4.02.2014.

Se mai arată că existau premisele soluționării acestei excepții chiar de la termenul din 21.01.2014, întrucât pârâta își exprimase punctul de vedere cu privire la acest aspect, prin notele scrise.

Arată recurentul că la termenul de judecată din 21.01.2014, instanța de fond a dispus nejustificat o nouă comunicare a excepției către pârâtă, deși o astfel de comunicare nu se mai impunea, întrucât își exprimase punctul vedere încă de la data de 16.12.2013, iar, în condițiile în care a apreciat că nu se poate pronunța la termenul din 21.01.2014, instanța de fond era obligată să dispună, conform art. 248 C. proc. civ., prorogarea discutării excepției, dar a omis acest aspect, prorogând doar discutarea probei cu martori, care nu avea legătură cu excepția, ci viza fondul cauzei.

Mai arată recurentul că la termenul următor, 04.02.2014, instanța a respins proba cu martori și a solicitat concluzii pe fond, ocazie cu care a fost reiterată excepția, inclusiv prin Notele scrise completatorii depuse după dezbateri, însă în minută și în dispozitivul sentinței nu există o pronunțare explicită asupra excepției, și nici considerentele sentinței nu lămuresc acest aspect, deși instanța era obligată să se pronunțe, conform dispozițiilor art. 397 alin. (1) C. proc. civ.

Din acest motiv, în opinia recurentului, sentința este nelegală și se impune casarea, cu trimiterea spre rejudecare.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurentul arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii de natura cauzei, având în vedere că aspectul privind „justificarea sumelor de bani” excede incompatibilității prevăzute de dispozițiile art. 87 lit. k) din Legea nr. 161/2003.

În acest sens, arată recurentul că, în timp ce raportul de evaluare reține că incompatibilitatea ar decurge din faptul că persoana evaluată în perioada 04.06.2008-prezent a desfășurat activități remunerate în cadrul Cabinetului Medical dr. A. simultan cu deținerea funcției de primar al comunei Alunu, jud. Vâlcea, [excluzând deci incompatibilitatea pe temeiul art. 87 lit. g) - calitatea de comerciant persoana fizică], instanța s-a preocupat în motivare de justificarea sumelor menționate în declarația de avere, ceea ce este contrar procedurii de verificare a incompatibilității, prevăzută de art. 20-26 din Legea nr. 176/2010, care a stat la baza raportului de evaluare contestat. Procedura verificării declarațiilor de avere, prevăzută de art. 13-19 din Legea nr. 176/2010, presupune întocmirea unui act administrativ separat și nu s-a pus această problemă la nivelul Agenției Naționale de Integritate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., incident atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, recurentul arată că instanța a acreditat ideea eronată potrivit căreia în sfera de incidență a dispozițiilor art. 87 lit. k) din Legea nr. 161/2003 s-ar include și recurentul, deși din probele administrate rezultă că acesta nu a desfășurat activități remunerate în cadrul Cabinetului Medical Veterinar dr. A., în perioada 2008 - prezent.

Precizează recurentul că titularul Cabinetului Medical Veterinar dr. A. nu a desfășurat activități remunerate în cadrul acestei entități, pe timpul cât a exercitat mandatele succesive de primar, fapt dovedit în mod indubitabil cu probele administrate.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din noul C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul a susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției nulității absolute a actelor întocmite de inspectorul de integritate, invocată de către acesta în mod repetat.

A apreciat recurentul că, deși putea apela la soluțiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ., instanța a dispus o nouă comunicare a excepției către pârâtă, cu toate că aceasta își exprimase deja punctul de vedere asupra excepției la o dată anterioară și nu a dispus prorogarea discutării acestei excepții, ci doar prorogarea probei cu martori, probă care viza fondul cauzei și nu excepția.

A arătat recurentul că nici în minută și nici în dispozitivul sentinței nu există o pronunțare explicită asupra excepției și nici considerentele sentinței nu lămuresc acest aspect.

În opinia Înaltei Curți, în condițiile în care fiecare parte și-a exprimat poziția cu privire la excepția invocată, instanța de fond a apreciat în mod corect că soluționarea acesteia nu poate fi făcută decât odată cu analizarea fondului cauzei, motiv pentru care a procedat la rezolvarea sa în condițiile prevăzute de art. 248 alin. (4) C. proc. civ., pronunțându-se asupra acesteia prin sentința atacată.

În acest sens, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că în partea din raportul de evaluare contestat ce vizează „punctul de vedere al persoanei evaluate” se arată că reclamantul a fost înștiințat prin scrisoare recomandată despre identificarea unor elemente cu privire la starea de incompatibilitate și cu privire la dreptul său de a fi asistat sau reprezentat de un avocat; că acesta și-a exprimat punctul de vedere în care se neagă incompatibilitatea, ca urmare a caracterului liberal al activității, cât și a informațiilor provenite din partea celor două instituții, evocate și în acțiunea introductivă; că prin această parte a raportului nu se confirmă susținerile reclamantului în privința vătămării produse prin neinvitarea sa de a-și susține punctul de vedere și de a se apăra; că acesta nu a negat susținerile pârâtei, conform cărora s-a prezentat la sediul său de două ori, fiind însoțit de reprezentant a doua oară.

Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că „nu pot fi reținute încălcări legale care să conducă la nulitatea raportului sub acest aspect”.

De asemenea, referitor la critica reclamantului potrivit căreia se impunea ca mai întâi să i se solicite punctul de vedere de către pârâtă și ulterior să fie solicitate informații, instanța de fond a reținut în mod corect că „modalitatea adoptată de pârâtă nu încalcă legea, nu i-a produs părții niciun fel de vătămare și nu conduce în consecință la nulitatea actului administrativ”.

Înalta Curte apreciază că în acest mod curtea de apel s-a pronunțat implicit asupra excepției invocate.

Pe cale de consecință, motivul de recurs invocat de reclamant nu este fondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii „se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin Raportul de evaluare nr. 40386/G/II/23.09.2013 s-a reținut starea de incompatibilitate a reclamantului, pentru faptul că în perioada 04.06.2008- prezent a desfășurat activități remunerate în Cabinetul Medical dr. A., simultan cu funcția de primar al Comunei Alunu, fiind încălcate dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. k)) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte constată, în acord cu instanța de primă jurisdicție, că soluția este legală și sub aspectul fondului, deoarece dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 161/2003 privind regimul juridic al incompatibilităților stipulează că funcția de primar este incompatibilă cu orice alte activități remunerate în țară sau în străinătate, cu excepția funcției de cadru didactic, asociație, fundație sau alte organizații neguvernamentale, or, în cauză, conform declarațiilor de avere ale reclamantului, acesta a încasat sume de bani din „activități veterinare”.

Curtea de apel a apreciat în mod corect că susținerile reclamantului, în sensul că a întocmit un contract de mandat și că nu a încasat sume de bani din activități veterinare, sunt contrazise de materialul probator administrat în cauză.

Înalta Curte apreciază, contrar susținerilor recurentului-reclamant enunțate în cererea de recurs, că instanța de fond a analizat pe deplin aspectele legate de exercitarea activității de medicină veterinară de către alte persoane decât reclamantul, raportat la materialul probator administrat în cauză, apreciind în mod corect și legal că situația de fapt ce rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei este de natură să lipsească de relevanță juridică aceste susțineri ale reclamantului.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind motivată și dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din noul C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 27/F-CONT din 11 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2015.