ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 993/2016

Decizia nr. 993/2016 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 613 din 15 octombrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de intimații A., B. și C. și a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva Deciziilor nr. 316 din 20 februarie 2014 și nr. 229 din 09 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția I civilă în Dosarul nr. x/267/2011*; a fost obligat revizuentul la plata către intimați a sumei de 1.150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, curtea de apel a evocat dispozițiile art. 281 1 , art. 281 2 și art. 255 C. proc. civ. și, subliniind că termenul de hotărâre, în sens larg, include și încheierile, a apreciat că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. poate avea ca obiect și încheieri pronunțate în soluționarea unor cereri de lămurire a dispozitivului sau decizii pronunțate în cereri de completare a dispozitivului, așa că excepția inadmisibilității este neîntemeiată. Cu privire la fondul cauzei, a reținut că, în speță, prin sentința civilă nr. 591 din 17 aprilie 2012, Judecătoria Novaci a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții A., B. și C. și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 10.504,6 lei, a admis cererea reconvențională formulată de pârâți și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, a compensat în parte cheltuielile de judecată și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 427 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 2100 din 31 octombrie 2013, Tribunalul Gorj , secția I civilă, a admis recursurile declarate de toate părțile împotriva sentinței sus-menționate, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților după un alt amplasament, a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți la fond și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 745 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți în căile de atac și a obligat recurentul-reclamant la plata către recurenții-pârâți a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

La 28 ianuarie 2013, pârâții A., B. și C. au solicitat îndreptarea, completarea și lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea lor la plata contravalorii arborilor tăiați. Au susținut că, deși în considerentele deciziei pronunțate în recurs se menționează că urmează a se respinge capătul de cerere având ca obiect contravaloarea arborilor tăiați, prin dispozitiv au fost menținute o parte din dispozițiile sentinței, inclusiv cele prin care au fost obligați la plata contravalorii respectivilor arbori.

Prin Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014,Tribunalul Gorj , secția I civilă, a respins cererea, apreciind că dispozitivul Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013 este clar și concis și nu necesită lămuriri sau completări, iar ceea ce a intrat în puterea lucrului judecat este dispozitivul deciziei și nu considerentele acesteia, astfel că existența unei contradicții între considerente și dispozitiv nu poate conduce la modificarea acestuia din urmă. La data de 27 mai 2015, pârâții au solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul precizării, în concret, a sumelor datorate, apreciind că sunt neclarități cu privire la expresia „menține restul dispozițiilor sentinței”.

Prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015, Tribunalul Gorj , secția I civilă, a admis cererea și a lămurit dispozitivul deciziei în sensul că prin formula „menține restul dispozițiilor sentinței" se înțeleg următoarele: admite în parte acțiunea principală, obligă pârâții la plata sumei de 3.506,6 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente Dosarului nr. x/267/2008, capătul de cerere în pretenții fiind respins. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dispozitivul Deciziei nr. 2100 din 31 octombrie 2013 este neclar, provocând confuzie, dar și că nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat, raportat la Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014, prin care Tribunalul Gorj , secția I civilă, a respins cererea de îndreptare eroare materială, completare și lămurire dispozitiv, apreciind că în soluționarea primei cereri au fost analizate aspecte diferite.

A apreciat tribunalul că împrejurarea că cererea soluționată prin decizia respectivă poartă, printre altele, și titulatura de „lămurire dispozitiv”, nu conduce în mod automat la concluzia că ambele cereri au același obiect. În continuare, curtea de apel a evocat dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., subliniind că în cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză. Astfel, notând că prin prima cerere, soluționată prin Decizia nr. 316 din 20 aprilie 2014, s-a solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata contravalorii arborilor tăiați, iar prin cea de a doua cerere s-a solicitat să se consemneze explicit care au fost soluțiile din sentință menținute de tribunal după judecarea recursului,curtea de apela apreciat că acestea au avut obiect diferit, așa încât nu este îndeplinită una dintre condițiile cerute de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. Mai mult, a apreciat că motivul de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constituie remediul final ales de legiuitor pentru asigurarea securității raporturilor juridice care ar fi încălcată prin menținerea a două hotărâri care impun prestații diferite, în aceeași cauză. Așadar, se impune ca autoritatea de lucru judecat să nu fi făcut obiectul unei judecăți anterioare, astfel încât singura posibilitate de soluționare a unei atare excepții este promovarea cererii de revizuire. Or, în ipoteza în care instanța care a pronunțat hotărârea pretins potrivnică a avut în vedere prima hotărâre, invocarea aceleiași excepții pe calea revizuirii este inadmisibilă.

În consecință, constatând că hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în soluționarea unor cereri cu aceeași denumire, dar cu obiect diferit și că excepția autorității de lucru judecat a făcut obiectul unei judecăți anterioare, a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a respins ca nefondată cererea de revizuire. Împotriva acestei decizii, D. a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de revizuire și anulării Deciziei nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj , secția I civilă.

În susținere, a expus situația de fapt și istoricul litigiului și a arătat că intimații au formulat o cerere de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013 a Tribunalului Gorj , secția I civilă , motivându-și demersul judiciar prin prisma faptului că, deși a fost admis recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 591 din 17 aprilie 2012, prin care Judecătoria Novaci a admis acțiunea reclamantului și i-a obligat la plata sumei de 10.504,6 lei, nu a fost respins capătul de cerere privind contravaloarea arborilor; prin Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014,Tribunalul Gorj a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare dispozitiv.

În continuare, a arătat că, ulterior, intimații au formulat o cerere de îndreptare, lămurire și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013 a Tribunalului Gorj , secția I civilă , pentru aceleași motive, respectiv respingerea capătului de cerere privind contravaloarea arborilor, cerere care a fost admisă prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a aceleiași instanțe. În acest context, a arătat că obiectul cererii de îndreptare, lămurire, completare a unui dispozitiv îl reprezintă prestația concretă urmărită, indiferent de denumirea cererii. Or, în speță, prestația urmărită este respingerea capătului de cerere privind contravaloarea arborilor. În final, subliniind că cele două cereri au același obiect, urmărindu-se aceeași finalitate, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010. Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile N.C.P.C. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. Cum, în speță, procesul a început anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., deși recurentul a invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 ale acestui Cod, criticile vor fi examinate din perspectiva dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865 (în continuare, C. proc.

civ.). Pornind de la considerațiile expuse mai sus, instanța supremă,din oficiu,va încadra susținerile recurentului vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Prin prisma acestui motiv de nelegalitate, recurentul a afirmat, în esență, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reținându-se în mod eronat că în speță nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în situația în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat și vizează imposibilitatea executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se poate realiza doar pe calea revizuirii și a anulării ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Condițiile anterior menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire. Înalta Curte constată că prin cererea de revizuire soluționată prin decizia atacată, D. a susținut că Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj, secția I civilă este potrivnică, în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Deciziei nr. 316 din 20 februarie 2014, pronunțată de aceeași instanță. În acest context, constată că prin Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014, Tribunalul Gorj, secția I civilă, a respins cererea prin care intimații au solicitat îndreptarea erorii materiale/completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea lor la plata contravalorii arborilor tăiați.

Pe de altă parte, prin cererea admisă prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, intimații au solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul precizării, în concret, a sumelor datorate, apreciind că sunt neclarități cu privire la expresia „menține restul dispozițiilor sentinței”. Așa fiind, cum obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de pretenția concretă a reclamantului, Înalta Curte impune părților concluzia că cererile soluționate prin deciziile pretins potrivnice au obiecte diferite. Prin urmare, în mod corect a reținut curtea de apel că nu este îndeplinită condiția triplei identități de părți, obiect și cauză.

În altă ordine de idei, se impune menționat că în cadrul judecății cererii soluționate prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, părțile au invocat Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014, instanța reținând însă că nu este incidentă excepția autorității de lucru judecat, aspectele analizate fiind diferite. A apreciat tribunalul că împrejurarea că cererea soluționată prin decizia respectivă poartă, printre altele,și titulatura „lămurire dispozitiv”, nu conduce în mod automat la concluzia că ambele cereri au același obiect. Prin urmare, la pronunțarea deciziei atacate, instanța a avut în vedere prima hotărâre și a dat o dezlegare chestiunii de drept reiterată pe calea revizuirii.

Așadar, cum corect a reținut și curtea de apel, în situația în care a fost invocată prima hotărâre și instanța a respins apărarea formulată, partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, întrucât, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme de drept, rezultând din hotărârea prin care ea a fost examinată, respectiv Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă. Așa fiind, instanța supremă constată că în mod corect curtea de apel a respins calea de atac de retractare, reținând că în cauză nu este incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse mai sus, decizia atacată se dovedește a fi legală, motivul de recurs invocat nejustificând modificarea sa, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat. Stabilind, astfel, culpa procesuală a recurentului în promovarea recursului de față, Înalta Curte îl va obliga, în baza art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316C. proc. civ., la plata sumei de 2.218,41 lei către intimați, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul D. împotriva Deciziei nr. 613 din 15 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Obligă recurentul să plătească intimaților suma de 2.218,41 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2016.