ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 993/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 993/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 993/2016

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin Decizia nr. 613 din 15 octombrie 2015, Curtea de

Apel Craiova, secția I civilă

a respins excepția

inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de

intimații A., B. și C. și a respins ca nefondată cererea de

revizuire formulată de revizuentul D. împotriva Deciziilor nr. 316 din 20

februarie 2014 și nr. 229 din 09 iunie 2015, pronunțate de Tribunalul

Gorj, secția I civilă în Dosarul nr. x/267/2011*; a fost obligat

revizuentul la plata către intimați a sumei de 1.150 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel

a evocat dispozițiile art. 281

1

, art. 281

2

și art.

255 C. proc. civ. și, subliniind că termenul de hotărâre, în

sens larg, include și încheierile, a apreciat că revizuirea

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. poate avea

ca obiect și încheieri pronunțate în soluționarea unor cereri de

lămurire a dispozitivului sau decizii pronunțate în cereri de

completare a dispozitivului, așa că excepția

inadmisibilității este neîntemeiată.

Cu privire la fondul cauzei, a

reținut că, în speță, prin sentința civilă nr. 591

din 17 aprilie 2012, Judecătoria Novaci a admis în parte acțiunea

formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâții A., B.

și C. și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei

de 10.504,6 lei, a admis cererea reconvențională formulată de

pârâți și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile

părților, a compensat în parte cheltuielile de judecată și a

obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 427 lei, cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 2100 din 31

octombrie 2013, Tribunalul Gorj

, secția I civilă,

a admis

recursurile declarate de toate părțile împotriva sentinței

sus-menționate, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a

stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților după

un alt amplasament, a compensat în parte cheltuielile de judecată

efectuate de părți la fond și a obligat pârâții la plata

către reclamant a sumei de 745 lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței, a

compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți

în căile de atac și a obligat recurentul-reclamant la plata

către recurenții-pârâți a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

La 28 ianuarie 2013, pârâții A., B.

și C. au solicitat îndreptarea, completarea și lămurirea

dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul

respingerii capătului de cerere privind obligarea lor la plata

contravalorii arborilor tăiați. Au susținut că, deși

în considerentele deciziei pronunțate în recurs se menționează

că urmează a se respinge capătul de cerere având ca obiect

contravaloarea arborilor tăiați, prin dispozitiv au fost menținute

o parte din dispozițiile sentinței, inclusiv cele prin care au fost obligați

la plata contravalorii respectivilor arbori.

Prin Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014,Tribunalul

Gorj

,

secția I civilă,

a respins cererea, apreciind că dispozitivul

Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013 este clar și concis și

nu necesită lămuriri sau completări, iar ceea ce a intrat în

puterea lucrului judecat este dispozitivul deciziei și nu considerentele

acesteia, astfel că existența unei contradicții între

considerente și dispozitiv nu poate conduce la modificarea acestuia din

urmă.

La data de 27 mai 2015, pârâții au

solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 2100 din 31 octombrie 2013,

în sensul precizării, în concret, a sumelor datorate, apreciind că

sunt neclarități cu privire la expresia „menține restul

dispozițiilor sentinței”.

Prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015,

Tribunalul Gorj

,

secția I civilă,

a admis cererea și a lămurit

dispozitivul deciziei în sensul că prin formula „menține restul

dispozițiilor sentinței" se înțeleg următoarele:

admite în parte acțiunea principală, obligă pârâții la

plata sumei de 3.506,6 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente Dosarului

nr. x/267/2008, capătul de cerere în pretenții fiind respins.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că dispozitivul Deciziei nr. 2100 din 31

octombrie 2013 este neclar, provocând confuzie, dar și că nu este

incidentă excepția autorității de lucru judecat, raportat

la Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014, prin care Tribunalul Gorj

, secția

I civilă,

a respins cererea de îndreptare eroare materială, completare și

lămurire dispozitiv, apreciind că în soluționarea primei cereri au

fost analizate aspecte diferite.

A apreciat tribunalul că

împrejurarea că cererea soluționată prin decizia respectivă

poartă, printre altele, și titulatura de „lămurire dispozitiv”,

nu conduce în mod automat la concluzia că ambele cereri au același

obiect.

În continuare, curtea de apel a evocat

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., subliniind că în

cauză nu este îndeplinită condiția triplei identități

de părți, obiect și cauză.

Astfel, notând că prin prima

cerere, soluționată prin Decizia nr. 316 din 20 aprilie 2014, s-a

solicitat respingerea capătului de cerere privind obligarea pârâților

la plata contravalorii arborilor tăiați, iar prin cea de a doua

cerere s-a solicitat să se consemneze explicit care au fost soluțiile

din sentință menținute de tribunal după judecarea

recursului,curtea de apela apreciat că acestea au avut obiect diferit,

așa încât nu este îndeplinită una dintre condițiile cerute de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Mai mult, a apreciat că motivul

de revizuire prevăzut la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. constituie remediul

final ales de legiuitor pentru asigurarea securității raporturilor

juridice care ar fi încălcată prin menținerea a două

hotărâri care impun prestații diferite, în aceeași cauză. Așadar,

se impune ca autoritatea de lucru judecat să nu fi făcut obiectul

unei judecăți anterioare, astfel încât singura posibilitate de

soluționare a unei atare excepții este promovarea cererii de

revizuire.

Or, în ipoteza în care instanța

care a pronunțat hotărârea pretins potrivnică a avut în vedere

prima hotărâre, invocarea aceleiași excepții pe calea revizuirii

este inadmisibilă.

În consecință, constatând

că hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate în

soluționarea unor cereri cu aceeași denumire, dar cu obiect diferit

și că excepția autorității de lucru judecat a făcut

obiectul unei judecăți anterioare, a apreciat că nu sunt

îndeplinite cerințele impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a

respins ca nefondată cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii,

D. a declarat

recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de revizuire

și anulării Deciziei nr.

229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj

, secția

I civilă.

În susținere, a expus

situația de fapt și istoricul litigiului și a arătat

că intimații au formulat o cerere de îndreptare, lămurire

și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013

a Tribunalului Gorj

, secția I civilă

, motivându-și

demersul judiciar prin prisma faptului că, deși a fost admis recursul

declarat împotriva sentinței civile nr. 591 din 17 aprilie 2012, prin care

Judecătoria Novaci a admis acțiunea reclamantului și i-a obligat

la plata sumei de 10.504,6 lei, nu a fost respins capătul de cerere

privind contravaloarea arborilor; prin Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014,Tribunalul

Gorj a respins cererea de îndreptare, lămurire și completare

dispozitiv.

În continuare, a arătat că,

ulterior, intimații au formulat o cerere de îndreptare, lămurire

și completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 2100 din 31 octombrie 2013

a Tribunalului Gorj

, secția I civilă

, pentru

aceleași motive, respectiv respingerea capătului de cerere privind

contravaloarea arborilor, cerere care a fost admisă prin Decizia nr. 229

din 09 iunie 2015 a aceleiași instanțe.

În acest context, a arătat

că obiectul cererii de îndreptare, lămurire, completare a unui

dispozitiv îl reprezintă prestația concretă urmărită,

indiferent de denumirea cererii.

Or, în speță, prestația

urmărită este respingerea capătului de cerere privind

contravaloarea arborilor.

În final, subliniind că cele

două cereri au același obiect, urmărindu-se aceeași

finalitate, a apreciat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 322

pct. 7 C. proc. civ.

În drept, a invocat dispozițiile art.

488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Analizând actele dosarului, precum

și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, trebuie subliniat

că, potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012,

dispozițiile N.C.P.C. se aplică numai proceselor și

executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Cum, în speță, procesul a

început anterior intrării în vigoare a N.C.P.C., deși recurentul a

invocat art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 ale acestui Cod, criticile vor fi

examinate din perspectiva dispozițiilor C. proc. civ. de la 1865 (în

continuare, C. proc. civ.).

Pornind de la considerațiile

expuse mai sus, instanța supremă,din oficiu,va încadra susținerile

recurentului vizând aplicarea greșită a dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ. în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Prin prisma acestui motiv de

nelegalitate, recurentul a afirmat, în esență, că decizia

atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., reținându-se în mod eronat că în speță nu este

îndeplinită condiția triplei identități de părți,

obiect și cauză.

Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de

apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere în

situația în care există hotărâri definitive potrivnice date de

instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași părți, având

aceeași calitate.

Rațiunea reglementării

cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă

din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului

autorității de lucru judecat și vizează imposibilitatea

executării hotărârilor, întrucât fiecare parte se prevalează de

hotărârea ce îi este favorabilă, iar ieșirea din situația

imposibilă generată de existența hotărârilor potrivnice se

poate realiza doar pe calea revizuirii și a anulării ultimei

hotărâri, care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Condițiile anterior

menționate trebuie însă îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia

dintre ele ducând la respingerea cererii de revizuire.

Înalta Curte constată că

prin cererea de revizuire soluționată prin decizia atacată,

D.

a

susținut că Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj,

secția I civilă este potrivnică, în sensul art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., Deciziei nr. 316 din 20 februarie 2014, pronunțată de

aceeași instanță.

În acest context, constată

că prin Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014, Tribunalul Gorj,

secția I civilă, a respins cererea prin care intimații au

solicitat îndreptarea erorii materiale/completarea dispozitivului Deciziei civile

nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul respingerii capătului de cerere

privind obligarea lor la plata contravalorii arborilor tăiați.

Pe de altă parte, prin cererea

admisă prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj,

secția I civilă, intimații au solicitat lămurirea dispozitivului

Deciziei nr. 2100 din 31 octombrie 2013, în sensul precizării, în concret,

a sumelor datorate, apreciind că sunt neclarități cu privire la

expresia „menține restul dispozițiilor sentinței”.

Așa fiind, cum obiectul cererii

de chemare în judecată este reprezentat de pretenția concretă a

reclamantului, Înalta Curte impune părților concluzia că cererile

soluționate prin deciziile pretins potrivnice au obiecte diferite.

Prin urmare, în mod corect a

reținut curtea de apel că nu este îndeplinită condiția

triplei identități de părți, obiect și cauză.

În altă ordine de idei, se impune

menționat că în cadrul judecății cererii soluționate

prin Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015 a Tribunalului Gorj, secția I

civilă, părțile au invocat Decizia nr. 316 din 20 februarie 2014,

instanța reținând însă că nu este incidentă

excepția autorității de lucru judecat, aspectele analizate fiind

diferite.

A apreciat tribunalul că

împrejurarea că cererea soluționată prin decizia respectivă

poartă, printre altele,și titulatura „lămurire dispozitiv”, nu

conduce în mod automat la concluzia că ambele cereri au același

obiect.

Prin urmare, la pronunțarea

deciziei atacate, instanța a avut în vedere prima hotărâre și a

dat o dezlegare chestiunii de drept reiterată pe calea revizuirii.

Așadar, cum corect a reținut

și curtea de apel, în situația în care a fost invocată prima

hotărâre și instanța a respins apărarea formulată,

partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii,

întrucât, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei

probleme de drept, rezultând din hotărârea prin care ea a fost

examinată, respectiv Decizia nr. 229 din 09 iunie 2015,

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă.

Așa fiind, instanța

supremă constată că în mod corect curtea de apel a respins calea

de atac de retractare, reținând că în cauză nu este

incidentă ipoteza de revizuire prevăzută de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse

mai sus, decizia atacată se dovedește a fi legală, motivul de

recurs invocat nejustificând modificarea sa, astfel că, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează să fie respins ca nefondat.

Stabilind, astfel, culpa

procesuală a recurentului în promovarea recursului de față,

Înalta Curte îl va obliga, în baza art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu

aplicarea art. 316C. proc. civ., la plata sumei

de 2.218,41 lei

către intimați,

cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de recurentul D. împotriva Deciziei nr. 613 din 15 octombrie 2015, pronunțată

de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Obligă recurentul să

plătească intimaților suma de 2.218,41 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi,

31 mai

2016.