ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 899/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 899/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.009,63 RON, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 887 RON și penalități de întârziere în cuantum de 122,63 RON, aferente perioadei iulie 2014 - aprilie 2015.
Prin sentința civilă nr. 13301/2015 din 02 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Craiova, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. și C., au fost obligați pârâții, în solidar, către reclamantă la plata sumei de 1.009,63 RON, reprezentând cheltuieli de întreținere restante, respectiv suma de 887 RON și penalități de întârziere în cuantum de 122,63 RON, aferente perioadei iulie 2014 - aprilie 2015 și au fost obligați pârâții, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 250 RON, reprezentând onorariu avocat.
Prin decizia nr. 870/2016 din 18 aprilie 2016, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins apelul declarat de apelanții-pârâți B. și C., împotriva sentinței civile nr. 13301/2015 din 02 noiembrie 2015, pronunțate de Judecătoria Craiova în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.
Prin decizia nr. 342 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-pârâți B. și C., împotriva deciziei civile nr. 870/2016 din 18 aprilie 2016, având ca obiect pretenții. A fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Împotriva deciziei nr. 342 din 29 septembrie 2016, pârâții B. și C. au formulat recurs, menționând că motivarea recursului va fi făcută după comunicarea deciziei.
Recursul nu este motivat, nefiind indicat temeiul de drept al cererii.
A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea anulare a recursului, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) noul C. proc. civ., raportat la art. 493 alin. (3) din același cod.
Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 martie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.
Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte va aplica acestuia sancțiunea nulității, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare."
Art. 487 din noul C. proc. civ., impune ca motivarea recursului să se facă prin cererea de recurs, afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.
Conform art. 470 alin. (5) din același cod, "În cazul în care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii."
Raportat la dispozițiile legale mai sus menționate, reiese că motivarea cererii de recurs trebuia să fie făcută până la data de 13 octombrie 2016, decizia nr. 342 din 29 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă fiind comunicată recurenților la data de 10 octombrie 2016.
Sancțiunea nemotivării recursului în termenul legal este nulitatea, raportat la dispozițiile art. 489 alin. (1) din noul C. proc. civ.
Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenții - pârâți B. și C. împotriva deciziei nr. 342 din 29 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenții - pârâți B. și C. împotriva deciziei nr. 342 din 29 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2017.