ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel

Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 29

septembrie 2011, reclamanta SC P. SRL a solicitat să se constate nelegalitatea

prevederilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea normelor

metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999 relativ la prevederile art. 14

alin. (2), raportate la prevederile art. 10 lit. b) (teza finala), respectiv

prevederile art. 11 al alin. (3) (teza finala) din O.U.G. nr. 28/1999, pe care

le consideră neconstituționale, în raport cu prevederile art. 45 - Libertatea

economica coroborat cu prevederile 56 Contribuții financiare, respectiv art. 41

al. (1) - Munca si protecția sociala a muncii precum si relativ la prevederile art.

44 din Constituția României.

Prin întâmpinare,

pârâtul G.R. a solicitat instanței să constate inadmisibilitatea cererii de

chemare în judecată.

În cauză a formulat

cerere de intervenție M.F.P., în interesul pârâtului G.R., intervenientul

justificându-și calitatea procesuală prin faptul că este inițiator al Hotărârii

G.R. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea

O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate

de marcat electronice fiscale.

Intervenientul a

invocat, de asemenea, excepția de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate,

față de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a depus

precizare și note scrise, prin care a arătat că a înțeles să formuleze excepția

de nelegalitate a prevederilor art. 123, 124 și 125 a H.G. nr. 479/2003.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin

Sentința nr. 230 din 25

iunie 2012, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității invocată de

intervenientul M.F.P.; a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate

formulată de reclamanta SC P. SRL, în contradictoriu cu pârâții Comisariatul

General al G.F. și G.R. și cu intervenientul M.F.P. și a admis cererea de

intervenție formulată de intervenientul M.F.P. în interesul pârâtului G.R.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității este

nefondată întrucât, deși art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 262/2007, face referire doar la actul

administrativ unilateral cu caracter individual, opinia Înaltei Curți de

Casație și Justiție (Decizia nr. 2438/2009 pronunțată în dosar nr. 137/35/2009)

este în sensul că se poate invoca excepția de nelegalitate și cu privire la

actul administrativ cu caracter normativ, deoarece în cuprinsul alin. (2) al art.

4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral”, fără a se mai face

distincție între cel normativ și cel individual și în virtutea principiului de

drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul în care produce efecte.

Pe fondul cauzei, s-a

constatat că, prin excepția de nelegalitate formulată de reclamanta SC P. SRL

și precizată ulterior, s-a solicitat constatarea nelegalității prevederilor art.

123, 124 și 125 din H.G. nr. 479/2003, față de prevederile O.U.G. nr. 28/1999

și art. 3 lit. a) C. fisc.

A reținut că

prevederile art. 123 din H.G. nr. 479/2003 sunt în concordanță cu prevederile art.

14 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999, care prevăd măsura suspendării activității

pentru nedotarea cu aparate de marcat electronice fiscale, respectiv cu

prevederile art. 10 lit. b) și art. 11 din O.U.G. nr. 28/1999, conform cărora

neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza

aparate de marcat electrice fiscale în termenul legal constituie contravenție

și se sancționează cu amendă.

De asemenea, prima

instanță a constatat că prevederile art. 124 din H.G. nr. 479/2003

reglementează procedura de constatare a contravenției și de aplicare a

sancțiunii, în concordanță cu prevederile art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 28/1999,

respectiv stabilește cine e organul de control competent să constate săvârșirea

contravenției și să aplice sancțiunea și ce măsuri trebuie luate odată cu

suspendarea activității.

Totodată, a apreciat

că și prevederile art. 125 din H.G. nr. 479/2003 sunt în concordanță cu

prevederile art. 11 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 28/1999, conform cărora

sumele încasate din livrarea de bunuri și prestarea de servicii după

suspendarea activității se confiscă.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamanta SC P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat

admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință,

admiterea acțiunii în sensul admiterii excepției de nelegalitate a prevederilor

art. 123, 124 și 125 din H.G. nr. 479/2003 raportate la prevederile art. 3 C. fisc.

Prin Încheierea de ședință din data de 19

februarie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., s-a dispus suspendarea judecării recursului, constatându-se că niciuna

dintre părți nu s-a prezentat la strigarea cauzei și nu a fost solicitată nici

judecata in lipsă.

Datorită faptului că, până la data de 20

februarie 2014, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și

nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și

Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se

discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc.

civ.

Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C.

proc. civ., „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs,

revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept,

chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an”, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. „perimarea se întrerupe prin

îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de

către partea care justifică interes”.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de

procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt

prevăzute în art. 249 – art. 251 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea

dispozițiilor art. 252 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu

perimarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de SC P. SRL

împotriva Sentinței nr. 230/CA/2012 – P.I. din 25 iunie 2012 a Curții de Apel

Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8

aprilie 2014.