ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5320/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul excepției de nelegalitate. Cadrul procesual Tribunalul Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 29 decembrie 2010, a suspendat judecarea recursului cu care era învestit până la soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999, invocată de recurenta SC M.R. SRL la termenul din 17 decembrie 2010, sens în care a trimis dosarul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării acestei excepții. În dezvoltarea excepției de nelegalitate, SC M.R.

SRL a arătat că prin O.U.G. nr. 28/1999 a fost reglementată obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, perioada de dotare, distribuitorii autorizați, dar și faptele ce constituie contravenție. A precizat că, pe lângă faptul că potrivit art. 11 alin. (3) din ordonanță, în teza finală se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după suspendarea activității, făcând trimitere la art. 14, prin art. 125 din hotărâre, se sancționează drept contravenție "continuarea livrării de bunuri și prestarea de servicii după suspendarea activității unității", ceea ce este inadmisibil. Hotărârea nr. 479/2003 nu face altceva decât sa aprobe "norme metodologice" elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru aplicarea ordonanței de urgență.

În această situație, norma dată în aplicarea legii nu este de natură a aduce completări ori adăugiri acesteia, ori să incrimineze fapte nesancționate de legea în aplicarea căreia a fost dată. Potrivit dispozițiilor art. 108 din Constituția României, „Guvernul adoptă hotărâri și ordonanțe. (alin. (1)) Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor”, (alin. (2)), iar "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta". (alin. (3)) Dacă prin O.U.G. nr. 28/1999 Guvernul a fost abilitat să emită norme metodologice, hotărârea de aprobare a normelor metodologice nu putea să fie dată decât în aplicarea ordonanței, fără a avea posibilitatea să adauge ori să completeze legea.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 4 martie 2011 intimata Garda Financiară Maramureș a solicitat respingerea excepției de nelegalitate a art. 125 din H.G. nr. 479/2003 invocată de petenta SC M.R. SRL. A arătat că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 2/2001 „constituie contravenție, fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului General al municipiului București” iar potrivit art. 2 din același act normativ, „prin legi, ordonanțe sau hotărâri a Guvernului se pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate”, concluzionând că normele metodologice, publicate sub formă de hotărâre de guvern pot sancționa fapte de natură contravențională.

Pârâtul Guvernul României, în apărările formulate a solicitat de asemenea respingerea excepției de nelegalitate formulată de reclamantă insistând asupra respectării dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința civilă nr. 290 din 16 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate ca nefondată. Instanța a reținut că din analiza comparativă a textelor legale enunțate anterior rezultă fără echivoc faptul că O.U.G. nr. 28/1999 prevede - la art. 11 alin. (3) - drept contravenție fapta de a continua livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după suspendarea activității operatorilor economici și o sancționează cu amendă contravențională, precum și cu confiscarea sumelor astfel obținute, prevederile existente în H.G.

nr. 479/2003 - art. 125 - reiterând practic dispozițiile legale existente. Instanța a mai arătat că dispozițiile cuprinse în normele de aplicare nu contravin celor existente în actul normativ cu putere juridică superioară astfel că excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă apare ca fiind nefondată. 3. Recursul declarat de SC M.R. SRL Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC M.R. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, precum și art. 304 1 din C. proc. civ. Recurenta susține că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 10 - 14 din O.U.G. nr. 28/1999, ignorând că fapta pentru care a fost sancționată nu a fost enumerată de art. 10 din ordonanța de urgență ca fiind contravenție, ea fiind însă prevăzută în hotărârea de guvern care aprobă normele metodologice dată în aplicarea ordonanței.

În aceste condiții, mai arată recurenta, au fost încălcate dispozițiile art. 108 din Constituție, precum și prevederile Legii nr. 24/2000, nefiind de conceput extinderea faptelor ce constituie contravenție, deoarece nu aceasta a fost voința legiuitorului. 4. Apărările formulate de intimați Prin întâmpinările formulate, atât Guvernul României cât și Garda Financiară au solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând considerentele primei instanțe. În plus, Guvernul României a mai arătat că adoptarea actului normativ contestat s-a realizat ca urmare a necesității revizuirii de ansamblu a normelor metodologice aprobate prin H.G. nr. 477/1999, pentru adaptarea acestora la noile dispoziții legale introduse prin modificările aduse O.U.G.

nr. 28/1999. La rândul său, intimata Garda Financiară - Comisariatul General - Secția Maramureș a susținut că, potrivit art. 2 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, Guvernul are capacitatea de a legifera în materie contravențională în toate domeniile de activitate. II. Considerentele Înaltei Curții asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de drept relevante Textul atacat cu excepția de nelegalitate, art. 125 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G.

nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată, are următorul cuprins: „Continuarea livrării de bunuri și prestarea de servicii după suspendarea activității unității se sancționează cu amendă contravențională și cu confiscarea sumelor încasate din aceste activități, conform art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din O.U.G.”. La rândul lor, art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din O.U.G.

nr. 28/1999 dispun că: „ (1) Amenzile pentru contravențiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepția celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel: b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h 1 ), i), j), l) și m) se sancționează cu amendă de la 8.000 RON la 10.000 RON; (3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat.

De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activității operatorilor economici, potrivit art. 14.”. Analizând comparativ textul atacat cu excepția de nelegalitate cu dispozițiile cu forță juridică superioară cuprinse în ordonanța de urgență în baza căreia a fost emis, Înalta Curte constată, la fel ca judecătorul de la curtea de apel, că nu a fost încălcat principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Teza recurentei privind crearea unei contravenții noi printr-un act normativ de forță inferioară ordonanței de urgență, peste sau contra prevederilor acesteia, este complet lipsită de suport.

Este evident că suspendarea activității operatorilor economici, dispusă cu titlu de sancțiune potrivit art. 14 din ordonanța de urgență pentru faptele enumerate (neîndeplinirea obligației de a se dota cu aparate de marcat electronice, neutilizarea acestora ori neemiterea bonurilor fiscale) nu exonerează de răspundere contravențională pe aceia care în această perioadă continuă să încalce prevederile art. 10 din ordonanță, deși între timp activitatea lor a fost suspendată. Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie de contravenții, săvârșirea repetată a unor fapte contravenționale atrage aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că soluția adoptată în prezenta cauză este conformă cu jurisprudența acestei instanțe în privința excepției de nelegalitate a textului normativ examinat, reliefată, de exemplu prin Decizia nr. 4272 din 18 august 2005. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva Sentinței nr. 290/2011 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.