ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5320/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procesual

Tribunalul Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 29

decembrie 2010, a suspendat judecarea recursului cu care era învestit până la

soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 125 din H.G. nr.

479/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.

28/1999, invocată de recurenta SC M.R. SRL la termenul din 17 decembrie 2010,

sens în care a trimis dosarul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării

acestei excepții.

În dezvoltarea

excepției de nelegalitate, SC M.R. SRL a arătat că prin O.U.G. nr. 28/1999 a

fost reglementată obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat

electronice fiscale, perioada de dotare, distribuitorii autorizați, dar și

faptele ce constituie contravenție.

A precizat că, pe

lângă faptul că potrivit art. 11 alin. (3) din ordonanță, în teza finală se

confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după

suspendarea activității, făcând trimitere la art. 14, prin art. 125 din

hotărâre, se sancționează drept contravenție "continuarea livrării de

bunuri și prestarea de servicii după suspendarea activității unității",

ceea ce este inadmisibil.

Hotărârea nr.

479/2003 nu face altceva decât sa aprobe "norme metodologice"

elaborate de Ministerul Finanțelor Publice, pentru aplicarea ordonanței de

urgență. În această situație, norma dată în aplicarea legii nu este de natură a

aduce completări ori adăugiri acesteia, ori să incrimineze fapte nesancționate

de legea în aplicarea căreia a fost dată.

Potrivit

dispozițiilor art. 108 din Constituția României, „Guvernul adoptă hotărâri și

ordonanțe. (alin. (1)) Hotărârile se emit pentru organizarea executării

legilor”, (alin. (2)), iar "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi

speciale de abilitare în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta".

(alin. (3))

Dacă prin O.U.G. nr.

28/1999 Guvernul a fost abilitat să emită norme metodologice, hotărârea de

aprobare a normelor metodologice nu putea să fie dată decât în aplicarea

ordonanței, fără a avea posibilitatea să adauge ori să completeze legea.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar în data de 4 martie 2011 intimata Garda Financiară Maramureș a

solicitat respingerea excepției de nelegalitate a art. 125 din H.G. nr.

479/2003 invocată de petenta SC M.R. SRL.

A arătat că, potrivit

art. 1 din O.G. nr. 2/2001 „constituie contravenție, fapta săvârșită cu

vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a

Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei,

orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului

județean ori a Consiliului General al municipiului București” iar potrivit art.

2 din același act normativ, „prin legi, ordonanțe sau hotărâri a Guvernului se

pot stabili și sancționa contravenții în toate domeniile de activitate”,

concluzionând că normele metodologice, publicate sub formă de hotărâre de

guvern pot sancționa fapte de natură contravențională.

Pârâtul Guvernul

României, în apărările formulate a solicitat de asemenea respingerea excepției

de nelegalitate formulată de reclamantă insistând asupra respectării

dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

de apel

Prin Sentința civilă

nr. 290 din 16 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate ca nefondată.

Instanța a reținut că

din analiza comparativă a textelor legale enunțate anterior rezultă fără

echivoc faptul că O.U.G. nr. 28/1999 prevede - la art. 11 alin. (3) - drept

contravenție fapta de a continua livrarea de bunuri sau prestarea de servicii

după suspendarea activității operatorilor economici și o sancționează cu amendă

contravențională, precum și cu confiscarea sumelor astfel obținute, prevederile

existente în H.G. nr. 479/2003 - art. 125 - reiterând practic dispozițiile

legale existente.

Instanța a mai arătat

că dispozițiile cuprinse în normele de aplicare nu contravin celor existente în

actul normativ cu putere juridică superioară astfel că excepția de nelegalitate

invocată de către reclamantă apare ca fiind nefondată.

de SC M.R. SRL

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs SC M.R. SRL, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9,

precum și art. 304

1

din C. proc. civ.

Recurenta susține că

prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 10 - 14 din

O.U.G. nr. 28/1999, ignorând că fapta pentru care a fost sancționată nu a fost

enumerată de art. 10 din ordonanța de urgență ca fiind contravenție, ea fiind

însă prevăzută în hotărârea de guvern care aprobă normele metodologice dată în

aplicarea ordonanței.

În aceste condiții,

mai arată recurenta, au fost încălcate dispozițiile art. 108 din Constituție,

precum și prevederile Legii nr. 24/2000, nefiind de conceput extinderea

faptelor ce constituie contravenție, deoarece nu aceasta a fost voința

legiuitorului.

formulate de intimați

Prin întâmpinările

formulate, atât Guvernul României cât și Garda Financiară au solicitat

respingerea recursului ca nefondat, reiterând considerentele primei instanțe.

În plus, Guvernul

României a mai arătat că adoptarea actului normativ contestat s-a realizat ca

urmare a necesității revizuirii de ansamblu a normelor metodologice aprobate

prin H.G. nr. 477/1999, pentru adaptarea acestora la noile dispoziții legale

introduse prin modificările aduse O.U.G. nr. 28/1999.

La rândul său, intimata

Garda Financiară - Comisariatul General - Secția Maramureș a susținut că,

potrivit art. 2 din O.G. nr. 2/2001 aprobată prin Legea nr. 180/2002, Guvernul

are capacitatea de a legifera în materie contravențională în toate domeniile de

activitate.

II. Considerentele

Înaltei Curții asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât și

sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este nefondat.

relevante

Textul atacat cu

excepția de nelegalitate, art. 125 din H.G. nr. 479/2003 privind aprobarea

Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999 privind obligația

agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale,

republicată, are următorul cuprins:

„Continuarea livrării de bunuri și prestarea de

servicii după suspendarea activității unității se sancționează cu amendă

contravențională și cu confiscarea sumelor încasate din aceste activități,

conform art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din O.U.G.”.

La rândul lor, art.

11 alin. (1) lit. b) și alin. (3) din O.U.G. nr. 28/1999 dispun că:

„

(1)

Amenzile pentru contravențiile prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor

economici, cu excepția celor prevăzute la art. 10 lit. d), astfel:

b)

faptele prevăzute la

art. 10 lit. a), b), h

1

), i), j), l) și m) se sancționează cu amendă

de la 8.000 RON la 10.000 RON;

(3)

Sumele găsite la punctele de vânzare

a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici

prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise

în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul

special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz,

sunt considerate fără proveniență și se confiscă, făcându-se venit la bugetul

de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori

prestarea de servicii după suspendarea activității operatorilor economici,

potrivit art. 14.”.

Analizând comparativ

textul atacat cu excepția de nelegalitate cu dispozițiile cu forță juridică

superioară cuprinse în ordonanța de urgență în baza căreia a fost emis, Înalta

Curte constată, la fel ca judecătorul de la curtea de apel, că nu a fost

încălcat principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative consacrat în

art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Teza recurentei

privind crearea unei contravenții noi printr-un act normativ de forță

inferioară ordonanței de urgență, peste sau contra prevederilor acesteia, este

complet lipsită de suport.

Este evident că

suspendarea activității operatorilor economici, dispusă cu titlu de sancțiune

potrivit art. 14 din ordonanța de urgență pentru faptele enumerate

(neîndeplinirea obligației de a se dota cu aparate de marcat electronice,

neutilizarea acestora ori neemiterea bonurilor fiscale) nu exonerează de

răspundere contravențională pe aceia care în această perioadă continuă să

încalce prevederile art. 10 din ordonanță, deși între timp activitatea lor a

fost suspendată.

Potrivit art. 10

alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie de contravenții,

săvârșirea repetată a unor fapte contravenționale atrage aplicarea unor

sancțiuni corespunzătoare.

Nu în ultimul rând,

Înalta Curte reține că soluția adoptată în prezenta cauză este conformă cu

jurisprudența acestei instanțe în privința excepției de nelegalitate a textului

normativ examinat, reliefată, de exemplu prin Decizia nr. 4272 din 18 august

2005.

soluției instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. și art. 4 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva Sentinței nr. 290/2011 din 16 mai

2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2011.