ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 29 decembrie 2010, a suspendat judecarea recursului cu care era învestit, până la soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 125 din H.G. nr. 479/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr. 28/1999, excepție invocată de recurenta SC M.R. SRL la termenul din 17 decembrie 2010, sens în care a trimis dosarul Curții de Apel Cluj în vederea soluționării acestei excepții. Prin sentința civilă nr. 290 din 16 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că din analiza comparativă a textelor legale enunțate rezultă fără echivoc faptul că O.U.G. nr. 28/1999 prevede drept contravenție, la art. 11 alin. (3), fapta de a continua livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după suspendarea activității operatorilor economici și o sancționează cu amendă contravențională, precum și cu confiscarea sumelor astfel obținute, prevederile existente în H.G. nr. 479/2003, art. 125, reiterând practic dispozițiile legale existente. Instanța a mai arătat că dispozițiile cuprinse în normele de aplicare nu contravin celor existente în actul normativ cu putere juridică superioară, astfel că excepția de nelegalitate invocată de către reclamantă apare ca fiind nefondată.

Prin decizia nr. 5320/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva sentinței nr. 290/2011 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, la fel ca judecătorul fondului, că, a nalizând comparativ textul atacat cu excepția de nelegalitate cu dispozițiile cu forță juridică superioară cuprinse în ordonanța de urgență în baza căreia a fost emis, se constată că nu a fost încălcat principiul ierarhiei forței juridice a actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Instanța de control judiciar a apreciat că teza recurentei privind crearea unei contravenții noi printr-un act normativ de forță inferioară ordonanței de urgență, peste sau contra prevederilor acesteia, este complet lipsită de suport. S-a apreciat ca fiind evident faptul că suspendarea activității operatorilor economici, dispusă cu titlu de sancțiune, potrivit art. 14 din ordonanța de urgență, pentru faptele enumerate (neîndeplinirea obligației de a se dota cu aparate de marcat electronice, neutilizarea acestora ori neemiterea bonurilor fiscale) nu exonerează de răspundere contravențională pe aceia care în această perioadă continuă să încalce prevederile art. 10 din ordonanță, deși între timp activitatea lor a fost suspendată.

Instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie de contravenții, săvârșirea repetată a unor fapte contravenționale atrage aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare. Înalta Curte a apreciat că soluția adoptată în această cauză este conformă cu jurisprudența acestei instanțe în privința excepției de nelegalitate a textului normativ examinat, reliefată exemplificativ prin decizia nr. 4272 din 18 august 2005 . Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare recurenta SC M.R. SRL Baia Mare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ. , solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, deoarece judecata s-a înfăptuit fără a se vedea lipsa de apărare a recurentei.

Examinând cauza și decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”. Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul. Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege. Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc. Fiind un text de excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv. În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației, există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală a fiecăreia dintre acestea. Totodată textul se referă expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate. În esență, o atare omisiune nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc.

civ., a examinat cauza sub toate aspectele. Față de cele ce preced, instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, aceasta invocând aspecte ce țin de fondul cauzei. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva deciziei nr. 5320 din 11 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.