ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4508/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Mureș, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 29

decembrie 2010, a suspendat judecarea recursului cu care era învestit, până la

soluționarea excepției de nelegalitate a prevederilor art. 125 din H.G. nr.

479/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.

28/1999, excepție invocată de recurenta SC M.R. SRL la termenul din 17

decembrie 2010, sens în care a trimis dosarul Curții de Apel Cluj în vederea

soluționării acestei excepții.

Prin sentința civilă

nr. 290 din 16 mai 2011 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate ca nefondată.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în

esență, că din analiza comparativă a textelor legale enunțate rezultă fără

echivoc faptul că O.U.G. nr. 28/1999 prevede drept contravenție, la art. 11

alin. (3), fapta de a continua livrarea de bunuri sau prestarea de servicii după

suspendarea activității operatorilor economici și o sancționează cu amendă

contravențională, precum și cu confiscarea sumelor astfel obținute, prevederile

existente în H.G. nr. 479/2003, art. 125, reiterând practic dispozițiile legale

existente.

Instanța a mai arătat

că dispozițiile cuprinse în normele de aplicare nu contravin celor existente în

actul normativ cu putere juridică superioară, astfel că excepția de

nelegalitate invocată de către reclamantă apare ca fiind nefondată.

Prin decizia nr.

5320/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de SC M.R. SRL Baia Mare

împotriva sentinței nr. 290/2011 din 16 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de recurs a reținut,

la fel

ca judecătorul fondului,

că, a

nalizând

comparativ textul atacat cu excepția de nelegalitate cu dispozițiile cu forță

juridică superioară cuprinse în ordonanța de urgență în baza căreia a fost

emis, se constată că nu a fost încălcat principiul ierarhiei forței juridice a

actelor normative, consacrat în art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4

alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru

elaborarea actelor normative.

Instanța

de control judiciar a apreciat că teza recurentei privind crearea unei

contravenții noi printr-un act normativ de forță inferioară ordonanței de

urgență, peste sau contra prevederilor acesteia, este complet lipsită de

suport.

S-a

apreciat ca fiind evident faptul că suspendarea activității operatorilor

economici, dispusă cu titlu de sancțiune, potrivit art. 14 din ordonanța de

urgență, pentru faptele enumerate (neîndeplinirea obligației de a se dota cu

aparate de marcat electronice, neutilizarea acestora ori neemiterea bonurilor

fiscale) nu exonerează de răspundere contravențională pe aceia care în această

perioadă continuă să încalce prevederile art. 10 din ordonanță, deși între timp

activitatea lor a fost suspendată.

Instanța

de control judiciar a avut în vedere faptul că potrivit art. 10 alin. (1) din

O.G. nr. 2/2001, dreptul comun în materie de contravenții, săvârșirea repetată

a unor fapte contravenționale atrage aplicarea unor sancțiuni corespunzătoare.

Înalta

Curte a apreciat că soluția adoptată în această cauză este conformă cu

jurisprudența acestei instanțe în privința excepției de nelegalitate a textului

normativ examinat, reliefată exemplificativ prin decizia nr. 4272 din 18 august

2005

.

Împotriva acestei decizii

a formulat contestație în anulare recurenta SC M.R. SRL Baia Mare, întemeiată pe

dispozițiile art. 318

C.

proc. civ.

,

solicitând anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului, deoarece judecata

s-a înfăptuit fără a se vedea lipsa de apărare a recurentei.

Examinând cauza și decizia

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este

inadmisibilă.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile

art. 317 alin. (1) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ.: „Hotărârile irevocabile pot fi

atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua

când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când

hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică

privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea

apelului sau recursului”.

Potrivit alin. (2) al

aceluiași articol: „contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate,

în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Cu alte cuvinte, prin

această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele

de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării

de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației

în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective

deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de

normele menționate anterior.

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și

pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația

în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că hotărârile instanței de recurs

mai pot fi atacate prin această cale extraordinară de atac când dezlegarea dată

este rezultatul unei erori materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul

care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului

vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la

pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau

date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea

unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita

respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu

vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici

modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care,

dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea

încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Pe de altă parte, omisiunea

la care se referă teza a II-a a textului, invocată ca temei legal al contestației,

există numai atunci când realmente instanța de recurs nu a cercetat unul din motivele

de casare sau de modificare depuse în termenul legal, nu și atunci când, procedând

la sistematizarea lor, le-a examinat împreună, dispensându-se de examinarea punctuală

a fiecăreia dintre acestea.

Totodată textul se referă

expres numai la motivele de modificare sau de casare, nu și la argumentele aduse

în sprijinul lor, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, le sunt subsumate.

În esență, o atare omisiune

nu poate fi reținută, întrucât instanța de recurs a cercetat toate criticile recurentei

și, mai mult, făcând aplicarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.,

a examinat cauza sub toate aspectele.

Față de cele ce preced,

instanța apreciază că, în pricina de față, contestația în anulare nu îndeplinește

condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale susmenționate, întrucât

motivele invocate de contestatoare nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate

de dispozițiile citate, aceasta invocând aspecte ce țin de fondul cauzei.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de SC M.R. SRL Baia Mare împotriva deciziei nr. 5320 din 11 noiembrie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 noiembrie 2012.