ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2017

Decizia nr. 60/2017 Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 decembrie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile 720 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/91/2016, pe care o consideră în contradicție cu Deciziile Curții de Apel Galați nr. 676 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, nr. 699 din data de 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, nr. x din data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/121/2016, nr. x din data de 4 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2016, nr. x din data de 22 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2016 și nr. 678 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/91/2016.

În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Cauza a fost repartizată aleatoriu completului C7, care, prin rezoluția din data de 12 decembrie 2016, a stabilit termen la data de 13 ianuarie 2017, în vederea judecării cererii de revizuire. Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. și a temeiului de drept reținut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele de admisibilitate, pentru considerentele ce succed: Înalta Curte reține că, în prezenta cauză, revizuentul a solicitat instanței anularea Deciziei civile 720 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/91/2016, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Vrancea, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., normă care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac, de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. În motivarea cererii de revizuire, s-a susținut că există contrarietate de hotărâri, având în vedere că au fost pronunțate hotărâri definitive potrivnice date de către aceeași instanță și având același obiect cu cauza pendinte. Revizuentul a învederat că, în cauze având același obiect cu prezentul litigiu, instanțele au pronunțat soluții favorabile reclamanților, iar acțiunea sa a fost respinsă, ca nefondată și, prin urmare, s-a creat astfel o discriminare între foștii angajați ai aceleiași societăți care aveau aceleași drepturi, respectiv sporul pentru ore festive, ce trebuia luat în considerare la calculul pensiei și pentru care angajatorul a reținut și virat Casei de Asigurări de Sănătate.

În aplicarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în cauză. Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză, hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ce rezultă din hotărârile anterioare și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Referitor la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat asupra faptului că instituirea acestei normei răspunde atât cerinței imperative privitoarea la respectarea autorității de lucru judecat, cât și necesității asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că „există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni”. (cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009). De asemenea, aceeași Curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009), a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat.

Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, instanța europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț și, mai ales, cu încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să lege în niciun fel instanțele de judecată.

În plus, Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 339 din data de 24 mai 2016 a Curții Constituționale, prin care s-au declarat constituționale dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a statuat că „legiuitorul a reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a impus condiția implicită de a exista o identitate a părții care promovează calea de atac extraordinară a revizuirii, limitând efectele revizuirii la cazul respectiv. Reglementarea menționată este una rezonabilă, de natură a proteja drepturile și interesele legitime ale persoanelor aflate în diverse raporturi juridice.

Aceste prevederi se aplică, de altfel, tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică.” Or, câtă vreme în ipoteza susținută de revizuent în cauza pendinte, se afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale aceleiași instanțe (Curtea de Apel Galați), pronunțate în cauze similare, în privința altor persoane ce sunt în aceeași situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține anularea deciziei instanței de recurs pronunțate în cauza sa, întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Remediul general al practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul legii însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii, chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința situației revizuentului, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc.

civ. prevede că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. În cauza dedusă judecății, raportat la hotărârile invocate și la hotărârea a cărei anulare se solicită, se reține că nu este îndeplinită condiția identității de părți. Revizuentul nu invocă pronunțarea unor hotărâri potrivnice în litigii care să privească aceleași părți, având același obiect și aceeași cauză juridică, ci obținerea unor soluții favorabile de către alte persoane (B., C., D., E., F. și G.) care s-au aflat în situații similare cu a lui. Contrar susținerii revizuentului, soluțiile obținute de alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza circumstanțe asemănătoare sau identice cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței identității de părți, enunțată mai sus. În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze. Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii de revizuire și la faptele pe care se întemeiază, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 720 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale în Dosarul nr. x/91/2016. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2017 .