ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2017

Decizia nr. 60/2017

Deliberând,

în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de

revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8

decembrie 2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile 720 din

27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/91/2016,

pe care o consideră în contradicție cu Deciziile Curții de Apel

Galați nr. 676 din data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/121/2016, nr. 699 din data de 20 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/121/2016, nr. x din data de 18 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/121/2016, nr. x din data de 4 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/91/2016, nr. x din data de 22 septembrie 2016, pronunțată în Dosarul

nr. x/91/2016 și nr. 678 din data de 18 octombrie 2016,

pronunțată în Dosarul nr. x/91/2016.

În drept,

cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ.

Cauza a fost

repartizată aleatoriu completului C7, care, prin rezoluția din data

de 12 decembrie 2016, a stabilit termen la data de 13 ianuarie 2017, în vederea

judecării cererii de revizuire.

Analizând

cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

și a temeiului de drept reținut, art. 509 pct. 8 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că cererea nu îndeplinește cerințele

de admisibilitate, pentru considerentele ce succed:

Înalta Curte

reține că, în prezenta cauză, revizuentul a solicitat

instanței anularea Deciziei civile 720 din 27 octombrie 2016,

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. x/91/2016, în

contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Vrancea, în

temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., normă

care deschide părților calea acestei căi extraordinare de atac,

de retractare, pentru cazul în care există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite,

care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În motivarea

cererii de revizuire, s-a susținut că există contrarietate de

hotărâri, având în vedere că au fost pronunțate hotărâri

definitive potrivnice date de către aceeași instanță

și având același obiect cu cauza pendinte.

Revizuentul a

învederat că, în cauze având același obiect cu prezentul litigiu,

instanțele au pronunțat soluții favorabile reclamanților,

iar acțiunea sa a fost respinsă, ca nefondată și, prin

urmare, s-a creat astfel o discriminare între foștii angajați ai

aceleiași societăți care aveau aceleași drepturi, respectiv

sporul pentru ore festive, ce trebuia luat în considerare la calculul pensiei

și pentru care angajatorul a reținut și virat Casei de Asigurări

de Sănătate.

În aplicarea

dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte

apreciază că revizuirea este inadmisibilă, întrucât pentru a fi

incidentă teza de la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se cer a fi

întrunite cumulativ anumite condiții, care nu se verifică în

cauză.

Fundamentul

acestui motiv de revizuire îl reprezintă autoritatea de lucru judecat

și presupune îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie

vorba de hotărâri definitive contradictorii, hotărârile să fie

pronunțate în aceeași pricină, deci, să existe tripla

identitate de elemente - părți, obiect și cauză,

hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel

de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția

autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată,

să nu se fi discutat.

Instanța

competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un

control judiciar asupra legalității și temeiniciei

hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care

dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția

corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost

pronunțată cu încălcarea principiului autorității de

lucru judecat ce rezultă din hotărârile anterioare și, în caz

afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul

reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct.

8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite

prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea

principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea

situației determinate de nesocotirea acestuia.

Referitor la

această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a

Drepturilor Omului, s-a statuat asupra faptului că instituirea acestei normei

răspunde atât cerinței imperative privitoarea la respectarea autorității

de lucru judecat, cât și necesității asigurării

securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o

asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de

natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că

„există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași

chestiuni”. (cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009).

De asemenea,

aceeași Curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov

și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009), a statuat asupra

faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica

o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care

să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în

puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă

nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o

jurisprudență unitară a instanțelor

judecătorești, instanța europeană a considerat că

aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț și, mai ales, cu

încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel

că, în aceste situații nu se urmărește unificarea

jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri

judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind

vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării

practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor

soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului

judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la

nivel de speță, fără să lege în niciun fel

instanțele de judecată.

În plus, Înalta

Curte reține că, prin Decizia nr. 339 din data de 24 mai 2016 a Curții

Constituționale, prin care s-au declarat constituționale

dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a statuat că

„legiuitorul a reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1)

pct. 8 C. proc. civ. și a impus condiția implicită de a exista o

identitate a părții care promovează calea de atac

extraordinară a revizuirii, limitând efectele revizuirii la cazul

respectiv. Reglementarea menționată este una rezonabilă, de

natură a proteja drepturile și interesele legitime ale persoanelor

aflate în diverse raporturi juridice. Aceste prevederi se aplică, de

altfel, tuturor persoanelor aflate în aceeași situație

juridică.”

Or, câtă

vreme în ipoteza susținută de revizuent în cauza pendinte, se

afirmă o pretinsă contrarietate între hotărâri definitive ale

aceleiași instanțe (Curtea de Apel Galați), pronunțate în

cauze similare, în privința altor persoane ce sunt în aceeași

situație ca și revizuentul, acesta din urmă nu poate obține

anularea deciziei instanței de recurs pronunțate în cauza sa,

întrucât practica neunitară a instanțelor nu poate fi remediată

pe calea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ.

Remediul general

al practicii neunitare rămâne pronunțarea unei decizii în interesul

legii însă, la acest moment, date fiind efectele unei astfel de decizii,

chiar și aceasta ar fi lipsite de orice finalitate în privința

situației revizuentului, întrucât art. 517 alin. (2) C. proc. civ. prevede

că soluțiile se pronunță numai în interesul legii și

nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și

nici cu privire la situația părților din acele procese.

În cauza

dedusă judecății, raportat la hotărârile invocate și

la hotărârea a cărei anulare se solicită, se reține că

nu este îndeplinită condiția identității de

părți.

Revizuentul

nu invocă pronunțarea unor hotărâri potrivnice în litigii care

să privească aceleași părți, având același obiect

și aceeași cauză juridică, ci obținerea unor

soluții favorabile de către alte persoane (B., C., D., E., F. și

G.) care s-au aflat în situații similare cu a lui.

Contrar

susținerii revizuentului, soluțiile obținute de alte

părți în alte litigii, chiar dacă acestea ar viza

circumstanțe asemănătoare sau identice cu cele din procesul de

față, nu pot fundamenta cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin.

(1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece nu asigură îndeplinirea cerinței

identității de părți, enunțată mai sus.

În raport de

cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă

relevanță analiza celorlalte condiții de admisibilitate a

cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze.

Pentru aceste

considerente, având în vedere dispozițiile art. 513 alin. (3) C. proc.

civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii

de revizuire și la faptele pe care se întemeiază, cererea de

revizuire formulată de revizuentul A. urmează a fi respinsă ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva

Deciziei civile nr. 720 din 27 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de

Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale în Dosarul nr. x/91/2016.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi,

13 ianuarie 2017

.