ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2373/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia nr. 2373/2016 Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr, 177 din 24 martie 2016, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 730 din 12 octombrie 2015 a Tribunalului Brăila. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați la data de 6 iunie 2016, revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Brăila, revizuirea deciziei civile nr. 177 din 24 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/113/2015, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. La data de 6 septembrie 2016, revizuentul și-a modificat cererea, în sensul că a precizat că își întemeiază cererea de revizuire și pe dispozițiile art. 509 pct 8 C. proc.
civ., arătând că în cuprinsul deciziei nr. 177/2016 nu se face referire Ia motivarea excepției autorități de lucru judecat din considerentele deciziei nr. 130 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Galați. A susținut că există două hotărâri potrivnice, decizia civilă nr. 130 din 25 februarie 2014 a Curții de Apel Galați pronunțată în Dosarul nr. x/113/2012 și decizia nr. 177 din 24 martie 2016 pronunțată de aceeași instanță. Examinând cererea de revizuire, in raport de dispozițiile art. 248 alin. (1) cu referire la art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este tardivă, urmând a fi respinsă, pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 177 din 24 martie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de munca și asigurări sociale, revizuentul susținând că această hotărâre este potrivnică sentinței nr. 130 din 25 februarie 2014, pronunțată de aceeași instanță.
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea pentru contrarietate de hotărâri poate fi exercitată în termen de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. În speță, ultima hotărâre dintre cele pretins potrivnice, respectiv decizia civilă nr. 177 din 24 martie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă șl asigurări sociale, a cărei anulare s-a solicitat pe calea revizuirii, este o hotărâre pronunțată în apel, în soluționarea unui conflict de muncă. Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale, iar, conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din același cod, sunt hotărâri definitive deciziile date în apel, fără drept de recurs.
Totodată, prevederile art. 634 alin. (2) C. proc. civ. dispun că hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului, sau, după caz, la data pronunțării. Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale evocate, rezultă că deciziile pronunțate în apel în materia conflictelor de muncă sunt decizii definitive de la data pronunțării. Prin urmare, în speță, termenul legal de exercitare a căii de atac extraordinare a revizuirii curge de la data pronunțării hotărârii definitive atacate, respectiv decizia nr. 177 din 24 martie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. În raport de data pronunțării hotărârii supusă revizuirii - 24 martie 2016, termenul legal pentru exercitarea căii de atac, calculat potrivit regulii prescrise de art. 191 alin. (1) pct. 3 C. proc.
civ. pentru termenele statornicite pe luni, s-a împlinit la data de 24 aprilie 2016, care fiind într-o zi nelucrătoare s-a prelungit până la prima zi lucrătoare, respectiv 25 aprilie 2016. Cererea de revizuire a fost, însă, formulată peste termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și anume la 6 septembrie 2016, conform înscrisului intitulat „răspuns la întâmpinare și modificare a cererii” aflat la dosar Curtea de Apel Galați. Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. prevede: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.
Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege. Așa fiind, Înalta Curte urmează să dispună respingerea cererii de revizuire ca tardivă, făcând astfel aplicarea sancțiunii decăderii, prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. pentru neexercitarea în termen a oricărei căi de atac. Pentru aceste considerente, având în vedere că termenul legal pentru declararea căii de atac extraordinare de retractare a fost depășit, în temeiul art. 185 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca tardiv formulată, excepția tardivității declarării acestei căi de atac fiind una de ordine publică, absolută, dirimantă, astfel încât admiterea acesteia împiedică instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire să analizeze admisibilitatea cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 177 din 24 martie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2016.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.