ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2017

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 457/2017

HOTĂRÂRE
15.03.2017
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 457/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Decizia nr. 457/2017

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 21.12.2016 pe rolul Curții de apel Galați,

în Dosarul nr. x/44/2016, numiții A. și Asociația de Locatari nr.

x Galați, prin reprezentant B., au solicitat revizuirea deciziei civile

nr. 38 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea cererii,

revizuenții au susținut că există hotărâri potrivnice date

de instanțe de același grad și de grade diferite care încalcă

autoritatea de lucru judecat a primei instanțe cu privire la excepția

lipsei calității de reprezentant.

Astfel, decizia

nr. 38/2016 este potrivnică cu:

- sentința

nr. 8 pronunțată la data de 10.01.2008 de Tribunalul Galați și

decizia nr. 507 pronunțată la data de 26.06.2008 de Curtea de Apel Galați

în Dosarul nr. x/121/2007,

- încheierea pronunțată

la data de 03.06.2016 de Tribunalul Galați în Dosarul nr. x/121/2015/a3,

- sentința

nr. 10300 pronunțată la data de 20.11.2015 de Judecătoria Galați

și decizia nr. 136/A pronunțată la data de 04.04.2016 de Tribunalul

Galați în Dosarul nr. x/233/2015,

- sentința

nr. 723 pronunțată la data de 06.04.2012 de Tribunalul Galați și

decizia nr. 143 pronunțată la data de 22.01.2013 de Curtea de Apel Galați

în Dosarul nr. x/121/2011,

- sentința

nr 742 pronunțată la data de 13.04.2011 de Tribunalul Galați, sentința

nr. 1047 pronunțată la data de 24.05.2011 de Tribunalul Galați și

decizia nr. 1626 pronunțată la data de 31.10.2011 de Curtea de Apel Galați

în Dosarul nr. x/121/2010,

Alte dosare menționate

de revizuenți sunt cele cu nr. x/233/2011, x/233/2010, x/233/2011, x/233/2013

ale Judecătoriei Galați și Dosarul nr. x/121/2010 al Tribunalului

Galați, fără însă a se indica actul jurisdicțional prin

care se încalcă principiul autorității de lucru judecat.

Prin cererea înregistrată

la data de 27.12.2016 pe rolul Curții de Apel Galați, în Dosarul nr. x/44/2016,

numiții A. și B. în calitate de reprezentant al Asociației de Locatari

nr. x Galați au formulat aceeași solicitare de revizuire a deciziei civile

nr. 38 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

În dosarul conex,

revizuenții, care au învederat că cererea înregistrată ulterior nu

reprezintă o nouă sesizare a instanței, ci doar o completare a motivării,

au solicitat, suplimentar, ca, în temeiul art. 519 C. proc. civ., să se lămurească

chestiunea de drept privind calitatea de reprezentant legal al asociației și

au invocat excepția de neconstituționalitate atât a dispozițiilor

art. 519 C. proc. civ., ca nefiind o normă clară, precisă și

predictibilă, cât și a unor norme de drept substanțial, respectiv

dispozițiile art. 21 și 26 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea,

organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, în ambele

cazuri susținându-se că se încalcă prevederile art. 1, 15, 16, 20,

21, 24, 148 din Constituție și ale art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Prin decizia civilă

nr. 1 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galați a declinat competența

de soluționare a cauzei ce formează obiect al Dosarului nr. x/44/2016

în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competentă

potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., dat fiind faptul că

prima hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat se susține că

ar fi fost încălcată este decizia nr. 507 pronunțată la data

de 26.06.2008 de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2007. Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 20.02.2017.

Prin decizia civilă

nr. 4 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Galați a declinat, cu aceeași

motivare, competența de soluționare a cauzei ce formează obiect al

Dosarului nr. x/44/2016 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 20.02.2017.

Cum aceeași

cerere de revizuire a făcut obiectul a două dosare distincte, având în

vedere dispozițiile art. 138 C. proc. civ., în ședința publică

din data de 15.03.2017, Înalta Curte a dispus atașarea Dosarului nr. x/44/2016

transmis de completul nr. 2, reținând existența situației de litispendență.

De asemenea, în

ședința publică din data de 15.03.2017, Înalta Curte a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă, constatând

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, referitoare

la legătura textelor de lege invocate cu soluționarea cererii de revizuire.

Asupra cererii

de revizuire, Înalta Curte reține următoarele:

Prin încheierea

din 11.06.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/121/2014, Tribunalul Galați

a suspendat judecata acțiunii formulată de reclamanta A. în contradictoriu

cu pârâta Asociația de Locatari nr. x Galați, până la soluționarea

definitivă a Dosarului nr. x/121/2014 al Tribunalului Galați, potrivit

disp. art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Instanța

de fond a reținut că între Dosarul nr. x/121/2014 și Dosarul nr.

x/121/2014 al Tribunalului Galați, soluționat prin sentința civilă

nr. 623 din 21 mai 2015, există o strânsă legătură, existând

identitate între capetele de cerere formulate.

Împotriva acestei

încheieri au declarat recurs reclamanta A. și B. în calitate de reprezentant

al Asociației de Locatari nr. x Galați.

În motivare recurenții

au arătat că în mod nelegal, neprocedural, instanța a dispus suspendarea

invocată din oficiu înainte de a soluționa excepția lipsei calității

de reprezentant legal al Asociației de Locatari nr. x Galați a numitului

C., excepție dirimantă care trebuia soluționată cu celeritate.

Instanța avea obligația, legală și procedurală, să

verifice calitatea părților și reprezentarea legală a acestora

înaintea instanței.

Deși numitul

acestuia de reprezentat al asociației instanța a pus în discuție

excepția de suspendare și i-a permis lui C. să pună concluzii

pe aceasta.

Recurenții

presupun că judecătorul care a alcătuit completul nu i-a cerut lui

ca urmare a directivelor, sarcinilor și comenzilor date de partid pentru a-i

atribui acestuia calitatea de președinte al Asociației de Locatari nr.

x Galați.

Prin concluziile

scrise depuse Asociația de Locatari nr. x Galați, prin președinte

B., a invocat excepția nulității hotărârii criticate, asociația

nefiind citată la sediul său social, întrucât din anul 2006, datorită

situației litigioase existente, asociația a avut două conduceri,

doi administratori și mai multe sedii în care își desfășoară

activitatea în paralel cele două conduceri.

Prin încheierea

din 29.09.2016 instanța de recurs a pus în discuția părților

excepția lipsei calității de reprezentant a lui B. pentru Asociația

de Locatari nr. x Galați și i-a pus în vedere acestuia să facă

dovada calității sale de reprezentant al asociației.

În dovedirea calității

sale, numitul B. a depus la dosar o serie de încheieri și hotărâri pronunțate

de Judecătoria Galați și Tribunalul Galați, prin care i s-a

recunoscut calitatea de reprezentant al Asociației de Locatari nr. x Galați.

Prin decizia civilă

nr. 38 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel Galați, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, recursul depus de Asociația de

Locatari nr. x Galați, prin numitul B. a fost anulat pentru lipsa calității

de reprezentant a acestuia, iar recursul declarat de reclamanta A. a fost respins

ca nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de recurs a reținut următoarele:

În ceea ce privește

recursul declarat de reclamanta A., potrivit art. 138 C. proc. civ., nimeni nu poate

fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și

de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea

aceleiași instanțe, prin cereri distincte.

În speță,

reclamanta a introdus acțiunea pendinte, similară cu cea soluționată

prin sentința civilă nr. 623 din 21 mai 2015, care la momentul pronunțării

încheierii recurate nu era definitivă. Ca urmare, în mod corect instanța

de fond a considerat necesar să suspende prezenta cauză până la rămânerea

definitivă a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/121/2014 al Tribunalului

Galați, întrucât dezlegarea prezentei cauze depindea de soluția pronunțată

în dosarul mai sus menționat.

Instanța

de fond nu a pus în discuția părților excepția lipsei calității

lui C. de reprezentant legal al Asociației de Locatari nr. x Galați, întrucât

continuarea procesului și a cercetării judecătorești era inutilă,

atât timp cât aceeași instanță a soluționat anterior o cerere

similară a reclamantei. Această soluție se bazează strict pe

managementul cauzei, neavând niciun substrat politic sau de altă natură,

așa cum insinuează apelanții.

Chiar dacă

numitul C. nu a depus la dosar împuternicire din partea Asociației de Locatari

nr. x Galați, din procesul-verbal încheiat la data de 18.10.2014, cu ocazia

adunării generale extraordinare a Asociației nr. x, rezultă că

acesta a fost ales președinte al asociației de către proprietarii

prezenți la adunare.

În ceea ce îl

privește pe numitul B., fost președinte al Asociației de Locatari

nr. x Galați, s-a constatat că acesta nu mai are calitatea de reprezentant

al asociației, potrivit voinței exprimate de proprietarii prezenți

la adunarea generală.

Starea conflictuală

din cadrul acestei asociații durează încă din anul 2006, iar din

hotărârile depuse la dosar rezultă că B. continuă să figureze

în diverse registre ca președinte al asociației, introduce multiple acțiuni

și redactează acte procedurale în numele acesteia motiv pentru care unele

instanțe sunt induse în eroare, considerând că acesta deține încă

funcția de președinte și este reprezentantul Asociației de Locatari

nr. x Galați.

Curtea de apel

a reținut că în momentul de față Asociația de Locatari

nr. x Galați este condusă în mod legal de președintele ales, C.,

iar nu de fostul președinte, care continuă în mod abuziv să folosească

ștampila asociației și să încheie acte juridice în numele acesteia.

Cererea de revizuire

formulată împotriva acestei decizii și întemeiată pe dispozițiile

art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poartă asupra contrarietății

dezlegărilor date cu privire la calitatea de reprezentant al asociației

de locatari a numitului B.

Astfel, dacă

în decizia nr. 38/2016 Curtea de Apel a statuat că această persoană

nu mai deține calitatea de președinte al asociației începând cu data

de 18.10.2014, când au avut loc alegeri, noul președinte fiind numitul C.,

revizuenții susțin că în hotărârile judecătorești

menționate în cerere s-a statuat că numitul B. este reprezentantul legal

al persoanei juridice în calitate de președinte al asociației, astfel

că, asupra acestui aspect, dezlegările sunt contradictorii.

Verificând situația

hotărârilor judecătorești indicate ca fiind pretins contradictorii,

Înalta Curte reține că decizia nr. 38/2016 nu încalcă autoritatea

de lucru judecat a hotărârilor indicate în cererea de revizuire pentru următoarele

considerente:

În primul rând,

decizia nr. 38/2016 motivează admiterea excepției lipsei calității

de reprezentant prin faptul că la data de 18.10.2014 a avut loc adunarea generală

extraordinară a asociației, din procesul-verbal încheiat cu acea ocazie

rezultând că numitul C. a fost ales în funcția de președinte, astfel

că, de la acel moment, acesta este reprezentantul legal al persoanei juridice.

În raport de această

constatare, nu intră sub incidența autorității de lucru judecat

acele hotărâri pronunțate anterior datei de 18.10.2014, dată la care

instanța s-a raportat pentru a reține modificarea operată la nivelul

conducerii asociației.

În această

situație se află sentința nr. 8 din 10 ianuarie 2008 pronunțată

de Tribunalul Galați și decizia nr. 507 din 26.06.2008 pronunțată

de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/121/2007, sentința nr. 723

din 06.04.2012 pronunțată de Tribunalul Galați și decizia

nr. 143 din 22.01.2013 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul

nr. x/121/2011, sentința nr. 742 din 13.04.2011 și sentința nr.

1047 din 24 mai 2011 pronunțate de Tribunalul Galați și decizia

nr. 1626 din 31.10.2011 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul

nr. x/121/2010.

În justificarea

acestei concluzii Înalta Curte reține că hotărârile enumerate de

revizuenți și pronunțate anterior acestei date nu puteau avea în

vedere decât împrejurările de fapt preexistente momentului noilor alegeri pentru

funcția de președinte al asociației la care s-a raportat ultima instanță.

Dispozițiile

art. 509 pct. 8 C. proc. civ. dispun în sensul că revizuirea unei hotărâri

poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice care încalcă

autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Potrivit art. 430 alin.

(1) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat se poate reține atât în privința

fondului procesului, cât și asupra unei excepții procesuale.

În cauza dedusă

judecății nu poate fi reținută încălcarea acestui principiu

procesual nici în ceea ce privește celelalte trei hotărâri, date după

momentul la care instanța de recurs s-a raportat, întrucât acestea nu au statuat

de o manieră care să facă opozabilă dezlegarea lor, judecăților

viitoare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a opera

autoritatea de lucru judecat.

Astfel, încheierea

din data de 03.06.2016 a Tribunalului Galați are ca obiect reexaminarea unei

cereri de ajutor public judiciar, cerere incidentală în cadrul căreia

nu pot fi cercetate aspecte de formă ale exercitării acțiunii principale.

De asemenea, chiar

dacă prin sentința nr. 10300 din 20.11.2015 a Judecătoriei Galați,

pronunțată în procedura ordonanței președințiale și

menținută prin decizia nr. 136/A din 04.04.2016 a Tribunalului Galați

este respinsă excepția lipsei calității de reprezentant a numitului

B., nu rezultă din considerentele hotărârii că instanța ar fi

avut în vedere aceleași elemente evaluate în decizia a cărei revizuire

se solicită.

În acest sens,

se constată că instanța de fond (în apel nu s-au mai făcut statuări

asupra acestui aspect, apelul fiind declarat chiar de partea în legătură

cu care se invocă o astfel de excepție), verificând, astfel cum precizează,

doar aparența dreptului, reține ca dată a ultimelor alegeri, data

de 7.05.2005, la care a fost ales președinte al asociației numitul B.

și, raportându-se la acest moment, în lipsa unei dovezi contrare, apreciază

că acesta este reprezentantul legal al asociației.

Or, decizia

nr. 38/2016 reține o altă situație de fapt ce nu este de natură

a contrazice statuările instanțelor anterioare care nu s-au pronunțat

asupra acelorași împrejurări.

Celelalte aspecte

învederate de revizuenți referitoare la nelegalitatea alegerii președintelui

asociației nu pot constitui obiect de analiză în prezenta procedură,

fiind incompatibile cu temeiul juridic al revizuirii și procedura de soluționare

a acesteia care nu implică o rejudecare a cauzei pe fond ci, potrivit dispozițiilor

art. 513 alin. (4) C. proc. civ., doar anularea ultimei hotărâri.

Din aceste considerente,

sunt lipsite de legătură cu cauza și textele de lege de drept substanțial

în legătură cu care revizuenții au invocat excepția de neconstituționalitate,

respectiv art. 21 și 26 din Legea nr. 230/2007.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 519 C. proc. civ., de asemenea obiect al cererii de sesizare

a Curții Constituționale, nici acestea nu sunt aplicabile cauzei, Înalta

Curte nefiind învestită cu o sesizare în cadrul mecanismului de unificare reglementat

de acest text de lege.

Față

de cele menționate, cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată.

Respinge, ca nefondată,

cererea de revizuire formulată de A. și Asociația de Locatari nr.

x Galați împotriva deciziei nr. 38 din 22 noiembrie 2016 a Curții de Apel

Galați, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu drept de recurs

în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei la completul de 5 judecători.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 15 martie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-23
0,99
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1769/2017
Deliberând, asupra cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21.12.2016 pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. x/2016, revizuenții A. și Asociația de Locatari B. au solicitat, în temeiul art. 509 C. proc. civ., reviz
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3570/2018
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 682 din 8 iunie 2017, Tribunalul Galați, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu
ÎCCJ 2017-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă
Încheierea nr. 629/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 20 februarie 2017, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost înregistrat (cu nr. x din 20 februarie 2017 al serviciului Registratur
ÎCCJ 2017-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 60/2017
Decizia nr. 60/2017 Deliberând, în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 8 decembrie 2016,
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2617/2018
Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, la data de 18 august 2017, revizuentul A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 182
Sursă