ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3324/2015

Decizia nr. 3324/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin decizia nr. 3463 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea împotriva sentinței nr. 401/CA-P.I. din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, s-au admis recursurile declarate de Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței nr. 401/CA-P.I. din 20 noiembrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal, și s-a modificat sentința recurată, în sensul că a fost înlăturată dispoziția de obligare a Guvernului României și Ministerului Finanțelor Publice la realocarea sumei de 125.000 lei, fiind menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Înalta Curte a apreciat ca fiind nefondate recursurile formulate de Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, reținând că, din anexele la Nota de constatare din 28.06.2012, întocmită de auditorii Camerei de Conturi a județului Bihor, în aplicarea Deciziei nr. 558/2012 a Curții Constituționale, rezultă că valoarea arieratelor pentru cheltuieli curente și de capital înregistrate la data de 6.04.2012 a fost egală cu suma de 125.000 lei (anexa 1), iar suma alocată de către U.A.T. Comuna Olcea pentru cofinanțarea proiectului „Alimentare cu apă a localității Ucuris, jud. Bihor”, potrivit H.G. nr. 255/2012, proiect aflat în derulare la 8.05.2012, a fost de 68.000 lei, ceea ce concordă cu prevederile art. V din O.U.G. nr. 15/2012, așa cum a fost interpretat de Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 558/2012.

Totuși, obligând autoritățile publice pârâte să restituie/realoce și suma de 125.000 lei, instanța a dat o soluție greșită în această privință, ignorând faptul că prin pct. 67 din Anexa la H.G. nr. 705/2012, publicată în M. Of. nr. 502 din 23.07.2012, Guvernul a alocat U.A.T. Comuna Olcea, jud. Bihor, suma de 125.000 lei „pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente și de capital”.

Astfel fiind, în privința sumei de 125.000 lei, soluția instanței de fond este lipsită de temei legal, recursurile formulate fiind întemeiate din acest punct de vedere.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind nefondat și recursul formulat de U.A.T. Comuna Olcea, având în vedere că prin Nota de constatare din 28.06.2012, întocmită de auditorii Camerei de Conturi a județului Bihor, în aplicarea Deciziei nr. 558/2012 a Curții Constituționale rezultă că valoarea arieratelor pentru cheltuielile curente și de capital înregistrate la 6.04.2012 a fost egală cu suma de 125.000 lei (anexa 1), iar suma alocată de către U.A.T. Comuna Oltea pentru cofinanțarea proiectului aflat în derulare la data de 8.05.2012, cu fonduri externe nerambursabile, a fost de 68.000 lei.

Or, acest act de control întocmit de auditorii Camerei de Conturi a județului Bihor a fost semnat fără obiecțiuni de ordonatorul de credite - primarul comunei și de contabilul șef și nici nu a fost contestat ulterior în procedura prevăzută de Legea nr. 94/1992 și a Regulamentului Curții de Conturi, soluția instanței de fond fiind pe deplin legală.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimata reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea, întemeiată pe dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

În motivarea cererii, contestatoarea a susținut, în esență, că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs omițând să cerceteze unul din motivele de modificare a sentinței recurate, deoarece nu a observat faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Cărpinet avea arierate în sumă de 125.000 lei, astfel cum a fost reținut în Nota de constatare întocmită de către reprezentanții Direcției Finanțelor Publice Bihor și ai Camerei de conturi Bihor.

A arătat contestatoarea că prin petitul 2 al acțiunii a solicitat obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin punerea în aplicare a prevederilor art. V din O.U.G. nr. 15/2012, despăgubiri într-un cuantum de 370.000 lei ce i-au fost alocați potrivit H.G. nr. 255/2012.

Ca atare, este îndreptățită să considere că doar dintr-o eroare instanța a apreciat că alocarea sumei de 125.000 lei, prin H.G. nr. 705/2012, pentru plata unor cheltuieli curente și de capital ar putea să echivaleze cu acordarea de despăgubiri.

Mai arată că se consideră discriminată, pentru că, într-o cauză similară, o altă unitate administrativ-teritorială, care înregistrează arierate în același mod, va primi sumele respective.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând actele dosarului, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, având în vedere considerentele în continuare arătate.

Contestația în anulare, cale extraordinară de atac de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. și art. 318 din același cod, iar nu pentru greșita apreciere a probelor sau aplicare a legii, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

Potrivit dispozițiilor legale anterior menționate hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

În cadrul contestației în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

În sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., greșeala materială trebuie să fie esențială, ceea ce înseamnă că în lipsa ei, situația ar fi fost alta.

De asemenea, trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, fiind săvârșită de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

Astfel, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

Însă, în cauză, contestatoarea, prin susținerile sale, pune în discuție aspecte care exced noțiunii de greșeală materială, care nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reține erorile privitoare la realizarea propriu-zisă a judecății, privitoare la legalitatea hotărârii care s-a pronunțat.

Calea contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. este deschisă atunci când instanța de recurs s-a pronunțat minus petita, fără a analiza toate motivele de recurs cu care a fost învestită.

De principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit aspect sau o afirmație a recurentei nu deschide calea contestației în anulare speciale, în condițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte reține că, prin cerere, contestatoarea nu aduce argumente în susținerea aspectului privind omisiunea instanței de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci apreciază greșită soluția instanței de recurs, apreciindu-se discriminată față de o unitate administrativ-teritorială aflată într-o situație similară, în opinia sa.

Întreaga argumentare a contestatoarei duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a cauzei, însă legea nu a urmărit să deschidă părții recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță.

Totodată, așa cum se poate observa din lecturarea deciziei nr. 3463 din 25 septembrie 2014, instanța de recurs a analizat toate motivele de recurs formulate în cauză.

În aceste condiții, urmează a fi respinsă contestația în anulare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea împotriva deciziei nr. 3463 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Olcea împotriva deciziei nr. 3463 din 25 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2015.