ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1769/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia pronunțată în recurs Prin Decizia civilă nr. 1.508 din 25 martie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de Guvernul României și de M.F.P. împotriva Sentinței civile nr. 334/CA-PI din 16 octombrie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și a modificat sentința recurată, în sensul că a respins acțiunea reclamantei Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet, ca nefondată. A apreciat instanța de recurs că, corect, s-a reținut prin sentința atacată, faptul că intimata-reclamantă a beneficiat, în conformitate cu anexa la H.G.

nr. 255/2012, de alocarea sumei de 380 mii RON din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziția Guvernului, cât și faptul că nu mai este necesară o nouă sesizare a Curții Constituționale, întrucât aspectele de neconstituționalitate invocate au constituit deja obiectul controlului instanței de contencios constituțional. Potrivit dispozițiilor pct. V din O.U.G. nr. 15/2012, având în vedere prevederile H.G. nr. 255/2012 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2012, pentru unele unități administrativ-teritoriale care nu înregistrează fonduri externe nerambursabile care necesită cofinanțare, astfel încât prin acest act normativ s-a dispus ca sumele alocate și rămase neutilizate până la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 15/2012 să fie restituite de către ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale la bugetul de stat. A reținut instanța de recurs, în raport cu probatoriul administrat în cauză și cu cele statuate prin Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 a Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. V alin. (1) teza I din O.U.G. nr. 15/2012, că intimata-reclamantă a fost verificată de către o echipă de control formată dintr-un reprezentat al C.C. Județene Bihor și un reprezentant al D.G.F.P. a județului Bihor, care au constatat prin Nota încheiată la data de 28 iunie 2012 că "Din suma repartizată, a fost utilizată: - potrivit destinației prevăzute de H.G.

nr. 255/2012, suma de 0 lei; - pentru alte destinații, în afara prevederilor H.G. nr. 255/2012 suma de 57.183,64 RON, după cum urmează (...): - 57.183,64 RON amenajare rigolă ...". În ceea de privește această sumă de 57.183,64 RON, neutilizată conform destinației prevăzute de H.G. nr. 255/2012, s-a dispus în sarcina ordonatorului principal de credite al bugetului local să procedeze la virarea sumei datorate bugetului de stat. Din cuprinsul aceleiași Note de constatare, a rezultat că Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet avea înregistrate la data de 6 aprilie 2012 arierate pentru cheltuielile curente și de capital în sumă de 107.462,82 RON iar în ceea ce privește proiectele cu finanțare externă nerambursabilă, pentru suma de 15.400,88 RON necesită cofinanțare.

Această notă de constatare, cât și măsurile dispuse, au fost însușite de către ordonatorul principal de credite al Unității Administrativ-Teritoriale comuna Cărpineț, care a reprezentat persoana juridică în timpul controlului și a semnat pentru realitatea datelor constatate și reținute atât prin notă, cât și în anexele acesteia. Astfel, a constatat instanța de control judiciar că, în mod eronat, s-a dispus obligarea la restituirea sumei de 122.863,7 RON către intimata reclamantă, fără a reține faptul că, pe de o parte, aceasta a utilizat suma de 57.183,64 RON în afara destinațiilor stabilite prin H.G. nr. 255/2012, iar, pe de altă parte, faptul că suma de 322.816,36 RON a rămas neutilizată. 2. Contestația în anulare exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare intimata reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet, întemeiată pe dispozițiile art. 317 și urm. C. proc.

civ., solicitând desființarea deciziei și, rejudecându-se recursul, admiterea acestuia astfel cum a fost formulat. Într-o primă critică, susține contestatoarea că, pentru termenul de judecată din data de 25 martie 2014, nu a fost îndeplinită procedura de citare cu recurenții, iar cererea de amânare a cauzei, în vederea comunicării întâmpinării, a fost respinsă de către instanța de recurs, deși la dosar nu erau depuse dovezile de comunicare a întâmpinării formulate în cauză.

Continuă contestatoarea, într-un alt motiv, că decizia pronunțată este rezultatul unei greșeli materiale, instanța de recurs omițând să cerceteze unul din motivele de modificare a sentinței recurate, deoarece nu a observat faptul că Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet avea arierate în sumă de 107.462,82 RON, dar și 15.400,88 RON, reprezentând contribuția sa la cofinanțarea Contractului de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007 - 2013 Axa prioritară Dezvoltarea durabilă și promovarea potențialului turistic și crearea infrastructurii necesare creșterii atractivității României, intitulat "Cărpinet tradiția statului românesc". Astfel, apreciază că, atâta timp cât existau arierate, soluția instanței de recurs trebuia să fie de respingere a recursului și de menținere a sentinței civile recurate, soluția de admitere a recursului nefiind decât rezultatul unei greșeli materiale și a omisiunii de a cerceta vreunul din motivele de modificare a sentinței recurate.

Susține că nu are relevanță folosirea din aceste sume pentru o altă destinație decât aceea de arierat, cum ar fi suma de 57.183,64 RON pentru amenajarea de rigole, deoarece, între sumele achitate neconform și sumele ce i-au fost alocate pentru plata arieratelor și cotelor de cofinanțare, nu poate opera compensarea, pentru sumele achitate nelegal și în afara destinației putându-se antrena răspunderea persoanei care a efectuat această plată, însă sumele pentru care a înregistrat arierate, ar fi trebuit să-i fie restituite. Mai arată că se consideră discriminată, pentru că, într-o cauză similară, o altă unitate administrativ-teritorială, care înregistrează arierate în același mod, va primi sumele respective.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Examinând contestația în anulare, în raport cu decizia atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este nefondată calea de atac formulată, pentru următoarele considerente. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere înseși instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile limitativ prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Înalta Curte constată că, deși contestatoarea a invocat, generic, drept temei al contestației în anulare, art. 317 și urm. C. proc. civ., primul motiv se circumscrie la art. 317 alin. (1) pct. 1, iar, cel de-al doilea motiv, la art. 318, ambele ipoteze reglementate de articol.

Referitor la primul motiv al contestației în anulare, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii". Sunt neîntemeiate susținerile contestatoarei privind lipsa de procedură pentru termenul de judecată la care s-a soluționat recursul, cu motivarea că nu s-au întors la dosar dovezile de comunicare a întâmpinării pe care a formulat-o în cauză. Se constată, verificând lucrările dosarului în care s-a pronunțat decizia recurată, că, pentru termenul din 25 martie 2014, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părțile în proces.

Pentru recurenții-pârâți Guvernul României și M.F.P., la dosar au fost depuse dovezile de îndeplinire a procedurii de citare, care cuprind mențiunile prevăzute la art. 100 C. proc. civ. De altfel, conform art. 89 alin. (2) C. proc. civ., în privința recurentului-pârât M.F.P., nici nu s-ar fi putut susține vicierea procedurii de citare, de vreme ce reprezentantul acestuia a fost prezent la termenul de judecată. Deci, aspectul invocat de contestatoare, privind lipsa dovezilor de comunicare a întâmpinării, nu are relevanță asupra aprecierii procedurii de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina. Întâmpinarea intimatei-reclamante a fost comunicată recurenților prin adrese emise de către instanță, la dosar existând copiile acestor adrese.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv al contestației în anulare, potrivit art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare". În ceea ce privește teza I a acestui articol, Înalta Curte reține că prin greșeală materială se înțelege orice eroare materială evidentă pe care o săvârșește instanța, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului și care este determinantă pentru soluția pronunțată.

Teza a II-a a art. 318 C. proc. civ. privește numai omisiunea instanței de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304, iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de părți. Deci, pentru a putea fi întemeiată o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să fie în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, trebuie să fie greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Însă, în cauză, contestatoarea apreciază că instanța de recurs, de vreme ce a reținut că existau arierate în sumă de 107.462,82 RON și 15.400,88 RON cota de cofinanțare, ar fi trebuit să respingă recursul și să mențină sentința recurată. De asemenea, în opinia sa, nu are relevanță folosirea din aceste sume pentru o altă destinație decât aceea de arierat, cum ar fi suma de 57.183,64 RON pentru plata unor amenajări de rigole, pentru că între sumele achitate neconform și sumele alocate arieratelor și cotelor de cofinanțare nu poate opera compensarea și pentru că se poate antrena răspunderea persoanei care a efectuat plata nelegal și în afara destinației. Prin urmare, se constată că, prin susținerile sale, contestatoarea pune în discuție aspecte care exced noțiunii de greșeală materială, care nu poate fi interpretată extensiv, neputându-se reține erorile privitoare la realizarea propriu-zisă a judecății, privitoare la legalitatea hotărârii care s-a pronunțat.

De asemenea, Înalta Curte reține că, prin cerere, contestatoarea nu aduce argumente în susținerea aspectului privind omisiunea instanței de a examina unul din motivele de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci, pe lângă cele arătate anterior, apreciază greșită soluția instanței de recurs, apreciindu-se discriminată față de o unitate administrativ-teritorială aflată într-o situație similară, în opinia sa. Întreaga argumentare a contestatoarei duce cu evidență la concluzia că se tinde la reformarea soluției, printr-o rediscutare a cauzei, însă legea nu a urmărit să deschidă părții recursul la recurs, care să fie soluționat de aceeași instanță. 2. Temeiul legal al soluției adoptate Față de aceste considerente, Înalta Curte, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 317 sau art. 318 C. proc.

civ., va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Cărpinet împotriva Deciziei nr. 1.508 din 25 martie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2015. Procesat de GGC - N