ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2339/2015

Decizia nr. 2339/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 218 din 21 ianuarie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 6571 din 8 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut, în esență, următoarele:

În ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea de către prima instanță a formelor de procedură instituite la art. 1 alin. (7), 8 și 9 din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă din analiza și interpretarea textelor legale la care s-a făcut referire mai sus, că într-adevăr nu orice persoană poate solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea unui dosar întocmit de această instituție, ci numai acele persoane care, având acces la propriul dosar, au constatat că au fost subiecți ai unui dosar din care rezultă că au fost urmărite de Securitate.

A reținut instanța de recurs că legea în materie a statuat, astfel, că verificarea calității de lucrător al Securității se face numai cu privire la ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar al solicitantului, nu și la instrumentarea dosarelor altor persoane care nu au cerut verificarea și că niciun text din O.U.G. nr. 24/2008 nu prevede extinderea verificării calității de lucrător al Securității cu privire la alte persoane decât solicitantul, presupuse a fi fost subiecte ale unui dosar întocmit de Securitate, dacă aceste persoane nu au formulat o cerere în acest sens.

Instanța de recurs a apreciat că în cauză nu este întemeiată critica recurentului, potrivit căreia Dosarul nr. X nu trebuia admis în probatoriu, întrucât B., titularul acestui dosar, nu a adresat cerere prin care să solicite verificarea calității de lucrător al Securității, iar numitul C., a cărui cerere a stat la baza declanșării verificărilor, nu era îndreptățit în acest sens.

S-a reținut în acest sens de către instanța de control judiciar că din înscrisurile depuse la dosarul de recurs de către intimat rezultă că - în ceea ce îl privește pe D., subiect al Dosarului nr. X, decedat la data de 25 decembrie 2003 - pe lângă cererea de verificare formulată de numitul C., ginerele acestuia, a mai fost formulată, la data de 16 octombrie 2007, o altă cerere, prin care numita E., fiica lui D., solicită accesul la dosarul întocmit pe numele acestuia de fosta securitate.

Or, conform dispozițiilor art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, "De drepturile prevăzute la alin. (1) - (7) beneficiază soțul supraviețuitor și rudele până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorii săi testamentari".

Așa fiind, în raport cu cele mai sus arătate și în acord cu jurisprudența consolidată a instanței supreme, Înalta Curte a constatat că demersul judiciar al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în prezenta cauză a fost declanșat de cererea formulată de numita E., fiica defunctului D., în baza prevederilor art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 24/2008, astfel că sentința atacată a fost supusă controlului instanței de recurs doar în ceea ce privește activitatea desfășurată de pârâtul A. ca ofițer de Securitate în Dosarul nr. X, pentru care s-a formulat solicitarea.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța a reținut că nici acesta nu este întemeiat, deoarece instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente cauzei, în raport cu situația de fapt dovedită cu probele administrate.

Pentru considerentele arătate, constatându-se că în cauză instanța de fond a dat prevederilor legale incidente o interpretare corectă și a făcut o corectă aplicare a acestora la speță, în raport cu situația de fapt dovedită, instanța de control judiciar a respins recursul ca nefondat, menținând sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare recurentul-pârât A., invocând dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare, contestatorul arată că instanța de recurs, din greșeală, a analizat numai parțial motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitor la neluarea în considerare de către instanța de fond a formelor de procedură instituite la art. 1 alin. (7), (8) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a analizat numai unul dintre cele 3 dosare admise în probatoriu, respectiv Dosarul nr. X, în care figurează ca titular D., omițând a analiza și celelalte 2 dosare (X1, având ca titular pe F. și X2, având ca titular pe G.) prin care s-a motivat sentința recurată, ai căror titulari nu au formulat cereri către C.N.S.A.S. prin care să solicite verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea acestor dosare, fiind încălcate dispozițiile art. (1) alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.

Apreciază contestatorul că nici în ceea ce privește Dosarul nr. X, care a fost analizat, nu au fost respectate întocmai normele de procedură instituite de art. 1 alin. (7) - (9), deoarece instanța a omis să constate că numitul C. nu a avut procură specială și autentică care să ateste că a fost împuternicit de soția sa E. (fiica lui D.), să solicite C.N.S.A.S., verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului respectiv, așa cum prevede art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 24/2008. Subliniază faptul că în preambulul Notei de Constatare și a Cererii de chemare în judecată se precizează că declanșarea verificărilor privind pe contestator s-a făcut ca urmare a cererii lui C. și nu la solicitarea soției sale, E., cum greșit s-a reținut în decizia instanței de recurs.

Mai arată contestatorul că instanța a omis a se pronunța motivat în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în decizia pronunțată s-au făcut referiri numai la documentele întocmite de contestator în Dosarul nr. X privind pe D., reținându-se în mod greșit că aceste documente ar conține măsuri contrare dreptului la viața privată, dreptului la liberă exprimare și la libertatea opiniei.

Contestatorul apreciază că s-a omis analizarea celorlalte probe la care se face referire în considerentele sentinței atacate (Dosarul nr. X2, având ca titular pe G. și X1 - titular F.) și că, dacă instanța ar fi analizat Dosarul nr. X2 (pct. 3 din sentința atacată), ar fi constatat că pârâtul nu a fost implicat în niciun fel în acest dosar ce a fost introdus fictiv în Nota de Constatare și cu toate acestea a fost admis ca probă, făcându-se uz de el în motivarea sentinței atacate. Mai arată contestatorul că, în legătură cu acest dosar, în sentința atacată se face uz și de Nota informativă din data de 04 noiembrie 1961, primită de contestator, ce nu are nicio legătură cu G., titularul dosarului, anchetat cu 3 ani mai târziu, în anul 1964, această probă fiind introdusă fictiv de către reclamant în Nota de Constatare.

Susține contestatorul că nu a fost examinat Dosarul nr. X1, admis în probatoriu (pct. 2 din sentința atacată), pe considerentul eronat că acesta a pus rezoluție (aprobare) pe marginea unei note informative din data de 07 iulie 1982 primită de alt ofițer.

Arată contestatorul că pentru a aprecia legalitatea și temeinicia sentinței atacate se impunea ca instanța de recurs să fi analizat și aceste aspecte.

Solicită admiterea contestației în anulare, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii în constatare.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ.: "Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului".

Potrivit aliniatului 2 al aceluiași articol: "contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Cu alte cuvinte, prin această cale de atac se urmărește repararea neregularităților evidente privind actele de procedură, în afara problemelor de fond legate de probele administrate și a stării de fapt la care se referă litigiul.

Deci, în cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 C. proc. civ. prevede că: "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

Prima ipoteză a textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății, cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat, etc.

Fiind un text de excepție, noțiunea de "greșeală materială" nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale, situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

Conform art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară, se face constant deosebire între motivele de casare și argumentele ce pot fi invocate în sprijinul acestor motive.

Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de casare invocate de recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun.

Contestatorul a apreciat că instanța de recurs a analizat numai parțial motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitor la neluarea în considerare de către instanța de fond a formelor de procedură instituite la art. 1 alin. (7), (8) și (9) din O.U.G. nr. 24/2008, deoarece a analizat numai unul dintre cele 3 dosare admise în probatoriu și a omis a se pronunța motivat în ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece în decizia pronunțată s-au făcut referiri numai la documentele întocmite de contestator în Dosarul nr. X privind pe D., reținându-se în mod greșit că aceste documente ar conține măsuri contrare dreptului la viața privată, dreptului la liberă exprimare și la libertatea opiniei, omițând analizarea celorlalte probe la care se face referire în considerentele sentinței atacate.

Deși contestatorul a apreciat că instanța de recurs nu a analizat toate motivele de casare invocate, Înalta Curte apreciază că din analiza Deciziei nr. 218 din 21 ianuarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, se constată că au fost analizate motivele de casare invocate, chiar dacă nu au fost analizate punctual toate argumentele invocate în sprijinul motivelor de recurs.

Astfel, motivele invocate de către contestator în susținerea cererii sale nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative. O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea, Curtea subliniază permanent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105 din 03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că în pricina de față contestația în anulare formulată nu îndeplinește condițiile expres și limitativ prevăzute în textele legale sus-menționate, deoarece motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciuna din ipotezele reglementate de dispozițiile citate, instanța de recurs apreciind în mod corect, în raport de actele și lucrările dosarului, faptul că recursul reclamantului este nefondat, pentru considerentele expuse în decizia atacată.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile contestatorului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de recurs a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 218 din 21 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 iunie 2015.

Procesat de GGC - GV