ÎCCJ, Secția penală

Decizia penală nr. 56/A/2017

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229/F din data de 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București,

în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 342/A din 7 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, formulată de revizuentul A., ca inadmisibilă în principiu.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, la data de 01 noiembrie 2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost înregistrată, sub nr. x/2/2016 cererea de revizuire a sentinței penale nr. 383 din 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 342/A din 7 octombrie 2015 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, formulată de petentul A.

Prin cererea formulată, revizuentul A. a criticat hotărârea de condamnare, în esență, pentru aceea că atât prima instanță, cât și instanța de apel au schimbat însăși obiectul acuzației penale, în sensul că manoperele dolosive ar fi constat în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, iar prezentarea ca adevărată a îndeplinirii obligațiilor contractuale ar fi dus la inducerea în eroare executorului judecătoresc. A solicitat și administrarea probei cu martori, respectiv audierea martorilor B. și C.

Astfel, a arătat că la data de 15 octombrie 2007 a semnat o convenție împreună cu numiții B., C., D. prin care cabinetul de avocat se obliga să plătească câte 25% din onorariu pentru fiecare dintre aceștia.

Declarația martorei D. dată în faza de urmărire penală și la instanță nu a redat această situație de fapt, administratorul societății SC E. SRL fiind cel care a determinat încheierea acestei convenții, care, prin persoana interpusă, dorea o parte din onorariu.

De altfel, numiții B., C. au fost cei care l-au prezentat pe inculpat administratorului societății, în calitate de avocat, acesta fiind de acord să îi acorde asistență juridică, în fapt contractul încheiat cu societatea neavând niciodată caracterul unui contract de comision, așa cum s-a acreditat ideea.

A mai arătat că la data de 15 octombrie 2007 s-a încheiat convenția autentificată de notar public G. cu încheiere de autentificare din 15 octombrie 2007, martorii învederați putând relata că în niciun moment nu a avut calitatea de intermediar, ci calitatea de avocat și și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Niciodată nu s-a obligat față de societatea parte civilă să îi asigure alte servicii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, obligațiile contractuale fiind îndeplinite.

Atât sentința, cât și decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, se sprijină pe declarațiile date de către martorii F. și D., martorul F. fiind expulzat din România prin decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, încă din anul 2012 (în timpul urmăririi penale), iar declarația martorei D. vine în contextul în care nici procurorul de caz, nici cele două instanțe nu au cunoscut faptul că există o convenție autentificată din care rezultă că doamnei D. trebuia să i se plătească 25% din ce se va obține ca onorariu de către cabinetul de avocat.

Martora D. figura în convenția autentificată de către B.N.P., G. ca urmare a faptului că administratorul societății a determinat-o să ia parte din onorariu, respectiv 25%, precum și alte 2 persoane, ce sunt cuprinse în convenție.

S-a mai arătat că instanța de apel a reluat în fapt afirmația instanței de fond sub aspectul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, dar face trimitere la o prelungire tacită a contractului.

Faptele invocate și probele propuse în dovedirea acestora, astfel cum au fost menționate în cererea de revizuire, sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a nevinovăției condamnatului, în sensul că pe baza acestora se poate ajunge la o soluție de achitare, deoarece cererea adresată executorului judecătoresc pentru începerea executării silite nu reflectă mijloace dolosive, ci în esență adevărul juridic al situației de fapt, așa cum rezultă din Dosarul civil nr. x/303/2008.

Înscrisul nou, cât și audierea celor 2 martori propuși tind a răsturna situația de fapt regăsită în soluțiile de condamnare, fapt ce conduce la o netemeinicie a sentinței nr. 383 din 19 decembrie 2014; probele prezentate în faza de admisibilitate în principiu pot fi evaluate ca probe noi, în sensul în care atât martora D., cât și martorul F. sunt martori lipsiți de credibilitate care au denaturat situația juridică a încheierii contractului de asistență juridică.

Revizuentul a mai invocat Decizia nr. 853 din 12 martie 2014, în care Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se pot înlătura erori judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în condițiile în care este incident unul dintre cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Pentru a reține incidența cazului prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate să fi fost necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacată. Eventuala neglijență a părților, instanței de judecată sau parchetului în administrarea probatoriului nu este de natură a înlătura de plano posibilitatea condamnatului de a formula cerere de revizuire, cu atât mai mult cu cât probele invocate sunt noi și tind la pronunțarea unei soluții de achitare dacă, coroborate cu restul materialului probator, demonstrează netemeinicia acuzațiilor formulate.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 383 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 244 alin. (1), (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 lit. a) lit. b) C. pen., s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare la care adaugă o treime din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (reprezentând 6 luni închisoare), în final inculpatul executând 2 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 2 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie vizând interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, după rămânerea definitivă a hotărârii, inculpatul nu poate fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți.

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a hotărârii, s-a dispus comunicarea H. a unei copii a dispozitivului hotărârii.

În baza art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. (6 acte materiale).

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă SC E. SRL și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2.186.569,1 lei actualizată cu rata inflației de la data de 27 noiembrie 2008 și până la achitarea integrală a debitului, sumă reprezentând daune materiale.

A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - prin I. - J. - K. a Mun. București ca neîntemeiată.

S-au menținut măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale prin ordonanța din data de 11 aprilie 2012 vizând poprirea sumelor de bani prezente și viitoare din conturile deschise la SC L. SA și M. pe numele inculpatului, precum și măsura sechestrului asupra bunului imobil - apartamentul nr. 45, dispusă prin ordonanța din data de 04 octombrie 2012.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. a fost desființat parțial înscrisul intitulat contract de asistență juridică din data de 12 octombrie 2007, respectiv s-a anulat mențiunea dar nu mai puțin de 400.000 euro (patru sute mii) la cursul Băncii Naționale a României efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare cumpărare aflată la art. 2 din contract. (fila 231 vol. I dup).

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 2.800 lei, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului în conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen.

În fapt, s-a reținut că la data de 12 octombrie 2007 între inculpatul A. și SC E. SRL, prin reprezentant F., s-a încheiat contractul de asistență juridică având ca obiect prezentarea și negocierea în numele și pe seama clientului pentru imobilul din șos. x, respectiv intermedierea vânzării terenului proprietatea persoanei vătămate, având natura unui contract de comision. Onorariul cuvenit a fost în cuantum de 2% din prețul pe care îl va încasa clientul din vânzare. De asemenea, termenul contractual a fost stabilit pentru două săptămâni, respectiv până la data de 30 octombrie 2007. În perioada următoare inculpatul a purtat discuții cu un posibil cumpărător, fără însă ca până la termenul limită prevăzut să se fi îndeplinit condiția convenită, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situație în care părțile au stabilit prelungirea convenției inițiale până la data de 30 noiembrie 2007. Nici la această dată contractul de vânzare-cumpărare nu s-a concretizat, astfel că persoana vătămată, după o perioadă de timp în care inculpatul nu a mai prezentat alte oferte, a considerat reziliat de drept contractul încheiat cu inculpatul și s-a orientat spre alți intermediari.

Astfel, la data de 04 martie 2008, între persoana vătămată și SC N. SRL s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată de notarul public O. vizând mai multe imobile teren și construcții, prețul total al vânzării fiind stabilit la 25.098.652 euro. La data de 09 aprilie 2008 a fost încheiat și contractul de vânzare-cumpărare între cele două societăți având ca obiect terenurile descrise în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru prețul de 24.500.000 euro. Persoana vătămată a plătit comision aferent intermedierii acestei tranzacții către societățile SC P. SRL și SC R. SA, inculpatul neavând nicio contribuție la încheierea contractului amintit.

Cu toate acestea, începând cu luna martie 2008, inculpatul a efectuat demersuri în vederea obținerii onorariului menționat în convenția încheiată cu persoana vătămată. În prealabil, acesta a adăugat pe exemplarul contractului aflat în posesia sa o mențiune suplimentară cu privire la suma cuvenită, respectiv dar nu mai puțin de 400.000 euro la cursul Băncii Naționale a României, efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare după care a efectuat demersuri în vederea executării silite a contractului de asistență juridică, depunând cererea cu acest obiect la data de 19 iunie 2008, la B.E.J.A., “S.” În cuprinsul cererii depuse inculpatul a menționat în mod necorespunzător realității că între părți a intervenit prorogarea tacită a contractului de asistență juridică precum și că ar fi asistat la negocierile purtate de către SC T. SRL, intermediind vânzarea în numele și pe seama persoanei vătămate. Inculpatul a solicitat calcularea onorariului său prin raportarea la procentul de 2% din valoarea vânzării fără a se folosi de mențiunea adăugată ulterior ca urmare a faptului că mențiunea inițială îi era în mod evident mai favorabilă, onorariul său astfel calculat fiind de 583.100 euro. În baza acestei cereri executorul a pornit executarea silită și a dispus poprirea pe contul debitoarei deschis la SC U. SA care a procedat la blocarea sumei de 2.186.569,10 lei. La data de 18 noiembrie 2008 executorul a solicitat băncii virarea sumei menționate în contul Cabinetului de avocat A. deschis la Banca Transilvania precum și a sumei de 26.714,35 lei în contul biroului executorului, sumele fiind transferate la data de 27 noiembrie 2008.

După încasarea acestei sume de bani inculpatul a transferat la data de 28 noiembrie 2008 întreaga sumă în contul său personal deschis la aceeași bancă după care, în aceeași zi, suma a fost schimbată în euro și transferată în contul numitului Z., tatăl soției inculpatului. La data de 02 decembrie 2008 suma a fost ridicată în numerar de soția inculpatului, numita X. Dobândirea acestei sume nu a fost declarată organelor fiscale în vederea impozitării, prin aceasta creându-se bugetului statului un prejudiciu de 345.576 lei reprezentând impozit datorat în cuantum de 16% din venitul realizat.

Prin Decizia penală nr. 342/A din 07 octombrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 383 din data de 19 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând:

S-a înlăturat aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și s-au repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune.

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a înlăturat aplicarea art. 12 și art. 13 din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 386 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an, pedeapsă care se execută, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea civilă I. - J. - K. a Municipiului București împotriva aceleiași hotărâri.

Curtea a reținut că cererea formulată de către revizuentul

A.

nu poate fi admisă în principiu, întrucât, potrivit

art.

453

alin. (1)

lit. a)

C. proc. pen.

, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate.

În acest sens, în opinia Curții, constituie asemenea fapte sau împrejurări orice întâmplare, situație, stare care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la dovedirea netemeiniciei hotărârii, iar pentru a exista cazul de revizuire menționat, faptele sau împrejurările invocate sau faptele probatorii și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate în cauză trebuie să fie noi.

Or, s-a constatat că nu pot fi considerate probe noi, în sensul cerut de lege, mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate (bunăoară, propunerea unor martori noi, care ar cunoaște un fapt discutat în fața instanței de fond, sau a unor înscrisuri noi, ca în cauză) sau reiterarea cererilor formulate în fața instanțelor în căile de atac.

S-a apreciat că infracțiunea de înșelăciune nu exclude existența unor raporturi de natură contractuală între persoana vătămată și făptuitor, cum a fost cazul în speță.

Curtea a reținut că nu se învederează deci împrejurări noi, necunoscute instanței de fond, ci aceleași împrejurări, pentru care se încearcă să se obțină suplimentarea și o nouă analiză a probelor administrate, în scopul modificării soluției deja pronunțate, pe calea revizuirii, aspect ce nu poate fi primit de instanță.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A., criticând-o pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate în scris, suplimentar față de cele susținute oral și redate pe larg în partea introductivă a prezentei decizii, revizuentul a arătat, în esență, că, în mod eronat, s-a reținut de către instanța de fond ca mijloacele de probă la care a făcut referire nu pot fi considerate probe noi în sensul cerut de lege, făcând precizarea în considerente că probele propuse în completarea probelor administrate, nu sunt de natură a lipsi de temeinicie sentința de condamnare.

De asemenea, revizuentul a apreciat că hotărârea de condamnare a avut drept fundament declarațiile mincinoase ale martorilor F. și D., pe palierul lipsei prelungirii mandatului avocațial si lipsa îndeplinirii obligațiilor contractuale derivate din contractul de asistență juridică din 12 octombrie 2007 precum și o adăugire la învinuirea inițială, in sensul că pe lângă faptul ce ține de contractul de asistență juridică, nu ar fi fost prelungit tacit s-a adăugat mențiunea ca nu și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale.

Analizând apelul

declarat de revizuentul A., prin prisma motivelor invocate, în raport de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Înalta Curte constată că revizuentul

A.

și-a întemeiat cererea de revizuire formulată, pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., care prevăd că revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Constituie, așadar, motiv de revizuire existența unor fapte sau împrejurări noi, respectiv elemente de fapt cu caracter informativ, necunoscute instanței la soluționarea cauzei, întrucât nu au fost invocate în fața acesteia și nici nu au rezultat din materialul probator existent la dosar.

În susținerea cererii de revizuire, apelantul revizuent

A.

a invocat împrejurarea că atât prima instanță, cât și instanța de apel au schimbat însăși obiectul acuzației penale, în sensul că manoperele dolosive ar fi constat în neîndeplinirea obligațiilor contractuale, iar prezentarea ca adevărată a îndeplinirii obligațiilor contractuale ar fi dus la inducerea în eroare a executorului judecătoresc, întrucât, la data de 15 octombrie 2007, a încheiat o convenție cu numiții B., C. și D., autentificată de notar public G. prin încheierea de autentificare din 15 octombrie 2007, prin care cabinetul de avocat se obliga să plătească câte 25% din onorariu pentru fiecare dintre aceștia.

Apelantul revizuent a susținut că martora D., în declarația dată la faza de urmărire penală și la instanță, nu a redat această situație de fapt, administratorul societății SC E. SRL, respectiv F. fiind cel ce a determinat încheierea acestei convenții, care, prin persoana interpusă, dorea o parte din onorariu.

În susținerea motivelor invocate, apelantul revizuent a solicitat administrarea probei cu martori, respectiv numiții B. și C., care ar putea relata că în niciun moment nu a avut calitatea de intermediar, ci calitatea de avocat și și-a îndeplinit obligațiile contractuale. Astfel, nu s-a obligat față de societatea parte civilă să îi asigure alte servicii decât cele prevăzute de Legea nr. 51/1995, iar obligațiile contractuale au fost îndeplinite.

Or, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte constată că aspectele învederate de către apelantul revizuent nu îndeplinesc condiția de fapte și împrejurări noi, întrucât acestea au fost avute în vedere de instanțe în fazele anterioare ale procesului penal. În realitate, apelantul revizuent încearcă să dea o nouă interpretare situației de fapt deja cunoscută de instanțele care au soluționat cauza, interpretare favorabilă acestuia, care este însă fundamentată pe aceleași elemente care au făcut obiectul cenzurii de către instanțele care au dispus condamnarea acestuia.

Astfel, existența convenției încheiate între apelantul revizuent și

numiții B., C., D., la data de 15 octombrie 2007, și invocată ca mijloc de probă în susținerea cererii de revizuire nu este aptă a conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Mai mult, relativ la această convenție în care apelantul revizuent pretinde că este parte, fiind încheiată anterior pronunțării hotărârii de condamnare, acesta a avut deja posibilitatea de a o invoca în cadrul apărărilor de fond, utilizarea acesteia la acest moment echivalând cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, care însă nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

De asemenea, propunerea unor martori noi, în speță, audierea numiților B. și C., care ar cunoaște un fapt deja dezbătut în fața instanței de fond, nu poate constitui temei de revizuire în baza art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât, așa cum s-a arătat anterior, faptele probatorii trebuie să aibă caracter de noutate și nu mijloacele de probă propuse în completarea dovezilor administrate.

Împrejurarea invocată de apelantul revizuent în sensul că, în raporturile juridice cu părțile implicate în proces, a avut doar calitatea de avocat și nu aceea de intermediar, împrejurare pe care dorește să o demonstreze prin audierea celor doi martori propuși, nu pate fi primită, neavând caracter de noutate întrucât, în urma analizei materialului probator existent în cauză, de către instanțele

care au soluționat cauza, s-a concluzionat prin a se reține calitatea acestuia de intermediar.

De altfel, aceste aspecte reprezintă apărări de fond, pe care apelantul revizuent a avut posibilitatea să și le construiască cu prilejul cercetării judecătorești atât în fond cât și în calea de atac a apelului.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că nici critica privind faptul că

martora D., deși audiată în cauză, nu a redat situația de fapt susținută de revizuent,

nu poate fi primită, întrucât vizează aspecte de ordin subiectiv, revizuentul având posibilitatea, cu ocazia audierii acesteia, să-i adreseze întrebări privind pretinsa situație de fapt.

Susținerea apelantului revizuent în sensul că soluția de condamnare s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale celor doi martori, respectiv

F. și D., de asemenea, nu poate constitui temei de revizuire în baza art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât, pentru astfel de situații apelantul revizuent poate uza de alte pârghii prevăzute de lege și care exced actualului cadru procesual, și numai ulterior confirmării acestei situații, pot interveni modificări în ceea ce privește situația sa juridică.

Prin urmare, având în vedere că, în cauză, faptele și mijloacele de probă în baza cărora a fost formulată cererea nu conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, Înalta Curte constată hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) raportat la art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 229/F din data de 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II- a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar raportat la alin. (6),

onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 229/F din data de 25 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 65 lei se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2017.