ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei penale de față,

În baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 128/F din data de 21 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus, în baza art. 459 C. proc. pen., respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată de revizuentul A. cu privire la sentința penală nr. 383/19.12.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 383/19.12.2014 pronunță de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 342/A/07.10.2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare și interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (cu referire la activitatea de avocat) C. pen. pe o durată de 1 (un) an pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

S-a dispus de asemenea, obligarea acestuia la plata sumei de 2.186.569,10 RON, actualizată cu rata inflației de la data de 27.11.2008 și până la achitarea integrală a debitului, către partea civilă S.C. B. S.R.L., cu menținerea măsurilor asigurătorii dispuse asupra conturilor bancare ale inculpatului.

Cu privire la situația de fapt, s-a reținut că la data de 12.10.2007 între inculpatul A. și S.C. B. S.R.L., prin reprezentant C., s-a încheiat contractul de asistență juridică nr. x având ca obiect prezentarea și negocierea în numele și pe seama clientului pentru imobilul din șos. x, respectiv intermedierea vânzării terenului proprietatea persoanei vătămate, această convenție având în fapt natura unui contract de comision.

Onorariul cuvenit a fost stabilit într-un cuantum de 2% din prețul pe care îl va încasa clientul în urma vânzării, iar termenul contractual a fost stabilit pentru două săptămâni, respectiv până la data de 30.10.2007. În perioada următoare inculpatul a purtat discuții cu un posibil cumpărător fără însă ca până la termenul limită prevăzut să se fi îndeplinit condiția convenită, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, situație în care părțile au stabilit prelungirea convenției inițiale până la data de 30.11.2007. Nici la această dată contractul de vânzare cumpărare nu s-a concretizat astfel că persoana vătămată, după o perioadă de timp în care inculpatul nu a mai prezentat alte oferte, a considerat reziliat de drept contractul încheiat cu inculpatul și s-a orientat spre alți intermediari.

S-a reținut că la data de 04.03.2008 între persoana vătămată și S.C.D. S.R.L. s-a încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată de notarul public E. vizând mai multe imobile teren și construcții, prețul total al vânzării fiind stabilit la 25.098.652 euro, iar la data de 09.04.2008 a fost încheiat și contractul de vânzare-cumpărare între cele două societăți având ca obiect terenurile descrise în promisiunea de vânzare-cumpărare pentru prețul de 24.500.000 euro. Persoana vătămată a plătit comision aferent intermedierii acestei tranzacții către societățile S.C.F. S.R.L. și S.C. G. S.A., inculpatul neavând nici o contribuție la încheierea contractului amintit.

Cu toate acestea, începând cu luna martie 2008, inculpatul a efectuat demersuri în vederea obținerii onorariului menționat în convenția încheiată cu persoana vătămată. În prealabil, acesta a adăugat pe exemplarul contractului aflat în posesia sa o mențiune suplimentară cu privire la suma cuvenită, respectiv "dar nu mai puțin de 400.000 euro la curs BNR, efectuată plata în ziua încheierii tranzacției respectiv încheierii contractului de vânzare-cumpărare", după care a efectuat demersuri în vederea executării silite a contractului de asistență juridică, depunând cererea cu acest obiect la data de 19.06.2008, la BEJ "H. ȘI I.".

S-a reținut că în cuprinsul cererii depuse inculpatul a menționat în mod necorespunzător realității că între părți a intervenit prorogarea tacită a contractului de asistență juridică precum și că ar fi asistat la negocierile purtate de către S.C. D. S.R.L., intermediind vânzarea în numele și pe seama persoanei vătămate. Inculpatul a solicitat calcularea onorariului său prin raportarea la procentul de 2% din valoarea vânzării fără a se folosi de mențiunea adăugată ulterior ca urmare a faptului că mențiunea inițială îi era în mod evident mai favorabilă, onorariul său astfel calculat fiind de 583.100 euro.

În baza acestei cereri executorul a pornit executarea silită și a dispus poprirea pe contul debitoarei deschis la J. care a procedat la blocarea sumei de 2.186.569,10 RON. La data de 18.11.2008 executorul a solicitat băncii virarea sumei menționate în contul Cabinetului de avocat A. deschis la K. precum și a sumei de 26.714,35 RON în contul biroului executorului, sumele fiind transferate la data de 27.11.2008.

În esență, instanțele au reținut ca reprezentând o infracțiune de înșelăciune fapta inculpatului, care la data de 19.06.2008, cu ocazia formulării cererii de executare silită împotriva S.C. B. S.R.L. în baza contractului de asistență juridică încheiat cu aceasta din urmă, l-a indus în eroare pe executorul judecătoresc I., susținând în mod nereal că și-ar fi îndeplinit obligația prevăzută în convenția menționată (cea de a intermedia vânzarea unor terenuri aparținând S.C. B. S.R.L.) și creând, în urma derulării procedurii de executare silită, un prejudiciu în cuantum de 2.186.569,10 RON în patrimoniul S.C. B. S.R.L.

Potrivit art. 459 alin. (3) C. proc. pen., în cadrul procedurii de verificare a admisibilității în principiu a cererii de revizuire instanța a examinat dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Instanța a reținut, de asemenea, că potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză.

Raportat la dispozițiile legale anterior menționate, instanța constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, aspectele prezentate de petent în cuprinsul acesteia neîndeplinind condițiile cazului de revizuire anterior menționat.

Astfel, cererea formulată de petent conține în principal o serie de critici privind hotărârea prin care s-a dispus condamnarea sa, care sunt specifice căii ordinare de atac a apelului și în nici un caz nu se pot circumscrie cazului de revizuire invocat.

În acest sens, Curtea a avut în vedere susținerile revizuentului cu privire la condamnarea sa pentru o altă infracțiune decât cea pentru care a fost trimis în judecată, lipsa posibilității de a-și formula apărări, neîndeplinirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, neredactarea de către el însuși a cererii de executare silită, modul în care instanțele au interpretat declarațiile persoanelor audiate etc.

În mod evident, invocarea într-o cerere de revizuire a unor argumente de drept sau legate de modul de interpretare a probatoriului, chiar și în situația în care unele dintre acestea nu au fost susținute în cadrul procesului penal finalizat definitiv prin condamnarea revizuentului, nu poate reprezenta o faptă sau împrejurare nouă în sensul art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Totodată, Curtea a observat că numitul A. a formulat de-a lungul timpului și alte cereri de revizuire a sentinței penale nr. 383/19.12.2014 a Curții de Apel București, secția I Penală, care au fost respinse și în cuprinsul cărora a invocat aspecte ce se regăsesc și în prezenta cerere.

Instanța a avut în vedere în acest sens susținerile revizuentului privind imposibilitatea inducerii în eroare a executorului judecătoresc în condițiile în care contractul de asistență juridică era învestit cu formulă executorie, împrejurarea că S.C. B. S.R.L. a formulat contestație la executare în cadrul procedurii derulate de executorul judecătoresc I. (dosar nr. x/2016 al C.A.B.), existența unei convenții încheiate de revizuent la data de 15.10.2007 cu martora L. și cu alte persoane privind modul de împărțire a onorariului (dosar nr. x/2016 al C.A.B.), nesemnarea de către revizuent a cererii de începere a executării silite (dosar nr. x/2017 al C.A.B.).

În opinia instanței de fond, prezenta cerere de revizuire, care reiterează în principal argumente deja analizate în cadrul altor cereri de revizuire respinse definitiv și nu prezintă nici un aspect nou, necunoscut instanțelor care au soluționat cauza finalizată prin condamnarea revizuentului, este vădit inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel revizuentul A.

În esență, apelantul revizuent a solicitat admiterea apelului formulat, desființarea sentinței penale atacate, admiterea în principiu a cererii de revizuire și trimiterea cauzei Curții de Apel București spre soluționare.

A susținut că sentința penală atacată este nelegală și netemeinică, întrucât nu au fost analizate dispozițiile ce privesc instituția revizuirii sub aspectul împrejurărilor noi sau a faptelor, încălcându-se dispozițiile privind motivarea hotărârii; pe fondul admisibilitătții în principiu, nu s-a reținut că obligația de intermediere nu poate fi exercitată de către un avocat, astfel cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 51/1995.

De asemenea, a subliniat că prezenta cerere de revizuire privește o împrejurare că avocatul nu poate exercita fapte de comerț în sensul obligației de a presta intermediere imobiliară.

În susținerea cazului de revizuire invocat, a administrat proba cu un înscris nou reprezentat de adresa din 16.04.2013 emisă de Oficiul Național de prevenire și combatere a spălării banilor, adresă primită și de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București înainte de trimiterea în judecată a apelantului revizuent, fără a fi atașată la dosarul cauzei.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerente ce vor fi expuse:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuentul A., Înalta Curte va nota limitele și specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453 (cazurile de revizuire), art. 455 (persoanele care pot cere revizuire), art. 459 (admiterea în principiu) C. proc. pen. rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, în acest sens fiind și decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, decizie prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. ("s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză"), este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate sa fi fost necunoscute de către instanță la judecarea cauzei, iar acestea singure sau coroborate cu celelalte probe din dosar să ducă la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare atacate.

În procedura prealabilă a admisibilității în principiu, instanța trebuie să verifice dacă faptele ce urmează a fi dovedite, precum și probele propuse sunt un element de noutate în economia dosarului și sunt apte a conduce la o soluție diametral opusă celei prin care a fost condamnat inculpatul revizuent, dacă, în coroborare cu restul materialului probator, demonstrează netemeinicia acuzațiilor formulate.

Analizând înscrisul depus la dosar de către revizuent în susținerea cazului de revizuire, Înalta Curte constată că acesta, precum și împrejurările pe care dorește să le dovedească, astfel cum au fost mentionate în cererea de revizuire, nu sunt de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului; înscrisul reprezentând adresa din 16.04.2013 emisă de Oficiul Național de prevenire și combatere a spălării banilor privește operațiunile derulate prin intermediul conturilor bancare ale persoanei juridice S.C. B. S.R.L., fără a face referire la activitatea infracțională a apelantului revizuent A., concretizată în săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. Singura referire la inculpatul A. în cuprinsul înscrisului anterior menționat privește suma de 568.531 euro ce a fost virată de executorul judecătoresc în contul cabinetului de avocatură A. cu titlu de "contravaloare adresă poprire", ori această mențiune nu este de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, având în vedere că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului constă în inducerea în eroare a executorului judecătoresc I., exercitând manopere dolosive prin prezentarea ca adevărată a împrejurării că, contractul de asistență juridică a fost prorogat tacit de către părți, în fapt acesta încetându-și valabilitatea la data de 30.10.2007 potrivit clauzelor contractuale.

Mai mult, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte subliniază că prezenta cerere de revizuire reiterează argumente deja analizate în cadrul altor cereri de revizuire respinse definitiv și nu prezintă nici un aspect nou, necunoscut instanțelor care au soluționat cauza finalizată prin condamnarea revizuentului.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 128/F din data de 21 iunie 2018, pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Va obliga apelantul revizuent la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul revizuent A. împotriva sentinței penale nr. 128/F din data de 21 iunie 2018, pronunțată Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 RON.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23.11.2018.