ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 701/2019

Ședința publică din data de 28 martie 2019

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 15.02.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe parata B. S.A. și pe C., în calitate de intervenient forțat, solicitând ca pârâta să fie obligată la plata sumei de 954.236 RON cu titlu de penalități aferente perioadei 16.05.2014-10.02.2016, calculate conform Ordinului C.S.A. nr. 14/2011.

Prin cererea din data de 29.12.2016 reclamanta si-a majorat cuantumul pretențiilor, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1.385.521 RON cu titlu de penalități calculate conform Ordinului C.S.A. nr. 14/2011 pentru perioada 16.05.2014-24.11.2016, aceasta din urma fiind data la care debitul principal a fost achitat pe calea executării silite.

Prin sentința civilă nr. 341 din 02.02.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2127 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul. A fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea precizată. A fost obligată pârâta B. S.A. la plata sumelor de 1.385.521 RON reprezentând penalități pentru perioada 16.05.2014-24.11.2016 și 21.065,36 RON cheltuieli de judecată, către reclamantă. A fost obligată B. S.A. la plata sumei de 19.655,20 RON cheltuieli de judecată, către apelantă.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs B. S.A.

Recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor se arată că suma reprezentând despăgubirea se stabilește doar prin hotărâre judecătorească definitivă, motiv pentru care nu se poate datora o penalitate pentru o sumă stabilită, ulterior datei de la care curg penalitățile.

Despăgubirea se plătește în baza art. 36 alin. (5) din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 de la data când asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma reprezentând despăgubirea pe care este obligat să o plătească sumă care este stabilită în urma administrării unui probatoriu.

Despăgubirile pot fi estimate de reclamant însă cuantificarea lor o face instanța de judecată, situație în care penalitățile curg conform art. 36 alin. (5) din Ordinul CSA nr. 14/2011, după trecerea unui termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Penalitățile reprezintă un accesoriu al principalului, motiv pentru care nu pot curge cât debitul principal nu a fost stabilit, ca atare nu poate fi sancționată nici întârzierea la plata respectivei despăgubiri.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite în cauză.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că recurenta a indicat ca temei de drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă, în expunerea motivelor de recurs nu a dezvoltat motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Susținerile recurentei că a fost greșit obligată la plata penalităților nu reprezintă critici de nelegalitate față de hotărârea atacată în raport cu motivul de recurs invocat, nefiind suficientă relatarea stării de fapt având în vedere că recursul nu are caracter devolutiv și nu vizează situația de fapt.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată și dezvoltarea motivelor de nelegalitate.

Accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2127 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Înalta Curte, constatând culpa procesuală, va obliga recurenta-pârâtă B. S.A. să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 11.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2127 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 11.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 martie 2019.