ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49/F din 14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat A. cu privire la sentința penală nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2008. În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat revizuientul condamnat la plata către stat a sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. În temeiul art. 275 alin. (6) rap. la art. 272 alin. (1), (2) din C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 lei, a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre s-a reținut că prin sentința penală nr. 482 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Giurgiu, în temeiul art. 458 rap. la art. 47 din C. proc. pen., a declinat competența de judecare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Curții de Apel București. În acest sens, instanța respectivă a constatat că cererea dedusă judecății, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 13 noiembrie 2017, este o cerere de revizuire a sentinței penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată, în primă instanță, de către Curtea de Apel București, secția I penală.

În urma declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data de 20 februarie 2018, primind termen de soluționare la 14 martie 2018, pentru când revizuientul condamnat A., deținut în Penitenciarul Giurgiu, a solicitat judecarea sa în lipsă, potrivit art. 364 alin. (4) din C. proc. pen., fiind de acord cu desemnarea unui avocat din oficiu care să-l reprezinte juridic.

A fost atașat dosarul nr. x/2008 al Curții de Apel București, secția I penală, (la care se află atașat Dosarul nr. 4380/II-5/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București), transmis de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe rolul căreia a fost înregistrat, prin atașare la dosarul nr. x/2018, cu termen de judecată la data de 18 aprilie 2018.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, admițând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă această instanță, a recunoscut hotărârea din data de 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunțată în Dosarul nr. 409 Hv 2/06b și, de asemenea, hotărârea din data de 27 martie 2007 a Curții de Apel din Viena, pronunțată în Dosarul nr. 22 Bs 41/07a, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și furt prin efracție, prevăzute de art. 75, art. 127 și art. 129-2 din C. pen. austriac, apreciate a avea corespondent, potrivit legislației penale române, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 din C. pen. 1969 și a dispus punerea în executare a hotărârilor respective, prin transferarea persoanei condamnate anterior nominalizate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață. S-a constatat că, potrivit situației de fapt reținute de instanța din Austria, condamnatul a omorât-o pe persoana vătămată B., prin strangulare, în scopul sustragerii unei sume de bani.

Întrucât nici condamnatul A., nici Parchetul nu au declarat recurs împotriva sentinței penale anterior menționate, aceasta a rămas definitivă, prin nerecurare, la data de 17 februarie 2009, iar, la data de 02 martie 2009, Curtea de Apel București, secția I penală, a emis MEPÎ nr. 505/2008.

La data de 11 mai 2009, condamnatul A. a fost transferat din Austria în România, fiind încarcerat în Penitenciarul Rahova la data de 12 mai 2009, ora 00:50.

Prin încheierea din data de 17 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, un complet de judecată al instanței respective a calificat o cerere de revizuire formulată de condamnat (prin care acesta a invocat omisiunea efectuării conversiunii pedepsei aplicate de instanța austriacă, potrivit legii penale române, respectiv din detențiune pe viață în închisoare) drept contestație la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., apreciind că, pe această cale, poate fi lămurită încadrarea juridică echivalentă din legislația penală română în vigoare la data transferului. În urma acestei calificări, prin sentința penală nr. 15/F din data de 02 februarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, un alt complet de judecată a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare, constatând că aspectul invocat a fost analizat, anterior, prin sentința penală nr. 661 din data de 11 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, intrând în puterea lucrului judecat. Hotărârea anterior menționată a fost atacată, cu contestație, de către condamnatul A., respectiva cale de atac făcând, în prezent, obiectul Dosarului nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, cu termen de judecată la data de 18 aprilie 2018.

S-a reținut că în prezenta cauză, condamnatul A., personal, a precizat, în mod explicit, în fața completului de judecată de la Tribunalul Giurgiu (care, ulterior, și-a declinat competența), la termenul din data de 13 noiembrie 2017, că cererea formulată reprezintă o cerere de revizuire a sentinței penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel cum acesta a menționat, de altfel, și în cererea introductivă, adresată inițial Curții de Apel București și transmisă, pe cale administrativă, instanței anterior menționate . Pe de altă parte, în fața acestei instanțe, condamnatul nu a dorit să se prezinte, solicitând judecarea cauzei în lipsă, fără a aduce alte precizări cererii sale.

În aceste condiții, Curtea a constatat că a fost sesizată cu o cerere de revizuire a hotărârii definitive prin care a fost recunoscută, de către instanța română, hotărârea de condamnare pronunțată de instanța austriacă și s-a dispus punerea în executare a acesteia, prin transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din țara de origine, în vederea continuării executării pedepsei aplicate de instanța respectivă, și anume detențiunea pe viață.

În motivarea cererii deduse judecății, condamnatul a susținut, pe de o parte, că hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004 (republicată), în condițiile în care s-a precizat, în considerentele sale, că infracțiunea corespunzătoare celor reținute de instanța austriacă este, conform legii române, cea incriminată de art. 175 din C. pen. 1969, pentru care este prevăzută pedeapsa închisorii de la 15 ani la 25 ani, iar, pe de altă parte, că, în ceea ce privește executarea pedepsei, nu s-a ținut seama de faptul că, potrivit legii austriece, aceasta urma a se finaliza după 15 ani de detenție, respectiv la data de 30 noiembrie 2020, cu termen de liberare condiționată la data de 30 noiembrie 2019, fiindu-i agravată astfel situația.

S-a constatat că cerere este inadmisibilă, întrucât, în primul rând și în mod esențial, revizuirea poate fi exercitată, drept cale extraordinară de atac, doar împotriva hotărârilor definitive prin care o instanță judecătorească s-a pronunțat asupra fondului unei acuzații, prin una dintre soluțiile de rezolvare a acțiunii penale prevăzute de art. 396 din C. proc. pen. (condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal), motivul invocat fiind apt să dovedească netemeinicia sau nelegalitatea acelei soluții. Or, în speță, prin hotărârea la care se referă cererea de revizuire, instanța română nu a analizat și nu a dispus asupra fondului acuzației aduse condamnatului, nepronunțând vreuna dintre soluțiile anterior menționate, ci doar a recunoscut hotărârea definitivă de condamnare a instanței austriece și a dispus transferarea acestuia, pentru a executa, în România, pedeapsa aplicată de acea instanță.

În al doilea rând, s-a constatat că motivele invocate în susținerea cererii deduse judecății nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) din C. proc. pen., un astfel de caz nefiind, de altfel, nici menționat de către autorul său, ci constituie, în fapt, critici aduse hotărârii definitive pronunțate de instanța română (deși condamnatul, fiindu-i comunicată la locul de detenție din Austria, nu a atacat-o cu recurs - filele 15-23 din Dosarul nr. x/2008), pentru neefectuarea conversiunii condamnării și, de asemenea, executării pedepsei privative de libertate, care, în opinia acestuia, ar trebui să rămână guvernată, sub aspectul datelor de finalizare și, respectiv, de liberare condiționată, de legea austriacă, niciuna dintre aceste critici neputând fi analizată în calea extraordinară de atac promovată.

Drept urmare, întrucât nu există un temei legal care să permită revizuirea sentinței penale nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală, Curtea a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate a cererii condamnatului (astfel cum a fost formulată și precizată de acesta în prezenta cauză), respectiv cea prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Față de considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat A..

Împotriva acestei sentințe penale, a formulat apel revizuentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/2/2018.

În esență a invocat temeiul prev de art. 453 lit. e) din C. proc. pen. și a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 49/F din 14 martie 2018, făcând referire la sentința penală nr. 306, arătând cănu s-a făcut conversiunea în mod corect între pedeapsa aplicată de instanța din Austria și cea aplicată de instanțele române. A susținut că nu au fost aplicate art. 158 și art. 159 din Legea nr. 302/2004 și în momentul în care i s-a înmânat mandatul de executare se specifica că infracțiunea de omor calificat este încadrată între 15 și 25 de ani, iar în Austria urma să execute maxim 15 ani, iar în prezent figurează în România cu o pedeapsă de 99 de ani, ceea ce contravine Legii nr. 302/2004. Totodată, a învederat că până în anul 2013 a încercat să formuleze numeroase cereri de rejudecare a faptei, apeluri și recursuri, deoarece așa a fost sfătuit în Austria, însă toate i-au fost respinse ca tardive, întrucât nu a respectat termenul prevăzut de lege.

Examinând apelul formulat de revizuentul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerente ce vor fi expuse:

În cuprinsul dispozițiilor art. 452-459 C. proc. pen., sunt precizate normele care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, descoperite după judecată și care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Din coroborarea dispozițiilor art. 453, art. 455 și art. 459 C. proc. pen., rezultă că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce privește exclusiv hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei. În același sens este și decizia nr. 42 din 14.02.2005 pronunțată de Înalta Curte - Completul de 9 judecători, prin care s-a statuat că pot fi atacate cu revizuire numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei, prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, cererea de revizuire îndreptată împotriva altei hotărâri definitive fiind inadmisibilă. Această decizie își păstrează valabilitatea și în raport de dispozițiile noului C. proc. pen., cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 și art. 465 din noul C. proc. pen. reluând în esență cazurile de revizuire din legea veche.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia) este necesară existența a două hotărâri penale definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei și prin dispozițiile pe care acestea le conțin, se exclud între ele.

Astfel, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. implică fie existența unor hotărâri pronunțate pentru aceeași faptă, dar față de persoane diferite, fie existența unor hotărâri pronunțate față de aceeași persoană, dar pentru fapte diferite, fie chiar existența unor hotărâri pronunțate față de persoane diferite și pentru fapte diferite, dar corelative.

Înalta Curte constată că nu se poate reține incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., având în vedere că, revizuentul A. nu a indicat două hotărâri judecătorești care să conțină dispoziții contradictorii referitoare fie la aceeași persoană, dar fapte diferite, fie persoane diferite, dar fapte corelative, acesta susținând în cererea de apel că nu s-au aplicat în mod corespunzător dispozițiile privind conversia și făcând referire la sentința nr. 306 din 24 noiembrie 2008.

Prin sentința penală nr. 306 din data de 24 noiembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. x/2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă această instanță, a recunoscut hotărârea din data de 17 octombrie 2006 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena, pronunțată în Dosarul nr. 409 Hv 2/06b și, de asemenea, hotărârea din data de 27 martie 2007 a Curții de Apel din Viena, pronunțată în Dosarul nr. 22 Bs 41/07a, prin care A. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și furt prin efracție, prevăzute de art. 75, art. 127 și art. 129-2 din C. pen. austriac, a apreciat a avea corespondent, potrivit legislației penale române, în infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 din C. pen. 1969 și a dispus punerea în executare a hotărârilor respective, prin transferarea persoanei condamnate anterior nominalizate într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

Având în vedere că în cauză nu au fost indicate două hotărâri definitive care nu se pot concilia, iar sentința la care face referire revizuientul A.. nu vizează fondul cauzei, Înalta Curte, constată că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452, art. 459 alin. (3) C. proc. pen. și apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A..

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din 14 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa procesuală a acestuia, îl va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar suma de câte 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 49/F din 14 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iunie 2018.