ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 52/F din data de 26 martie 2018 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 123/F din data de 30.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2016 inadmisibilă în principiu.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. a obligat revizuentul la 200 RON cheltuieli judiciare statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 260 RON rămâne în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 7.03.2018, numitul A. a formulat cerere de revizuire a Sentinței penale nr. 123/F din data de 30.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2016 prin care s-a recunoscut o hotărâre de condamnare pronunțată de către autoritățile judiciare din Marea Britanie.

În susținerea cererii petentul a criticat cuantumul mare al pedepsei care i s-a aplicat prin hotărârea susmenționată.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, iar la termenul din data de 26.03.2018, curtea a pus în discuție admisibilitatea cererii, în raport de exigențele art. 453 din C. proc. pen.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile revizuentului și de exigențele art. 452 - 453 din C. proc. pen. curtea a reținut că prin sentința penală susmenționată, s-au dispus următoarele:

"Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În temeiul art. 135 alin. (6) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 recunoaște și pune în executare sentința penală din data de 13.12.2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnat la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

Dispune transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

Deduce din pedeapsa de 20 ani închisoare, perioada executată de persoana condamnată A. de la 11.02.2011 la zi.

Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 RON, se avansează din fondul Ministerului Justiției."

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin adresa din data de 17.06.2016 din Dosarul nr. x/2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța de judecată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale din data de 13.12.2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției din marea Britanie, de transferare a condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

În motivare, s-a arătat că, prin adresa nr. x/2016/DR/13C Ministerul Justiției-Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară - Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului A., căruia i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii pe viață prin sentința penală din data de 13.12.2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, constând în aceea că în perioada 07.02 - 10.02.2011, împreună cu B., l-au omorât pe C. prin înjunghiere.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea a reținut că persoana condamnată A., nu a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detențiunii pe viață.

Cu toate acestea, din analiza ansamblului materialului probator, instanța a apreciat că sesizarea este întemeiată.

Astfel, a constatat că față de condamnat sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferare, prevăzute de art. 143 lit. a) - f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei stabilită, dubla incriminare (în legislația română infracțiunea are corespondent-omor), statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării și, deși transferul nu este consimțit de către condamnat, consimțământul acestuia nu este necesar deoarece la data de 18.05.2015 s-a dispus deportarea de pe teritoriul Marii Britanii (art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997).

De asemenea a apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 153, lit. a) - d) din Legea nr. 302/2004.

Pe de altă parte, analizând natura și durata pedepsei aplicată de instanța britanică, Curtea a constatat că potrivit legislației române infracțiunea de omor este pedepsită cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 10 și 20 ani. În consecință, va adapta pedeapsa detențiunii pe viață la pedeapsa maximă prevăzută de legislația română, respectiv 20 ani închisoare.

Ca atare, curtea a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și în temeiul art. 135 alin. (6) lit. b) teza I din Legea nr. 302/2004 va recunoaște și va pune în executare sentința penală din data de 13.12.2011 a Curții Coroanei Snaresbrook, prin care persoana transferabilă A. a fost condamnată la pedeapsa detențiunii pe viață pentru săvârșirea infracțiunii de omor.

A dispus transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare, pedeapsă adaptată conform duratei prevăzută de legea penală română.

S-a dedus din pedeapsa de 20 ani închisoare, perioada executată de persoana condamnată A. de la 11.02.2011 la zi și emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Sentința a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 489 din 14 decembrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016.

Împotriva hotărârii definitive a formulat cerere de revizuire condamnatul, arătând că în Marea Britanie nu i s-a aplicat pedeapsa maximă, iar în România i s-a aplicat pedeapsa maximă, împrejurare față de care este nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile recurentului dar și de exigențele art. 453 din C. proc. pen., Curtea de Apel București a respins, ca inadmisibilă, reținând că din prevederile art. 453 din C. proc. pen. rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia".

Cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în cauză cererea de revizuire vizează o hotărâre prin care nu s-a soluționat fondul cauzei, în conformitate cu exigențele art. 452 din C. proc. pen. și ale Deciziilor nr. 42/2005 și nr. XVII/2007 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 123/F din data de 30.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2016 ca inadmisibilă în principiu.

Împotriva Sentinței penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat apel revizuentul A..

Cauza s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți la data de 11.04.2018, fiind stabilit termen aleatoriu la data de 19 aprilie 2018.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând apelul declarat de A., împotriva Sentinței penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Revizuirea este un mijloc procesual prin folosirea căruia pot fi înlăturate erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, erori determinate de necunoașterea de către instanțele care au soluționat cauza a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu adevărul.

Susținerile revizuentului au fost în sensul că prin sentința de recunoaștere a hotărârii de condamnare pronunțată de către autoritățile judiciare din Marea Britanie i s-a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română.

Înalta Curte reține că instanța de fond a examinat împrejurările invocate de către revizuent în susținerea cererii de revizuire și a apreciat, în mod corect, cererea de revizuire vizează o hotărâre prin care nu s-a soluționat fondul, necorespunzând cerințelor dispozițiilor art. 452 din C. proc. pen.

Drept urmare, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., apreciază că în mod corect instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul formulat formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 52/F din data de 26 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 aprilie 2018.

GGC - OB