Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
25 noiembrie 2015

Decizia nr. 3766/2015 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva deciziei nr. 7628/2014 a Curții de Apel București

Decizia nr. 3766/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 7628 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2943 din 10 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorul A., criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Conform dispozițiilor art. 320 alin. (3) C. proc. civ. „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată”. În speța de față, prin decizia nr. 2943 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ, s-a soluționat contestația în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în recurs, astfel că această decizie are caracter irevocabil, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) C. proc. civ. Recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

DECIDE Respinge recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 7628 din 20 octombrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2015.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.