ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 867/2015

Deliberând

asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin decizia nr. 3188 din 22

octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2421/96/2013, a fost respins recursul

declarat de revizuentul S.L.M. împotriva deciziei nr. 78/R din 29 ianuarie 2014

pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, ca inadmisibil.

Împotriva

acestei decizii, prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2015 pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, Dosar nr. 763/1/2015,

S.L.M. a formulat contestației în anulare, invocând în drept dispozițiile art.

317 alin. (2) pct. 2, respectiv ale art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

A solicitat,

în esență, admiterea contestației în anulare și, în consecință, efectuarea

cercetării judecătorești, examinarea contractului său de angajare cu UM X

Câmpia Turzii ale cărui prevederi, susține contestatorul, au fost încălcate de

M.A.N.

Intimata

intimatei Agenția Națională de Administrare Fiscală, Administrația Județeană a

Finanțelor Publice Harghita nu a formulat întâmpinare.

Examinând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte urmează a

respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale

de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi

exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de

dispozițiile art. 317 și art. 318C. proc. civ.

Art. 317 C.

proc. civ. reglementează două motive generale de contestație în anulare care

pot fi invocate de părți în această cale extraordinară de atac, de retractare,

respectiv: cazul în care procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a

judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și cazul în

care hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine

publică privitoare la competență.

Conform art.

317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu

contestație în anulare pentru motivele menționate mai sus, numai dacă nu au

putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Prin excepție

de la această regulă, potrivit art. 317 alin. (2), contestația poate fi primită

pentru aceste motive și în cazul în care au fost invocate prin cererea de

recurs, dar instanța Ie-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt

sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.

Deși

contestatorul și-a încadrat motivele contestației în anulare în dispozițiile

art. 317 alin. (2) C. proc. civ., și într-un caz și în celălalt, textul are,

însă, în vedere, posibilitatea părții interesate de a invoca în cadrul

contestației în anulare cele două motive arătate anterior, iar art. 317 nu

reglementează ca motiv distinct de contestație în anulare cazul în care

recursul nu a fost soluționat pe fond.

Din analiza motivelor

de contestație în anulare dezvoltate în scris de contestator nu se desprinde

niciunul din cele două motive de contestație reglementate de art. 317 C. proc.

civ., ci doar faptul că instanța de recurs ar fi constatat în mod greșit

inadmisibilitatea recursului, respectiv că „nu s-a efectuat cercetarea

judecătorească” pe fond.

De altfel,

examinând decizia contestată din perspectiva dispozițiilor art. 317 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită la

termenul la care s-a judecat pricina, iar în ceea ce privește competența, este

de reținut că instanțele au respectat dispozițiile legale referitoare la

pricina dedusă judecății.

Potrivit

dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare

sau de casare.

Din analiza

textului de lege anterior evocat, rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza

în care instanța respinge în totalitate sau admite în parte pe fond recursul,

omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în

totalitate a acestuia și nu atunci când soluționează recursul pe o excepție,

deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea excepției, ceea ce excede

contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele

limitativ prevăzute de lege.

Câtă vreme

instanța de recurs a constatat și a reținut în mod expres în considerentele

hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor

art. 299, raportat la art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., promovarea unei

contestații în anulare raportat la dispozițiile art. 318 C. proc. civ., nu-și

găsește justificarea legală.

Așa fiind, în

cauză, nu se poate reține că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale ori al unei omisiuni în înțelesul textului legal evocat, întrucât

soluția nu a vizat o analiză a motivelor de recurs de vreme ce s-a constatat

inadmisibilitatea recursului pentru nerespectarea cerințelor legale de

promovare și susținere a căii de atac a recursului.

Contestatorul

tinde în realitate la o reexaminare a recursului, or, nu se poate trece peste

inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legal

instituite pentru exercitarea acestei căi de atac.

În sistemul

nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești,

exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul

legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care

semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în

condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor, într-o anumită ordine,

precum și soluționarea acestora de către instanța prevăzută de lege.

Legalitatea

căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre

garanțiile unui proces echitabil, știut fiind că recunoașterea unei căi de atac

în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o

încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului

constituțional al egalității în fața legii.

Nu în ultimul

rând, este de reținut că, în jurisprudența sa, C.E.D.O. a reamintit în mod

constant faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea

acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o

rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel

deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și

imperative.

Așa fiind,

argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres și limitativ

prevăzute de textele legale menționate, motiv pentru care, Înalta Curte, în

temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., va respinge contestația în

anulare formulată de contestatorul S.L.M. împotriva deciziei nr. 3188 din 22

octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a

civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2421/96/2013.

PENTRU ACETE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul S.L.M. împotriva deciziei nr.

3188 din 22 octombrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

a ll-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2421/96/2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 18 martie 2015.