ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2016

Decizia nr. 3506/2016 Dosar nr. 1625/2/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2211 din 14 septembrie 2015, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 71 din Legea nr. 303/2004 ca inadmisibilă, a respins excepția de nelegalitate a art. 51 alin. (3) lit. m) din Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca inadmisibilă, a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Reclamanta A. a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004. Recurenta susține că a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților potrivit căruia „Magistrații asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată”, deoarece încalcă C. proc.

pen., respectiv art. 392 alin. (1) „La deliberare iau parte numai membrii completului în fața căruia a avut loc dezbaterea” și art. 406 alin. (2) „Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și de grefier”, iar „potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, legile organice au forță juridică superioară celor ordinare”. (motivarea de la pct. V din Decizia nr. 19 din 04 iunie 2015 pronunțată în de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. al Românei, Partea I, nr. 590/05.08.2015).

Deci implicit legea organică reprezentată de C. proc. pen. - Legea nr 135/2010 are forță juridică superioară legii speciale reprezentată de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, iar potrivit Constituției României art. 15 alin. (1) „Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea”. Potrivit Hotărârii nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, actualizat publicat în M. Of.

al României, Partea I, art. 83 alin. (1) „Pentru evidența activității instanțelor se întocmesc și se păstrează” pct. 12 „Registrul de evidență a redactării hotărârilor” - „în acest registru se trec în ordinea numerică, separat pe materii, după caz, toate sentințele, deciziile sau încheierile pronunțate și se notează, numărul dosarului, numele judecătorului care a redactat hotărârea, data predării de către judecător a conceptului pentru tehnoredactare, data redactării (care se consideră data depunerii la mapă a hotărârii tehnoredactate, făcându-se, când este cazul, mențiune separată despre data predării de către judecător a conceptului pentru tehnoredactare)”.

Recurenta solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință, sesizarea Curții Constituționale potrivit Legii nr. 47/1992 art. 29 alin. (4) cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri” din art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, privind magistrații asistenți, deoarece are legătură cu soluționarea acțiunii [alin. (1) din art. 29 din Legea nr. 47/1992] și prevederea nu a fost constatată ca neconstituțională [alin. (3) din art. 29 din Legea nr. 47/1992], deoarece este neconstituțional ca magistratul asistent să participe cu vot consultativ la deliberări și să redacteze hotărâri întrucât este încălcat C. proc.

pen. Apărările formulate în cauză Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Soluția instanței asupra recursului formulat împotriva respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind magistrații asistenți. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”. Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În acest sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a indicat neconstituționalitatea art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor fără a aduce o motivare concretă, exactă, din care să rezulte legătura textelor criticate cu speța dedusă judecății, în sensul în care declararea respectivelor texte de lege ca neconstituționale să poată influența soluționarea cauzei.

Excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu cauza în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, ce avea ca obiect contestația împotriva unei Rezoluții de clasare emisă de Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile. Or, această excepție ar putea avea, eventual, o legătură numai dacă s-ar analiza fondul cauzei. Așadar, criticile recurentei-reclamante neîncadrându-se în condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, în mod temeinic și legal, instanța a respins capătul de cerere respectiv. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, în ceea ce privește capătul de cerere privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat și va dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2211 din 14 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2211 din 14 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește capătul de cerere privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat. Dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2211 din 14 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea repartizării aleatorii. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2016.