ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3506/2016

Decizia nr. 3506/2016

Dosar nr.

1625/2/2015

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția instanței de fond

Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, prin sentința nr. 2211 din 14 septembrie 2015, a respins cererea

de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a art. 71 din Legea nr. 303/2004 ca inadmisibilă, a respins excepția

de nelegalitate a art. 51 alin. (3) lit. m) din Regulamentul de organizare și

funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca

inadmisibilă, a admis excepția inadmisibilității cererii și

a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție

Judiciară, ca inadmisibilă.

Calea de atac

exercitată

Reclamanta A.

a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004.

Recurenta susține

că a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 71 din

Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților potrivit căruia „Magistrații

asistenți care participă la ședințele de judecată ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție redactează

încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări și

redactează hotărâri, conform repartizării făcute de președinte

pentru toți membrii completului de judecată”, deoarece încalcă C.

proc. pen., respectiv art. 392 alin. (1) „La deliberare iau parte numai membrii

completului în fața căruia a avut loc dezbaterea” și art. 406

alin. (2) „Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii

care au participat la soluționarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la

pronunțare, și se semnează de toți membrii completului și

de grefier”, iar „potrivit art. 73 alin. (1) din Constituție, legile

organice au forță juridică superioară celor ordinare”. (motivarea

de la pct. V din Decizia nr. 19 din 04 iunie 2015 pronunțată în de Înalta

Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor

chestiuni de drept în materie penală, publicată în M. Of. al Românei,

Partea I, nr. 590/05.08.2015).

Deci implicit

legea organică reprezentată de C. proc. pen. - Legea nr 135/2010 are

forță juridică superioară legii speciale reprezentată

de Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraților, iar potrivit

Constituției României art. 15 alin. (1) „Cetățenii

beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin

Constituție și prin alte legi și au obligațiile

prevăzute de acestea”.

Potrivit

Hotărârii nr. 387 din 22 septembrie 2005 pentru aprobarea Regulamentului

de ordine interioară al instanțelor judecătorești,

actualizat publicat în M. Of. al României, Partea I, art. 83 alin. (1) „Pentru

evidența activității instanțelor se întocmesc și se

păstrează” pct. 12 „Registrul de evidență a redactării

hotărârilor” - „în acest registru se trec în ordinea numerică,

separat pe materii, după caz, toate sentințele, deciziile sau

încheierile pronunțate și se notează, numărul dosarului,

numele judecătorului care a redactat hotărârea, data predării de

către judecător a conceptului pentru tehnoredactare, data redactării

(care se consideră data depunerii la mapă a hotărârii

tehnoredactate, făcându-se, când este cazul, mențiune separată

despre data predării de către judecător a conceptului pentru

tehnoredactare)”.

Recurenta

solicită admiterea recursului și, pe cale de consecință,

sesizarea Curții Constituționale potrivit Legii nr. 47/1992 art. 29

alin. (4) cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „participă

cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri”

din art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul magistraților, privind

magistrații asistenți, deoarece are legătură cu soluționarea

acțiunii [alin. (1) din art. 29 din Legea nr. 47/1992] și prevederea

nu a fost constatată ca neconstituțională [alin. (3) din art. 29

din Legea nr. 47/1992], deoarece este neconstituțional ca magistratul

asistent să participe cu vot consultativ la deliberări și

să redacteze hotărâri întrucât este încălcat C. proc. pen.

Apărările

formulate în cauză

Intimatul a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat.

Soluția

instanței asupra recursului formulat împotriva respingerii cererii de

sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind magistrații

asistenți.

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, în ceea ce

privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 71 din Legea nr. 303/2004, a apărărilor expuse în întâmpinarea

intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a

ajunge la această soluție instanța a avut în vedere

considerentele în continuare arătate.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea

și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1)

Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind

neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții

dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are

legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la

cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța

de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi

ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în

cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției

prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară

a Curții Constituționale”.

Din

interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și

(3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții

constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie

îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția

să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe

judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția

să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe

ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în

vigoare;

- norma

vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea

cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția

relevanței excepției, care impune ca normele criticate să

aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu

trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență

a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se

impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul

interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate,

prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care

se află litigiul.

Înalta Curte

constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională,

instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește

condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea

regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță

criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă

legătură cu soluționarea cauzei.

În acest

sens, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a

arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale,

trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor

normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei

legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce

urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Altfel spus,

decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției

trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra

conținutului hotărârii în procesul principal.

Înalta Curte

constată că recurenta-reclamantă a indicat neconstituționalitatea

art. 71 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și

procurorilor fără a aduce o motivare concretă, exactă, din

care să rezulte legătura textelor criticate cu speța dedusă

judecății, în sensul în care declararea respectivelor texte de lege

ca neconstituționale să poată influența soluționarea

cauzei.

Excepția

de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu cauza

în condițiile în care instanța de fond a respins acțiunea

reclamantei, ce avea ca obiect contestația împotriva unei Rezoluții

de clasare emisă de Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă,

pentru lipsa procedurii prealabile. Or, această excepție ar putea

avea, eventual, o legătură numai dacă s-ar analiza fondul

cauzei.

Așadar,

criticile recurentei-reclamante neîncadrându-se în condițiile de

admisibilitate a cererii de sesizare astfel cum sunt prevăzute în Legea

nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

în mod temeinic și legal, instanța a respins capătul de cerere

respectiv.

Prin urmare,

instanța constată că susținerile și criticile

recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de

fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal

al soluției instanței de recurs

Pentru toate

considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul, în ceea ce privește capătul de

cerere privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale,

ca nefondat și va dispune înaintarea recursului declarat de reclamanta A.

împotriva sentinței civile nr. 2211 din 14 septembrie 2015 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, în vederea repartizării aleatorii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 2211 din

14 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește capătul

de cerere privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale,

ca nefondat.

Dispune

înaintarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile

nr. 2211 din 14 septembrie 2015 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în vederea repartizării

aleatorii.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 decembrie 2016.