ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3830/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios adinistrativ și fiscal, la data de 3 septembrie 2015, sub nr. x/2/2015, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția de Inspecție Judiciară pentru Procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, anularea Rezoluției de clasare nr. 3923/IJ/982/DIP/10.08.2015 emisă de pârâtă și trimiterea cauzei la Direcția Inspecție Judiciară pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii în vederea cercetării abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. b), i) și t) din Legea nr. 303/2004 săvârșite de B. și C., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, întrucât au încălcat cu intenție norme de drept material și procesual într-un dosar penal, precum și autoritatea de lucru judecat a unei sentințe penale pronunțată într-un alt dosar penal. Totodată, reclamanta a formulat o cerere de repunere în termenul de a formula contestație, arătând motivele temeinice care au împiedicat-o să depună contestația în termenul de 15 zile de la comunicarea rezoluției de clasare.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 3403 din 17 decembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârât și a respins cererea reclamantei ca inadmisibilă.

Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond, reclamanta A. a formulat recurs, solicitând în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii sale de chemare în judecată. Recurenta a apreciat că hotărârea de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 5 alin. (4) C. proc. civ. și art. 6 din C.E.D.O. Soluția privind respingerea acțiunii ca inadmisibilă este neîntemeiată, întrucât Legea nr. 317/2004 nu prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile în cazul rezoluției de clasare emisă de Inspecția Judiciară, dar în schimb prevede posibilitatea contestării rezoluției de respingere a sesizării, de către persoana care a formulat sesizarea, în termen de 15 zile de la comunicare, la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, fără parcurgerea unei proceduri prealabile. În susținerea acestui argument, redând din considerentele unor decizii pronunțate de Curtea Constituțională a României și Curtea de Apel București, recurenta a susținut că această din urmă instanță a respins, în alte cauze similare, excepția lipsei procedurii prealabile. Totodată, și în cazul în care Legea nr. 317/2004 ar fi prevăzut o cale de atac împotriva rezoluției de clasare la organul jurisdicțional superior Inspecției Judiciare, ar fi fost incidente dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care se recunoaște dreptul părții de a renunța la calea administrativ-jurisdicțională de atac, putând formula acțiune directă, la instanța competentă, în termen de 15 zile de la comunicarea actului contestat. Având în vedere data formulării acțiunii înregistrate pe rolul instanței de fond, recurenta-reclamantă a apreciat că a respectat termenul de 15 zile stabilit de art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Recurenta-reclamantă a reiterat aspectele referitoare la fondul cauzei, prezentând abaterile disciplinare pe care a apreciat că le-au săvârșit procurorii împotriva cărora a formulat sesizarea adresată Inspecției Judiciare.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă A. a invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, solicitând admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu această excepție de neconstituționalitate. Expunând argumentele în susținerea acesteia, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013, publicată în M. Of. nr. 392/29.06.2013, a abrogat nelegal și neconstituțional o lege organică, respectiv Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu încălcarea art. 115 din Constituția României, întrucât nu există lege specială de abilitare a Parlamentului României, acesta neavând activitate în luna iunie 2013; O.U.G. nr. 80/2013 nu a fost supusă dezbaterii parlamentare și nu există o lege de aprobare sau de respingere din partea Parlamentului la data publicării O.U.G. nr. 80/2013 în M. Of. nr. 392/29.06.2013.

Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Intimatul nu a expus un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013, invocată de recurenta-reclamantă.

Procedura de soluționare a recursului. Examinarea recursului în complet de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 5 septembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din data de 6 noiembrie 2017, completul de filtru a respins excepția inadmisibilității recursului, reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale Înalta Curte reține că, potrivit prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia." Cum s-a reținut și prin încheierea de la termenul din 4 decembrie 2017, condiția legăturii cu cauza nu este îndeplinită, întrucât instanța nu i-a pus în vedere părții recurente să timbreze calea de atac exercitată, excepția vizată presupunând analiza unor texte legale care nu au legătură cu obiectul cauzei deduse judecății și cu soluționarea acesteia. Pentru aceste considerente, în cauza de față nefiind îndeplinite cumulativ cerințele textului de lege care reglementează sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte va respinge cererea recurentei A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, ca inadmisibilă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat. În speță, obiectul analizei instanței de fond l-a constituit rezoluția de clasare nr. 3923/IJ/982/DIP/10.08.2015. Cu privire la această categorie de rezoluții, art. 47 alin. (1) lit. b) din legea 317/2004 prevede următoarele: (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată: (…). b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;" Cu privire la acest articol Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 397/2014 a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Deși în motivarea acestei decizii s-a explicat faptul că este absolut necesară asigurarea liberului acces la justiție, prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească, iar dispozițiile declarate neconstituționale și-au încetat efectele juridice, până în prezent nu s-a realizat o reglementare clară a procedurii de contestare a soluției de clasare a unei sesizări dispuse de Inspecția Judiciară. Astfel, acțiunea poate fi formulată direct la instanță, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile, având în vedere faptul că obligativitatea parcurgerii acestei proceduri este excesivă și formală, în contextul în care legiuitorul nu și-a îndeplinit întocmai obligația prevăzută de art. 147 alin. (1) prima teză din Constituția României, respectiv de a pune în acord prevederile declarate neconstituționale cu prevederile constituționale, aplicând prin similitudine dispozițiile art. 47 alin. (5) teza finală din Legea nr. 317/2004. Art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 prevede că rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. În acest context, câtă vreme legiuitorul a exclus expres procedura prealabilă în cazul contestării rezoluției de respingere a sesizării, se apreciază că această procedură nu poate fi opusă părții reclamante ca și condiție de admisibilitate, nici în cazul rezoluției de clasare. De asemenea, Înalta Curte reține că, ulterior pronunțării instanței de contencios constituțional, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară, unele instanțe apreciind că rezoluțiile vor fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), cum a reținut și instanța de fond în cauza dedusă judecății, alte instanțe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004 referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare. Urmare acestor interpretări contrare, în ședința Plenului judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017 a fost stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecarea pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată], și nu potrivit dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Prin urmare, instanța de control judiciar constată că în mod eronat s-a apreciat de către instanța de fond asupra inadmisibilității acțiunii reclamantei, fără a se mai intra în cercetarea fondului.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.