ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3911/2015

Decizia nr. 3911/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea formulată la data de 14.09.2015 în Dosarul nr. x/108/20144 pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pârâtul-recurent Consiliul Local Păuliș, a invocat excepția de neconstituționalitate a deciziei nr. 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. x/1/2015, publicată în M. Of., Partea I, nr. 638/21.08.2015, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 26 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/89/2013.

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziei nr. 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Consiliu Local al Comunei Păuliș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a solicitat casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre soluționare instanței de fond pentru realizarea procedurii reglementate de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

A arătat recurenta că excepția de neconstituționalitate invocată îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de legea de organizare a Curții Constituționale având in vedere că decizia nr. 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât unul dinte motivele de recurs in dosarul de fond îl reprezintă împrejurarea că prima instanță a considerat că prin H.C.L. atacată s-a reglementat domeniul public ce aparține exclusiv statului român, acesta neputând face obiect al reglementării unei hotărâri a administrației publice locale.

În susținerea recursului au fost invocate argumentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, prin care s-a stabilit, în cadrul parag. 51-53 faptul că sunt supuse controlului de constituționalitate atât deciziile pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii, cât și cele pronunțate în dezlegarea unor chestiuni de drept.

S-a arătat de către Curtea Constituțională că în măsura în care prin dezlegarea dată unor probleme de drept se atribuie unui text de lege un anumit înțeles, instanța de judecată, din oficiu, procurorul sau partea dintr-un proces care se consideră prejudiciată constituțional de dispoziția legală respectivă în interpretarea statuată prin hotărârea prealabilă pot uza de invocarea excepției de neconstituționalitate.

A susținut recurenta că, potrivit jurisprudenței Curții, puterea lucrului judecat se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta

Față de toate aceste argumente, s-a apreciat că încheierea atacată, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale este nelegală, neavând nicio relevanță împrejurarea că decizia invocată a fost pronunțată in materie penală, instanța constituțională stabilind cu caracter de principiu că pot face obiect al analizei de constituționalitate deciziile pronunțate în materia soluționării unor chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Potrivit dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 modificată și republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial.

Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Constată Înalta Curte de Casație și Justiție că, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României, republicată, Curtea Constituțională este competentă să hotărască asupra „excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele (...)”.

În raport de textele legale amintite, rezultă că atât Constituția, cât și legea de organizare și funcționare a instanței constituționale, stabilesc că obiectul excepției de neconstituționalitate îl pot constitui exclusiv dispozițiile cuprinse într-o lege sau o ordonanță in vigoare.

Or, prezentul recurs are ca obiect soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a deciziei nr. 25/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin această decizie s-a stabilit in temeiul art. 519 și urm. C. proc. civ. că: „Dispozițiile art. 1 din Legea petrolului nr. 238/2004, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că gazele de șist se includ în categoria «resurselor de petrol» ce fac obiectul exclusiv al proprietății publice și aparțin statului român”.

În această procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție în realizarea atribuțiilor constituționale prevăzute de art. 126 alin. (3) a pronunțat o decizie pentru interpretarea și aplicarea unitară a legii cu ocazia soluționării unei hotărâri prealabile, hotărâre care, chiar potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, nu poate face obiectul sesizării cu o excepție de neconstituționalitate. (Decizia Curții Constituționale nr. 409 din 4 noiembrie 2003, prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a deciziei nr. 6 din 27 septembrie 1999 a secțiilor unite ale Curții Supreme de Justiție privind recursul în interesul legii).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în acord cu soluția pronunțată de prima instanță, constată inadmisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, in raport de dispozițiile art. 29 alin. (5) raportat la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce privește susținerea recurentului, potrivit căreia argumentele cuprinse în Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, se aplică și în cazul de față, în sensul că s-ar fi stabilit cu caracter de principiu că pot face obiect al analizei de constituționalitate deciziile pronunțate în materia soluționării unor chestiuni de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța reține netemeinicia acesteia.

Pe de o parte, concluzia trasă de recurentă reprezintă o apreciere trunchiată a argumentelor Curții Constituționale, in măsura in care s-a stabilit prin aceeași decizie că instanța de contencios constituțional nu intră în sfera de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece „Înalta Curte de Casație și Justiție, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (3), are competența exclusivă de a se pronunța asupra problemelor ce țin de interpretarea și aplicarea unitară a legii ori de câte ori practica judiciară impune acest lucru”.

Astfel, s-a arătat că „o decizie pronunțată într-o astfel de procedură nu poate constitui eo ipso obiect al cenzurii instanței de contencios constituțional”.

Or, în speța invocată, obiect al sesizării nu îl reprezintă decizia dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, ci dispoziția din C. proc. pen., care, printr-o anumită interpretare dată de o serie de instanțe judecătorești, a fost de natură să înfrângă exigențele constituționale, cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile.

Curtea Constituțională a arătat, în fapt, că efectele deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu-i pot fi opuse, acestea încetând în conformitate cu prevederile art. 147 alin.  (4) din Constituție și cu cele ale art. 477

1

C. proc. pen.

Înalta Curte constată că o hotărâre pronunțată in aceste condiții, poate fi analizată doar tangențial pentru motive de neconstituționalitate, având in vedere că, pe calea prevăzută de art. 519 C. proc. civ., instanța supremă dă o rezolvare de principiu asupra unei chestiuni de drept, realizând o interpretare unei norme în vigoare (gramaticală, sistematică, istorico-teleologică, etc.), iar nu o verificare a concordanței legii cu prevederea constituțională, acesta fiind atributul Curții Constituționale, care are în vedere și alte consecințe de sorginte constituțională, cum ar fi exigențele ce țin de lipsa discriminării, sau nesocotirea unor drepturi și libertăți fundamentale.

De altfel, Curtea observă că autorul excepției nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci susține, în realitate, aspecte care țin de temeinicia deciziei completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu referire la includerea gazelor de șist în categoria mai largă a „resurselor de petrol” ale României, sub incidența Legii nr. 238/2004.

Or, controlul de constituționalitate semnifică verificarea conformității prevederilor legale criticate cu normele și principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidențierea unui raport de contrarietate dintre acestea, și nu interpretarea sau modificarea ori completarea textelor legale.

Prin urmare, și din aceste considerente excepția de neconstituționalitate invocată apare ca inadmisibilă.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Local Păuliș împotriva încheierii din 21 octombrie 2015 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2015.