ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1626/2016

Decizia nr. 1626/2016

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 10 decembrie 2015, sub nr. 8369/315/2015, contestatoarea A. SRL a formulat contestație la executarea titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, solicitând, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Butimanu, anularea, în parte, a executării silite începută de Biroul Executorului Judecătoresc "B.” în Dosarul de executare nr. x/2015, referitor la Barajul de acumulare și călugărul de acumulare și deversare afectate Iazului Niculești (Butimanu IX) care este proprietatea sa, îndreptarea executării în sensul limitării acesteia la terenul care constituie cuveta acumulării de apă a Iazului Niculești (Butimanu IX) și fixarea unui termen pentru ridicarea populației piscicole cultivate în acest iaz, în cadrul obiectului de activitate al întreprinderii, astfel încât existența și viabilitatea acesteia să nu fie afectată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 712, art. 720 alin. (1) și art. 899 C. proc. civ.

2.1. Hotărârea Judecătoriei Târgoviște

Prin Sentința civilă nr. 495 din 9 februarie 2016, Judecătoria Târgoviște a calificat cererea ca având obiect „contestație la titlu”, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Târgoviște și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Ploiești, dispunând înaintarea dosarului acestei instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că niciunul din capetele de cerere nu reprezintă o contestație la executarea propriu-zisă deoarece nu se contestă nici executarea silită înseși, nici anumite acte de executare, iar potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., republicat, competența de soluționare a cauzei revine Curții de Apel Ploiești, având în vedere că hotărârea care se execută este pronunțată de această instanță.

2.2. Hotărârea Curții de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal

Prin Decizia nr. 553 din 29 martie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscală a admis excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a contestației în favoarea Judecătoriei Târgoviște, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că obiectul contestației promovate de contestatoare este reprezentat de anularea, în parte, a executării ce face obiectul dosarului de executare nr. x/2015 instrumentat de „BEJ B.”, fiind incidente dispozițiile art. 711 C. proc. civ., republicat, din motivarea acesteia nerezultând că vizează lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu, situație în care, competența de soluționare a contestației la executare revine instanței de executare conform art. 713 C. proc. civ., republicat, care este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, astfel cum prevăd dispozițiile art. 650 alin. (1) din același Cod.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., republicat, urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Înalta Curte constată că, prin Decizia nr. 2370 din 29 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. y/120/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Butimanu - prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 17 din 12 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, a casat sentința, a admis primul capăt de cerere, obligând societatea pârâtă să predea reclamantei exploatația piscicolă și a trimis cauza primei instanțe pentru soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere.

Prin încheierea de cameră de consiliu din 27 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. y/120/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 2370 din 29 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de petenta SC A. SRL, în contradictoriu cu intimata Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Butimanu - prin Primar, dispunând lămurirea dispozitivului deciziei, în sensul că obligația de predare se referă la bunurile proprietatea reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Butimanu - prin Primar, ce au format obiectul Contractului de închiriere nr. 1100 din 19 decembrie 1995 și a Actului adițional nr. 366 din 30 martie 2000, încheiate între părți.

În cauză, în baza titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 2370 din 29 septembrie 2015, lămurită prin încheierea de cameră de consiliu din 27 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 418/12/2014, definitive, creditoarea Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Butimanu a formulat cerere de executare silită împotriva debitoarei SC A. SRL, solicitând predarea bunurilor proprietatea creditoarei, ce au format obiectul Contractului de închiriere nr. 1100 din 19 decembrie 1995 și Actului adițional nr. 366 din 30 martie 2000, precum și recuperarea cheltuielilor de executare, formându-se dosarul de executare nr. x/2015.

În dosarul de executare nr. x/2015, a fost emisă încheierea de încuviințare a executării silite din 26 noiembrie 2015, a fost emisă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, s-a adresat debitoarei somația și a fost înființată poprirea pentru suma de 7.632,86 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită.

Debitoarea a formulat contestație la executare, solicitând (i) anularea, în parte, a executării silite ce face obiectul Dosarului de executare nr. x/2015 privitor la Barajul de acumulare și deversare afectate Iazului Niculești (Butimanu IX), proprietatea sa, (ii) îndreptarea executării, în sensul limitării acesteia la terenul care constituie cuveta acumulării de apă a Iazului Niculești (Butimanu IX) și (iii) fixarea unui termen pentru ridicarea de către debitoare a populației piscicole cultivate în acest iaz, în cadrul obiectului de activitate al societății, astfel încât existența și viabilitatea acesteia să nu fie afectate.

Din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, rezultă cu evidență că partea contestatoare a învestit Judecătoria Târgoviște cu o contestație la executarea propriu-zisă, iar nu cu o contestație la titlu, cum greșit a fost calificată de judecătorie.

Contestația la titlu este destinată să expliciteze dispozitivul hotărârii care urmează a fi valorificat pentru a se putea proceda la executarea silită.

Or, în privința titlului executoriu din cauza de față, a fost utilizată procedura prevăzută de dispozițiile art. 443 C. proc. civ., republicat, chiar la solicitarea contestatoarei.

Astfel, prin încheierea de cameră de consiliu din 27 octombrie 2015, pronunțată în dosarul nr. y/120/2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea petentei A. SRL de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 2370 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că obligația de predare se referă la bunurile proprietatea reclamantei Unitatea Administrativ-Teritorială Comuna Butimanu, ce au format obiectul Contractului de închiriere nr. 1100 din 19 decembrie 1995 și a Actului adițional nr. 366 din 30 martie 2000.

Înalta Curte constată că obiectul contestației la executare promovate de contestatoare este reprezentat de executarea silită în sine și care are loc în Dosarul de executare nr. x/2015 instrumentat de „Birou Executor Judecătoresc B.”.

Prin contestația promovată, contestatoarea nu urmărește lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu pentru a fi incidente dispozițiile art. 714 alin. (3) teza I C. proc. civ., republicat, dispoziții care prevăd competența de soluționare a contestației la titlu în favoarea instanței care a pronunțat hotărârea care se execută. Contestatoarea urmărește restrângerea actelor de executare, invocând că acestea ar urmări și bunuri care sunt proprietatea sa, iar nu a creditoarei. Cu alte cuvinte, susține că executarea silită este mai extinsă decât rezultă din aplicarea titlului executoriu.

Potrivit art. 631 alin. (2) C. proc. civ., republicat, „(2) Dispozițiile prezentei cărți constituie dreptul comun în materie de executare silită, indiferent de izvorul sau de natura obligațiilor cuprinse în titlul executoriu ori de calitatea juridică a părților”.

Pe cale de consecință, în virtutea normei de trimitere de la art. 28 din Legea nr. 554/2004, sunt incidente dispozițiile de drept comun ale art. 651 C. proc. civ., republicat, (în vigoare la data de 10 decembrie 2015 când a fost introdusă prezenta contestație la executare), conform cărora:

„Art. 651. - Instanța de executare

(1) Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenței instanței de executare.

(3) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

(4) În toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel.”

În speță, potrivit celor menționate în cuprinsul contestației la executare, sediul debitoarei A. SRL se află în circumscripția Judecătoriei Târgoviște, căreia îi revine competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., republicat.

2.Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește, în favoarea Judecătoriei Târgoviște, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Butimanu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2016.

Procesat de GGC - LM