ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2016
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 822/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)
Decizia ar.
822/2016
Asupra cauzei de iată, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția
I civilă, la data de 12 decembrie 2015, SC A. SA a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 1626 din 16 iunie 2016 a acestei, instanțe, prevalându-se de dispozițiile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestației, după expunerea istoricului cauzei, contestatoarea susține, în esență, că decizia atacată este nelegală, fiind rezultatul unei greșeli materiale, în sensul că instanța de recurs nu a analizat și recursul pe care l-a declarat împotriva Deciziei nr. 65/A din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București. în acest sens, susține că deși a formulat două cereri de recurs, una împotriva Deciziei nr. 65/A și alta împotriva Deciziei nr. 143/A și că, deși instanța de recurs a admis ambele recursuri, în cuprinsul considerentelor a analizat numai recursul formulat împotriva Deciziei nr. 143/A nu și recursul declarat împotriva Deciziei nr. 65/A, motivând ca omisiunea instanței de apel de a analiza un apel cu care a fost învestită face imposibilă exercitarea controlului judiciar, atât în ceea ce privește calea de atac exercitata de apelanta reclamantă, cât și cu privire la recursul declarat de apelanta pârâtă. Arată că soluția potrivit căreia instanța de apel a omis să analizeze apelurile împotriva sentinței primei instanțe și împotriva încheierii din data de 17 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul București este corectă, însă instanța de recurs nu a observat că instanța de apel a analizat apelul pe care l-a declarat împotriva încheierii din 14.10,2013 pronunțată de Tribunalul București, menționând că valoarea obligației de plată stabilită în sarcina B. va fi actualizată cu indicele de inflație începând de la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, respectiv 11 august 2010, până la momentul plății despăgubirilor. Prin urmare, arată că întrucât soluția în privința încheierii din 14 octombrie 2013 a Tribunalului București a fost pronunțată de instanța de apel și că a formulat recurs împotriva acestei soluții, susținând că în loc de data de 31 august 2010 ar fi trebuit luată în considerare data ultimei reevaluări înregistrate în evidența contabilă, respectiv 01 ianuarie 2008, instanța de recurs ar fi trebuit să analizeze recursul în privința acestui aspect. în concluzie, susține că întrucât instanța de recurs nu a analizat recursul formulat împotriva încheierii din 14 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, soluția instanței de recurs este în parte rezultatul unei greșeli materiale prin neanalizarea unui motiv de recurs.
Contestația în anulare urmează a fi respinsă pentru considerentele care urmează:
Contestația în anulare este reglementată de C. proc. civ. ca o caie extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că este considerată admisibilă doar în mod excepțional și doar pentru motivele limitativ enumerate în art. 317 - 318 C. proc. civ. Deoarece contestația în anulare se exercită împotriva unei hotărâri irevocabile, intrate în puterea lucrului judecat, o extindere a motivelor de contestație este susceptibilă să aducă o încălcare principiului securității raporturilor juridice, ca element fundamental al preeminenței dreptului într-un stat democratic și garanție a unui proces echitabil.
Prin urmare, admisibilitatea contestației în anulare trebuie cercetată cu prioritate și prin raportare la condițiile strict reglementate de art. 317- 318 C. proc. civ.
În prezenta contestație în anulare, contestatoarea invocă făptui că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale întrucât instanța de recurs deși a admis recursurile declarate împotriva celor două decizii recurate, nu a analizat în considerente recursul declarant împotriva Deciziei nr. 65/A din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București.
Raportat la aceste susțineri, se constată că potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunui dintre motivele de modificare sau de casare."
Greșeala materială la care se face referire în textul legal citat are în vedere erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecății, ca respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită ca netimbrat sau ca făcut de un mandatar fără calitate etc, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea dispozițiilor legale reținute de instanța de recurs.
Art. 318 C. proc. civ. reglementează o cale extraordinară de atac, astfel încât acesta este un text de excepție, iar noțiunile la care se face referire în cuprinsul lui sunt de strictă interpretare, neputând fi interpretate extensiv.
Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate greșeli de judecată, adică de administrare ori apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, pe această cale nefiind admisibil să se examineze justețea soluției pronunțate.
În cauză, se constată că deși contestatoarea invocă faptul că decizia contestată este rezultatul unei greșeli materiale, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că, în realitate, aceasta este nemulțumită de faptul că instanța de recurs nu a analizat în considerente recursul declarant împotriva Deciziei nr. 65/A din 20 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București.
Ca atare, constatând că motivul invocat în susținerea nelegalităfii deciziei contestate se încadrează în dispozițiile art. 318 în teza a II-a C. proc. civ. care prevede că hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație când instanța, respingând recursul sau admițându-i numai, în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, Înalta Curte va analiza contestația în anulare din. această perspectivă.
Astfel, prin Decizia nr. 1626 din 6 iunie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 65/A din data de 20 februarie 2014 și a Deciziei nr. 143/A din data de 12 martie 2015 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 65/A din data de 20 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a lV-a civilă, a casat deciziile recurate și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.
Prin decizia sus-menționatâ, instanța de recurs constatând incidența în cauză a unui motiv de ordine publică care a vizat omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra apelului declarat de către contestatoarea din prezenta cauză împotriva sentinței civile nr. 1371 din 01 iulie 2013 a Tribunalului București și a încheierii de ședință din data de 17 iunie 2013 a admis recursurile declarate, a casat deciziile recurate și a trimis cauza, spre rejudecarea apelurilor Curții de Apel București.
Cum pentru admiterea contestației în anulare reglementată de dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. legea pretinde ca soluția dată în recurs să fie de respingere sau de admitere numai în parte a recursului, se constata că în speță nu este îndeplinită această condiție întrucât recursurile au fost admise în totalitate, cu consecința casării ambelor decizii recurate.
Întrucât soluția de admitere a recursurilor s-a întemeiat numai pe omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra unui apelul declarat de către contestatoarea din prezenta cauză, în mod corect instanța de recurs a considerat că nu se mai impunea analizarea tuturor motivelor de recurs câtă vreme a constatat incidența în cauză a unui motiv de ordine publică care a atras casarea ambelor decizii pronunțate în apel, făcând astfel inutil controlul de legalitate asupra altor aspecte.
În concluzie, constatând că nu este incident în cauză motivul de contestație în anulare special invocat de contestatoare, Înalta Curte va respinge această cale de atac de retractare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1626 din 16 iunie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosarul nr. x/3/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2016.