ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2054/2017

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2014 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială a Municipiul Pitești, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a formulat contestației împotriva Deciziei nr. 239 din 28 iulie 2014 emisă de M.D.R.A.P. și comunicată Municipiului Pitești la data de 18.08.2014 sub nr. 37096, decizie prin care a fost soluționată contestația formulată de Municipiul Pitești împotriva Informării nr. 23147 din 16 mai 2014, privind situația cheltuielilor aprobate prin Cererea de rambursare nr. 2 și a Notei de neconformitate nr. 21902 din 29 aprilie 2014, ambele emise de Direcția Generală Proiecte Europene din cadrul M.D.R.A.P., privind proiectul cod SMIS 11632 cu titlul „Extindere și reabilitare termică a Școlii nr. 19 din Pitești”.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 14/F-CONT din 02 februarie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiul Pitești împotriva Deciziei nr. 239 din 28 iulie 2014 emisă de intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 14/F-CONT din 02 februarie 2015 a declarat recurs pârâtul Municipiul Pitești, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material atunci când a considerat cerința ca neconformă, întrucât și-a bazat argumentele pe o interpretare a unor articole de lege cu caracter general, iar nicidecum pe prevederi clare în acest sens. Sub acest aspect, recurentul-reclamant arată că instanța de fond a preluat în mod greșit și nelegal opinia echipei de verificare introducând în motivarea sa opinii proprii potrivit cărora „atunci când se impun cerințe minime de calificare (...) reprezintă o situație de excepție și nu o regulă”, în contradicție cu prevederile O.U.G. nr. 34/2006, care prevede dreptul achizitorului de a impune cerințe de calificare.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la data de 25.05.2015, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a invocat excepția nulității recursului (pentru nemotivare), în conformitate cu art. 488-489 C. proc. civ., cu consecința anulării recursului, arătând că arătând că motivele invocate de recurent nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., republicat. Pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate. Recurentul-reclamant Municipiul Pitești, ca răspuns la întâmpinarea comunicată, a precizat, la data de 05.06.2017, că își menține susținerile invocate în cuprinsul cerere de recurs.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 22 februarie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin aceeași încheiere Înalta Curte a dispus rectificarea citativului cauzei, reținând că, în contextul noilor modificări legislative intervenite prin adoptarea O.U.G. nr. 1/2017, cu privire la cadrul organizatoric al ministerelor, calitatea de intimat-pârât în cauză revine Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în locul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. La data de 31 martie 2017 recurentul-reclamant Municipiul Pitești a depus un punct de vedere cu privire la concluziile raportului în privința excepției nulității recursului, susținând că excepția este neîntemeiată. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat: „(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”. Art. 487 alin. (1) C. proc. civ., republicat, prevede că: „Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.” Conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., republicat: „Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).”, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat: „Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.” Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.05.2015, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a invocat excepția nulității recursului, în raport cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susținând că motivele invocate de recurenți nu pot fi încadrate în vreunul din cazurile limitative prevăzute de art. 488 C. proc. civ., republicat Prin Raportul asupra admisibilității recursului întocmit în cauză, s-a opinat în sensul considerării ca întemeiată a excepției nulității recursului, magistratul raportor arătând că cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., întrucât criticile formulate reprezintă o reluare ad litteram a susținerilor din cererea de chemare în judecată, ceea ce nu reprezintă o dezvoltare a motivului de recurs invocat. Ca urmare a comunicării Raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, la data de 31 martie 2017, recurentul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la concluziile raportului în privința excepției nulității recursului, susținând că excepția este neîntemeiată. În acest sens, recurentul arată că în cererea de recurs au fost invocate normele de drept material incidente în materie, aplicate greșit de către instanța de fond, invocând, totodată și rolul judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de prevederile art. 22 C. proc. civ., potrivit căruia instanța trebuie să stabilească exact temeiul de drept și să încadreze calea de atac într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborate cu dispozițiile art. 488 și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., analizând recursul formulat în cauză, precum și punctul de vedere al recurentului-reclamant la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță prin hotărârea recurată. Deși recurentul-reclamant a indicat, în mod formal, că recursul se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivele de recurs preiau conținutul cererii de chemare în judecată, fără a combate în mod efectiv considerentele hotărârii recurate. Nici punctul de vedere formulat de recurentul-reclamant asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului nu justifică, într-o maniera convingătoare, respectarea condițiilor prevăzute de art. 486-489 C. proc. civ., argumentul privind dezvoltarea pe larg a motivului de casare fiind neîntemeiat, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, recurentul s-a limitat la reluarea argumentelor din faza procesuală a fondului, fără a aduce critici motivate, raportate la conținutul concret al hotărârii atacate. Pe de altă parte, rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului nu poate suplini conduita procesuală deficitară a părții și lipsurile procedurale ale actelor depuse de aceasta. Se observă, astfel, că dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs fiind sancționată cu nulitatea. Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ.: „Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile”, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind investită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport de dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ. De aceea, simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege. Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigențelor cerute de lege, și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă, rezumându-se la preluarea conținutului cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte urmează să anuleze recursul declarat de reclamantul Municipiul Pitești.