ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1886/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 iunie 2014, sub nr. x/57/2014 reclamanta SC A. SRL Alba Iulia a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în principal, anularea Deciziei nr. 370 din 20 mai 2014 emisă de pârât și exonerarea societății de plata amenzii aplicate, iar în subsidiar, anularea parțială a Deciziei nr. 370 din 20 mai 2014 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu somația publică de intrare în legalitate.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 253/2014 din data de 30 octombrie 2014 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva Sentinței nr. 253/2014 din data de 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței ca netemeinică și nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința admiterii acțiunii și anularea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 370 din 20 mai 2014, în subsidiar solicitând anularea parțială a deciziei contestate în sensul înlocuirii amenzii cu somația publică.

În susținerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a criticat sentința instanței de fond pentru nelegalitate, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, arătând că sancționarea reclamantei cu amendă de 20.000 RON nu se justifică în raport cu gravitatea faptei, efectele acesteia, și atitudinea adoptată de societate după săvârșirea faptelor în discuție.

În opinia recurentei, dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nu au fost lezate, gravitatea faptelor și efectele acestora nefiind în măsură să atragă sancțiunea aplicată.

A mai arătat recurenta că informația cu privire la sex prezentată minorilor, în conformitate cu recomandările unor studii de specialitate concretizate, de exemplu, în Ghidul privind educația sexuală elaborat de UNESCO, sau informația inclusă în programe educaționale naționale, cum este cel derulat de Ministerul Educației și Cercetării, reprezintă un instrument util în stabilirea riscului de afectare a dezvoltării minorului expus la mesaj cu conținut sexual.

Recurenta a apreciat că este falsă premisa potrivit căreia orice mesaj cu conținut sexual poate prejudicia dezvoltarea fizică, mentală ori morală a minorilor.

Consideră recurenta că anumite mesaje cu conținut violent sau sexual pot fi în măsură să genereze prejudicii doar atunci când sunt comunicate și vizual. În acest sens, utilizarea expresiei "păpușă gonflabilă" în prezența unui minor nu poate conduce la afectarea morală sau mentală a acestuia, câtă vreme expresia în sine nu este vulgară, iar nivelul de experiență și percepție al minorului nu poate, la nivel cognitiv, să recreeze imaginea unei jucării sexuale.

Riscul producerii unui asemenea prejudiciu ar putea apărea în cazul în care expresia ar fi însoțită de imagini sau înregistrări video care să asocieze expresiei și obiectul la care se referă.

În concluzie, deși art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nu distinge cu privire la emisiunile televizate sau radiodifuzate, consideră recurenta că modalitatea de emisie prezintă importanță în stabilirea existenței sau inexistenței unui risc cu privire la dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor și trebuie să reprezinte un criteriu în evaluarea riscului.

S-a arătat că în cazul de față, chiar dacă sursa conexă este indicată ca existând pe diverse pagini de internet, ea nu este aptă să producă o astfel de conexiune între ceea ce se vede și ceea ce se spune, în așa fel încât minorul să fie afectat, deoarece apropieri de genul surprinse în imagini pot fi văzute de minori la tot pasul, inclusiv la părinții săi, apropierea, iubirea, atracția dintre oameni fiind obiect de învățare încă de la vârsta de 5 ani, conform ghidului UNESCO.

Prin Decizia contestată, membrii consiliului au constatat că anumite programe ale B. au conținut expresii licențioase și comentarii pe teme sexuale, având, prin urmare un conținut nepotrivit în raport de ora de difuzare și de natură a prejudicia dezvoltarea psihică, mentală și morală a minorilor.

Or, având în vedere criteriile dezvoltate la punctele de mai sus, rezultă că afirmații cu tentă sexuală utilizată nu sunt nici pe departe apte să prejudicieze dezvoltarea psihică, mentală și morală a minorilor, câtă vreme ghidul UNESCO ne arată că minorii cu vârste cuprinse între 5 și 8 ani trebuie informați că oamenii se sărută, se îmbrățișează, se ating și au un comportament sexual unul față de celălalt pentru a-și exprima grija, iubirea, apropierea fizică și pentru a se simți bine.

Prevederile legale aplicabile, respectiv art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, nu stabilesc criteriile în funcție de care se determină care conținut radiodifuzat poate afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor.

Plecând de la premisa că nu orice program cu un conținut sexual conduce, de plano, la prejudicierea intereselor minorilor, criteriile în funcție de care F. a apreciat că emisiunile analizate de Consiliul Național al Audiovizualului nu au un conținut periculos pentru dezvoltarea normală a minorilor au avut în vedere nivelul minim de educație sexuală, de cunoștințe și de vocabular sexual pe care minorii îl au sau ar trebui să îl albă și în funcție de care conținutul difuzat nu ar fi putut să genereze prejudicii acestora.

În opinia recurentei, instanța de fond a apreciat greșit scopul pentru care societatea a prezentat elementele de mai sus, pentru că, prin existența lor, nu a încercat să demonstreze caracterul educativ al emisiunii, ci a încercat să dovedească că limitele abordării temelor sexuale în privința minorilor sunt mult mai largi decât standardele la care s-a raportat Consiliul Național al Audiovizualului când a emis Decizia sancționată.

A apreciat recurenta că abordarea Consiliului Național al Audiovizualului și a instanței de fond este una exagerată și nejustificată, nivelul de educație sexuală făcând să elimine impactul negativ asupra minorului prin care își justifică intimata decizia de sancționare.

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile instanței de fond conform cărora marja de apreciere în privința persoanelor publice este una mai largă doar dacă informațiile vizează interesul public.

Or, apreciază recurenta, emiterea unor judecăți de valoare asupra comportamentului unor persoane publice, chiar și la o petrecere privată, se încadrează în limitele libertății de exprimare și în doza de exagerare și provocare admisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

În același sens, se arată că nu poate fi ignorat interesul publicului și pentru viața privată a celor ce îi conduc, fiind de notorietate că o persoană publică va încerca să-și construiască o imagine solidă și prin prisma integrității vieții private.

În fine, recurenta a arătat că în mod eronat a fost respinsă cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea somației publice, cu aplicarea greșită a prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, sancțiunea aplicată fiind una exagerată.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din 18 mai 2016 în conformitate cu art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2017, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și l-a admis, în principiu, în temeiul art. 497 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

În conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) noul C. proc. civ. recursul urmărește să supună Înaltei Curți examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cererea de recurs nu cuprinde în concret critici aduse modului de abordare și, în final, soluției asupra căreia s-a oprit curtea de apel, fiind practic reiterate susținerile dezvoltate în motivarea acțiunii depuse în fața primei instanțe.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate Decizia nr. 370 din 20 mai 2014, prin care intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a dispus amendarea reclamantei cu suma de 20.000 RON pentru încălcarea disp. art. 39 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și art. 34 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În esență, prin actul atacat s-a constatat că în cadrul emisiunii "(...)", a postului de radio B., din data de 12 martie 2014, de la ora 20:00 moderatorul C. împreună cu jurnalistul D., din studio și jurnalistul E., prin telefon, au comentat câteva poze postate de către acesta din urmă pe blogul său, cu titlul "Dezmăț cu funcționari ai Consiliului Județean Alba", folosind un limbaj injurios și licențios, cu conotații sexuale, de natură a afecta dezvoltarea mentală și morală a minorilor, ținând cont de faptul că această emisiune a fost difuzată și în reluare în alte două zile, 17 și 19 martie 2014, de la ora 13:05.

Înalta Curte reține că potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 504/2002, "Este interzisă difuzarea, în cadrul serviciilor de programe de televiziune și de radiodifuziune, de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor, în special programele care conțin pornografie sau violență nejustificată.

Difuzarea în serviciile de televiziune și de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiționat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situații normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective."

Susținerile reclamantei privind lipsa unor criterii pe baza cărora se determină riscul ca un program să prejudicieze dezvoltarea minorilor, au fost înlăturate în mod judicios de către prima instanță, care, a reținut că, deși nu respectivele criterii nu sunt codificate în cuprinsul unui singur act normativ nu înseamnă că ele nu există sau nu sunt accesibile atât timp cât ele se regăsesc în legislația internă și cea europeană, având în vedere Decizia nr. 220/2011 a Consiliului Național al Audiovizualului, dar și de legislația europeană (Directiva 2010/13/UE).

Afirmația recurentei potrivit căreia discuțiile pe teme sexuale nu pot afecta de plano dezvoltarea fizică mentală și morală a minorilor, nu poate constitui un argument în susținerea nelegalității deciziei contestate.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată că acest aspect nu are relevanță în prezenta cauză întrucât, emisiunile supuse monitorizării nu au conținut sfaturi pentru minori, scopul lor nefiind acela de a asigura o educație sexuală unei anumite categorii a publicului, astfel că abordarea legalității sancțiunii din această perspectivă este lipsită de utilitate.

De asemenea, susținerile recurentei potrivit cărora abordarea diferențiată a efectelor produse de mesajul vizual față de cel audio nu este de natură să exonereze furnizorul de servicii radiofonice de răspundere prin prisma prevederilor art. 39 alin. (2) întrucât, lipsa conținutului vizual al mesajului poate să reducă efectele acestuia atunci când, prin conținutul concret al limbajului folosit, conținutul sexual este sugerat de o manieră subtilă, însă în speță, repetarea obsesivă a expresiilor cu conținut sexual nu face decât să augmenteze mesajul respectiv.

Contrar susținerilor recurentei potrivit cărora abordarea Consiliului Național al Audiovizualului și a instanței de fond este una exagerată și nejustificată pe motiv că nivelul de educație sexuală elimină impactul negativ asupra minorului, Înalta Curte reține că recurenta a ales să difuzeze într-un interval orar accesibil tuturor categoriilor de public, emisiuni cu un conținut licențios, deși era previzibil că abordarea unui subiect cu conotații sexuale putea genera derapaje de limbaj de natură să prejudicieze copiii, conducând la încălcarea prevederilor legale referitoare la protecția minorilor.

Criticile recurentei vizând reținerea eronată a nerespectării dreptului la imagine de către intimat și de către instanța de fond, nu pot fi primate.

În raport de elementele de fapt concrete și probate în speță, astfel cum au fost detaliate pe larg în considerentele sentinței atacate, în mod corect prima instanță a apreciat că modalitatea concretă de desfășurare a unei petreceri, într-un cadru privat, la care participă un colectiv format din funcționari publici și alți angajați ai unei autorități publice precum și statutul social al acestora (căsătorit/necăsătorit) vizează aspecte ce țin de viața privată a acestora și exced interesului public.

Privit din această perspectivă, limbajul obscen și licențios folosit de către moderator și invitații săi este apt să aducă atingere dreptului la propria imagine, depășind limitele acceptabile ale criticii jurnalistice.

Referitor la motivul de recurs privind aplicarea greșită a art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, se constată că și acesta este nefondat.

Și din această perspectivă soluția primei instanțe este temeinic motivată, judecătorul fondului reținând corect că din raportul de monitorizare aflat la dosar, rezultă că, în anul precedent, prin Decizia nr. 194 din 30 aprilie 2013 Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat reclamanta cu somație publică pentru nerespectarea obligației de acordare a dreptului la replică, iar prin Decizia nr. 121 din 14 martie 2013 Consiliul Național al Audiovizualului a sancționat reclamanta cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, respectiv pentru transmiterea emisiunii "(...)" din 23 ianuarie 2013 cu încălcarea principiilor imparțialității și echilibrului punctelor de vedere.

În acest context, este evident că amenda aplicată apare ca fiind corect individualizată, în condițiile în care somația publică și amenda de 10.000 RON din anul precedent s-au dovedit sancțiuni ineficace, iar persistența contravențională este vădită.

În concluzie, se constată că toate criticile recurentei sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident.

Temeiul juridic al soluției adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 253 din 30 octombrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 mai 2017.

Procesat de GGC - CT