ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3161/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei nr. 586 din 2.10.2014 emisă de pârât, iar, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu somație publică.

Prin sentința nr. 139 din data de 11 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu Consiliul Național al Audiovizualului - autoritate publică autonomă și, în consecință, s-a dispus modificarea Deciziei nr. 586 din 2.10.2014 emisă de pârât în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu măsura somației publice de intrare în legalitate și s-a respins cererea sub celelalte aspecte.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate cu consecința respingerii acțiunii, arătându-se că sentința atacată a fost dată pe baza unor motive străine de natura cauzei și cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurentul a susținut că, deși instanța de fond a apreciat ca fiind corectă constatarea CNA privind existența faptei reținute în sarcina intimatei-reclamante, a apreciat ca fiind fondată susținerea intimatei-reclamante în sensul că se impunea a se ține cont de prevederile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, fiind la prima abatere.

A mai susținut recurentul că instanța de fond a pronunțat sentința recurată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile în speță, și anume dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului.

De asemenea, recurentul a susținut că la individualizarea sancțiunii, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002: gravitatea faptei, efectele acesteia, sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 mai 2017, completul de filtru a constatat, în funcție de conținutul Raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat parțial, sub aspectul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă a supus examinării instanței de contencios administrativ Decizia CNA nr. 586 din 2.10.2014, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 15.000 RON și obligația de a transmite textul de sancționare în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, în intervalul orar 18:00-22:00, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 40 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

Prima instanță a admis în parte acțiunea și modificat decizia CNA contestată, în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii cu măsura somației publice de intrare în legalitate.

Cadrul legal relevat în prezenta speță este reprezentat de următoarele dispoziții ale Legii audiovizualului nr. 504/2004:

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002:

"(1) Prin difuzarea și retransmisia serviciilor de programe se realizează și se asigură pluralismul politic și social, diversitatea culturală, lingvistică și religioasă, informarea, educarea și divertismentul publicului, cu respectarea libertăților și a drepturilor fundamentale ale omului.

(2) Toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor.

(3) Răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzate revine, în condițiile legii, radiodifuzorului, realizatorului sau autorului, după caz."

Art. 40 alin. (1) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual prevede că:

"(1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate trebuie contactate și invitate să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere. În situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere sau nu a putut fi contactată prin încercări repetate, trebuie precizat acest fapt."

"Art. 90. - (1) Constituie contravenții următoarele fapte:

[…] h) nerespectarea prevederilor art. 3, art. 17 alin. (4), art. 49, art. 54 alin. (2) și ale art. 58 alin. (1);

2) Faptele prevăzute la alin. (1) se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 200.000 RON.

(4) Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an.

Art. 91. - (1) Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 26

1

alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 39

1

și art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON."

Din perspectiva dispozițiilor legale sus-citate, Înalta Curte constată că decizia contestată a fost emisă cu respectarea, interpretarea și aplicarea strictă a legii.

La emiterea actului administrativ, intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a ținut cont de criteriile prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de gravitatea și efectele faptei.

Astfel, din probatoriul administrat în cauză și anume, înscrisurile aflate la dosarul de fond, (raport de monitorizare, decizii de sancționare), rezultă că, în anul 2014, intimata-reclamantă a mai fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON și cu somație publică pentru intrarea în legalitate, sancțiuni ce au fost aplicate tot pentru încălcarea dispozițiilor referitoare la informarea corectă a publicului și drepturi fundamentale ale omului.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6) C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", se constată că acesta nu este fondat.

Înalta Curte reține că hotărârea primei instanțe analizează pe larg situația de fapt ce a rezultat din probele dosarului, precum și dispozițiile legale incidente, aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în sensul admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

Nu se poate concluziona că există contradicție între raționamentul logico-juridic folosit de instanța de fond și soluția ce a fost adoptată, aceasta din urmă, fiind rezultatul firesc al primirii unora dintre susținerile reclamantei și al înlăturării apărărilor formulate de pârât.

O atare critică nu poate fi reținută, având în vedere că prima instanță a folosit, în redactarea sentinței pronunțate, un raționament logico juridic lipsit de contradicții și care, justifică, în final, soluția adoptată.

Nemulțumirile recurentului cu privire la hotărârea primei instanțe nu se pot traduce prin faptul că aceasta a utilizat o motivare contradictorie și nu ar fi analizat argumentele ambelor părți, neputând conduce la nelegalitatea hotărârii pronunțate din perspectiva art. 488 pct. 6 din Noul C. proc. civ.

Prin urmare, față de considerentele anterior reținute, constatând că Consiliul Național al Audiovizualului a aplicat în mod legal sancțiunea, că difuzarea oricărei informații către public trebuie să se facă cu respectarea principiilor care guvernează o comunicare comercială audiovizuală, Înalta Curte va admite recursul în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa sentința atacată și, rejudecând, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 139 din 11 martie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2017.