ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1394/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.02.2015, reclamanta A. S.A. a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 9/15.01.2015 emisă de pârâtul Consiliul National al Audiovizualului, solicitând anularea deciziei și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amendării reclamantei cu cea a somației publice, având în vedere caracterul disproporționat al măsurii administrative raportat la gravitatea faptelor săvârșite.

Prin cererea depusă la data de 26.06.2015 reclamanta a invocat excepția de nelegalitate parțială a Deciziei CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, respectiv a dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. c), întrucât încalcă dispozițiile art. 73, art. 74, art. 76 și art. 253 alin. (1) C. civ.

Prin sentința nr. nr. 2527 din 9 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu; s-a respins excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. c) din decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, ca inadmisibilă.

A fost respinsă cererea de chemare în judecată administrativ formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. S.A. solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, pe fond, admiterea contestației pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Arată recurenta că, în mod greșit instanța de fond a apreciat că ediția din data de 21.10.2014 a emisiunii "B." nu are caracter umanitar, justificat de faptul că prezentatoarea și invitații au insistat asupra unor detalii șocante într-un mod profan și total neavizat.

Criteriile avute în vedere de judecătorul fondului, în baza cărora a stabilit că emisiunea nu a avut caracter umanitar, nu au suport normativ, ci reprezintă aspecte de natură pur subiectivă, având în vedere că mesajul adresat telespectatorilor a fost unul de îndemn la acordarea ajutorului către invitatul emisiunii.

De asemenea, instanța de fond a apreciat în mod netemeinic că nu a existat un acord al invitatului cu privire la prezentarea în detaliu a suferințelor prin care a trecut, întrucât nu a existat un acord scris.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28.03.2016, intimatul a solicitat respingerea recursului reclamantei, ca nefondat, răspunzând punctual fiecăreia dintre motivele de recurs.

Prin încheierea din data de 7 decembrie 2017, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității recursului reținând că acesta a fost întocmit în conformitate cu dispozițiile alin. (2) și (3) ale aceluiași articol.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din data de 15 februarie 2018 când completul filtru a reținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a căii de atac și a acordat termen în ședința publică pentru dezbateri contradictorii.

Examinând legalitatea sentinței prin prisma motivelor de casare formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Motivul de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conțin numai motive străine de natura cauzei.

În cauză nu este îndeplinită nici una dintre aceste ipoteze, sentința atacată fiind motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorului fondului a indicat situația de fapt reținută pe baza probelor administrate și temeiurile de drept pe care și-a întemeiat soluția, raționamentul fiind expus clar și logic, iar motivarea este amplă.

Prin decizia nr. 9/15.01.2015 emisă de intimatul Consiliul Național al Audiovizualului, supusă controlului de legalitate în prezenta cauză recurenta-reclamantă a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 41 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

În sarcina reclamantei s-a reținut că, postul de televiziune a prezentat în cadrul emisiunii "B." din 21.10.2014 un subiect referitor la prima operație de schimbare de sex efectuată în România, emisiune ce a încălcat dispozițiile legale mai sus citate.

Decizia de sancționare s-a întemeiat pe raportul de monitorizare întocmit cu privire la emisiunea menționată, reținându-se că în cadrul emisiunii au fost prezentate imagini ce au redat traumele prin care a trecut persoana care a suferit operația de schimbare de sex și care a participat la emisiune, imagini de natură a avea un impact negativ asupra publicului (aspect asupra căruia a și fost emisă o avertizare "Atenție imagini care pot afecta emoțional telespectatorii").

Hotărârea de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată și de menținere a deciziei atacate este legală și temeinică, întrucât instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale incidente în cauză și elementele de fapt dovedite prin probele administrate, soluția fiind argumentată în mod convingător.

Prin urmare se impune a fi respinsă critica formulată în recurs și încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă tinde la a convinge instanța de control judiciar că sentința a fost pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 41 alin. (1) lit. c) din Codul audiovizualului, potrivit cărora furnizorii de servicii media audiovizuale nu pot difuza imagini care exploatează sau scot în evidență traumele sau traumatismele unei persoane, însă prevăd ca excepție cazurile umanitare, pentru difuzarea cărora este necesar acordul persoanei în cauză sau al familiei.

Susține astfel recurenta-reclamantă că, subiectul emisiunii a fost chiar persoana invitată, care a oferit explicații referitoare la înfățișarea sa, iar scopul emisiunii a fost sensibilizarea publicului față de situația invitatului.

Curtea reține că este adevărat că suferința unei persoane poate constitui subiect al unei emisiuni TV în situația în care s-a supus voluntar unei operații chirurgicale, nu doar când suferă de anumite boli, însă întotdeauna scopul urmărit trebuie să fie unul umanitar.

Or, scopul umanitar, așa cum corect a subliniat și judecătorul fondului, ar fi presupus ca anterior emisiunii să fi fost solicitate opinii medicale referitoare la situația invitatului, iar în cadrul emisiunii cazul să fie prezentat prin folosirea unor expresii medicale și cu o anumită rezervă, astfel încât dreptul la respectarea imaginii și demnității invitatului să nu fie încălcat.

Însă, așa cum rezultă din raportul de monitorizare, o astfel de opinie medicală, nu a fost solicitată anterior emisiunii, însă atât prezentatoarea cât și invitații emisiunii au insistat cu privire la prezentarea unor detalii șocante, imagini filmate în timpul unei intervenții chirurgicale, astfel că întreaga emisiune conduce la concluzia că prioritar a fost interesul pentru spectacolul mediatic și nicidecum scopul umanitar.

Deși imaginile prezentate exploatau traumele unei persoane, având impact emoțional negativ asupra publicului, radiodifuzorul a prezentat în mod repetat imaginile respective, însoțite de comentarii prin care erau subliniate suferințele persoanei în discuție, ceea ce contravine dispozițiile art. 41 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare.

Apărarea recurentei-reclamante, în sensul existenței acordului persoanei invitate cu privire la prezentarea stărilor și suferințelor prin care a trecut, nu poate fi reținută de instanța de control judiciar.

Pe de o parte, un astfel de acord scris nu există, iar pe de altă parte un eventual acord tacit nu o poate exonera pe reclamantă de obligația respectării prevederilor legale și a obligațiilor instituite în sarcina sa, demersul jurnalistic neîncadrându-se în excepția prevăzută de norma legală (art. 41 alin. (1) lit. c).

Așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, prezentarea situațiilor de suferință umană, a accidentelor, presupune o anumită precauție în alegerea limbajului, a imaginilor prin care sunt prezentate, ceea ce impune o responsabilitate sporită din perspectivă jurnalistică (cauza CEDO Leroy c Franței, Hotărârea din 2 octombrie 2008, pg. 45).

În consecință, reținând că nu au fost identificate motive de casare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinței nr. 2527 din 9 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.