ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2856/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată. înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 august 2016, reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, a solicitat anularea Deciziei nr. 180 din 08.03.2016, emisă de pârât și exonerarea reclamantei de plata amenzii în sumă de 15.000 RON.

Prin Sentința civilă nr. 2555 din 12 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului.

Împotriva Sentinței civile nr. 2555 din 12 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Societatea A. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a criticat argumentația primei instanțe cu privire la motivul de nelegalitate vizând lipsa motivării actului administrativ sancționator, apreciind că sunt nesocotite prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011.

Deși instanța de fond a reținut că intimatul-pârât a omis a prezenta, în cadrul deciziei atacate, modul în care a stabilit sancțiunea amnezii, în funcție de criteriile de individualizare prevăzute de textele normative anterior menționate, totuși a reținut că o astfel de omisiune nu atrage nulitatea deciziei de sancționare. Aceste considerente încalcă principiul legalității actelor administrative, potrivit căruia autoritățile publice au obligația respectării condițiilor de fond și de formă care reglementează adoptarea și emiterea actelor administrative.

În lipsa considerentelor privind modul de individualizare a sancțiunii, instanța de judecată nu poate face o analiză de legalitate completă asupra actului administrativ, neputând determina în ce măsură au fost respectate prevederile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 și, totodată, nu se poate pronunța asupra oportunității emiterii actului contestat. Respectarea obligației de aplicare efectivă a criteriilor de individualizare nu vizează doar cuantumul sancțiunii, ci și natura acesteia, fiind irelevant argumentul intimatului-pârât privitor la aplicarea unei amenzi în cuantum minim.

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, consecința nerespectării criteriilor de individualizare a sancțiunii o reprezintă nulitatea deciziei de sancționare, întrucât actul administrativ nu este motivat.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 28 noiembrie 2016, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA este nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de reclamantă prin cererea de recurs sunt circumscrise chestiunii vizând lipsa motivării actului administrativ, din perspectiva nemenționării, în cuprinsul Deciziei nr. 180/08.03.2016, contestată în cauză, a criteriilor de individualizare a sancțiunii menționate în cuprinsul art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002.

Examinând decizia atacată, precum și considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că susținerile reclamantei sunt nefondate, observând, sub un prim aspect, că recurenta-reclamantă susține în mod formal nerespectarea de către autoritatea administrativă a dispozițiilor legale în materie de individualizare a sancțiunii, necontestând faptele care au condus la sancționare și neinvocând temeiuri sau criterii de individualizare care ar fi putut conduce la o altă apreciere asupra naturii ori cuantumului sancțiunii.

Pe de altă parte, lipsa menționării explicite a criteriilor de individualizare în cuprinsul deciziei atacate, nu poate constitui un motiv de nulitate a actului administrativ, atât timp cât, din conținutul deciziei rezultă că intimatul-pârât a făcut o aplicare efectivă a acestor criterii, la momentul stabilirii sancțiunii și cuantificării acesteia.

Potrivit art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, criteriile de individualizare a sancțiunii sunt gravitatea faptei, efectele acesteia, precum și sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, criterii ce au fost avute în vedere în speță, astfel cum rezultă din expunerea motivelor care au dus la adoptarea deciziei, din descrierea faptelor imputate reclamantei și arătarea textelor de lege încălcate, dar și din aplicarea unei amenzi ce nu atinge maximul prevăzut de lege. În egală măsură, Înalta Curte constată că au fost avute în vedere și prevederile art. 144 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011, referitoare la individualizarea sancțiunii.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte reține că menționarea expresă și punctuală a criteriilor de individualizare în cuprinsul deciziei atacate, reprezintă o cerință excesiv de formalistă, care nu corespunde principiului legalității actului administrativ, fiind suficient ca, din conținutul actului să reiasă că aceste criterii nu au fost ignorate de autoritatea publică. În aceste condiții, în mod legal prima instanță a reținut că nu pot fi primite motivele de nulitate a deciziei, câtă vreme criteriile de individualizare au fost aplicate efectiv de intimatul-pârât, iar reclamanta nu a făcut dovada unei vătămări produse prin pretinsa omisiune, care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea A. SA împotriva Sentinței civile nr. 2555 din 12 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2019.

GGC - GV