ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4327/2019

Ședința publică din data de 30 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2014 sub nr. x/2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului National al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 373/20.05.2014 a acestuia din urmă și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

Prin sentința nr. 3060 pronunțată în data de 12 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată acțiunea a în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, având ca obiect anularea Deciziei nr. 373/20.05.2014 a acestuia din urmă și exonerarea sa de la plata amenzii în cuantum de 20.000 RON.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea instanței de fond invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv nerespectarea dispozițiilor legale din materia audiovizualului.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta-pârâtă a invocat următoarele critici:

- instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat, excepția nulității deciziei de sancționare, raportat la încălcarea prevederilor art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2002;

- în mod neîntemeiat, instanța de fond a reținut că, în cadrul emisiunilor din 9, 10, 11 martie si 05 mai 2014, a fost încălcată obligația de a nu se face referiri peiorative la adresa persoanelor cu dizabilități;

- în mod neîntemeiat, instanța de fond a reținut că, în cadrul emisiunii din 11 martie 2014, a fost încălcată obligația de a nu se utiliza un limbaj injurios si de a nu se instiga la violență.

Intimata-pârâtă Consiliul Național de Soluționare a Audiovizualului a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 373/20.05.2014 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului, recurenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 20.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 34 alin. (1) și art. 40 alin. (3), (4), (5) din Decizia nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual.

În conformitate cu dispozițiile Legii audiovizualului nr. 504/2002:

"Art. 90 - (…)

(4) Individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an. (…)

Art. 91 - (1) Constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor prezentei legi prevăzute la art. 22 alin. (1), art. 24 alin. (1) și (2), art. 26

1

alin. (1), art. 31 alin. (1), (3), (4) și (5), art. 39

1

și art. 48, precum și ale deciziilor având caracter normativ emise de Consiliu.

(2) În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate.

(3) În cazul în care furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON. (…)"

Potrivit dispozițiilor Deciziei nr. 220 din 24 februarie 2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, în forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate de către recurentă:

"Art. 34 - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (...)

Art. 40 - (…)

(3) Moderatorii, prezentatorii și realizatorii programelor au obligația să nu folosească și să nu permită invitaților să folosească un limbaj injurios sau să instige la violență.

(4) Este interzisă utilizarea cu rea-credință a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană în programele audiovizuale.

(5) Orice referire peiorativă la adresa persoanelor în vârstă sau cu dizabilități, precum și punerea acestora în situații ridicole ori umilitoare sunt interzise în cadrul programelor audiovizuale. (…)

Art. 144 - (1) Nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 27, 47 și 48, ale art. 90 alin. (1) și (3), ale art. 96, precum și nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică se sancționează conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.

(2) Nerespectarea prevederilor celorlalte articole ale prezentei decizii, precum și refuzul ducerii la îndeplinire a dispozițiilor referitoare la acordarea rectificării se sancționează conform dispozițiilor art. 91 din Legea audiovizualului. (…)".

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că Legea audiovizualului nr. 504/2002 nu impune, ca o cerință de validitate a deciziei de aplicare a amenzii contravenționale, redarea analizei efectuate în aplicarea sancțiunii, cu referire la fiecare dintre criteriile de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 90 alin. (4) din acest act normativ.

Înalta Curte reține că dispozițiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 enumeră criteriile de individualizare și nu se referă la conținutul deciziei de aplicare a sancțiunii, astfel încât absența referirii concrete la aceste criterii nu poate atrage nulitatea deciziei.

Înalta Curte mai reține că recurenta nu invocă greșita individualizare a sancțiunii aplicate, în raport de criteriile legale de individualizare.

Dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 2/2001 privind aplicarea sancțiunii amenzii pentru fiecare contravenție și cumulul amenzilor nu sunt aplicabile contravențiilor reglementate de Legea nr. 504/2002 care a instituit un regim distinct de constatare și sancționare a acestora.

Cu privire la celelalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că acestea nu se încadrează în motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nici în celelalte motive de nelegalitate prevăzute de acest articol.

Instanța de fond a reținut că realizatorul emisiunilor din 9, 10, 11 martie si 05 mai 2014 a încălcat obligația de a nu face referiri peiorative la adresa persoanelor cu dizabilități iar realizatorul emisiunii din 11 martie 2014 a încălcat obligația de a nu utiliza un limbaj injurios si de a nu se instiga la violență.

În jurisprudență și doctrină s-a reținut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material intervine în următoarele situații:

- aplicarea unui text de lege străin situației de fapt reținute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situației de fapt reținute i s-a dat o interpretare greșită;

- violarea unor principii generale de drept.

Susținerile recurentei se referă la greșita reținere a situației de fapt, împrejurare care nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că opiniile jurnaliștilor și ale realizatorilor unor emisiuni, exprimate în forma literală a pamfletului, sunt în mod frecvent subiective, însă aceștia trebuie să ia considerare că dreptul la viață privată a persoanei este la fel de important ca și dreptul la liberă exprimare.

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 25 ianuarie 2007, cauza Arbeiter versus Austria, nu este aplicabilă în cauză, deoarece această hotărâre se referă la dreptul oricărui jurnalist de a emite o opinie critică la adresa unei persoane publice, drept garantat de dispozițiile art. 10 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și confirmat de jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, dar nu se referă la utilizarea unui limbaj injurios la adresa unei astfel de persoane și nici la utilizarea unor referiri peiorative la adresa persoanelor cu dizabilități.

În consecință, Înalta Curte constată că sentința atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3060 din 12 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2019.