Decizia nr. 1985/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 242/2015 a Curții de Apel Cluj

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SA Bistrița, a chemat în judecată Ministerul Fondurilor Europene, Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, solicitând anularea Deciziei nr. 170 din 19 iulie 2013, emisă de către această autoritate pârâtă, de respingere a contestației formulată împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29 mai 2013, cu consecința anulării și a acestui Proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29 mai 2013, prin care s-a constatat l că suma de 229.715,88 euro, nu se încadrează în categoria sumelor eligibile și drept urmare această sumă a fost declarată neeligibilă, dispunându-se recuperarea de la societatea reclamantă.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 242 din 28 aprilie 2015 Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA Bistrița, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile. Prin Încheierea nr. 38 din 15 septembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a respins cererea de completare a Hotărârii nr. 242 din 28 aprilie 2015, formulată de reclamanta SC A. SA Bistrița, prin care s-a solicitat să se constate că hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a întemeiat soluția. Curtea de Apel a reținut, față de obiectul cererii formulate, că nu sunt incidente dispozițiile art. 444 (1) C. proc. civ.

Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva Sentinței civile nr. 242 din 28 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta SC A. SA Bistrița, invocând ca temei, în drept, motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În esență, în cuprinsul cererii de recurs, următoarele critici și motive au fost dezvoltate: sentința atacată este nemotivată și contradictorie, contrar obligației instanței de motivare, pertinentă, completă și întemeiată a deciziilor sale, ca singur mijloc prin care se poate verifica respectarea legii dar și al dreptului la un proces echitabil, astfel cum s-a susținut constant în jurisprudența consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului; și în practica instanței supreme s-a arătat constant că o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează practic cu inexistenta motivării; incidența acestui motiv impune admiterea recursului declarat, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare; hotărârea fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită normelor de drept material, în condițiile în care corecția financiară în cuantum de 5% din valoarea cheltuielilor declarate pentru contractul ISPA, reprezentând suma de 124.883,47 euro, a fost aplicată fără a se menționa în mod expres fapta recurentei, enunțul general fiind apreciat ca un abuz din parte autorității de control și încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cu care procesul-verbal de constatare trebuie să conțină printre elementele obligatorii pentru valabilitatea sa, și motivele de fapt; corecția financiară în cuantum de 5% din valoarea proiectului în cuantum de 124.883,47 euro este nelegală și netemeinică în condițiile în care a fost aplicată fără a se menționa în mod expres încerc constă fapta de nerespectarea prevederilor legislației naționale și comunitare privind achizițiile publice, neregula nefiind individualizată; societatea recurentă a achitat executantului suma de 52.217,14 euro reprezentând costuri suplimentare de execuție, datorate extinderii de timp raportat la faptul că nu s-au obținut documentele necesare începerii construcției; acesta este considerat caz fortuit, respectiv un eveniment neprevăzut din punct de vedere tehnic; societatea a achitat și suma de 554,06 euro reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparații prevăzute în documentație și deși instanța arătat faptul că aceste sume sunt eligibile nu a motivat decizia sa de a respinge în cele din urmă aprecierea vizând ne-eligibilitatea sumei; în ceea ce privește suma de 52.061,21 euro, ce reprezintă contravaloarea pieselor de schimb solicitate prin documentația de atribuire, avizată chiar de Autoritatea de Management și OPCP, și aceasta a fost achitată de recurenta contractorului întrucât aveau rolul de a susține operarea investiției în cazul în care apăreau anumite defecțiuni la instalațiile acesteia; apare ca fiind eronată logica inspectorilor de control ca și logica instanței care nu a analizat natura acestor cheltuieli care nu pot fi considerate eligibile doar în cazul în care ar fi apărut defecțiunile ce se impuneau a fi reparate.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul Ministerul Fondurilor Europene, legal reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice a solicitat în esență, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din data de 08 decembrie 2016, raportul a fost analizat de completul de filtru și s-a dispus comunicarea acestuia în baza dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., cu mențiunea că părțile pot formula în scris un punct de vedere asupra raportului, în termen de 10 zile de la comunicare. Prin încheierea de ședință din 30 martie 2017, completul de filtru a constatat, față de conținutul raportului întocmit în cauză, că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul reclamantei SC A. SA ca fiind admisibil în principiu, în temeiul prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen în ședință publică pentru judecata pe fond a recursului, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, față de criticile formulate de recurentul pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea reclamantei-intimate, Înalta Curte, în urma re-verificării probatoriului administrat prin raportare la prevederile legale incidente, apreciază că recursul este fondat, numai în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Recurenta-reclamantă SC A. SA Bistrița, a investit instanța de contencios administrativ competentă cu cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 29 mai 2013, precum și a Deciziei nr. 170 din 19 iulie 2013, emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei un debit datorat în cuantum de 229.715,88 euro, fonduri ISPA și BS, incluzând cheltuieli neeligibile și 5% corecție financiară din valoarea cheltuielilor declarate pentru întreg contractul 2003/RO/16/P/PE/025-03, în sumă de 124.883,47 euro, "Reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu ape și canalizare în municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud". Instanța de fond a respins acțiunea reclamantei-recurente, reținând, în esență, că, cheltuielile finanțate de la O.U.G. nr. 135/2007 sunt eligibile din punct de vedere al finanțării naționale, dar sunt neeligibile din perspectiva surselor de finanțare eligibile în memorandumul de finanțare. În ceea ce privește criticile reclamantei-recurente cu privire la suma de 52.061,21 euro, reprezentând contravaloarea achiziționării pieselor de schimb care au fost solicitate prin documentația de atribuire, judecătorul fondului, raportat și la concluziile cuprinse în raportul de audit a reținut că piesele de schimb existau în stoc la data finalizării misiunii pe teren, nefiind utilizate până la finalizarea proiectului și perioadei de notificare a defecțiunilor, motiv pentru care, cheltuielile aferente achiziționării lor nu sunt eligibile întrucât la momentul utilizării efective vor constitui costuri de operare ale stației de tratare a apei potabile. Trecând la analiza efectivă a motivelor de nelegalitate înfățișate de recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte, re-verificând atât conținutul sentinței recurate cât și probatoriul administrat în cauză, prin raportare la normele legale incidente, reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei subsumate motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizând în esență nemotivarea sau motivarea contradictorie a unei hotărâri judecătorești. Este adevărat că judecătorul fondului a înfățișat, în cuprinsul sentinței atacate, o motivare succintă în susținerea soluției adoptate, motivare pe care însă instanța de control judiciar o apreciază ca fiind concretă și omogenă, corespunzătoare prevederilor art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care cuprinde efectiv toate elementele necesare și legale pe baza cărora se poate realiza controlul de legalitate de către instanța de recurs. Așadar, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, se apreciază că hotărârea atacată cuprinde considerentele care au stat la baza adoptării soluției de respingere a acțiunii reclamantei, neputându-se aprecia în sensul inexistenței motivării, sau al caracterului necorespunzător al acesteia în raport cu complexitatea cauzei. Cu referire la criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt întemeiate numai susținerile cu referire la suma de 52.061,21 euro reprezentând contravaloarea pieselor de schimb, în condițiile în care, în acord cu cele susținute în cererea de recurs, rezultă că documentația de atribuire cuprindea inclusiv aceste piese de schimb ce aveau rolul de a susține operarea investiției în cazul în care apăreau anumite defecțiuni la instalațiile acesteia. Aceste cheltuieli au fost efectuate în timpul derulării programului și nu după finalizarea acestuia. Simpla împrejurare că piesele de schimb existau în stoc la data finalizării misiunii pe teren, nefiind utilizate până la finalizarea proiectul și a perioadei de notificare a defecțiunilor, astfel cum a reținut prima instanță, nu reprezintă însă în opinia instanței de control judiciar un argument care să conducă la stabilirea caracterului neeligibil al acestora. Față de prevederile Anexei III.2, Secțiunea a IX-a parag. (4) din Memorandumul de finanțare, în care se arată: "Cheltuieli de operare costuri curente ale proiectelor asistate - (a) orice tip de costuri de operare apărute după finalizarea proiectului nu sunt eligibile", se reține așadar, în acord cu cele susținute de recurentă, că memorandumul de finanțare califică eligibilitatea acestor sume doar raportat la momentul efectuării cheltuielii și nu din punct de vedere al momentului utilizării efective a bunurilor achiziționate, așa cum eronat s-a reținut de către prima instanță. De altfel și dintr-o perspectivă de logică a raționamentului, nu se poate acredita ideea că sumele achitate de către recurenta-reclamantă pentru piesele de schimb erau eligibile numai în ipoteza în care apăreau defecțiuni la instalațiile investiției și acesta era utilizată ca atare. În documentația de atribuire avizată de către Autoritatea de Management și OPCP oarecare condiție de altfel nici nu este menționată. Concluzionând pe acest aspect Înalta Curte primind criticile recurentei reclamante urmează așadar, să admită recursul, să caseze sentința atacată și, în rejudecare, să anuleze actele contestate pentru suma de 52.061,21 euro reprezentând contravaloarea pieselor de schimb. Totodată, Înalta Curte arată că urmează a fi respinse ca neîntemeiate celelalte critici înfățișate de recurenta-reclamantă în ceea ce privește sumele de 124.883,47 euro, reprezentând 5% corecție financiară, 52.217,14 euro reprezentând costuri suplimentare de execuție datorate extinderii de timp și 554,06 euro reprezentând contravaloarea unor lucrări de reparații, reținându-se valabilitatea argumentelor cuprinse în actele atacate precum și în hotărârea recurată. În cauză prezintă relevantă și împrejurarea evidențiată de intimata pârâtă în sensul că, sumele eligibile plătite în conformitate cu O.U.G. nr. 135/2007 nu sunt solicitate la rambursare de la CE, fiind utilizate pentru înlocuirea cheltuielilor neeligibile din cadrul măsurii declarate în cadrul memorandumului de finanțare, pentru atingerea plafonului maxim de rambursare din memorandumul de finanțare și pentru constituirea fondului de cheltuieli eligibile din cadrul declarației finale de cheltuieli. Drept urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că, în ceea ce privește cheltuielile finanțate de la O.U.G. nr. 135/2007, acestea sunt eligibile din punct de vedere al finanțării naționale dar sunt neeligibile din perspectiva surselor de finanțare eligibile în memorandumul de finanțare. În plus, este de reținut că, în adevăr, în legătură cu cheltuiala în suma de 52.217,04 euro, motivul invocat de recurentă nu poate fi primit întrucât aspect aspectele indicate nu pot reprezenta o circumstanță imprevizibilă, un caz fortuit, beneficiarul având obligația ca, anterior lansării procedurii de achiziție, să asigure și să identifice toate elementele necesare atingerii obiectivelor contractului. În ceea ce privește suma de 554,06 euro cheltuieli declarate ca neeligibile, (lucrări de reparații tencuieli interioare în jurul tocurilor și pervazurilor la uși și ferestre) precum și corecția financiară de 5% din valoarea cheltuielilor declarate pentru întreg contractul 2003/RO/16/P/PE/025-03, în sumă de 124.883,47 euro, aplicată pentru nerespectarea prevederilor legislației naționale și comunitare privind achizițiile publice, respectiv neîndeplinirea de către ofertantul câștigător a tuturor criteriilor de selecție stabilite în documentația de atribuire, se reține, pe de o parte, că recurenta reclamanta nu a depus niciun fel de observații în procedura de emitere a titlului de creanță, cu referire la aceste aspecte, după cum nu a formulat critici concrete de nelegalitate, cu trimitere la dispoziții legale incidente, nici cu ocazia judecății în fond și nici prin cererea de recurs, care să contureze o soluție contrară celei adoptate de prima instanță. Prin urmare, față de toate considerentele mai sus expuse, apreciind ca nu pot fi primite decât în parte criticile recurentei reclamante, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, republicată, și al art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul de față, va casa sentința atacată și în rejudecare, va admite în parte acțiunea reclamantei, în limitele sus arătate, anulând actele atacate numai pentru suma de 52.061, 21 euro și menținându-le în rest.