ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6709/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată depusă pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 7 iulie 2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, anularea procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 28.10.2013 și procesul-verbal de constatare nr. x din 17.04.2013.

Prin sentința nr. 127/2015 pronunțată în data de 4 iunie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității formulării cererii de chemare în judecată și, în consecință, a respins ca tardiv formulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile.

Prin Decizia nr. 1051 din 13 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 127/2015, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut, din examinarea considerentelor sentinței recurate, că instanța de fond nu a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și nu a indicat cu claritate argumentele pentru care au fost respinse susținerile reclamantei și a fost admisă excepția invocată de pârât.

Prin sentința civilă nr. 33 din 4 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a luat act că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepția lipsei procedurii prealabile prin raportare la Procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x din 28.10.2013 și a respins această excepție ca tardivă, a respins excepția inadmisibilității acțiunii pentru neatacarea deciziei de soluționare a contestației, invocată de pârât, ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât prin întâmpinare și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs reclamanta A., iar pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs incident.

Recurenta-reclamantă A., în motivarea recursului, a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta a susținut că, prima instanță în rejudecare reține că decizia prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 17.04.2013 a fost comunicată acesteia la data de 31.05.2013, iar reclamanta a formulat o primă acțiune în anulare la data de 10.12.2013, deci în interiorul termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004. Această primă acțiune a fost anulată ca netimbrată la data de 14.01.2014. în conformitate cu art. 2537 pct. 2 C. civ. prescripția se întrerupe (...) prin introducerea unei cereri de chemare în judecata, iar potrivit art, 2539 alin. (2) O civ. prescripția nu este întreruptă dacă (...) cererea a fost (...) anulată (...). Cu toate acestea, dacă reclamantul, în termen de 6 luni de la data când hotărârea (...) de anulare a rămas definitivă, introduce o nouă cerere, prescripția este considerată întreruptă prin cererea de chemare în judecată (...) precedentă, cu condiția noua cerere să fie admisă. In speță, reclamanta a formulat o cerere de anulare a celor două acte administrative atacate în cauză, cererea care a fost anulată.

Cu privire la întreruperea prescripției prin introducerea cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013 al Curții de Apel Clui., recurenta a susținut că termenul de prescripție curge de la data comunicării dispoziției de respingere, acest termen este însă întrerupt prin introducerea acțiunii ce a făcut obiectul dosar nr. x/2013 al Curții de Apel Cluj în data de 11.12.2013.

Asupra fondului, a susținut recurenta că prin actele constatate s-a stabilit în esență faptul că reclamanal avea obligația de a finaliza în perioada de derulare a proiectului finanțat (2008) "160 acte proprietate + 160 acțiuni instanță pentru obținerea, actelor de proprietate". Adică a deschide în numele unor terți (nemembrii ai asociației) un număr de 160 de procese cu obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, a obține pentru toate ajutor public judiciar constând în scutirea de la plata taxelor de timbru și expertului topograf, a obține hotărâri judecătorești irevocabile și a le înscrie în cartea funciară, toate în termen de 1 an, în perioada înregistrării cererilor, chiar primul termen de judecată se acorda în medie după 6 luni de la înregistrarea unei cereri. Aceste obligații erau imposibil de îndeplinit.

Pârâtul nu motivează măsura luată, ci se mărginește la a afirma că(pagina 3 alin. (2) din proces-verbal nr. x din 17.04.2013) "contestația, nu va fi analizată pe fond întrucât contestatorul nu a adus elemente de noutate" față de cele existente la dosar.

În esență, pentru obținerea vreunui act de proprietate, singura modalitatea legală existentă la data semnării documentelor de finanțare, era aceea de constatare pe cale judecătorească a împlinirii termenului de uzucapiune asupra terenurilor aferente caselor de locuit. Pentru înscrierea în cartea funciară, deci pentru obținerea singurului document posibil, era necesară obținerea unei hotărâri judecătorești irevocabile într-o acțiune în contradictoriu cu proprietarul tabular, înscris în cartea funciară anterior anului în care a început posesia, adică anterior anului 1947.

Prin faptul că au fost înaintate acțiuni în instanță pentru fiecare proprietate în particular se constată așadar, existența unor titluri de proprietate extra tabulare, deci obligațiile beneficiarului ar fi îndeplinite, căci acestuia nu i se poate reproșa faptul că nu a uzat de dispozițiile legale aplicabile și nici nu i se poate impune a acționa contrar legii.

De asemenea, toți beneficiarii finali au înaintat și sunt în posesia unor documente de proprietate în baza legii, constatarea dreptului în instanță are un caracter retroactiv. Introducerea acțiunii echivalează cu finalizarea obligațiilor beneficiarului, adică este studiat și recunoscut dreptul de proprietate.

Mai mult decât atât, proprietatea este recunoscută oficial de comuna de domiciliu, deoarece în toate cazurile beneficiarii finali, sunt înscriși drept proprietari în evidența primăriilor arondate și plătesc impozitele aferente. înscrierile proprietăților sunt făcute exclusiv, ca urmare a demersurilor B..

Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, în recursul incident, a solicitat, în situația în care instanța ar considera admisibilă cererea de recurs a reclamantei, casarea sentinței în sensul admiterii excepției inadmisibilitatii acțiunii prin raportare la faptul ca reclamanta nu a atacat decizia de soluționare a contestației dministrative.

În situația în care instanța de control judiciar ar aprecia, contrar argumentelor expuse la punctul B, că cererea de recurs este admisibilă, prin prezenta cerere de recurs incident, recurentul a susținut că înțelege să critice sentința primei instanțe, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de proceduri civilă, cu privire la respingerea excepției inadmisibilitatii acțiunii prin raportare la aplicabilitate; preverile art, 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, în considerarea următoarelor argumente:

Astfel, art. 46 și art. 47 din ordonanța prevăd că actul administrativ se atacă prin contestații administrativă care se depune la autoritatea publică emitentă a actului.

Mai mult decât atât, art. 50 alin. (1) din același act normativ statuează că " (1) Autoritatea public emitenta a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată c privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau a la respingerea ei, în termen de 30 de zi de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz iar potrivit art. 51 din ordonată, " (1) Decizia de soluționare este definitivă în sistemul căii administrative de atac. (2) Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de cal contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare ".

Hotărârea contrara a primei instanțe a avut in vedere in mod greșit, cu incalcarea principiului drept specialia generalibus derogant, prevederile cu caracter general din Legea nr. 554/20 în detrimentul celor speciale cuprinse de O.U.G. nr. 66/2011.

Or, cum in speța Procesul-verbal nr. x/17.04.2013, care face obiectul cenzurii, in prezenta cauza a fost emis in baza procedurii speciale reglementate de O.U.G. nr. 66/2011, in mod nejust a fost inlaturata de către prima instanța procedura de contestare a respectivului act.

În concluzie, în considerarea celor ce preced, având în vedere, pe de o parte, neîndeplinirea exigențelor prevăzute de C. proc. civ. care conferă validitate cererii de recurs și, pe de altă parte, caracterul nefondat al argumentelor expuse de reclamanta în cuprinsul căii sale de atac, a solicitat recurentul, în principal, constatarea nulității cererii de recurs a reclamantei, iar, în subsidiar, în situația în care instanța ar aprecia că nu ar fi îndeplinite cerințele art. 486 alin. (3) și/sau ale art, 489 din C. proc. civ., respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Pe de altă parte, în cazul în care instanța de control judiciar ar considera admisibilă cererea reclamantei, a solicitat recurentul admiterea cererii de recurs incident formulată de Minister și admiterea excepției inadmisibilitatii acțiunii prin raportare la faptul ca reclamanta nu a atacat decizia de soluționare a contestației administrative, in cauza nefiind aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a solicitat respingerea caii de atac, în principal ca fiind lovită de nulitate absolută, în subsidiar, în situația în care instanța de control judiciar ar aprecia că nu ar fi incidente dispozițiile cerințele art. 486 alin. (3) și/sau ale art. 489 din C. proc. civ., ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea sentinței civile nr. 33 (denumită h continuare Sentința sau Hotărârea) pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 04.02.2019 ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

1.1. În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte, examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, urmează a o admite, pentru următoarele considerente:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în condițiile expres prevăzute de lege, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Aceste norme imperative instituie în sarcina recurentei obligația de a indica și dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. atrage, conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității recursului, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Prin sentința recurată, după casare cu trimitere spre rejuduecare, instanța de fond a reținut că pârâtul a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, tardivă față de prevederile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la faptul că reclamanta nu a atacat decizia de soluționare a contestației administrative, respinsă întrucât, deși potrivit art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, deciziile pronunțate în soluționarea contestației pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, acest lucru nu înseamnă că, odată îndeplinită procedura prealabilă sub forma specială a contestației administrative, reclamantul nu ar avea dreptul ca, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să atace actele administrative care îl vatămă direct, fără a fi ținut să atace și decizia de soluționare a contestației.

A reținut, cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în primul ciclu procesual, în raport de dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, art. 2537, art. 2539 alin. (2) C. civ., că reclamanta a formulat o cerere de anulare a celor două acte administrative atacate în cauză, care a fost anulată, prin urmare are dreptul ca, în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare, să formuleze o nouă cerere., soarta excepției prescripției invocate de pârât depinzând de temeinicia acestei noi cereri.

Instanța de fond, analizând criticile formulate de reclamantă împotriva actelor atacate, prin care s--a susținut, în esență, că obligația beneficiarului a fost interpretată în mod excesiv de pârât, în sensul că introducerea unui număr de 142 de cereri și obținerea unor hotărâri irevocabile era deosebit de dificilă, a reținut următoarele:

- cea care s-a obligat să formuleze un număr de 142 de acțiuni în instanță pentru obținerea actelor de proprietate a fost chiar reclamanta, acesta fiind numărul de cereri pentru care ea a primit fonduri europene, prin urmare, câtă vreme reclamanta nu și-a îndeplinit obligația asumată decât în parte, introducând în perioada de implementare a proiectului un număr de doar 34 de cereri, este mai mult decât firesc ca aceasta să restituie fondurile aferente cererilor care nu au fost introduse.

- în ceea ce privește problema taxei de timbru, faptul că aceasta nu a fost specificată separat față de onorariul avocațial, întrucât nu s-a dovedit că pârâtul cunoștea valoarea imobilelor vizate de acțiunile introduse de reclamantă, este evident că acesta nu putea cunoaște nici valoarea taxei de timbru achitate.

- referitor la împrejurarea că avocatul nu poate încasa taxa de timbru, reclamanta însăși a solicitat fonduri nerambursabile în cuantum de 473 de RON/dosar, conform contractului de prestări servicii juridice, astfel că nu era în sarcina pârâtului să stabilească dacă avocatul poate sau nu să încaseze sumele datorate cu titlul de taxă de timbru.

- în ceea ce privește faptul că reclamanta ar fi obținut un număr de documente care atestă dreptul de proprietate, pe de o parte aceste susțineri nu sunt dovedite, și, pe de altă parte, din conținutul Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 17.04.2013 reiese că reclamanta nu a fost obligată să restituie întreaga sumă primită cu titlul de finanțare, ci doar suma aferentă acțiunilor pe care aceasta nu le-a promovat în perioada de implementare a contractului.

- referitor la faptul că fiecare dintre cele 160 de dosare plătite proprietățile ar fi fost evidențiate în registrele agricole și impozitele achitate către comunele respective, reclamanta nu a probat că acest lucru s-ar fi realizat în toate cele 160 de dosare, iar înscrierea în registrul agricol nu are valoare constitutivă.

- pârâtele au acceptat ca fiind eligibile cheltuielile cu acțiunile înregistrate în anul 2008, cu condiția ca acestea să fie admise, fără a avea importanță faptul că litigiile nu s-au finalizat în anul 2008.

În raport de aceste considerente, instanța de fond a reținut că cererea reclamantei nu poate fi admisă, motiv pentru care, având în vedere prevederile art. 2537 pct. 2 C. civ., a considerat că prima cerere formulată nu a întrerupt prescripția.

Raportat la considerentele instanței de fond, recurenta-reclamantă nu a formulat motive de recurs la adresa sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, prin care să arate în ce constă nelegalitatea acesteia

Instanța de control judiciar învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la unul din cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a reluat prin cererea de recurs situația de fapt a cauzei, însă nu a formulat critici efective pentru care hotărârea instanței de fond este nelegală, în mod concret față de argumentele reținute.

În prima parte a recursului recurenta prezintă situația actelor de procedură, respectiv a cererii deduse judecății. În motivele de recurs nu se regăsesc niciun fel de critici cu privire la sentința recurată, susținerile din recurs fiind practic reluate din susținerile formulate în faza primei instanțe, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, deși cererea de recurs trebuie să vizeze, pentru motive de nelegalitate, argumentele instanței care a pronunțat hotărârea, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurenta-reclamantă se limitează la reluarea susținerilor invocate la fond, fără să combată pentru nelegalitate raționamentul instanței și să formuleze, astfel, critici susceptibile de examinare în recurs, la adresa hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că, deși dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, formularea de critici circumscrise cazurilor de casare, de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii, prezentul recurs reprezintă un recurs formal, prin care nu se aduc niciun fel de critici efective de nelegalitate hotărârii recurate.

În consecință, pentru neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., conform dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, a nulității recursului.

1.2. În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene

Potrivit art. 491 din C. proc. civ., (1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător.

Potrivit art. 472 din C. proc. civ.: (1) Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. (2) Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect.

Văzând dispozițiile 491, raportat la art. 472 C. proc. civ., având în vedere că recursul principal va fi constatat nul fără a fi cercetat fondul, Înalta Curte va constata rămânerea fără efect a recursului incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului declarat de reclamanta A.

În temeiul art. 472 și art. 491 C. proc. civ., va constata rămânerea fără efect a recursului incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 33 din 04 februarie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal.

Constată recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva aceleiași sentințe, ca rămas fără efect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2020.