Decizia nr. 1223/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 17 aprilie 2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D. și E., constatarea inopozabilității față de reclamant a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.11.2011 de către BNP F., încheiat între B. și C., privind vânzarea imobilului reprezentând apartament cu 3 camere în suprafață de 64,53 mp, situat în Oradea, Bd. x, jud. Bihor, înscris în CF x, nr. topo. 5119/48/18 Oradea, pentru fraudă în dauna reclamantului creditor, cu consecința restabilirii situației anterioare de CF, respectiv autorizarea sa în vederea scoaterii la licitație publică a imobilului în cadrul executării silite; constatarea inopozabilității față de reclamant a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 de către BNP F., încheiat între B. și E. și D., privind înstrăinarea imobilelor înscrise în CF x Ucuriș sub B 37,74,83,99-101,160,161, reprezentând terenuri arabile extravilan, înscrise în CF x Ucuriș sub B 60,62,104 reprezentând terenuri pentru locuri de casă, înscrise în CF x Ucuriș sub B 16,45,50,104, reprezentând terenuri arabile extravilan, înscrise în CF x Ucuriș sub B 1-7, reprezentând terenuri arabile extravilan pentru fraudă în dauna reclamantului creditor, cu consecința obligării pârâților E. si D. la plata în favoarea reclamantului a prejudiciului astfel creat. Prin cererea reconvențională formulată de pârâții B. și C., aceștia au solicitat constatarea nulității absolute a contractului de împrumut încheiat în data de 04.04.2014 între A. și G. și constatarea nulității absolute a contractului de dare în plată încheiat între G. și A. la data de 21.11.2014, având dată certă înregistrată în Registru cabinet avocat H. sub nr. 137. Prin sentința civilă nr. 2824 din 11 aprilie 2016, pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. În urma ivirii conflictului negativ de competență între Tribunalul Bihor și Judecătoria Oradea, prin sentința nr. 73/PI din 06 decembrie 2016, pronunțată în cadrul unui regulator de competență de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în primă instanță în favoarea Tribunalului Bihor.

Hotărârea pronunțată de tribunal Prin sentința civilă nr. 113/C din 17.07.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la cererea principală. A fost respinsă ca prescrisă cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții B., în nume propriu și în calitate de moștenitor al numitei C., I. în calitate de moștenitoare a numitei C.. S-a admis excepția lipsei de interes în formularea cererii reconvenționale. A fost respinsă ca lipsită de interes cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant reconvențional B. în nume propriu și în calitate de moștenitor a numitei C., în contradictoriu cu reclamantul-pârât reconvențional A. și pârâta reconvențională G.. Au fost compensate cheltuielile de judecată dintre reclamant și pârâți. A fost obligat pârâtul-reclamant reconvențional B. să achite pârâtei reconvenționale G. suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Prin decizia nr. 55/A din 06.02.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, s-a admis apelul civil principal declarat de reclamantul A. și apelul incident declarat de apelanții B. și I. împotriva sentinței civile nr. 113/C din 17.07.2019, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a anulat hotărârea și s-a trimis cauza spre rejudecarea în fond a acțiunii principale și a cererii reconvenționale la Tribunalul Bihor. Cu privire la cheltuielile de judecată privitoare la acțiunea principală și la cererea reconvențională, s-a stabilit că acestea vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei în fond.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei nr. 55 A din 06 februarie 2020 a Curții de Apel Alba Oradea, secția I civilă au declarat recurs pârâții B. și I.. Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți au solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea în tot a deciziei instanței de apel, dată cu greșita aplicare a legii, și, în urma rejudecării apelurilor, să se dispună respingerea acestora și păstrarea în totalitate a sentinței civile nr. 113/C/2019 a Tribunalului Bihor. În subsidiar, au solicitat casarea în tot a deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată a apelului. În motivarea cererii de recurs se arată că, prin concluziile scrise depuse la judecata apelului, pârâții au făcut referire la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1698 din 18 aprilie 2013, a reținut, într-o speță similară, că, în cazul actelor a căror publicitate este făcută prin intermediul înscrierilor în cartea funciară, termenul de prescripție curge de la data înscrierii în cartea funciară, dar cu toate acestea instanța de apel a pronunțat o soluție contrară acestei optici și contrară opticii chiar a altor complete de la Curtea de Apel Oradea, unde, în cauze similare, s-a reținut că termenul de decădere/prescripție, prevăzut de art. 1564 C. civ. sau de Decretul-lege nr. 167/1958, curge de la data înscrierii transmiterii dreptului de proprietate în cartea funciară, scopul acestui demers fiind chiar acesta - publicitatea transferului. Apreciază că, deși instanța de apel a reținut termenul special de un an ca fiind aplicabil, s-a pronunțat pe exigibilitatea creanței. Într-adevăr, din punct de vedere extinctiv, dreptul de a cere executarea silită nu era prescris și a curs de la data obținerii titlului, respectiv data reținută de Curtea de Apel Oradea, însă termenul de formulare a acțiunii pauliene nu curge de la același moment cu termenul de prescripție extinctivă, ce privește momentul obținerii titlului și momentul de la care poate executa cu succes pe debitorul său. Așa după cum a reținut și instanța de apel, nu există nicio legătură între începerea executării silite în temeiul unui titlu executoriu, reprezentat de sentința comercială nr. 733/C/2006 a Tribunalului Comercial Argeș, modificată prin decizia nr. 15/A-C/2006 a Curții de Apel Pitești, irevocabilă prin decizia nr. 2906/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, și termenul în care trebuia formulată acțiunea pauliană ce face obiectul pricinii de față. Acțiunea pauliană nu îndeplinește condițiile pentru a fi admisă nici pe fond, deși dreptul acestuia este oricum prescris. Termenul de la care curge prescripția trebuie să fie unul obiectiv, și este un termen obiectiv, și nu poate fi ales de către creditor sau cesionar în mod discreționar la data de la care îi convine acestuia. Pe de altă parte, arată recurenții-pârâți, drepturile cesionate nu pot crea cesionarului o situație mai favorabilă decât cea avută de creditorul inițial. Or, termenul de prescripție referitor la acțiunea pauliană s-a împlinit câtă vreme creanța se afla în patrimoniul creditoarei inițiale - G., or, aceasta a dat în plată o creanță care, deși nu era prescrisă din punct de vedere al exigibilității acesteia, pe termenul de 3 ani, dreptul la acțiunea pauliană față de actele debitorului, acte ce au avut loc în 2011, nu pot crea un drept cesionarului de vreme ce nici creditoarea nu l-a mai avut începând cu decembrie 2012, moment la care s-a împlinit termenul de prescripție. De vreme ce apelații susțin în mod nefondat că prescripția ar curge de la data la care au dobândit creanța, atunci nu este îndeplinită condiția anteriorității creanței în raport cu actul atacat și nici apelul nu este fondat, la fel fiind și cererea de constatare a inopozabilității.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată la data de 06 august 2020, intimatul-reclamant A. a invocat excepția insuficientei timbrări a cererii de recurs și excepția nulității recursului declarat de pârâți învederând că motivele invocate de către recurenți nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de lege. Pe fond, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în totalitate a deciziei instanței în apel. La data de 04 septembrie 2020, recurenții-pârâți au depus răspuns la întâmpinarea intimatului-reclamant, solicitând respingerea excepțiilor invocate și înlăturarea apărărilor acestuia.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți: În respectarea procedurii reglementate de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, raport care fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 06 aprilie 2021, completul de filtru a respins excepțiile insuficientei timbrări și nulității recursului declarat de pârâți, invocate de intimatul-reclamant A.. A admis în principiu recursul declarat de pârâții B. și I. împotriva deciziei civile nr. 55/A din 06 februarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Oradea, secția I civilă, urmând a fi fixat termen pentru judecarea căii de atac, în ședință publică, cu citarea părților. Prin rezoluția din 12 aprilie 2021, s-a fixat termen de judecată în ședința publică de la 08 iunie 2021, cu citarea părților, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recurenții-pârâți au invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluția instanței de apel pentru faptul că a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii, respectiv a art. 1564 C. civ. Astfel, recurenții-pârâți arată că deși prin concluziile scrise depuse la judecata apelului au făcut referire la faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a reținut, într-o speță similară, că în cazul actelor a căror publicitate este făcută prin intermediul înscrierilor în cartea funciară, termenul de prescripție curge de la data înscrierii în cartea funciară, instanța de apel a pronunțat o soluție contrară acestei optici și contrară opticii chiar a altor complete de la Curtea de Apel Oradea, unde, în cauze similare, s-a reținut că termenul de decădere/prescripție, prevăzut de art. 1564 C. civ. sau de Decretul-lege nr. 167/1958, curge de la data înscrierii transmiterii dreptului de proprietate în cartea funciară, scopul acestui demers fiind chiar acesta - publicitatea transferului. Înalta Curte reține că nu poate fi primită critica recurenților, în sensul că termenul de prescripție al dreptului material al acțiunii revocatorii ar fi început să curgă la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de defuncta C. (mama recurentului B.), întrucât această orientare contravine dispozițiilor art. 1564 C. civ. Curtea de apel, soluționând critica din apel formulată de reclamant, vizând soluția dată de prima instanță excepției prescripției dreptului la acțiune, a reținut că prejudiciul ce rezultă din actul atacat, a cărui inopozabilitate s-a solicitat a se constata prin acțiunea pendinte înregistrată la data de 17.04.2015, a fost cunoscut și putea fi solicitat a fi reparat prin punerea în executare doar la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 122/C/2014 a Curții de Apel Oradea, deci la data pronunțării acesteia, 26.06.2014, moment de la care prescripția a început să curgă, astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oradea - 17.04.2015, termenul de prescripție extinctivă de 1 an, instituit de art. 1564 C. civ., nu era împlinit, greșit instanța de fond reținând contrariul, critica reclamantului fiind astfel fondată. Acțiunea pauliană (revocatorie) este acea acțiune prin care creditorul solicită să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de către debitor în frauda intereselor sale (art. 1562 C. civ.). Rezultă că acțiunea pauliană este un instrument juridic prevăzut de lege pentru protecția intereselor creditorilor împotriva fraudei debitorului. Ea este reglementată de art. 1562-1565 C. civ. Potrivit dispozițiilor art. 1564 C. civ., "Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat." În speță, așa cum a reținut instanța de apel, potrivit copiei xerox a colii de carte funciară nr. x Oradea, imobilul având nr. top x, reprezentând în natură apartamentul nr. x din Blocul B 40, compus din 3 camere și dependințe, cu o suprafață utilă de 64,53 mp a fost intabulat la foaia B nr. 4, în data de 25.07.2001, în baza contractului de vânzare cumpărare din data de 24.07.2001, autentificat de notar public J., în favoarea intimatului B.. Ulterior, prin încheierea de intabulare nr. x/23.02.2010, la foaia B nr. 5, în baza procesului-verbal de sechestru asigurător nr. x/E/2010 din dosarul execuțional nr. x/2010 al BEJ K., s-a notat asupra acestui imobil sechestru asigurător în favoarea lui G., radiat la data de 22.11.2011, prin încheierea de intabulare nr. x, la foaia B nr. 6, în baza procesului-verbal de ridicare a acestuia din data de 07.11.2011 de BEJ K.. La foaia B nr. 7, în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/18.11 2011 s-a intabulat dreptul de proprietate asupra întregului imobil în favoarea lui C., prețul convenit fiind de 135.000 RON, în cuprinsul căruia s-a menționat și faptul că era grevat de sechestru asigurător ce urma a se radia în baza procesului-verbal de ridicare din data de 07.11.2011. Prin sentința nr. 299/COM/2013, pronunțată la data de 05.06.2013 în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bihor, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta G. împotriva pârâților B. și L., fiind obligați aceștia, în solidar, să-i plătească suma de 180.000 euro și dobânda legală calculată de la introducerea acțiunii până la data plății integrale a debitului. Din considerentele acestei hotărâri se reține că reclamanta G. a împrumutat pârâții, asociația S.C. M. S.R.L., cu suma de 180.000 euro prin contractul de împrumut din data de 26.05.2008, ce urma a fi folosită pentru interesele S.C. M. S.R.L. Oradea, bani obținuți dintr-un credit bancar de la N., sentință rămasă definitivă, urmare a soluționării apelului, prin decizia nr. 122/C/2014-A din data de 26.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea. Conform considerentelor acesteia, s-a reținut că suma împrumutată a fost folosită în cadrul societății, că s-ar fi realizat investiția pentru care pârâții au contractat împrumutul, amenajarea unei cafenele, că suma de 120.000 euro a fost depusă în contul acesteia sau la casieria societății. Potrivit copiei xerox a actului de dare în plată, având dată certă, conform încheierii nr. 137/21.11.2014, dată de avocat H., creditoarea G. și-a transmis dreptul său de creanță, în cuantum de 180.000 euro, dobândit prin sentința nr. 299/COM/2013, pronunțată de Tribunalul Bihor, menținută prin decizia nr. 122/C/2014-A din 26.06.2014 a Curții de Apel Oradea, către numiții B. și L., pârâți în prezentul litigiu, în vederea stingerii datoriei acesteia în sumă de 100.000 euro, prin darea în plată a creanței. Prin urmare, așa cum a reținut instanța de apel, creanța creditoarei o reprezintă suma de 180.000 euro, cu dobânda legală, stabilită prin sentința nr. 299/COM/2013, pronunțată de Tribunalul Bihor la data de 05.06.2013, menținută prin deciziei nr. 122/C/2014-A din 26.06.2014, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, această din urmă hotărâre fiind cea care a stabilit cu caracter definitiv creanța datorată de debitorul B., în solidar cu numitul L., în favoarea intimatei G., ce a transmis-o prin act de dare în plată reclamantului A. la data de 21.11.2014, hotărâri judecătorești ce constituie titlurile executorii ce stau la baza executării silite pornite de acesta în dosarul execuțional nr. x/E/21.01.2015 al BEJ O.. Trebuie observat că textul art. 1564 C. civ. stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă, și anume un moment subiectiv, constând în data la care titularul acțiunii revocatorii a luat cunoștință de prejudiciul ce rezultă din actul atacat, precum și un moment obiectiv, constând în data la care titularul trebuia să cunoască despre existența prejudiciului. În cauză, se reține că prejudiciul ce rezultă din actul atacat, a cărui inopozabilitate s-a solicitat a fi constatată prin acțiunea înregistrată la data de 17.04.2015, a fost cunoscut și putea fi solicitat a fi reparat prin punerea în executare doar la data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 122/C/2014 a Curții de Apel Oradea, deci la data pronunțării acesteia, 26.06.2014, moment din care prescripția a început să curgă, astfel încât, la data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Oradea, 17.04.2015, termenul de prescripție extinctivă de 1 an, instituit de art. 1564 C. civ., nu era împlinit, criticile recurenților fiind astfel nefondate. Se constată, așadar, că, în mod corect, a reținut instanța de apel faptul că hotărârile pronunțate în dosar nr. x/2011 au rămas definitive la data de 26.06.2014, respectiv la data pronunțării deciziei civile nr. 122/C/2014 de către Curtea de Apel Oradea, întrucât natura cauzei a fost una civilă, iar nu comercială, hotărârea dobândind caracter definitiv și executoriu abia după judecarea apelului. Este adevărat că acțiunea introductivă din dosarul nr. x/2011 a fost înregistrată la secția a II-a a tribunalului, însă aceasta s-a datorat faptului că intimata G. a introdus acțiunea în pretenții împotriva a trei pârâți, respectiv B., L. și S.C. M. S.R.L., în dosar figurând și o societatea comercială. Însă, întrucât S.C. M. S.R.L. a intrat în insolvență pe parcursul judecății, cererea împotriva acesteia a fost disjunsă și s-a format dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Bihor (ulterior perimat). În dosarul nr. x/2011 a rămas să se judece o acțiune civilă în pretenții, între persoane fizice, motiv pentru care, în mod corect, Curtea de Apel Oradea a reținut faptul că nu erau incidente în cauză dispozițiile art. 720 C. proc. civ. de la 1865 (care statua în sensul că, în materie comercială, hotărârile pronunțate în primă instanță sunt executorii, iar apelul exercitat împotriva lor nu suspendă executarea). În consecință, așa cum s-a reținut anterior, nu poate fi primită critica recurenților în sensul că termenul de prescripție al dreptului material al acțiunii revocatorii ar fi început să curgă la data înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit de def. C. (mama recurentului B.), întrucât dacă legiuitorul ar fi dorit să instituie că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție este momentul încheierii actului fraudulos sau momentul înscrierii în cartea funciară a dreptului real dobândit prin actul fraudulos, atunci ar fi reglementat acest lucru în mod expres. Legiuitorul s-a orientat, însă, înspre o altă interpretare, respectiv a stabilit că momentul de la care curge termenul de prescripție special de 1 an este dat de data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat. Având în vedere că instanța de apel, raportat la situația de fapt stabilită, a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1564 C. civ., Înalta Curte reține că se impune a se dispune respingerea, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., a recursului declarat de pârâți, nefiind întrunite condițiile legale pentru a se dispune casarea deciziei și a se reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Văzând dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., precum și solicitarea intimatului-reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitare dovedită prin înscrisurile depuse la dosar, se va admite cererea formulată de acesta, urmând a fi obligați recurenții-pârâți B. și I. la plata sumei de 2.875 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..