Decizia nr. 249/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrata la data de 10 februarie 2015, sub nr. x/2015, pe rolul Judecătorie Oradea, astfel cum a fost disjunsă din dosarul nr. x/2014, reclamantul Primarul Municipiului Oradea, în contradictoriu cu Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, Comisia Județeană pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Bihor, A., B., C., D., E., F., G., H., I. și Primăria Municipiului Oradea, a solicitat: - constatarea nulității absolute a actului sub semnătura privată încheiat la data de 29 mai 1996, între A. și B.; - constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare autentificat sub nr. x din data de 9 octombrie 2006, anularea înscrierii de CF nr. x a poziției x din CF x a poz. x și din CF x a poziției x radierea înscrierilor din CF x poz. x, radierea înscrierii din CF x Oradea, poz. x; - anularea încheierilor de carte funciară nr. x din data de 24 iulie 1996, poz. B3, din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziția B3, anularea încheierii de carte funciară x din data de 24 iulie 1996, anularea înscrierilor poziția B1, 2 din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziția B8 din cartea funciară x Oradea; - anularea documentației cadastrale cu nr. x Oradea privind suprafața de 4350 mp teren, înscris în CF x Oradea; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 a BNP J. încheiat între A., D. și E., înscris în CF x Oradea, poziția B 2, 3, cadastral x; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2006 de BNP J., încheiat între E. și D., F., înscris în CFx Oradea, poz. 4-5; - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2008 de BNP J. încheiat între F., G. și H. și I., înscris în CF x Oradea și retranscris în CF x Oradea; - anularea încheierilor de carte funciară nr. x din data de 24 iulie 1996, poz. B3, din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziția B3, anularea încheierii de carte funciară x din data de 24 iulie 1996, anularea înscrierilor poziția B2 din CF x Oradea, anularea înscrierilor poziția B8 din CF x Oradea; - anularea încheierilor de carte funciară nr. x din data de 11 octombrie 2006, nr. 47708 din data de 19 octombrie 2006, nr. 38690 din data de 6 iunie 2008 pronunțate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor în sensul radierii înscrierilor din de sub Bl, B2-5, 6-8 din CF NDF nr. 10694 Oradea și de sub B1 din CF x Oradea cadastral x; - sistarea CF x Oradea; - restabilirea situației de carte funciară ca urmare a anulării actelor enumerate mai sus. I.

Sentința pronunțată de Judecătoria Oradea, secția civilă: Prin sentința civilă nr. 4720 din data de 12 mai 2015, Judecătoria Oradea, secția civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. I.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă: Prin sentința civilă nr. 66/C din data de 27 martie 2017, Tribunalul Bihor, secția I civilă a respins acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Oradea și l-a obligat pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 RON către pârâtul A.. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă: Prin decizia nr. 218/A din data de 25 martie 2020, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active în apel a apelantei Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, invocată de intimatul-pârât A.; a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții Primarul Municipiului Oradea, Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea și Primăria Municipiului Oradea împotriva sentinței civile nr. 66/C din data de 27 martie 2017, pronunțate de Tribunalul Bihor, secția I civilă în dosarul nr. x/2015, pe care a păstrat-o în întregime; a obligat pe apelanți la plata către intimatul A. a sumei de 2.500 RON, la plata către intimații B. și C. a sumei de 1.600 RON și la plata către intimații F. și G. a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a luat act de declarația intimaților H. și I. că vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. II. Calea de atac exercitată în cauză: II.1. Cererea de recurs: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă au declarat recurs reclamantul Primarul Municipiului Oradea și pârâtele Primăria Municipiului Oradea și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 iunie 2020, sub nr. x/2015. Fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. II.2. Apărările formulate în cauză: În termen legal, intimații-pârâți H. și I. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, au precizat că își exprimă acordul ca, în situația în care recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluționat în complet de filtru. Intimatul-pârât A., în termen legal, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului (apreciind că acesta este nemotivat) și, în subsidiar, respingerea recursului ca fiind lipsit de temei. De asemenea, a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată, respectiv onorariul de avocat în faza recursului. Susținând nulitatea recursului, intimatul-pârât A. a arătat și că modificarea deciziei atacate nu poate fi pronunțată de către instanța de recurs, în raport de dispozițiile art. 496 C. proc. civ. Totodată, a susținut că Primarul Municipiului Oradea și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar nu au calitate procesuală activă în formularea recursului. Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimații K., D. și E. au invocat excepția nulității recursului, susținând că aspectele invocate de către recurenți, prin cererea de recurs, nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. De asemenea, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimații-pârâți B. și C. au depus întâmpinare prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată. II.3. Răspunsul la întâmpinare: În termen legal, recurenții au depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză. Astfel, au solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimații-pârâți A. și respectiv K., D. și E., precum și admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată (taxele judiciare de timbru achitate pe parcursul procesului). Intimatul-pârât A. a depus, la data de 16 septembrie 2020, "Răspuns la întâmpinările formulate de ceilalți intimați", prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca fiind lipsit de temei de fapt și de drept, cu cheltuieli de judecată. Totodată, față de întâmpinarea depusă de intimații-pârâți B. și C. a solicitat respingerea solicitării formulate de către aceștia în sensul admiterii parțiale a recursului. II.4. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: În temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în cauză a fost întocmit raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului, în cuprinsul acestuia constatându-se că recursul este formulat și motivat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, cererea de recurs îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, iar părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei recurate. În ceea ce privește cerința impusă de lit. d) a art. 486 alin. (1) C. proc. civ., raportorul a reținut că recurenții nu au procedat la încadrarea susținerilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., urmând a se aprecia de către completul de filtru dacă, în speță, criticile formulate de către recurenți pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de lege sau dacă este incidentă excepția nulității recursului, invocată și de intimații-pârâți A. și respectiv K., D. și E., prin întâmpinările formulate în cauză. De asemenea, raportorul a constatat că intimatul-pârât A. a invocat și excepția lipsei calității procesuale active în declararea recursului a recurenților Primarul Municipiului Oradea și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea. Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere în condițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Constatându-se încheiată procedura de filtru, prin rezoluția din data de 17 decembrie 2020, s-a fixat termen la data de 26 ianuarie 2021, fără citarea părților, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Prioritar, cu privire la excepția lipsei calității procesuale active în declararea recursului a recurenților Primarul Municipiului Oradea și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, invocată de intimatul-pârât A., Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi reținută în cauză, având în vedere dispozițiile art. 458 C. proc. civ., potrivit cărora. "Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane". Ca atare, pentru a putea exercita o cale de atac, persoana care o face trebuie să îndeplinească două condiții. În primul rând, aceasta trebuie să fi fost parte în procesul derulat în fața instanței a cărei hotărâre se atacă, iar, pe de altă parte, trebuie să dovedească un interes în promovarea căii de atac. Înalta Curte constată că, prin hotărârea atacată cu recurs, a fost respins apelul declarat de apelanții Primarul Municipiului Oradea, Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea și Primăria Municipiului Oradea, astfel că, în speță, cele două condiții impuse de norma de procedură anterior redată, de natură a valida calitatea procesuală activă în declararea recursului, sunt îndeplinite. Astfel, în procesul finalizat prin decizia recurată, atât recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea, cât și recurenta-pârâtă Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea au avut calitatea părți, respectiv de apelanți, iar soluția de respingere a apelului le este potrivnică, fiind astfel justificat interesul în promovarea recursului, fiind lipsită de relevanță din această perspectivă calitatea de pârâtă a Comisiei Locale pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea. Intimatului-pârât A. a susținut că recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea nu are calitate procesuală activă în recurs, ca și în fazele fondului și apelului, prin raportare la cele reglementate de normele de aplicare ale Legii nr. 169/1997, aprobate prin H.G. nr. 980/2005, potrivit cărora primarul poate semna și înainta acțiuni de natura celei pendinte doar după identificarea și la sesizarea Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, care, în pricina de față, are calitatea de pârât, aspect de natură a exclude o înaintare a acțiunii formulate de către Primar la sesizarea acestei Comisii. Totodată, a subliniat că în prezentul litigiu nu este analizată legalitatea emiterii titlului de proprietate, ci valabilitatea unor contracte de vânzare-cumpărare și a actului de dezmembrare a terenului, pretenții care nu cad sub incidența dispozițiilor art. III din Legea nr. 247/2005. Aceste susțineri ale intimatului-pârât A. vizează aspecte ce țin de condițiile de promovare a prezentei acțiuni, de formularea cererii de chemare în judecată, și nu vizează legalitatea declarării recursului și condițiile exercitării acestei căi de atac, astfel cum sunt reglementate de art. 458 C. proc. civ., și, prin urmare, nu pot fi primite. În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, curtea de apel, respingând apelul formulat de apelanții Primarul Municipiului Oradea și de pârâtele Primăria Municipiului Oradea și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea, a apreciat nefondate criticile formulate de către aceștia. Astfel, analizând primul motiv de apel, Curtea de apel a reținut, că din considerentele sentinței apelate, rezultă că doar în ceea ce privește solicitarea de constatare a nulității absolute a actului sub semnătură privată încheiat la data de 29 mai 1996 între intimații B. și C., în calitate de promitenți-cumpărători, și intimatul A., în calitate de promitent-vânzător, tribunalul a apreciat că reclamantul nu justifică un interes, celelalte capete de cerere fiind analizate pe fond și respinse ca neîntemeiate, ca urmare a aplicării principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros. În condițiile în care a constatat că promisiunea de vânzare-cumpărare nu a fost aptă să transfere dreptul de proprietate asupra terenului în patrimoniul promitenților-cumpărători, aceștia putând obține doar despăgubiri de la promitentul-vânzător care nu mai este proprietarul bunului, instanța de apel a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că reclamantul Primarul Municipiul Oradea nu justifică un interes născut și actual pentru a solicita constatarea nulității absolute a actului sub semnătură privată din data de 29 mai 1996. Prin motivele de recurs, recurenții au susținut că Primarul Municipiului Oradea și Comisia Locală de Aplicare a Legilor Fondului Funciar justifică un interes legitim în promovarea acțiunii, întrucât terenurile ar reveni la dispoziția comisiei locale de fond funciar, ori în proprietatea statului (ratione legis) și se înscriu în proprietatea comunelor, orașelor și județelor, conform art. 18, 26 și 36 din Legea nr. 18/1991 coroborate cu prevederile art. 3 alin. (2) din teza ultimă din Legea nr. 1/2000. Înalta Curte reține că susținerile recurenților nu se grefează pe analiza realizată de către curtea de apel care a determinat aprecierea caracterului nefondat al criticii prin care s-a invocat că prima instanță ar fi respins în mod greșit cererea de chemare în judecată, reținând că nu este întrunită cerința interesului născut și actual în persoana reclamantului, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile. Recurenții s-au mărginit doar la a afirma că, în speță, cele două entități justifică un interes, conform dispozițiilor legale pe care le-au enumerat, fără însă a preciza în concret care este eroarea săvârșită de către instanță în analiza acestui motiv de apel. Ca atare, cele arătate de către recurenți nu reprezintă veritabile motive de recurs, care să poată fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și care să poată fi supuse analizei instanței în prezenta cale extraordinară de atac. Totodată, respingând apelul, instanța a reținut că, în baza principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, anularea titlului de proprietate al intimatului A. ar atrage și desființarea contractelor subsecvente de vânzare-cumpărare. Însă, a arătat că de la aplicarea acestui principiu există și excepții, respectiv cazuri în care, deși se anulează actul inițial, cel subsecvent este menținut în ființă; aceste excepții se întemeiază pe două principii de drept, și anume: principiul ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros și principiul asigurării stabilității circuitului civil, care este o nevoie de ordin general, social. Analizând materialul probator administrat în cauză, curtea de apel a concluzionat că reclamantul nu a probat că intimații ar fi acționat cu rea-credință la momentul la care au cumpărat terenul în litigiu, cunoscând că intimatul A. nu ar avea calitatea de proprietar al acestuia. Recurenții au apreciat că ar rămâne fără efect anularea titlului de proprietate nr. x/1995 atât timp cât nu sunt anulate și actele subsecvente, instanța neținând cont de principiul repunerii în situația anterioară, temeiul acestui principiu fiind îmbogățirea fără justă cauză, în raport cu care cel ce s-a îmbogățit nejustificat pe seama altuia trebuie să restituie bunul. Au mai susținut recurenții că, față de capătul de cerere privitor la anularea contractelor de vânzare-cumpărare, sunt aplicabile dispozițiile art. 1225 C. civ., obiectul contractului trebuind să fie determinat și licit, sub sancțiunea nulității absolute, iar, în acest context și privitor la anularea contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare au solicitat-o sunt de aplicabilitate și dispozițiile art. 1236 alin. (2) și 1237 din noul C. civ., potrivit cărora cauza este ilicită când este contrară precum și atunci când este rezultatul unei fraude la lege. Au apreciat că verificarea liceității contractului trebuie să aibă loc fără a ignora faptul că există cauze în care prestațiile părților privite separat sunt licite, dar operațiunea juridică realizată prin contract este ilicită. Totodată, au considerat că este aplicabil principiul restitutio in integrum, care este în strânsă legătură cu principiul anulării actului subsecvent ca urmare a anulării celui inițial (resolute jure dantis resolvitur ius accipiens), potrivit căruia anularea actului juridic inițial atrage și anularea actului juridic subsecvent datorită strânsei lor legături juridice, iar un alt principiu subsecvent celor două deja arătate este nemo plus iuris ad allium transfere potest, quam ipse habet nemo dat quod non habet, respectiv: dacă prin anularea actului juridic inițial se desființează dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent înseamnă că acesta a transmis un drept pe care nu îl avea, deci nici subdobânditorul nu putea deveni titularul acestui drept. Or, deși au procedat la indicarea unor dispoziții legale și a unor principii de drept, care, în opinia acestora, sunt aplicabile în speță, recurenții nu au formulat critici care să se grefează în mod clar pe raționamentul cuprins în considerentele deciziei recurate și care să tindă la a demonstra nelegalitatea acesteia. Simpla enunțare a unor principii sau norme de drept fără dezvoltarea unor critici prin care să se indice în ce mod acestea au fost aplicate greșit sau au fost nesocotite în cauză de către instanță, prin raționamentul care a dus la pronunțarea soluției, nu poate fi convertită în niciunul dintre motivele de casare reglementate de lege. De asemenea, instanța de apel a reținut și că acțiunea de anulare a contractelor a fost formulată abia în anul 2014, după mai bine de 8 ani de la încheierea acestora, împrejurare ce are relevanță din perspectiva atingerii atât principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului cu titlu oneros, cât și a principiului asigurării stabilității circuitului civil. Contrar susținerii apelanților, curtea de apel a constatat și că prima instanță nu a reținut prescripția dreptului de a solicita nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, aceste capete de cerere fiind analizate pe fond și respinse ca neîntemeiate, ca urmare a aplicării principiului ocrotirii bunei-credințe a subdobânditorului cu titlu oneros, ca excepție de la principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis. Referitor la capătul de cerere prin care au solicitat rectificarea cărților funciare, recurenții, prin cererea de recurs, au apreciat că sunt aplicabile dispozițiile din Legea nr. 7/1996 (în forma valabilă la data intrării în vigoare a noului C. civ.), respectiv, art. 35 (1), susținând și că prevederile C. civ. statuează că nulitatea absolută poate fi solicitată oricând, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de excepție, caracterul imprescriptibil al nulității absolute fiind explicat prin corelația ce există între nulitatea absolută și prescripția extinctivă, în sensul că ambele urmăresc ocrotirea unui interes general, astfel încât, nu este cazul a se subordona nulitatea absolută prescripției extinctive. Au arătat că o altă critică pe care o aduc hotărârii recurate vizează reținerea faptului că acțiunea de anulare a contractelor a fost formulată abia în anul 2014, după mai bine de 8 ani de la încheierea acestora. Or, așa cum s-a arătat anterior, controlul de legalitate pe care îl exercită instanța de recurs poate fi realizat doar în situația în care partea supune analizei acesteia o critică de nelegalitate clară, concretă și care să se grefeze pe raționamentul instanței care a pronunțat hotărârea atacată. Ca atare, redarea unor considerații pur teoretice, fără a se arăta care este eroarea instanței de apel și în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din această perspectivă nu respectă exigențele art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu poate determina o analiză a legalității decizie recurate prin prisma motivelor de casare reglementate expres și limitativ de lege. Celelalte aspecte învederate de recurenți, vizând înscrierile din cartea funciară, neregularitățile cererii formulate de către intimatul-pârât A. în temeiul Legii nr. 18/1991, precum și împrejurarea că acesta nu a fost persoană îndreptățită vizează aspecte ce țin de situația de fapt a speței, ce nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atacat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanța de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situații de fapt. Prin urmare, cum susținerile formulate de recurenți nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenți nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului. Față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va admite cererea formulată de intimatul-pârât C. și va obliga pe recurentul-reclamant Primarul Municipiului Oradea și pe recurentele-pârâte Primăria Municipiului Oradea și Comisia Locală pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar Oradea la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, dovedite prin chitanța nr. x din data de 14 iulie 2020, aflată la dosarul de recurs. PENTRU ACESTE MOTIVE,