Decizia nr. 669/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, în data de 15 ianuarie 2021, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., B., D., E., S.C. F. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce va fi pronunțată, să se dispună: - anularea "actului de constituire uzufruct" autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., încheiat între defuncta H. și pârâtul B.; - radierea din CF nr. x Sântandrei, a mențiunilor de la poziția privind înscrierea dreptului de uzufruct viager; - radierea din CF nr. x, a mențiunilor de la poziția privind înscrierea dreptului de uzufruct viager; - anularea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., privind imobilul situat în Oradea, str. x,bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x - C-1-U 75, încheiat între D. și pârâtul B.; - radierea din CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75, a mențiunilor de la poziția B.5 privind înscrierea dreptului de proprietate asupra nudei proprietăți de la poziția C.1 și a uzufructului viager, a dreptului de ipotecă legală pentru plata rentei viagere în bani, corespunzătoare întreținerii neexecutate"; - anularea contractului autentificat sub nr. x/06.11.2018 la BNP I. privind imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75; - înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75, în favoarea lui H.; - anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. și pârâtul cumpărător B.; - anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziția de proprietate a pârâtului B.; - înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a bl. J., cuprins în CF nr. x-C-1-U162 Oradea, nr. cadastral x în favoarea lui H. - anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x-C1- U209, Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. și pârâta cumpărătoare C.; - anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziția de proprietate a pârâtei C.; - înscrierea dreptului de proprietate asupra imbilului situat în Oradea str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, în favoarea lui H.; - constatarea compunerii masei succesorale de pe urma defunctei H., decedată la data de 10.07.2019, din următoarele bunuri: - imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x; - imobilul situat în Oradea, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x; - imobilul situat în Oradea, cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral xl U209; - constatarea calității de moștenitori legali a numiților K. și L., în cote de 1/2 fiecare; - intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilelor cuprinse în cote de cote 1/2 fiecare, cu titlu de moștenire legală; - predarea succesiunii asupra imobilelor indicate. În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1246 și art. 1247 din C. civ.

Sentința pronunțată de Tribunalul Bihor Prin sentința civilă nr. 189/C din 26 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secția I civil a admis cererea formulată de reclamantul A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor K. și L., în contradictoriu cu pârâții B., C., B., D., E., S.C. F. S.R.L., și în consecință a constatat, respectiv a dispus: - nulitatea "actului de constituire uzufruct" autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., încheiat între defuncta H. și pârâtul B.; - radierea din CF nr. x Sântandrei, a mențiunilor de la poziția privind înscrierea dreptului de uzufruct viager; - radierea din CF nr. x, a mențiunilor de la poziția privind înscrierea dreptului de uzufruct viager; - nulitatea contractului de întreținere autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., privind imobilul situat în Oradea, str. x,bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x, încheiat între D. și pârâtul B.; - radierea din CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x, a mențiunilor de la poziția B.5 privind înscrierea dreptului de proprietate asupra nudei proprietăți de la poziția C.1 și a uzufructului viager, a dreptului de ipotecă legală pentru plata rentei viagere în bani, corespunzătoare întreținerii neexecutate; - nulitatea contractului autentificat cu nr. x/06.11.2018 la BNP I. privind imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x; - înscrierea dreptului de proprietate asupra imbilului situat în Oradea str. x, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x 75, în favoarea lui H.; - nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. și pârâtul cumpărător B.; - anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziția de proprietate a pârâtului B.; - înscrierea dreptului de proprietate asupra imbilului situat în Oradea str. x nr. 4/a bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x în favoarea lui H.; - nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral x, încheiat între vânzătoarea S.C. F. S.R.L. și pârâta cumpărătoare C.; - anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziția de proprietate a pârâtei C.; - înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, în favoarea lui H.; -s-a constatat că, în masa succesorală a defunctei H. decedată la data de 10.07.2019, intră bunurile imobile reprezentate de: -imobilul situat în Oradea, str. x, bl. P.1, cuprins în CF individual nr. x Oradea, nr. cadastral x; -imobilul situat în Oradea; - imobilul situat în Oradea, Oradea, nr. cadastral x; - s-a constatat calitatea de moștenitori legali ai copiilor K. și L., în cote de câte 1/2 fiecare și a dispus întabularea dreptului acestora de proprietate asupra imobilelor cuprinse în cote de câte 1/2 fiecare, cu titlu de moștenire legală; - s-a dispus predarea succesiunii asupra imobilelor indicate.

Decizia pronunțată în apel de Curtea de Apel Oradea Prin decizia civilă nr. 122/2023-A din 1 februarie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția I civilă a hotărât după cum urmează: A admis apelul declarat de apelanții-pârâți B., B. și C., în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., K., prin curator M., L., prin curator M., S.C. F. S.R.L., D. și E., împotriva sentinței civile nr. 189/C din 26 octombrie 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția I civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind: - nulitatea "actului de constituire uzufruct" autentificat sub nr. x/17.04.2019 la BNP G., - radierea din CF nr. x Sântandrei, a mențiunilor de la poziția privind înscrierea dreptului de uzufruct viager, - radierea din CF nr. x, a mențiunilor de la poziția privind înscrierea dreptului de uzufruct viager, - nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x-C1U162 Oradea, nr. cadastral x, - anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziția de proprietate a pârâtului B., - înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x în favoarea lui H., - nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.11.2017 la BNP I., privind imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral x, - anularea în parte a încheierii de carte funciară nr. x/08.11.2017 privitor la poziția de proprietate a pârâtei C., - înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Oradea str. x nr. 4/a, bl. J., cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, în favoarea lui H., - constatarea că în masa succesorală a defunctei H. decedată la data de 10.07.2019, intră bunurile imobile reprezentate de imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x Oradea, nr. cadastral x, imobilul situat în Oradea, str. x nr. 4/a, bl. J. sc. A, cuprins în CF nr. x, Oradea, nr. cadastral xl U209. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A obligat intimatul A. la plata către apelanții B., B. și C. a sumei de 3846 RON, reprezentând taxă de timbru parțială în apel. A obligat intimatul A. la plata către apelantul B. a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în fond și 4000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în apel. A obligat intimatul A. la plata către apelantul B. a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în fond și 4000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în apel. A obligat intimatul A. la plata către apelanta C. a sumei de 1000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în fond și 4000 RON, reprezentând onorariu avocațial parțial în apel.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei civile nr. 122/2023-A din 1 februarie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a declarat recurs reclamantul A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor L. și K.. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei, iar în baza art. 480 alin. (1) C. proc. civ., respingerea apelului declarat de pârâții B., B. și C., împotriva sentinței civile nr. 189/C/2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, ca nefondat, păstrarea sentinței apelate și obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxe judiciare de timbru și onorarii avocațiale. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenții au susținut că motivele de desființare a sentinței primei instanțe nu au fost puse în discuția părților, pentru ca acestea să aibă posibilitatea de a formula puncte de vedere, fiind implicit încălcat principiul contradictorialității prevăzut de art. 22 alin. (6) din cod, dreptul la apărare instituit și garantat de art. 13 din cod, respectiv de art. 24 din Constituția României, precum și dispozițiile art. 20 din cod. Din cuprinsul considerentelor deciziei recurate reiese că instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că, raportat la probele administrate, nu există o dispoziție legală care să interzică unei persoane să facă operațiuni de genul celor efectuate de către defunctă prin achitarea prețului imobilelor, iar sancțiunea în astfel de situații nu ar fi nulitatea, ci doar o sancțiune ce reglementează succesiunea. Au mai arătat recurenții că, deși în data de 06 ianuarie 2023 au depus la dosarul cauzei o cerere de probațiune, cerere asupra căreia instanța de apel în ședința publică din 11 ianuarie 2023 a arătat că se va pronunța odată cu fondul, din analiza considerentelor deciziei recurate rezultă că nici măcar nu a fost amintită acea cerere, dreptul la apărare fiind încălcat, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel. O altă critică a recurenților a vizat considerentele instanței potrivit cu care "și în măsura în care s-ar fi constatat nulitatea contractelor de vânzare- cumpărare contestate cu privire la cele două imobile situate în municipiul Oradea, strada x, efectul ar fi fost reîntoarcerea bunurilor imobile în patrimoniul dezvoltatorului imobiliar, obligarea acestuia la restituirea prețului către cumpărători, că nu ar exista vreun temei legal pentru a introduce în contractul anulat o a treia persoană, cea care a achitat prețul, transformarea sa în cumpărător cu încălcarea voinței tuturor părților implicate." Recurenții au susținut că această concluzie este lovită de nulitate, deoarece nu s-a avut în vedere împrejurarea că prin acțiune au arătat că defuncta H. a cumpărat imobilele pe numele celor trei persoane, respectiv a părinților săi B. și C., și a intimatei pârâte D., iar pentru că au cerut ca în măsura constatării nulității acestora să revină defunctei, consideră că implicit au solicitat aplicarea dispozițiilor art. 1260 alin. (1) C. civ., chiar dacă nu le-au evocat și enunțat expres, dispoziții la care, de altfel, s-a făcut referire prin apel. Potrivit acestor prevederi, un contract lovit de nulitate absolută va produce totuși efectele actului juridic pentru care sunt îndeplinite condițiile de fond și formă prevăzute de lege, or, raportat la cele probate și corect reținute de instanțele de fond, prețul imobilelor a fost achitat de defuncta H., aceasta fiind adevăratul proprietar, sens în care există temei legal incident pentru a se stabili dreptul de proprietate al acesteia în speță, cum corect a statuat prima instanță. De asemenea, recurenții au arătat că sunt aplicabile prevederile art. 2039- art. 2040 din C. civ. privind mandatul fără reprezentare, fiind obligația instanței de apel să analizeze efectele acestei instituții de drept material, mai ales că petitul privind înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilelor pentru care s-a solicitat anularea actelor de dobândire, în favoarea lui H., a fost admis de prima instanță. Nefiind analizate aceste aspecte, instanța de apel a încălcat normele de procedură prevăzute în art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 478 alin. (2) din cod. În continuare, recurenții au prezentat apărările pârâților formulate prin întâmpinarea depusă în primă instanță, soluția pronunțată de prima instanță, motivele de apel invocate de pârâții, arătând că față de poziția pe care au exprimat-o prin întâmpinarea din apel, instanța nu a pus în discuție problema limitelor libertății contractuale, nu a admis și nu a administrat probatorii cu privire la cauza ilicită, respectiv la condițiile de inadmisibilitate eventuală a acțiunii. Prin urmare, învestirea instanței de control judiciar s-a rezumat restrictiv la aspectele pentru care s-a admis probațiunea (caracterul devolutiv al apelului), iar soluția pe care urma să o dea trebuia să se rezume tot la aspectele cu care a fost sesizată și pe care le-a acceptat, potrivit art. 478 C. proc. civ., în niciun caz limitele rejudecării neputând depăși cadrul pentru care s-a pronunțat încheierea de admitere a continuării cercetării judecătorești. Soluția instanței de apel a depășit poziția procesuală și apărările pârâților în primă instanță, la fel cum au fost depășite motivele evocate prin sentință și teza probantă pe care instanța a fixat-o, în speță fiind vorba despre o "plus motivare", prin reținerea unor motive de nelegalitate a hotărârii care au depășit limitele caracterului devolutiv al cererii de apel. Or, instanța de apel era obligată să pună în discuția părților litigante toate aceste aspecte, tocmai pentru a garanta principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenții au arătat că prin decizia recurată s-a dat dezlegare unor chestiuni nepuse în discuția părților, motivele fiind străine de natura cauzei, atât timp cât instanța de apel a concluzionat că nu ar fi existat un temei legal pentru a se fi dat eficiență celor dispuse de prima instanță. Or, existau motive de nulitate absolută a contractului de uzufruct viager și a celor de vânzare-cumpărare, iar efectul ar fi fost întoarcerea în patrimoniul vânzătoarei, intimata S.C. F. S.R.L. Oradea, instanța de apel fiind în măsură să constate nulitatea celor două contracte de vânzare-cumpărare, atâta timp cât cauza a fost una ilicită, imorală, să dea eficiență conversiunii contractului nul în sensul stabilirii dreptului de proprietate în favoarea defunctei H. adevăratul cumpărător, în condițiile art. 1260 C. civ. sau cel puțin, în caz contrar, prețul rezultat din repunerea în situația anterioară, să îl includă în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei H. și să-l atribuie celor doi moștenitori ai acesteia, acordând astfel nu un "plus petit", ci mai puțin decât s-a cerut. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții au susținut că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit dispozițiile de drept material cuprinse în art. 1169, art. 1235, art. 1236, art. 1238 din C. civ., fără să se efectueze o motivare concretă, în funcție de probațiunea administrată la fond și în cursul cercetării judecătorești proprii, la instanța de apel. Au învederat că nu au contestat dreptul părților contractante de a încheia actele juridice de natura contractelor de vânzare-cumpărare, de întreținere, de instituire a drepturilor de uzufruct, ci au solicitat a se constata că acestea la data încheierii lor au avut o cauză ilicită și imorală, atâta timp cât au dovedit că defuncta a afirmat cu ocazia prezenței notarului pentru a semna contractul de uzufruct că procedează în acel mod tocmai pentru ca averea sa să nu ajungă la recurentul A., aspecte care nu au fost nici măcar amintite de instanța de apel. Cauza încheierii contractului de uzufruct viager în favoarea fratelui defunctei, B., în detrimentul intereselor copiilor acesteia, este implicit una ilicită, imorală, astfel că dispozițiile art. 1235, art. 1236, art. 1238 C. civ. au fost greșit aplicate și interpretate, litigiul nefiind analizat din perspectiva existenței unei cauze imorale, ci doar a lipsei cauzei și a ilicitătii acesteia. Faptul că defuncta a încheiat un contract de uzufruct viager cu fratele său, pentru două imobile, deși avea doi copii minori în întreținere, dintre care unul cu o boală deosebit de gravă ce implica zilnic un efort atât fizic cât și financiar deosebit, denotă faptul că scopul mediat a fost unul imoral, ilicit, or, aceste aspecte nu au fost supuse analizei instanței de apel, dispozițiile legale indicate anterior fiind astfel greșit aplicate și interpretate de instanța de apel. Referitor la cele două contracte de uzufruct viager, încheiate de către defunctă cu fratele său B., recurenții au solicitat a se constata că deși erau îndeplinite toate condițiile impuse de art. 1238 alin. (2) C. civ., instanța de apel nu a făcut nicio analiză în acest sens, mulțumindu-se să analizeze dispozițiile legale la modul general, cu privire la toate actele contestate. Prin urmare, cauza ilicită era comună acestora, iar sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a contractelor de uzufruct. Cât privește cele două contracte de vânzare-cumpărare, prin care intimații B. și C. au cumpărat două imobile cu banii obținuți de defunctă de la fostul soț, recurentul A., cu toate că instanța de apel a reținut corect aceste aspecte, a concluzionat cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1235, art. 1236, art. 1238 C. civ. că nu ar fi existat o cauză ilicită, că nu ar subzista vreun motiv de nulitate a acestora, nefiind analizat nici din acest punct de vedere scopul mediat al cauzei ce a determinat încheierea acestor acte. Dispozițiile art. 1238 alin. (2) C. civ. nu au fost analizate în întregime de instanța de apel, fiind implicit greșit aplicată și interpretată, întrucât deși este cert că atât defuncta cât și fratele său, intimatul B., cunoșteau că prin încheierea contractului de uzufruct privitor la ambele imobile în litigiu fraudează interesele legitime ale celor doi copii minori, recurenții K. și L., aceștia fiind lipsiți de atribute esențiale ale dreptului de proprietate ce urma a le reveni în urma decesului mamei lor, pentru o lungă perioadă de timp, 15 ani, iar în situația în care tatăl nu ar fi deținut resurse materiale și financiare necesare, implicit ar fi rămas fără adăpost, a reținut că nu ar fi incidență o cauză ilicită, imorală comună ambelor părți contractante, care ar fi putu atrage nulitatea contractului. Este cert că nu a avut loc vreo donație din partea defunctei spre părinții săi, atâta timp cât nu există dovezi în acest sens potrivit art. 1011 alin. (4) C. civ., prețul achitat de defunctă depășind mult suma de 25.000 RON, astfel că se va impune în viitor să restituie copiilor contravaloarea sumelor primite. Pe de altă parte, deși prin întâmpinarea depusă în apel cu privire la apelul declarat de intimații B., B. și C. au invocat că a existat o fraudă la lege generată de faptul că toate actele contestate și altele similare au fost încheiate pentru a beneficia de un TVA redus de 5%, asupra acestora instanța de apel nu s-a pronunțat, cu toate că este cert că a existat astfel o cauză ilicită, contractele fiind încheiate și pentru eludarea aplicării normelor legale în materie, ceea ce atrage implicit incidența art. 1236 alin. (1) lit. b) și a) art. 1237 C. civ.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți B., C. și B. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate. Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare, solicitând înlăturarea apărărilor formulate. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Recursul reclamanților a fost întemeiat pe motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ. Prin criticile concrete de nelegalitate, în esență, recurenții-reclamanți au invocat, pe de o parte, încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, precum și a limitelor devoluțiunii din apel, întrucât: nu a fost pus în discuția părților elementul procesual decizional referitor la limitele libertății contractuale și sancțiunile juridice aplicabile operațiunilor juridice de tipul celor litigioase; nu a fost soluționată cererea de probe depusă la 6 ianuarie 2023; nu s-a dat eficiență efectelor conversiunii contractului nul (implicit invocată) ce presupunea includerea în masa succesorală rămasă de pe urma adevăratului cumpărător (fosta soție) a imobilelor achiziționate ori a prețului plătit din banii acesteia; au fost ignorate limitele devoluțiunii, circumscrise verificării provenienței sumelor de bani cu care s-au achiziționat imobilele și la caracterul ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare și de uzufruct gratuit; nu s-a pronunțat asupra nulității pentru fraudă la lege, invocată prin întâmpinarea din apel. Pe de altă parte, recurenții-reclamanți au invocat încălcarea dispozițiilor art. 1169, art. 1235, art. 1236 și art. 1238 din C. civ., întrucât contractele au o cauză ilicită și imorală, rezultată din încheierea acestora în scop de răzbunare față de fostul soț și de prejudiciere a intereselor legitime ale copiilor minori (dintre care unul suferind de o boală gravă, a cărui îngrijire necesită un efort fizic și financiar deosebit). Demersul judiciar pendinte, astfel cum a fost configurat prin capetele principale ale cererii introductive ce interesează examinarea motivelor de casare, are ca obiect acțiunea în nulitatea unor acte juridice - pentru lipsa cauzei și, respectiv, cauză ilicită și imorală -, încheiate de fosta soție (decedată) a reclamantului, H., și membrii familiei extinse a acesteia, după cum urmează: i) contractul de uzufruct gratuit autentificat sub nr. x/17.04.2019 încheiat între H. și fratele acesteia, B., având ca obiect casa de locuit din localitatea Sântandrei, str. x (dobândită prin actul de partaj din anul 2016) și apartamentul din Oradea, str. x (dobândit prin cumpărare în anul 2017, după divorț), și ii) contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x și nr. 2778 din 07.11.2017 încheiate, în calitate de cumpărători, de părinții fostei soții a reclamantului, B. și, respectiv, C., cu vânzătoarea S.C. F. S.R.L., dezvoltator imobiliar, având ca obiect două apartamente, nr. x și 901, situate în Oradea, str. x nr. 4/a. Instanța de apel, restabilind situația de fapt pe baza evaluării întregului probatoriu administrat în cele două faze procesuale și aplicând normele juridice incidente circumstanțelor factuale concrete, astfel stabilite, a reformat în parte hotărârea de primă instanță (prin care fusese, între alte dispoziții, constatată nulitatea celor trei contracte anterior enunțate), în sensul că, în urma controlului judiciar devolutiv, s-a reținut valabilitatea cauzei juridice și a fost respinsă acțiunea în nulitate fundamentată pe pretinsa cauză ilicită și imorală, cu referire la actele juridice aici litigioase. Devine utilă prezentului control de legalitate prezentarea principalelor chestiuni de fapt reținute de instanța devolutivă, ce ies din sfera verificărilor jurisdicționale îngăduite instanței de recurs și care relevă că: Prin certificatul de divorț nr. x/29.02.2016 s-a convenit desfacerea căsătoriei soților A. și H., locuința celor doi minori fiind stabilită la mamă, cu asumarea de către tată a unei pensii de întreținere lunare de 7.000 euro în favoarea copiilor. La aceeași dată, foștii soți Gal au încheiat actul de lichidare a regimului comunității legale de bunuri autentificat sub nr. x/29.02.2016, precum și actul de partaj autentificat sub nr. x/29.02.2016, prin împărțeala în natură a bunurilor comune. Drept urmare, lotul atribuit fostei soții a inclus și casa de locuit din localitatea Sântandrei, ce formează obiectul derivat al contractului de uzufruct în discuție (alături de apartamentul din Oradea, str. x, cumpărat de aceasta în 2017, după divorț). Decesul lui H. a survenit la data de 10.07.2019, iar în urma dezbaterii succesiunii au fost eliberate certificatul de moștenitor nr. x/02.08.2019 și certificatul suplimentar de moștenitor nr. 120/20.09.2019, prin care s-au stabilit compunerea masei succesorale, din nuda proprietate a celor două imobile obiect al uzufructului încheiat în beneficiul fratelui defunctei și din sumele de bani aflate în conturile deschise la două bănci (N. S.A. și O.), precum și calitatea de moștenitori în persoana celor doi minori reclamanți, în cote-părți egale. Instanța de apel a reținut, pe baza probelor dosarului (în special a extraselor de cont bancar), caracterul real al faptului afirmat de reclamantul A., acela că prețul apartamentelor achiziționate de părinții fostei sale soții, pârâți în proces, a fost în realitate achitat cu sumele de bani deținute de fiica acestora, întrucât cei doi cumpărători nu aveau resurse financiare în acest sens. Tot astfel, s-a reținut dovedită și proveniența acestor sume de bani, în sensul că "sumele mai importante de bani" erau primite de defunctă de la fostul soț reclamant (altele decât de pensia plătită pentru minori). Cele două apartamente au fost achiziționate la 07.11.2017, mai înainte ca fosta soție să afle că suferă de o boală incurabilă (august 2018) care i-a provocat și decesul, astfel că la epoca cumpărării bunurilor de către părinții săi, aceasta nu putea fi conștientă de viitorul său sfârșit iminent. Pe de altă parte, nicio probă nu dovedește că defuncta nu și-a iubit copiii sau că ar fi urmărit, în orice mod, să aducă atingere drepturilor acestora, ci, dimpotrivă, întreg probatoriul administrat evidențiază că aceasta își iubea copiii și avea grijă de ei, cumpărând imobile pe numele lor (aspect recunoscut de însuși reclamantul), așa încât nu s-ar putea reține că, în calitatea ei de terț față de contract, ar fi urmărit vreo cauză ilicită sau imorală. Referitor la contractul de uzufruct gratuit, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, a fost încheiat după aflarea diagnosticului de boală incurabilă, într-un stadiu avansat ce nu-i mai permitea deplasarea la notar, însă în proces nu s-a invocat lipsa discernământului defunctei la momentul încheierii actului (17.04.2019). Nu în ultimul rând, a mai constatat instanța de apel că fosta soție a reclamantului avea cunoștințe în domeniul imobiliar, vânzând, cumpărând și închiriind apartamente, iar acesta era o persoană cu certe cunoștințe economice și juridice, conducând cu succes o afacere prosperă, însă ambii au încheiat diverse contracte pe numele altor persoane - părinții fiecăruia dintre ei ori alți membri ai familiilor lor extinse -, ceea ce dovedește, din partea amândurora, că fiecare și-a exercitat dreptul de a dispune de propriul patrimoniu. Prezentate fiind principalele elemente ale situației de fapt, cu semnificație din perspectiva examinării criticilor de nelegalitate propriu-zise, se mai cuvine a fi reamintit că în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii, prin raportare la motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită reanalizarea mijloacelor de probă și/sau reevaluarea situației de fapt. Altfel spus, faptele sunt stabilite în mod suveran de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, scopul recursului fiind verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, potrivit art. 483 alin. (3) din același cod. II.1. Luând în examinare criticile de nelegalitate din memoriul de recurs, subsumabile motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ. (și, în strânsă legătură cu acesta, motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6, teza motivării străine de natura cauzei), prin care s-a susținut încălcarea principiilor contradictorialității și dreptului la apărare, precum și a limitelor devoluțiunii din apel, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora. Astfel, cu referire la susținerea că nu a fost pus în discuția părților elementul procesual decizional referitor la limitele libertății contractuale și sancțiunile juridice aplicabile operațiunilor juridice de tipul celor litigioase, se cuvine notat argumentul de principiu conform căruia instanța de apel nu avea obligația de a pune în dezbaterea părților aspectele de drept pe baza cărora a argumentat soluția pronunțată și a realizat analiza juridică în cauză, acestea fiind de esența considerentelor deciziei judecătorului cauzei și a rolul instanței de judecată în înfăptuirea justiției, anume, soluționarea litigiului conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, astfel cum stabilește art. 22 alin. (1) din C. proc. civ. În sensul acestei concluzii, este de observat că obiectul învestirii primei instanțe l-a reprezentat nulitatea contractelor pentru inexistența sau nevalabilitatea cauzei actului juridic. Așadar, cadrul judecății și limitele devoluțiunii necesitau cercetarea unei pretinse cauze de ineficacitate a actului juridic, ceea ce impunea instanței de apel verificarea raționamentului juridic al judecătorului fondului din perspectiva, în primul rând, a principiului libertății de voință (cunoscut fiind că voința juridică reunește în structura ca cele două elemente: consimțământul și cauza) și a limitelor trasate de art. 1169 din C. civ. (normele imperative, ordinea publică și bunele moravuri), pentru a deduce mai apoi concluzia corectă în legătură cu incidența sau nu a motivului de nulitate dedus judecății, adică a sancțiunii de drept civil alegate de recurentul-reclamant, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al moștenitorilor minori. Considerentul instanței de apel, prin care s-a subliniat că eventualele sancțiuni civile țin doar de domeniul moștenirii (făcându-se referire generică la instituția rezervei succesorale a descendenților), nu poate avea semnificația nesocotirii regulilor de drept invocate de recurent, în condițiile în care s-a explicitat în motivarea deciziei că atare posibile sancțiuni excedează cadrului procesual dedus judecății, fiind ca atare omise cu desăvârșire din orice analiză și tranșare jurisdicțională. Mai mult decât atât, împrejurările de fapt la care s-au raportat, deopotrivă, pretențiile afirmate, apărările corelative, probatoriul propus și administrat, precum și dezbaterile contradictorii, au vizat și chestiunea litigioasă a limitelor principiului autonomiei de voință a defunctei H., de vreme ce sancțiunea nulității a fost fundamentată pe pretinsul caracter ilicit și imoral al cauzei actului juridic. Prin urmare, nu se poate susține cu temei că decizia instanței de apel ar conține considerente străine de natura pricinii ori ar nesocoti principii fundamentale ale procesului civil, precum contradictorialitatea și dreptul la apărare, prevăzute de art. 14 și 13 din C. proc. civ. Cu referire la susținerea că nu a fost soluționată cererea de probe depusă la 6 ianuarie 2023 (transcrierea unor convorbiri telefonice), Înalta Curte are a observa că, într-adevăr, instanța de apel a omis a se pronunța asupra acesteia, consemnându-se în încheierea de dezbateri din 11 ianuarie 2023 că "instanța urmează a se pronunța asupra cererii odată cu fondul". Este aceasta, în mod evident, o manieră neprocedurală în raport cu regulile de bază în materie de încuviințare a probelor, însă nu poate fi reținut vreun prejudiciu procesual concret suferit de către recurent, ce să nu poată fi înlăturat decât prin anularea actului de procedură, de vreme ce teza probatorie propusă de parte era tocmai proveniența sumelor de bani cu care s-a plătit prețul apartamentelor cumpărate de părinții defunctei. Or, obiectul probei, astfel cum a fost el configurat prin cererea apelantului-reclamant, a fost reținut ca deplin dovedit în proces cu celelalte mijloace de probă administrate la propunerea ambelor părți (înscrisuri și martori), în baza cărora instanța devolutivă a reținut că sumele de bani făceau parte, în realitate, din patrimoniul defunctei (terț) și proveneau de la fostul soț reclamant. Această concluzie este consemnată explicit în considerentele deciziei recurate, instanța de apel argumentând astfel: "Raportat la susținerea reclamantului în sensul că prețul apartamentelor ar fi fost achitat în realitate de defunctă, apelanții neavând resurse financiare în acest sens, instanța de apel reține caracterul real al acestei afirmații. Extrasele de cont depuse în probațiune la dosar fond dovedesc faptul că sume de bani au fost transferate din contul defunctei pentru achiziționarea apartamentelor, titularii contractelor fiind B. și C.. De asemenea, faptul că banii defunctei (sau o mare parte din aceștia) proveneau în realitate de la reclamantul intimat este o susținere dovedită". Ca atare, în absența unei vătămări procesuale dovedite, hotărârea instanței de apel nu este casabilă, deci critica va fi respinsă. Cu referire la motivul de nelegalitate prin care se susține că nu s-a dat eficiență efectelor conversiunii contractului nul (implicit invocată), ce presupunea includerea în masa succesorală rămasă de pe urma adevăratului cumpărător (fosta soție) a imobilelor achiziționate ori a prețului plătit din banii acesteia, Înalta Curte reține, de asemenea, caracterul nefondat. Astfel, prin ipoteză, aplicarea mecanismului conversiunii actului juridic, reglementat de art. 1260 din C. civ. drept caz de înlăturare a principiului quod nullum est, nullum producit effectum, presupunea ca cele două contracte de vânzare-cumpărare să fie lovite de nulitate. Or, o asemenea situație premisă nu a fost demonstrată în proces, ci, dimpotrivă, instanța de apel a reținut că au fost valabil încheiate contractele, astfel că, în mod rațional, nu putea fi adusă în discuție și cercetată înlăturarea efectelor unei sancțiuni totalmente inoperabile în cauză. Argumentele anterior expuse evidențiază, deopotrivă, lipsa de temei și a criticii aduse considerentului instanței de apel, prin care s-a apreciat, judicios, că: "efectul nulității este repunerea părților în situația anterioară. Deci chiar dacă, prin absurd, (...), s-ar fi constatat nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, efectul ar fi fost reîntoarcerea bunurilor imobile în patrimoniul dezvoltatorului imobiliar și obligarea acestuia la restituirea prețului către cumpărători. Nu există niciun temei legal pentru a "introduce" în contractul anulat o a treia parte (cea care în realitate a achitat prețul) și "transformarea" acesteia în cumpărător proprietar, cu încălcarea voinței tuturor părților implicate". Nefondată este și critica din memoriul de recurs prin care se susține că au fost ignorate limitele devoluțiunii, circumscrise verificării provenienței sumelor de bani cu care s-au achiziționat imobilele și caracterului ilicit al cauzei contractelor de vânzare-cumpărare și de uzufruct gratuit. Dincolo de faptul că recurentul nu particularizează care au fost chestiunile de fapt și de drept ieșite din sfera limitelor devoluțiunii, Înalta Curte are a observa, reiterând argumentele expuse în cele ce precedă, aspectul că pretențiile afirmate, apărările corelative, probatoriul propus și administrat, precum și dezbaterile contradictorii din primă instanță, precum și criticile și mijloacele de apărare analizate în apel, au vizat și chestiunile litigioase referitoare la sursa banilor cu care s-au achiziționat bunurile și la pretinsul caracter ilicit și imoral al scopului încheierii contractelor litigioase. Cu referire la critica potrivit cu care instanța de apel, în mod nelegal, nu s-a pronunțat asupra nulității pentru fraudă la lege (eludarea normelor legale, întrucât toate actele juridice au fost încheiate pentru a beneficia de TVA redus de 5%), este de observat că acest motiv de nulitate a fost invocat, după cum reiese din chiar memoriul de recurs, prin întâmpinarea depusă în apel. Așadar, motivul de nulitate pretins rămas nesoluționat nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată, ci direct prin întâmpinarea la apelul pârâților, ceea ce are semnificația juridică a schimbării cadrului procesual configurat la judecata în primă instanță, conduită procesuală care nu-i era îngăduită reclamantului din perspectiva regimului restrictiv impus de regula tantum devolutum quantum iudicatum, consacrată normativ în art. 478 din C. proc. civ. Aceasta întrucât pune în discuție schimbarea cauzei juridice a acțiunii în nulitatea contractelor litigioase, cunoscut fiind că, pe de o parte, există de principiu tot atâtea acțiuni în nulitate, câte cauze de nulitate absolută sau relativă există, iar, pe de altă parte, invocarea și a altor temeiuri juridice pentru nulitatea celor trei contracte constituie o veritabilă cerere nouă, care nu poate fi introdusă pentru prima oară în calea de atac a apelului, fiind exclusă prin ipoteză și valența juridică de mijloc de apărare permis de art. 478 alin. (2), dată fiind calitatea procesuală a recurentului de titular al acțiunii în nulitatea actului juridic. Nu în ultimul rând, nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit cu care au fost ignorate dispozițiile legale referitoare la mandatul fără reprezentare, de vreme ce această susținere, invocată pentru întâia oară în recurs, se referă la o instituție de drept străină pricinii, fără legătură cu ceea ce a făcut obiectul învestirii instanțelor de fond. Concluziv, sunt nefondate toate criticile din recurs subsumabile motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 din C. proc. civ. II.2. În continuare, luând în examinare criticile de nelegalitate întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recurentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 1169, art. 1235, art. 1236 și art. 1238 din C. civ., întrucât contractele au o cauză ilicită și imorală, rezultată din încheierea acestora în scop de răzbunare față de fostul soț și de prejudiciere a intereselor legitime ale copiilor minori (dintre care unul suferind de o boală gravă, a cărui îngrijire necesită un efort fizic și financiar deosebit). Criticile sunt nefondate. Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 1235 din C. civ., cauza actului juridic este motivul care determină fiecare parte să încheie contractul. Iar, conform art. 1236, pentru a fi valabilă, cauza (scopul) contractului, ca a oricărui act juridic civil, trebuie să existe și să fie licită și morală, legiuitorul instituind în cuprinsul art. 1239 două prezumții legale, relative, privind valabilitatea și existența cauzei. Cauza ilicită (contrară legii și ordinii publice) sau imorală (contrară bunelor moravuri) atrage nulitatea absolută a actului juridic dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia să o cunoască, potrivit art. 1238 alin. (2), iar prestația primită sau executată în temeiul unei atare cauze rămâne întotdeauna supusă restituirii, conform art. 1638 din același cod. Or, luând în considerare reperele concrete de analiză configurate prin criticile și apărările corelative din faza procesuală a apelului, se cuvine reamintit că, de principiu, stabilirea motivului determinant al încheierii actului juridic, circumscris așadar elementelor de prefigurare mentală a scopului urmărit de cocontractanți la încheierea acestuia, reprezintă o chestiune de fapt, cu privire la care au un drept suveran de apreciere prima instanță și cea de apel, ca instanțe de fond. Desigur, însă, că instanța de recurs poate aprecia cu privire la semnificația juridică a unor chestiuni de fapt deja stabilite. Din acest unghi de analiză, Înalta Curte are a observa că circumstanțele factuale concrete reținute de instanța de apel îi fundamentează îndestulător concluzia, anume aceea că este valabilă cauza actelor juridice în discuție, nefiind făcută în proces dovada contrară prezumției legale relative anterior menționate, cum în mod greșit a argumentat prima instanță, care și-a fundamentat soluția de constatare a nulității absolute a celor trei contracte, pe scopul ilicit și imoral al perfectării lor. În sensul acestei concluzii, instanța de apel a reținut că întreg probatoriul administrat evidențiază că defuncta H. și-a iubit copiii și a avut grijă de ei și de interesele patrimoniale ale acestora, cumpărând imobile pe numele lor (aspect recunoscut de însuși reclamantul). În plus, cele două apartamente au fost achiziționate mai înainte ca aceasta să afle că suferă de o boală incurabilă, astfel că la epoca cumpărării bunurilor de către părinții săi, nu putea fi conștientă de sfârșitul său iminent. Mai mult decât atât, nu a fost dovedită în proces condiția esențială ca scopul pretins ilicit sau imoral să fie comun ori ca cealaltă parte să-l fi cunoscut sau, după împrejurări, să fi trebuit să-l cunoască, de vreme ce atributele cauzei actului juridic, prescrise de art. 1236, trebuie verificate în persoana părților cocontractante, respectiv vânzătoarea S.C. F. S.R.L., dezvoltator imobiliar, și cumpărătorii B. și C., părinții defunctei, așa încât, și din această perspectivă, nu s-ar putea reține că, în calitatea ei de terț față de contractele de vânzare-cumpărare, defuncta ar fi urmărit vreo cauză ilicită sau imorală. Pe de altă parte, în mod corect a fost fundamentat raționamentul juridic al instanței de apel, pe aplicabilitatea principiului libertății de voință a părților la încheierea actului juridic, câtă vreme nu au fost nesocotite limitele trasate de art. 1169 din C. civ. (normele imperative, ordinea publică și bunele moravuri). Aceasta întrucât, nicio dispoziție legală nu se opune perfectării unor operațiuni juridice de natura celor reclamate ca nefiind valabil încheiate, chiar și raportat la împrejurarea de fapt, reală, că prețul apartamentelor achiziționate de părinții defunctei a fost achitat cu sume de bani ce făceau parte din patrimoniul fiicei lor și proveneau de la fostul ei soț (altele decât pensia de întreținere a minorilor), eventualele sancțiuni civile ori remedii procesuale nefiind rezervate decât domeniului acțiunilor în materie de moștenire, care însă excedează cadrului procesual dedus judecății, după cum s-a arătat deja. Prezintă, în context, relevanță juridică faptul dovedit că ambii soți Gal au încheiat diverse contracte pe numele altor persoane - părinții fiecăruia dintre ei ori alți membri ai familiilor lor extinse -, ceea ce demonstrează că fiecare și-a exercitat dreptul de a dispune de propriul patrimoniu. Altfel spus, pe seama amândurora, deci și a recurentului, poate fi reținut același tip de conduită în care s-a materializat principiul autonomiei de voință juridică, astfel că operațiunile juridice încheiate beneficiază de protecție juridică egală, neputându-se vorbi de o risipire a averii în detrimentul intereselor minorilor, imputabilă exclusiv mamei lor, aceasta neavând, de principiu, obligația de a da socoteală viitorilor moștenitori. Pe de altă parte, în acord cu argumentația instanței de apel, se cuvine reamintit principiul de drept potrivit cu care nimeni nu este obligat să lase o moștenire, astfel că orice persoană fizică poate dispune liber de bunurile care alcătuiesc patrimoniul său, potrivit legii, cu observarea limitelor date de principiul ocrotirii rezervei succesorale (instituție de drept străină pricinii, fără legătură cu ceea ce a făcut obiectul învestirii instanțelor de fond). În raport cu argumentele anterior arătate, apare deplin legal și raționamentul expus în privința contractului de uzufruct, încheiat între defunctă și fratele ei. Stadiul avansat al bolii de care suferea cea dintâi, în absența altor cauze dovedite de ineficacitate a actului juridic, nu se poate constitui, per se, într-un argument adecvat și suficient pentru a trage concluzia ignorării restricțiilor aduse libertății contractuale prin dispozițiile art. 1169 din C. civ., știut fiind că ordinea publică include regulile imperative edictate de comunitate și care marchează supremația intereselor colectivității asupra individului, iar bunele moravuri conceptualizează regulile de conduită care s-au conturat în conștiința socială și a căror respectare s-a impus printr-o experiență și practică îndelungată, cu un conținut variabil în timp și spațiu, legate de o normă scrisă și incluse în ordinea publică căreia îi conferă o valoare morală. Așadar, contrar susținerilor din memoriul de recurs, concluzia valabilității cauzei actului juridic este rezultatul aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente la faptele juridice stabilite în devoluarea fondului, impunându-se a fi reiterat că atare chestiuni de fapt sunt apartenente sferei controlului de temeinicie, incompatibil cu scopul recursului. În consecință, și acest ultim motiv de recurs este nefondat. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat de reclamantul A., în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor L. și K., ca nefondat. Având în vedere culpa procesuală a recurentului-reclamant A. și dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune obligarea acestuia la plata către intimații-pârâți B. și C. a cheltuielilor de judecată în sumă de 11317 RON, din care suma de 1317 RON cu titlu de cheltuieli de cazare și transport și suma de câte 5000 RON pentru fiecare intimat reprezentând onorariu avocat redus conform art. 451 alin. (2), Înalta Curte reținând caracterul real, necesar și proporțional al acestui cuantum, într-o evaluare de ansamblu atât a complexității și consistenței activității desfășurate de avocat, care a depus întâmpinare și s-a prezentat la primul și singurul termen de judecată acordat, cât și a valorii obiectului cauzei și mizei procesului pentru partea câștigătoare, potrivit criteriilor legale prevăzute de textul de lege precitat.