ÎCCJ, decizie (scj.ro #235016)

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., C., D. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a contractului de întreținere autentificat de BIN X. sub nr. 635 din 14.03.2019 încheiat de pârâți, prin care s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului apartament nr. 10, compus din 3 camere și dependințe cu o suprafață construită de 93 mp, situat în Oradea și înscris în CF nr. x Oradea; radierea înscrierilor de sub B3 în ceea ce privește transferul dreptului de proprietate către pârâții de rândul 2 și 3 din CF nr. x referitor la apartamentul menționat și a înscrierilor de sub CI în ceea ce privește dreptului de uzufruct viager în favoarea pârâtei de rândul 1 din CF nr. x, repunerea părților în situația anterioară semnării contractului de întreținere autentificat de BIN X. sub nr. 635/14.03.2019, precum și obligarea pârâților care se opun prezentei cereri la plata cheltuielilor de judecată. În drept, au fost invocate prevederile art. 1246 și următ. C.civ., precum și celelalte norme legale invocate în cadrul cererii de chemare în judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 28 din 21.02.2024, Tribunalul Bihor a respins excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâți. A admis excepția lipsei de interes a reclamantei A., invocată de pârâți. A respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B., C., D., având ca obiect constatare nulitate act juridic.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 886-Ap din 20.09.2024, Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 28/2024, pronunțată de Tribunalul Bihor, în contradictoriu cu intimații D., B. și C. A respins cererea apelantei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată. Apelanta-reclamantă a fost obligată să achite intimaților B. și C. suma de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Motivele de recurs formulate de reclamantă Împotriva deciziei civile nr. 886/2024-Ap, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate, rejudecarea apelului, anularea sentinței tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, cu obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată. Au fost formulate următoarele critici: În etapa apelului nu a fost constituit în totalitate cadrul procesual, prin urmare, este prioritar ca instanța de recurs să analizeze oportunitatea și necesitatea desemnării unui curator special pentru pârâta D., care are o vârstă de 85 de ani, iar pe lângă vârsta înaintată, s-ar putea să aibă și interese contrare cu cele ale pârâților B. și C. Instanța de apel trebuia să dea valență prevederilor art. 327 - 329 C.proc.civ., care se referă la prezumții. Astfel, având în vedere cele trei motive pentru care a solicitat numirea unui curator special pentru a reprezenta interesele pârâtei D., care nu a formulat o poziție procesuală în dosar, se desprindea clar prezumția că cererea acesteia era întemeiată. Fără a avea un cadru procesual corect în integralitate, instanța de apel nu putea să treacă la analiza și judecarea apelului, având în vedere că problema numirii curatorului special a fost invocată de reclamantă și la fondul cauzei cu ocazia susținerii verbale a concluziilor referitoare la respingerea excepțiilor invocate de pârâți. În ce privește analiza asupra excepției lipsei de interes, instanța de apel a analizat doar prevederile art. 32 și 33 C.proc.civ., fără a le analiza și aplica în totalitate, fără vreo referire la normele legale invocate în susținerea interesului în cauză. Astfel, este de necombătut faptul că recurenta-reclamantă face parte din categoria moștenitorilor rezervatari și, chiar dacă vorbim de o succesiune nedeschisă încă, trebuiau analizate și aplicate nomele legale invocate în cadrul apelului. Față de dispozițiile art. 1247 C.civ., instanța de apel era ținută să analizeze interesul recurentei-reclamante prin prisma prevederilor art. 33 C.proc.civ., însă a fost ignorată incidența tezei a II-a a prevederilor menționate. Pe de o parte, cele două condiții pentru care instanța de apel a considerat că soluția dată de tribunal asupra excepției lipsei de interes este corectă nu erau esențiale în aprecierea interesului, ci doar trebuia să se verifice și să se constate dacă cererea de constatare a nulității este determinată de încălcarea unui drept subiectiv. În calitatea sa de viitor moștenitor rezervatar recurenta-reclamantă are anumite drepturi, printre care și dreptul de a apela la reducțiunea liberalităților conform prevederilor art. 1091 și următ. C.civ. Evident că o asemenea acțiune se poate promova în instanță doar după decesul antecesorului său, o astfel de reducțiune formulată în momentul de față fiind, în aprecierea sa, una prematură. Astfel, persoanele care pot formula acțiune în reducțiune pot formula și acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract, mai ales că alin. (4) al prevederilor art.1091 C.civ. califică actul încheiat de către pârâți ca fiind unul cu titlu gratuit, adică o liberalitate, având în vedere că pârâta D. a deține dreptul de uzufruct viager. În aceste condiții, având în vedere prevederile art. 1247, art. 2254 și art. 1091 - 1099 C.civ., se impune constatarea că recurenta-reclamantă are interes în promovarea unei acțiuni în constatarea nulității absolute a contractului de întreținere încheiat între pârâți. Nulitatea contractului este solicitată nu pentru lipsa prestațiilor de întreținere, ci pentru alte neregularități care duc la nulitatea absolută a contractului, dar aceste aspecte vor putea fi analizate doar după ce se va trece peste analiza existenței interesului său în promovarea cererii. Conform prevederilor art. 1247 C.civ., recurenta-reclamantă poate solicita constatarea nulității contractului de întreținere pentru a proteja interesul general al pârâtei D. a față de încălcarea unei dispoziții legale. Potrivit prevederilor art. 2254 C.civ., contractul de întreținere nu este un contract translativ de proprietate la momentul încheierii lui, ci doar în momentul în care acesta se consumă, adică atunci când persoana întreținută decedează. În aceste condiții, deoarece prin contractul de întreținere încheiat de pârâți s-a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului respectiv, este evident că s-a încălcat o normă legală și este întrunită condiția stabilită prin teza a II-a a art. 33 C.proc.civ. Dreptul de proprietate este garantat de Constituția României în cadrul art. 44, iar transferul dreptului de proprietate cu încălcarea unor dispoziții legale trebuie să conducă la anularea actului prin s-a realizat transferul dreptului de proprietate. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. În probațiune, pentru soluționarea cererii de numire curator special, a solicitat efectuarea unor demersuri către Casa de Pensii Oradea și către Agenția Națională de Administrare Fiscală, precum și efectuarea unei anchete sociale la domiciliul pârâtei D.

Apărările formulare în cauză Intimații-pârâți B. și C, au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat, formulând următoarele apărări: Cererea de numire a unui curator special în temeiul dispozițiilor art. 80 alin. (4) C.proc.civ. nu a fost formulată nici în fața primei instanțe, nici în apel, iar circumstanțele cauzei nu impun o asemenea măsură. Soluția de admitere a excepției lipsei de interes a fost motivată în mod legal de instanțele de fond în temeiul prevederilor art. 32 și art. 33 C.proc.civ., verificarea acestei condiții de exercițiu a acțiunii impunându-se înainte de cercetarea fondului cauzei. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Înainte de examinarea criticilor formulate, se impune a se aminti că recursul este o cale extraordinară de atac, în care analiza instanței supreme se circumscrie verificării modului în care instanța de apel a aplicat și interpretat normele de drept, fără a putea reevalua situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată În acest cadru, Înalta Curte va examina criticile recurentei atât prin prisma încadrării lor în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C.proc.civ., cât și sub aspectul respectării dispozițiilor alin. (2) al aceluiași text legal, care interzice formularea în recurs a unor critici noi, nesupuse analizei instanței de apel. Cu privire la necesitatea numirii unui curator special pentru pârâta D., recurenta-reclamantă a reluat în recurs criticile formulate sub acest aspect în fața instanței de apel, arătând că vârsta înaintată a acestei pârâte, lipsa unei poziții procesuale și presupusa influență a pârâților C. și B. ar fi impus desemnarea unui curator, în temeiul unor prezumții întemeiate pe art. 327-329 C.proc.civ., precum și administrarea unor probe suplimentare. Înalta Curte reține că aceste susțineri antamează modul în care instanța de apel a apreciat circumstanțele de fapt privitoare la persoana pârâtei D. și la necesitatea instituirii unui curator special, precum și oportunitatea unor prezumții. Asemenea critici sunt inadmisibile potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 488 C.proc.civ., deoarece instanța de recurs nu este chemată să reanalizeze situația de fapt pe baza probelor, ci doar legalitatea hotărârii atacate, în limitele motivelor de casare prevăzute de lege. În ceea ce privește criticile relative la modul în care instanța de apel a soluționat excepția lipsei de interes, Înalta Curte urmează a le analiza punctual în raport cu motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C.proc.civ., având în vedere că pun în discuție atât aplicarea unor reguli de procedură, cât și a unor norme de drept material. Din perspectiva condiționării exercițiului acțiunii civile, se reține că interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia. Astfel, pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii deduse judecății. Cu privire la critica vizând ignorarea prevederilor art. 33 teza a II-a C.proc.civ., care instituie condițiile pentru promovarea unei acțiuni civile chiar și atunci când nu există un interes născut și actual , Înalta Curte constată că a fost formulată omisso medio , întrucât, din examinarea motivelor de apel, rezultă că recurenta-reclamantă nu a invocat în fața instanței de prim control judiciar incidența acestor prevederi. Prin cererea de apel, argumentația reclamantei s-a limitat la vocația sa succesorală viitoare (calitatea sa de viitor moștenitor rezervatar) și la împrejurarea că dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transferat prin contractul de întreținere, fără a susține/demonstra caracterul preventiv al acțiunii sale prin prisma condițiilor prescrise de norma de procedură invocată. Potrivit art. 488 alin. (2) C.proc.civ., ,, Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.” Înalta Curte reține că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, motiv pentru care nu pot fi supuse controlului instanței de recurs, omisso medio , neregularități ivite în primă instanță și care nu au fost deduse cenzurii instanței de apel. Partea care vrea să își conserve dreptul la critică asupra judecății urmate și soluției date în primă instanță inclusiv în recurs trebuie să formuleze criticile corespunzătoare și în apel, ocazionând, așadar, un control judiciar efectiv în al doilea grad de jurisdicție în fond, și doar dacă aceste demers rămâne fără succes poate reitera criticile corespunzătoare și în recurs. În aceste condiții, întrucât critica este invocată pentru prima dată în recurs, nefiind supusă judecății instanței de apel, în conformitate cu art. 488 alin. (2) C.proc.civ., nu poate fi examinată direct în recurs. Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu justifică un interes actual de a acționa nici prin prisma normei de drept material prevăzute de dispozițiile art. 1247 C.civ., critica în acest sens fiind nefondată. Recurenta pornește de la premisa eronată potrivit căreia simpla calificare a nulității ca fiind absolută ar permite oricărei persoane să solicite anularea contractului, fără a mai justifica interesul cerut de prevederile art. 33 C.proc.civ. Or, regimul juridic al nulității absolute nu înlătură interesul de acționa - condiție de exercitare a acțiunii civile, ci doar reglementează sfera persoanelor îndreptățite să invoce această sancțiune a actului juridic civil. Persoana care invocă nulitatea absolută trebuie, și în această situație, să demonstreze existența folosului efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii cererii deduse judecății. Recurenta-reclamantă a mai susținut că poate solicita constatarea nulității contractului de întreținere încheiat cu încălcarea unei dispoziții legale pentru a proteja interesul general al pârâtei D.. În realitate, această susținere nu face decât să revină la dispozițiile art. 1247 C.civ. privind nulitatea absolută, fără a demonstra însă condiția esențială a acțiunii civile – existența unui interes legitim, determinat, născut, actual și propriu recurentei-reclamante. Mai mult decât atât, argumentația recurentei nu se raportează la considerentele deciziei instanței de apel, care a fundamentat soluția asupra excepției lipsei de interes exclusiv pe lipsa unui interes actual în promovarea acțiunii în nulitate. În ceea ce privește existența unui eventual drept de a promova, după deschiderea succesiunii, o acțiune în reducțiunea liberalităților (art. 1091 – art. 1099 C.civ.), acesta nu poate fundamenta caracterul actual al interesului de a demara prezenta acțiune în anulare, întrucât interesul se apreciază exclusiv prin raportare la obiectul și finalitatea litigiului pendinte, respectiv nulitatea absolută a contractului de întreținere. În aceste condiții, asocierea realizată de recurentă între acțiunea în reducțiune și prezenta acțiune în nulitate nu prezintă nicio utilitate în justificarea unui interes actual. Nici susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia interesul său ar rezulta din pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 2254 C.civ., prin raportare la momentul transmiterii dreptului de proprietate în contractul de întreținere, care este corelată eronat cu ipoteza interesului preventiv reglementat de art. 33 teza a II-a C.proc.civ., nu poate fi primită. Norma de drept material invocată definește și reglementează particularitățile contractului de întreținere sub aspectul caracterului aleatoriu. Ca atare, eventuala neconcordanță dintre conținutul actului și aceste dispoziții se circumscrie analizei valabilității contractului. Ca atare, simpla trimitere la pretinse neconcordanțe ale actului juridic cu prevederile art. 2254 C.civ. nu are relevanță în planul verificării interesului de a acționa, respectiv al legalității soluției asupra excepției de procedură, câtă vreme instanța nu examinează fondului raportului juridic litigios dacă nu este întrunită una dintre condițiile de exercitare a acțiunii, întrucât, potrivit art. 248 alin. (1) C.proc.civ., soluționarea excepțiilor care fac inutilă cercetarea fondului este prioritară. În consecință, Înalta Curte constată legalitatea soluției de admitere a excepției lipsei de interes, reținând că interesul invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat exclusiv pe o vocație succesorală eventuală, nu este unul actual în sensul prevederilor art. 33 C.proc.civ., deoarece în ipoteza desființării contractului de întreținere nu ar obține niciun folos practic, câtă vreme intimata-pârâtă D. – beneficiara întreținerii și titulara dreptului de proprietate asupra imobilului la momentul încheierii contractului – este în viață, iar consecințele juridice ale nulității contractului s-ar răsfrânge doar asupra patrimoniului său. Față de toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 886/2024-Ap a Curții de Apel Oradea – Secția I civilă.