ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2021

Ședința publică din data de 12 mai 2021

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din data de 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, a fost suspendată judecarea recursului declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 700 din 17 august 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în raport de lipsa nejustificată a părților și de faptul că părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs petentul A..

Prin cererea de recurs, neîncadrată în drept, recurentul a învederat că procedura de citare nu a fost respectată în cauză, întrucât citația i-a fost transmisă după data pronunțării soluției, sens în care a anexat extras de pe portalul instanței de judecată.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 06 ianuarie 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 10, astfel cum reiese din fișa Ecris aflata la dosarul de recurs.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția de primire din 11 ianuarie 2021, a dispus comunicarea recursului către intimați și citarea recurentului cu mențiunea să depună cererea de recurs semnată și să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, în temeiul art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Înalta Curte examinând cu prioritate îndeplinirea condițiilor de formă ale cererii de recurs, prevăzute sub sancțiunea nulității, reține că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2) C. proc. civ., respectiv a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cauză, recurentului i s-a comunicat, prin poștă electronică, la data de 22 aprilie 2021, obligația de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, sub sancțiunea anulării, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 23 aprilie 2021, recurentul a răspuns, prin e-mail, solicitărilor instanței, însă a depus, la dosar, un înscris intitulat "apel - odată cu fondul cauzei", formulat în dosarul de fond nr. x/2020, semnat de recurent și datat 15 august 2020, precum și un alt înscris intitulat "obiecțiuni si precizări asupra cauzei", semnat de recurent și datat 19 aprilie 2021 .

Înalta Curte constată că înscrisurile depuse de către recurent, la solicitarea instanței de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs, sunt distincte de cererea de recurs, motiv pentru care, în cauză, intervine sancțiunea anulării cererii de recurs, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat și garantat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanță nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiția ca dreptul să nu fie afectat în substanța sa. O limitare a dreptului de acces la instanță nu se conciliază cu art. 6 din Convenție decât dacă urmărește un scop legitim și există un raport de rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenție; s-a reținut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare și nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmărește a impune reclamanților o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege și urmărește buna administrare a justiției. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerință disproporționată în dreptul său de acces la instanță (art. 6 din Convenție), reținând că reclamanta a fost informată de instanță asupra omisiunii sale și de sancțiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deși, în speța redată, se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispozițiile art. 200 din C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziția, de principiu, a instanței de contencios european al drepturilor omului cu privire la soluțiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condițiilor de formă, cum este și cazul în speță, atunci când limitările impuse îndeplinesc condițiile enunțate și standardele Curții în această materie.

De altfel, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată de petentul A. nu este legal timbrată, cu toate că dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (2) al aceluiași articol statuează că instanța va pune în vedere reclamantului, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite dovada achitării acestei taxe în cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

În același timp, dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar lipsa mențiunilor prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și neîndeplinirea cerințelor prevăzute de alin. (2) sunt sancționate cu nulitatea, potrivit alin. (3) al art. 486 C. proc. civ.

În speță, prin rezoluția de primire din 11 ianuarie 2021 s-a stabilit că recurentul datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, conform art. 25 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancțiunea anulării cererii.

Prin adresa emisă la data de 19 ianuarie 2021 și comunicată recurentului-petent la data de 27 ianuarie 2021, potrivit dovezii de înmânare aflate la dosarul de recurs, s-a pus în vedere acestuia să depună la dosar, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării cererii, ca netimbrată.

Se constată că recurentul-petent nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul stabilit de către instanță, sens în care intervine sancțiunea anulării cererii de recurs, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

În cauza Iordache împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 din Convenție față de împrejurarea că instanțele naționale nu au explicat reclamantului consecințele neplății taxelor de timbru aferente soluționării apelului și recursului, sau că acesta poate solicita să fie exonerat de această plată; or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte reține că prin adresa emisă la data de 19 ianuarie 2021, recurentul a fost înștiințat despre sancțiunea anulării cererii de recurs în caz de neplată a taxei judiciare de timbru datorate în recurs, precum și despre posibilitatea formulării unei cereri de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru în condițiile O.U.G. nr. 80/2013.

Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 10 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților, prin intermediul grefei instanței, astăzi, 12 mai 2021.