ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2992/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalului București, secția V-a civilă și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1062 din 23 septembrie 2014, ca urmare a declinării soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Centrul Județean Arad al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Arad", Centrul Județean Bacau al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Bacau", Centrul Județean Harghita al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Harghita", Centrul Județean Teleorman al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Teleorman", Centrul Județean Timis al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Timis", Centrul Județean Cluj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Cluj", Centrul Județean Brăila al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Brăila", Centrul Județean Vaslui al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Vaslui", Centrul Județean Botoșani al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura "Apia Botoșani, Centrul Județean Mehedinți al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Mehedinți", Centrul Județean Neamț al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Neamț", Centrul Județean Iași al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Iași", Centrul Județean Sibiu al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Sibiu", Centrul Județean Brașov al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Brașov", Centrul Județean Valcea al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Valcea", Centrul Județean Giurgiu al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Giurgiu", Centrul Județean Bihor al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Bihor", Centrul Județean Ialomița al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Ialomița", Centrul Județean Mureș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Mureș", Centrul Județean Dambovița al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Dambovița", Centrul Județean Călărași al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Călărași", Centrul Județean Hunedoara al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Hunedoara", Centrul Județean Gorj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Gorj", Centrul Județean Arges al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Argeș", Centrul Județean Alba al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Alba", Centrul Județean Buzău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Buzău", Centrul Județean Bistrița Năsăud al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Bistrița Năsăud", Centrul Județean Galați al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Galați", Centrul Județean Caras Severin al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Caras Severin", Centrul Județean Constanța al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Constanța, Centrul Județean Olt al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Olt", Centrul Județean Vrancea al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Vrancea", Centrul Județean Suceava al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Suceava", Centrul Județean Satu Mare al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Satu Mare, Centrul Județean Dolj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Dolj", Centrul Județean Maramureș al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Maramureș", Centrul Județean Covasna al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia Covasna", Centrul Județean Sălaj al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Sălaj", Centrul Județean Prahova al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Prahova", Centrul Municipal București al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultura - "Apia București", Centrul Județean Ilfov al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - "Apia Ilfov", Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultura București - "Apia Centrală", solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 550.548,05 RON, reprezentând prejudiciul ce i-a fost cauzat ca urmare a plății cu întârziere a sumei de 2.123.715.13 RON, reprezentând sprijin de stat cuvenit în calitate de concesionar al activității de neutralizare a deșeurilor de origine animală.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 239 din 2 februarie 2015, a respins excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale pasive.

Totodată, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, respingând cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

2.1. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., arătând că atacă soluția doar în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, însă nu integral, ci exclusiv cu privire la sumele reprezentând penalități de întârziere născute ulterior datei de 11.06.2013, apreciind, în opinia sa, că pentru toată perioada scursă între 11.06.2013 - 11.06.2014 prescripția extinctivă nu s-a împlinit pentru niciuna dintre sumele aferente acestui interval.

Astfel, în timp ce prescripția debitului principal a început să curgă la data emiterii actelor administrative anulate, prescripția debitului accesoriu a început să curgă pentru fiecare zi de întârziere, din respectiva zi de întârziere, timp de 1 an.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

2.2. Întâmpinarea

Prin întâmpinările formulate, în termen legal, intimații-pârâți au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

2.3. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 aprilie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 16 iunie 2016.

Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin acțiunea precizată de reclamantă la 12.01.2015, s-a arătat că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 reprezintă temeiul juridic al acțiunii care vizează recuperarea unui prejudiciu cauzat prin emiterea unor acte administrative nelegale, constând în dobânda în sumă de 550.548,05 RON, urmare a plății cu întârziere a sumei de 2.123.715,13 RON, care reprezintă sprijin de stat cuvenit pentru activitatea de neutralizare a deșeurilor de origine animală.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză, în raport de soluția recurată, este a termenului de prescripție pentru despăgubirile solicitate, prevăzut de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei".

Cunoscut este că Legea nr. 554/2004, prin art. 8 alin. (1), art. 11 alin. (1) și (18) alin. (3), reglementează situația care constituie regula în contenciosul administrativ, aceea în care cererea de daune se formulează odată cu acțiunea principală îndreptată împotriva actului administrativ tipic sau asimilat, urmând soarta cererii principale.

Art. 19 se referă la o situație distinctă, în care persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri și formulează această cerere pe cale separată, în termen de un an de la data la care a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

Întreaga reglementare a acțiunii în contencios administrativ subiectiv conduce către ideea că acțiunea în răspundere patrimonială, chiar și atunci când este formulată separat, are un caracter subsecvent acțiunii principale îndreptate împotriva unui act nelegal sau refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim.

Calea procesuală reglementată de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv încadrarea în termenul de un an prevăzut de aceste dispoziții, se analizează prin raportare la elemente de fapt apte să conducă la concluzia că reclamanta a cunoscut efectiv întinderea pagubei sau trebuia să o cunoască prin diligențe rezonabile în contextul circumstanțelor cauzei.

În speța dedusă judecății, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta cunoștea la momentul comunicării refuzului de către autoritatea publică pârâtă, care este valoarea pagubei suferite, respectiv prejudiciul cauzat, menționând că acesta este în cuantum de 2.123.715,13 RON, reprezentând sprijin de stat aferent lunii ianuarie 2010, pentru activitatea de neutralizare a deșeurilor de origine animală.

Prin sentința nr. 2486/2013 a Tribunalului București, irevocabilă prin Decizia nr. 5758/2013, reclamanta a primit satisfacție, fiind obligate pârâtele să soluționeze favorabil cererile de subvenții înaintate de reclamantă și refuzate la plată.

Despăgubirile solicitate prin prezenta acțiune conexă, tind la repararea integrală a prejudiciului cauzat, inclusiv sub forma beneficiului nerealizat, care în opinia reclamantei este echivalent cu dobânda legală aplicată sumei menționată anterior, neachitată în termenul legal, prima plată fiind făcută la 17.04.2014, astfel cum aceasta a susținut.

Or, atât întinderea prejudiciului principal cât și a beneficiului nerealizat erau cunoscute sau trebuiau să fie cunoscute de reclamantă la momentul comunicării refuzului la plată, fiind evident că neachitarea debitului principal în termenul legal, generează accesorii.

Mai mult, în acest context prezintă relevanță chiar susținerea reclamantei din cuprinsul acțiunii, în sensul că lipsa de folosință a banilor este raportată la data expirării termenului de 30 de zile de plată a sumelor solicitate conform Anexei privind cererile de acordare a subvenției.

Deci, refuzul de plată al subvențiilor solicitate este izvorul debitului principal cât și al accesoriilor.

În altă ordine, prima instanță nu a analizat pretențiile reclamantei care vizau prejudiciul principal.

Referirile instanței de fond la prescripția dreptului la acțiune privind repararea prejudiciului principal sunt în legătură cu analiza prescripției dreptului material la acțiune în cauza de față privind dobânda accesorie, ambele având ca izvor refuzul de plată, în raport cu data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv data de 11.06.2014, astfel că sunt nefondate criticile recurentei din această perspectivă.

Aspectele înfățișate de recurenta-reclamantă cu referire la data de 17.04.2014, când au fost puse în executare hotărârile judecătorești irevocabile menționate, fiind începută plata subvenției solicitate, nu se circumscriu situației prevăzută de dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și nu prezintă relevanță sub aspectul cunoașterii întinderii pagubei, această dată putând fi avută eventual în vedere doar din perspectiva dispozițiilor art. 24 din aceeași lege.

De altfel, raportarea recurentei-reclamante la intervalul 11.06.2013 - 11.06.2014, pentru care s-a menționat că termenul de prescripție nu s-a împlinit, nu se bazează pe niciun fundament de fapt și de drept aplicabil în cauză.

Ținând seama de împrejurările descrise mai sus, interpretarea Curții de apel în ceea ce privește calculul termenului de prescripție corespunde literei și spiritului dispozițiilor prevăzute de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

În concluzie, este corectă soluția primei instanțe, fiind nefondate criticile prezentate de recurentă.

Dincolo de aceste aspecte, este fără putință de tăgadă că atât la data formulării acțiunii privind refuzul de plată al sumelor reprezentând prejudiciul principal, cât și la data pronunțării sentinței nr. 2486 din 7.05.2013 a Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta trebuia să cunoască prin diligențe rezonabile întinderea integrală a pagubei, astfel că și în raport de aceste împrejurări, formularea acțiunii de față, la data de 11.06.2014, nu întrunește cerințele privind respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 239 din 2 februarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2016.