ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2020

Ședința publică din data de 19 februarie 2020

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea actelor administrativ - fiscale reprezentate de Decizia de soluționare a contestației formulată și înregistrată sub nr. x/22.06.2015 și de Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțe!or bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind cererea de plata nr. x/26.03.2012, înregistrat la Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură sub nr. x/26.03.2015, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 667 din 18 aprilie 2016, Tribunalul Mehedinți a admis excepția de necompetență materială și a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 14 iunie 2016, instanța a dispus suspendarea cauzei, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2015 aflat la acel moment pe rolul Tribunalului Mehedinți, având ca obiect infracțiuni în legătură cu situația constatată prin actele administrative contestate.

La data de 19 iulie 2017, reclamantul A. a formulat cerere de repunere pe rol, arătând că prin decizia penală nr. 102 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova s-a constatat în mod definitiv că este recuperat parțial prejudiciul, în limita valorii de 47.500 RON, și a fost obligat inculpatul A. (fiul) la plata sumei de 1.379.483 RON despăgubiri către partea civilă APIA.

Prin sentința nr. 546 din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul trebuia să facă dovada cu înscrisuri valabile, atât a dreptului de folosință, cât și a utilizării efective a terenului.

La art. 6 din O.U.G. nr. 125/2006, legiuitorul stabilește faptul că un fermier care exploatează o suprafață de teren trebuie să dețină acea suprafață de teren in baza unui înscris prevăzut expres de lege, respectiv, să îl dețină cu un titlu valabil.

Cum, în speță, prin sentința penală s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că înscrisurile depuse în susținerea cererii unice de plată pentru suprafață formulate de inculpatul A. în numele tatălui său, reclamantul A., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol, au fost întocmite în fals, nereflectând realitatea, instanța de fond a apreciat că, în mod temeinic și legal s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 și art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind Cererea de plata nr. x/26.03.2012.

Împotriva sentinței nr. 546 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 (implicit) și pct. 8 din C. proc. civ.

A susținut recurentul că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 din noul C. proc. civ., are in vedere stabilirea in considerentele hotărârii a situației de fapt expuse in detaliu, încadrarea in drept, examinarea argumentelor părților cu punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul juridic care a fundamentat soluția adoptată.

In cauză, motivarea sentinței nu răspunde acestor exigențe, deoarece nu examinează efectiv apărările si susținerile părților.

Simpla referire generică la constatările din decizia penală nr. 102/26.01.2017, fără a le corela cu actele dosarului si dispozițiile legale incidente, reprezintă - în opinia recurentului reclamant - o motivare sumară și neconvingătoare, hotărârea fiind practic nemotivată.

Având in vedere faptul că cele constatate prin decizia penală nr. 102 din 26.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, in dosarul nr. x/2015, au autoritate de lucru judecat, atât cu privire la existența faptei penale pentru care a fost condamnat fiul său, A., cât si cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, a arătat recurentul că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de chemare in judecată.

Astfel, in decizia penală se arată faptul că:

"În ceea ce-l privește pe tatăl inculpatului, A. - din examinarea dosarului de urmărire penală rezultă că și acesta a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor (…), prin rechizitoriu dispunându-se față de el clasarea, motivat de faptul că din materialul probator administrat in cauză nu a rezultat cu certitudine că acesta a cunoscut că fiul său a depus la APIA mai multe documente falsificate, in vederea obținerii de fonduri, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția cerută de lege.

În raport cu această soluție, care nu a fost contestată de partea civilă, tatăl inculpatului are posibilitatea de a contesta titlul executoriu emis împotriva sa. Problema este însă una exclusiv de executare si in niciun caz nu poate conduce la înlăturarea răspunderii civile a fiului său, apelantul inculpat in cauză".

De asemenea, prin decizia penală nr. 102 din 26.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2015, s-a stabilit in mod definitiv:

"Constată recuperat parțial prejudiciul în limita valorii de 47500 RON. Obligă inculpatul la plata a 1.379.483 RON despăgubiri către partea civilă".

Prin urmare, consideră recurentul că instanța de fond trebuia să constate că prejudiciul stabilit prin actele contestate nu îi este imputabil, plata sumelor de către autoritatea intimată realizându-se ca urmare a săvârșirii unor infracțiuni de către alte persoane, nefiind deci aplicabile prevederile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea si sancționarea neregulilor apărute in obținerea si utilizarea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, întrucât nu este vorba de o neregulă apărută in obținerea fondurilor europene si/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, ci de săvârșirea unor fapte penale cauzatoare de prejudiciu.

Prin cererea unică de plată pe suprafață - 2012, depusă pe numele de A. si înregistrată sub nr. x din 26.03.2012, s-a solicitat sprijin pentru suprafața totala de 197,60 ha pășuni permanente situate pe raza U.A.T. Godeanu, depunându-se și documente doveditoare ale dreptului de folosință a suprafeței totale de 196,95 ha.

Conform O.U.G. nr. 125/2006, beneficiarii plăților directe in cadrul schemei de plata unică pe suprafață pot fi persoanele fizice sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, in calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori in cadrul asociaților in participațiune, locatari sau alte asemenea, care sunt înscriși in Registrul fermierilor administrat de APIA, depun cerere de solicitare a plăților la termen si îndeplinesc o serie de condiții generale, între care "să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință si sa poată face dovada ca utilizează terenul pentru care s-a depus cererea (titlu de proprietate, contract de arendare, contract de concesionare, contract de închiriere, adeverința de la primăria locala care să ateste înscrierea in Registrul agricol ca utilizator al terenului respectiv, chitanța sau bon fiscal pentru achitarea taxei de pășunat, contract de pășunat, si, după caz, adeverința eliberata de Consiliul local din care să reiasă suprafața utilizata pentru pășunat in funcție de taxa achitată).

Ordinul MADR nr. 246/2008 prevede definiții ale termenilor specifici, din care rezultă că scopul si rațiunea acordării sprijinului financiar pentru agricultori este evitarea abandonului terenurilor agricole si menținerea lor în bune condiții agricole si de mediu, ceea ce face ca esențial in acordarea acestui sprijin sa fie existenta faptica a terenurilor menționate in cererea de sprijin si dovada utilizării lor de către solicitant.

Conform art. 4 din Ordinul nr. 246/2008, utilizarea terenului agricol poate fi dovedită prin orice act ce atestă exploatarea terenului in oricare dintre calitățile enumerate exemplificativ, de proprietar, arendaș, concesionar, asociat sau locatar, dar și orice altă calitate, care conferă in mod legitim posibilitatea utilizării terenului, nefiind exclusă aceea de posesor de bună-credință.

Această interpretare este in conformitate cu realitatea pe care legiuitorul a urmărit sa o acopere prin folosirea sintagmei "alte acte (...)", întrucât exista posibilitatea ca, pentru unele terenuri, situația juridica sa nu fie pe deplin lămurită si prezentarea unor acte de proprietate sau a unor contracte să nu fie, deci, posibilă.

In speță, actele atașate cererii unice de plată pe suprafață - 2012, depusă pe numele de A. si înregistrată sub nr. x/26.03.2012, demonstrează că asupra terenurilor în suprafața de 196,95 ha, recurentul a exercitat un drept de posesie, posesia fiind publică si sub nume de proprietar, respectiv utilizator.

Aspectele esențiale care trebuie tranșate privesc, pe de o parte, existența reală a suprafețelor ce însumează 196,95 ha, iar pe de altă parte, identificarea persoanelor care au utilizat in mod efectiv aceste suprafețe in cursul anului 2012 și valoarea probatorie a înscrisurilor atașate cererii unice de plată pe suprafață din 26.03.2012.

Cu privire la aspectul existenței fizice a suprafeței de 196,95 ha, a arătat că, la controlul efectuat la fata locului in cursul anului 2014, s-a constatat ca suprafețele de teren au fost conforme cu suprafețele trecute in adeverințele emise de Primăria Comunei Godeanu, întreaga suprafață de teren fiind lucrată efectiv, cu mici excepții.

Simplul fapt ca Primăria Comunei Godeanu nu a putut prezenta reprezentanților APIA București documente justificative dintre cele enumerate in mod expres de art. 4 din Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008, respectiv titlul de proprietate, alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contract de arendare, contract de concesiune, contract de asociere in participațiune sau contract de închiriere, nu îl împiedica pe recurent să facă dovada exploatării terenurilor declarate prin alte mijloace de probă.

Recurentul a mai susținut că încasarea plății unice pe suprafațaă nu este condiționată in O.U.G. nr. 125/2006 de dovedirea dreptului de proprietate asupra terenului agricol, ci de exploatarea efectivă a acestuia și că nu poate fi sancționat pentru faptul că persoanele proprietare ale terenurilor nu și-au reglementat situația juridică a terenurilor agricole pe care le dețin in fapt, posesie care nu este revendicată de nicio altă persoană.

Dacă s-ar pretinde beneficiarilor plăților directe să probeze că au dobândit dreptul de exploatare de la adevăratul proprietar al terenului, scopul pentru care au fost instituite schemele de plăți directe - sprijinirea financiară a producătorilor - nu ar mai putea fi atins, fiind de notorietate că situația juridică a terenurilor agricole este in mare parte incertă, ca urmare a aplicării deficitare a dispozițiilor Legii nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 si ale Legii nr. 247/2005.

A concluzionat recurentul că au fost respectate prevederile art. 6 si art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 prin raportare la prevederile art. 4 din Ordinul nr. 246/23 aprilie 2008.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă APIA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În apărare, a arătat în esență că, atât autoritatea, cât și instanța de judecată au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 6 și 7 din O.U.G. nr. 125/2006, având în vedere situația de fapt rezultată din probe, cele reținute prin hotărârea penală în legătură cu fiul recurentului nefiind de natură să conducă la concluzia nelegalității actelor administrative contestate.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Sub acest aspect, Înalta Curte arată că, deși recurentul a arătat în finalul cererii de recurs că "în dovedirea cererii de chemare in judecată" înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, expertiză tehnică specialitatea contabilitate, expertiză tehnică specialitatea agricultură, proba cu martori, interogatoriul pârâtei, nu a depus înscrisuri noi, iar în faza recursului celelalte probe enumerate nu sunt admisibile, față de prevederile exprese ale art. 492 din C. proc. civ.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 229/17632/22.06.2015 de soluționare a contestației și de Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțe!or bugetare sub nr. x/26.03.2015, emise de APIA.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinice și legale actele administrative contestate, motiv pentru care reclamantul a exercitat prezenta cale de atac.

Analizând criticile privind nemotivarea/motivarea sumară a sentinței recurate, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză, față de aspectele dezvoltate de recurentul reclamant.

Astfel, dispozițiile legale menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului include, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real "ascultate" de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudența sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenție, Curtea a statuat însă că, în general, instanțelor naționale nu le incumbă o obligație de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părțile implicate in litigii (hotărârea din cauza Van de Hurk împotriva Olandei, hotărârea din cauza Perez împotriva Franței).

Or, Înalta Curte constată că sentința recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susținerile părții adverse, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Astfel, recurentul nu a indicat punctual acea apărare esențială a sa pe care instanța nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puțin implicit - prin considerentele sentinței și care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluție în cauză, ci a arătat că nu este de acord cu motivarea instanței, cu sensul în care a valorificat aceasta considerentele și dispozitivul hotărârii penale.

Or, nemulțumirea părții față de raționamentul logico-juridic al instanței de judecată nu echivalează cu nemotivarea sentinței și nu se circumscrie motivului de casare mai sus menționat.

Răspunzând în continuare criticilor recurentului subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se reține că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007 și ale Ordinului nr. 246/2008 privind stabilirea modului de implementare, a condițiilor specifice și a criteriilor de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăți directe și plăți naționale directe complementare în sectorul vegetal, pentru acordarea sprijinului aferent măsurilor de agromediu și zone defavorizate (formele în vigoare la data cererii de plată).

Înalta Curte reamintește, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speță, ansamblul criticilor subsumate de recurentul reclamant motivului de casare menționat reprezintă în mare parte o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, prin raportare la actele administrative contestate (la aplicarea normelor de drept material de către autoritatea intimată), fără a fi prezentate aspecte concludente care să susțină ipoteza interpretării sau aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente de către instanța de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunțate.

Referitor la criticile ce vizează greșita aplicare a O.U.G. nr. 125/2006, Înalta Curte reține că, potrivit art. 6 din acest act normativ (forma în vigoare la data cererii de plată unică): "(1) Beneficiarii plăților directe în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați administratori în cadrul asociațiilor în participațiune, locatari sau altele asemenea. (…)".

De asemenea, în conformitate cu art. 7 din Ordonanță, "(1) Pentru a beneficia de acordarea de plăți în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, solicitanții trebuie să fie înscriși în Registrul fermierilor, administrat de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăților la termen și să îndeplinească următoarele condiții generale:

a) să exploateze un teren agricol cu o suprafață de cel puțin 1 ha, iar suprafața parcelei agricole să fie de cel puțin 0,3 ha, iar în cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 ha;

b) să declare toate parcelele agricole;

c) să înscrie, sub sancțiunea legii penale, date reale, complete și perfect valabile în formularul de cerere de plată directă pe suprafață și în documentele anexate, inclusiv lista suprafețelor;

d) să fie de acord ca datele din formularul de cerere de plată să fie introduse în baza de date IACS, procesate și verificate în vederea calculării plății și transmise autorităților responsabile în vederea elaborării de studii statistice și de evaluări economice, în condițiile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare;

e) să respecte bunele condiții agricole și de mediu, reglementate prin legislația națională, pe toată suprafața agricolă a exploatației;

f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosință și să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea;

g) să furnizeze toate informațiile solicitate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în termenele stabilite;

h) să permită efectuarea controalelor de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură sau de către alte organisme abilitate în acest sens;

i) să marcheze limitele parcelei utilizate, atunci când este cultivată cu aceeași cultură cu a parcelelor învecinate;

j) să comunice în termen de 10 zile, în scris, Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură orice modificare a datelor declarate în cererea de plată survenită în perioada cuprinsă între data depunerii și data acordării plății. Aceste modificări se referă la suprafața agricolă utilizată a exploatației, transferarea proprietății fermei către un alt utilizator agricol, aprobarea unei rente agricole viagere, alte schimbări ale informațiilor din formularul de cerere.

(2) (…)

(3) Schemele de plăți directe pe suprafață prevăzute la art. 2 lit. a), b), d) și e) se aplică suprafețelor înscrise în Sistemul de identificare a parcelelor agricole care constituie referința pentru procesul de control și efectuarea plăților.

(4) Solicitarea de către fermieri a modificării suprafețelor înregistrate în Sistemul de identificare a parcelelor agricole poate fi depusă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură până la data limită de depunere a cererilor de plată. Solicitările depuse după această dată se vor soluționa în cursul anului următor. Soluționarea modificărilor solicitate se va face numai după verificarea acestora efectuată de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

(5) Documentele care dovedesc dreptul de folosință și documentele din care reiese utilizarea terenului agricol se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale și se prezintă la solicitarea reprezentanților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură."

Potrivit art. 4 din Ordinul MADR nr. 246/2008, forma în vigoare la momentul depunerii cererii de sprijin pentru anul 2012, documentele doveditoare solicitate producătorilor agricoli privind utilizarea terenului agricol sunt, după caz: titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere in participațiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, alte acte care fac dovada folosinței terenului precum: adeverința eliberata de primărie conform înscrierilor din registrul agricol, înscrisuri sub semnătură privată etc.

Or, beneficiarul recurent, prin fiul său, a depus în susținerea cererii de plată o adeverință emisă și ștampilată de Primăria Godeanu, din care reiese că deține 60,83 ha și că are la dispoziție alte 136,12 ha (primite "sub alte forme"). De asemenea, beneficiarul a depus o copie din registrul agricol. Pentru terenul obținut "sub alte forme", a prezentat o listă conținând numele a 16 persoane. Pentru fiecare dintre acestea, figurau semnătura persoanei și suprafața dată beneficiarului, nefiind menționate detalii de identificarea și localizare a suprafețelor de teren respective, lista purtând ștampila Primăriei Godeanu.

Pentru terenul declarat ca fiind proprietatea beneficiarului (60,83 ha), acesta nu a prezentat titluri de proprietate, înregistrări cadastrale sau alte documente autentice care să îi ateste proprietatea, ci doar înscrisuri olografe întocmite sumar prin care cinci presupuși vânzători i-ar fi vândut recurentului în perioada 2003-2007 o suprafață totală de 49,27 ha. În afara faptului că respectivele înscrisuri nu sunt autentice, neputându-se transmite valabil proprietatea asupra terenurilor în baza lor, terenurile nu sunt suficient identificate și nu este menționat prețul tranzacțiilor.

Pentru restul de 11,56 ha (diferența între 60,83 ha și 49,27 ha), beneficiarul nu a putut prezenta niciun fel de documente.

Pentru terenurile declarate ca fiind obținute "sub alte forme", beneficiarul a prezentat 16 declarații olografe, cu același conținut, toate semnate la 1 martie 2008, prin care persoanele indicate drept autoare ale declarațiilor încredințau recurentului pentru utilizare terenurile, folosința fiind transmisă pe o durată nedeterminată și fără a se preciza dacă transmiterea se face cu titlu gratuit sau pentru ce preț și, mai ales, fără ca terenurile să fie identificate sau identificabile. De altfel, în cursul controlului efectuat la fața locului, nici beneficiarul nu a putut indica amplasarea, hotarele și proprietarii parcelelor, proprietari care - printr-o coincidență - "s-au mutat la Oțelu Roșu" (la 160 km de comuna Godeanu), potrivit celor declarate de beneficiar.

Din relațiile comunicate de Ministerul Afacerilor Interne la 8 aprilie 2014, a rezultat însă că numai una dintre cele 16 persoane locuiește în Oțelu Roșu, patru locuiesc în Drobeta Turnu - Severin, iar celelalte 11 locuiesc în Comuna Godeanu.

Beneficiarul a prezentat, la cererea auditorilor, lista originală a persoanelor care i-au dat terenul "sub alte forme", semnată de toate cele 16 persoane, inclusiv de cele decedate, pentru anul 2013.

De asemenea, a prezentat caietul de agro-mediu în care era consemnat că în anul 2012, toate parcelele - circa 196 de hectare - ar fi fost cosite manual (de el, împreună cu un nepot și cu alte persoane), dar nu și un registru de evidență a activităților desfășurate de zilieri pentru 2012, pentru a se putea reține legal împrejurarea invocată.

În plus, recurentul nu a putut preciza care a fost cantitatea de fân obținută de pe terenul său (nici sub forma unei cifre totale estimative, nici sub forma unei cantități la hectar), ulterior estimând că ar obține o tonă de fân la hectar (în condițiile în care productivitatea medie recunoscută pentru tipul respectiv de pajiști este de 3-5 tone/hectar), și nici nu a putut prezenta vreo dovadă cu privire la îndepărtarea și înstrăinarea în orice formă a cantității de fân pe care ar fi realizat-o, deși a declarat că a "dat" întreaga cantitate de fân recoltată unei rude.

Potrivit Manualului de proceduri pentru procesarea cererilor din 2012 utilizat în România, parcelele beneficiarilor care declară "pajiști permanente utilizate individual" trebuie să fie localizate cu claritate, iar hotarele să fie bine delimitate.

În cursul vizitei la fața locului, nici chiar beneficiarul nu a putut localiza cu claritate parcelele, doar inspectorii locali, cu ajutorul hărților descărcate în GPS realizând identificarea parcelelor, care nu aveau însă delimitări fizice pe toate laturile, iar beneficiarul nu a putut preciza nici dacă acestea se aflau în proprietatea sa ori erau luate în arendă.

Astfel, nu s-a putut stabili o corespondență între parcelele declarate în cererea de plată pentru anul 2012 și documentele justificative prezentate de beneficiar, nici în ceea ce privește suprafața, nici în ceea ce privește localizarea terenurilor.

Totodată, în urma măsurării a cinci parcele selectate aleatoriu (care fuseseră declarate în anul de depunere a cererii 2012), s-a constatat o supradeclarare care conduce la o eroare gravă, de 15,26%. În plus, pe aceste parcele au fost constatate mai multe neconformități cu GAEC 7 (Întreținerea pajiștilor permanente) și cu GAEC 10 (Evitarea instalării vegetației nedorite). De asemenea, a fost constatată o altă încălcare a SMR 4, dat fiind că beneficiarul nu ținea o evidență a lucrărilor de fertilizare, așa cum se prevede pentru activitățile desfășurate în zone vulnerabile la poluarea cu nitrați.

Pentru campania 2012, recurentul-reclamant nu îndeplinea, deci, condițiile de eligibilitate necesare pentru a primi subvenții, aceste constatări fiind în acord și cu concluziile exprimate de auditorii Curții Europene de Conturi. Aceștia din urmă au reținut că beneficiarul nu a putut dovedi că are dreptul la suprafața pentru care a solicitat plata, iar documentele esențiale prezentate în sprijinul cererii erau fie nule (nu respectau cerințele legale privind forma și conținutul) sau ridicau îndoieli serioase cu privire la veridicitatea lor. În al doilea rând, beneficiarul nu a putut dovedi că, așa cum declarase, pe terenul său se desfășura activitatea agricolă minimă necesară în cazul pajiștilor permanente.

Prin urmare, beneficiarul în cauză nu avea dreptul la niciun fel de plăți pentru anul de depunere a cererii 2012, iar rata de eroare raportată pentru această operațiune este de 100%."

În raport cu dispozițiile art. 7 alin. (1) lit. d) și alin. (4) din O.U.G. nr. 125/2006 care prevăd expres posibilitatea autorității intimate de a efectua verificarea existenței și regimului suprafețelor în discuție, este vădit nefondată afirmația recurentului privind încălcarea de către echipa de verificare din cadrul APIA a "prevederilor legale în materie" prin aceea că au solicitat date și documente direct Primăriei Comunei Godeanu.

Înalta Curte mai reține că, potrivit art. 21 din O.U.G.. nr. 66/2011, "(…)(2) În termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare. (…) (4) Constatărilor cu implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, precum și celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit la închiderea programelor/proiectelor, li se aplică cu prioritate prevederile alin. (2) încă din stadiul de proiect al actului de control/raportului de audit."

Prin urmare, corect a reținut prima instanță că autoritatea intimată pârâtă a procedat în mod temeinic și legal la efectuarea verificării aspectelor semnalate în adresa nr. x/16.04.2014 a Direcției de Proceduri Plăți pe Suprafață cu privire la cererea unică de plată - campania 2012, depusă de fermierul A. (nr. identificare x), constatând cele menționate ulterior în Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015, act înregistrat la A.P.I.A. sub nr. x/26.03.2015.

Totodată, în cauză se justifică reținerea încălcării dispozițiilor art. 6 și art. 7 alin. (1), lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind cererea de plată unică nr. 11074/26.03.2012.

Înalta Curte apreciază că în mod temeinic și legal judecătorul fondului nu a primit nici critica recurentului reclamant în sensul că prejudiciul nu îi poate fi imputat, întrucât sumele ar fi fost acordate fiului său.

Astfel, nu s-a contestat împrejurarea, relevată de intimata pârâtă, că în baza de date a acesteia, la data emiterii titlului de creanță, figura ca beneficiar fermierul A. (persoană care apare și ca beneficiar/titular al cererii de plată și al contului bancar indicat în cerere), iar nu fiul acestuia, purtând același nume, dar având CNP x.

În același sens sunt, de altfel, și cele constatate, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia penală nr. 102 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova, între care se arată că "înscrisurile depuse în susținerea cererii unice de plată pentru suprafață 2012, înregistrată sub nr. x/26.03.2012, cerere formulată de inculpatul A., în numele tatălui său, reclamantul A., prin care se solicita acordarea de sprijin nerambursabil pentru suprafața de 196,95 ha teren agricol, au fost întocmite în fals, nereflectând realitatea".

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în deplin acord cu prevederile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 ("Persoanele fizice pot fi individualizate ca debitoare numai în situația în care au calitatea de beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora"), debitul în discuție a fost stabilit prin procesul-verbal contestat în sarcina recurentului - reclamant, cererea fiind formulată pentru acesta ca beneficiar, prin fiu, ca reprezentant al beneficiarului.

Raporturile dintre cei doi, eventuala depășire a mandatului etc., sunt guvernate de normele dreptului civil, în prezenta cauză având relevanță, din perspectiva raportului de drept administrativ litigios și a existenței obligației de restituire a fondurilor necuvenite, incidența situației prevăzute de textul legal mai sus menționat.

Cât privește mențiunea din cuprinsul deciziei penale în sensul că recurentul poate contesta titlul executoriu emis împotriva sa, problema fiind exclusiv una de executare, mențiune invocată de recurent ca fiind de natură să înlăture aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 (prejudiciul provenind dintr-o faptă penală a altei persoane), Înalta Curte arată că respectiva mențiune nu poate influența soluționarea acțiunii de contencios administrativ în cadrul căreia se verifică legalitatea titlului de creanță (care devine titlu executoriu numai după soluționarea definitivă a acțiunii), iar împrejurarea că debitul ar fi fost parțial sau total achitat fiind, într-adevăr, o problemă de executare a titlului executoriu, iar nu de legalitate a actului administrativ contestat.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, se reține că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale și contractuale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 546 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 februarie 2020.