ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.03.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2022

HOTĂRÂRE
02.03.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1246/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, anularea actelor administrativ - fiscale reprezentate de Decizia de soluționare a contestației formulată și înregistrată sub nr. x/22.06.2015 și de Procesul — verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare încheiat la data de 24.03.2015 privind cererea de plata nr. x/26.03.2012, înregistrat la Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură sub nr. x/26.03.2015, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 667 din 18 aprilie 2016, Tribunalul Mehedinți a admis excepția de necompetență materială și a declinat competenta de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova sub nr. x/2016.

Prin încheierea din 14 iunie 2016, instanța a dispus suspendarea cauzei, potrivit art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului penal nr. x/2015 aflat la acel moment pe rolul Tribunalului Mehedinți, având ca obiect infracțiuni în legătură cu situația constatată prin actele administrative contestate.

La data de 19 iulie 2017, reclamantul A. a formulat cerere de repunere pe rol, arătând că prin decizia penală nr. 102 din 26 ianuarie 2017 a Curții de Apel Craiova s-a constatat în mod definitiv că este recuperat parțial prejudiciul, în limita valorii de 47.500 RON, și a fost obligat inculpatul A. (fiul) la plata sumei de 1.379.483 RON despăgubiri către partea civilă APIA.

Prin sentința nr. 546 din 17 octombrie 2017, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Prin decizia nr. 944 din data de 19 februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție– secția contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 546 din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, la termenul din 23 septembrie 2020, a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., ca urmare a decesului revizuentului A..

Datorită faptului că, până la data de 18 ianuarie 2022, nici una dintre părți nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și nici nu a îndeplinit vreun act de procedură, Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol, a fixat termen, cu citarea părților, pentru a se discuta dacă operează perimarea cererii în temeiul art. 416 (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., "orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni", iar potrivit art. 417 C. proc. civ. perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică interes.

Cum în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe și nici de a suspenda perimarea astfel cum sunt prevăzute în art. 416-417 C. proc. civ., urmează a se face aplicarea dispozițiilor art. 420 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se din oficiu perimarea recursului.

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 944 din data de 19 februarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție– secția contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-02-19
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 944/2020
Ședința publică din data de 19 februarie 2020 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunal
ÎCCJ 2015-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2792/2015
Decizia nr. 2792/2015 Asupra revizuirii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin decizia nr. 7251 din 25 noiembrie 2014, Curtea de Apel Craiova a admis recursul formulat de reclamantul
ÎCCJ 2019-02-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 429/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 05 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curții de
ÎCCJ 2018-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3606/2018
1. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual. Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 26 aprilie 2018, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ
ÎCCJ 2023-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Acțiunea judiciară Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția de contencios admin
Sursă