ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2752/2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin Ordonanța nr. 2/Av/2.10.2015 a Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Brașov, în baza art. 10 indice 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 115/1996, a fost trimisă spre soluționare Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal cauza având ca obiect cercetarea averii dobândite de numitul A., senator în Parlamentul României, cu privire la modalitatea de dobândire a sumei de 197.545 RON (echivalentul a 52.359,9 euro).

Pentru a pronunța această soluție, Comisia a reținut că a fost sesizată de către Agenția Națională de Integritate prin raportul de evaluare nr. x/30.06.2015 pentru verificarea modalității de dobândire a averii de către A., pe durata exercitării mandatului de ales local, respectiv consilier județean, mai precis, pe perioada supusă evaluării situată între data validării mandatului său de consilier județean (26.06.2008) și data încheierii anului fiscal 2011 (31.12.2011).

Prin sentința nr. 23/2016 din 18 februarie 2016 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis sesizarea formulată de Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin Ordonanța 2/Av/2.10.2015 împotriva persoanei cercetate A., în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Integritate. S-a constatat că nu este justificată proveniența sumei de 197.545 RON (echivalentul a 52.359,9 euro). S-a dispus confiscarea sumei menționate și a fost obligată persoana cercetată, A. să plătească suma de 197.545 RON (echivalentul a 52.359,9 euro) la bugetul statului, în termen de 45 de zile de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe. S-a dispus publicarea prezentei sentințe în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a după rămânerea definitivă.

Împotriva sentinței menționate, a declarat recurs pârâtul A., prin care a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond; în subsidiar, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov ca fiind neîntemeiată sau, după caz, lipsită de efecte juridice; obligarea intimatei-pârâte Agenția Națională de Integritate - ANI la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

3.1. Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la competența instanței de fond de a soluționa sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru averea dobândită de recurentul-reclamant A. în perioada 26.08.2008 - 04.09.2010, înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Legea nr. 176/2010 nu este o lege penală sau contravențională mai favorabilă, în sensul articolului constituțional sus-menționat, și deci nu poate retroactiva, cu alte cuvinte, nu se poate aplica unor situații juridice constituite înainte de intrarea sa în vigoare. Potrivit interpretării date de Curtea Constituțională acestui principiu, legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi.

Conform considerentelor Deciziei nr. 830 din 8 iulie 2008 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 60 din titlul I al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente (publicată în Monitorul Oficial nr. 559 din 24.07.2008):

"Așa fiind, Curtea reține că analiza pe care o impune controlul de constituționalitate trebuie, în mod necesar, să înceapă prin a califica situația juridică reglementată prin norma de lege criticată. Astfel, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. Legea nouă însă este aplicabilă de îndată tuturor situațiilor ce se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum și tuturor efectelor produse de situațiile juridice formate după abrogarea legii vechi".

În cazul de față, modificările intervenite în avere și veniturile realizate de persoana cercetată A. până la data de 05.09.2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, reprezintă situații juridice încheiate sub imperiul legii vechi, și cărora nu li se mai poate aplica legea nouă, Legea 176/2010. Așadar, Legea nr. 176/2010 nu se poate aplica modificărilor intervenite în avere și veniturilor realizate de persoana cercetată A. decât pentru perioada ulterioară datei de 05.09.2010, data intrării sale în vigoare. Instanța de fond avea obligația de a verifica dacă, în speță, Comisia de cercetare a averilor avea competență să efectueze cercetarea, inclusiv sub aspectul temporal, și să se pronunțe numai asupra cercetării efectuate în limitele de competență. În mod evident, nefiind legal sesizată pentru perioada 26.08.2008 - 04.09.2010, a pronunțat o sentință nelegală în privința dobândirii averii persoanei cercetate pentru această perioadă. În consecință, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru ca aceasta să stabilească că a fost sesizată nelegal pentru perioada 26.08.2008 - 04.09.2010 și să dispună respingerea sesizării.

3.2. Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la evaluarea și controlul asupra dobândirii averii, care trebuie să vizeze întreaga perioadă a mandatului în cauză (2008-2012), și nu perioada stabilită arbitrar de Agenția Națională de Integritate și, ulterior, de către Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov (26.06.2008 -31.12.2011)".

Concepția care stă la baza Legii 176/2010 este aceea a controlului averii dobândite în timpul mandatului sau în timpul funcției publice. De aceea, persoana supusă evaluării trebuie să depună declarații de avere atât la începutul, cât și la sfârșitul mandatului/funcției publice (art. 4 din Legea nr. 176/2010).

Recurentul-reclamant A. a îndeplinit funcția de consilier județean în mandatul 2008-2012. Într-un mod cu totul arbitrar și deci nelegal, Agenția Națională de Integritate și, ulterior, Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov, au luat în considerare o altă perioadă și anume, de la 26.06.2008 până la "data încheierii anului fiscal 2011 (31.12.2011)".

Nelegalitatea organismelor de evaluare și control a fost preluată și de instanța de fond, viciind grav sentința recurată, pentru că, de exemplu, instanța de fond a refuzat să ia în considerare pentru determinarea diferenței nejustificate restituirea către recurentul- reclamant a unor împrumuturi de la societățile S.C. Ebola S.R.L. și S.C. B. S.R.L., pentru că ar fi operat "după împlinirea datei de 31.12.2011, deci în afara perioadei supuse evaluării".

În consecință, se impune casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru ca aceasta să constate că a fost sesizată nelegal, pentru o altă perioadă decât perioada mandatului și, în consecință, să dispună respingerea sesizării.

3.3. Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la răspunderea administrativă în materia dobândirii averii, care este consacrată prin Legea nr. 176/2010 și nu poate retroactiva pentru situația juridică a dobândirii averii anterioară momentului intrării ei în vigoare (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.).

Altfel spus, recurentul-reclamant nu poate răspunde juridic pentru o abatere administrativă consacrată ulterior.

Legea 176/2010 instituie o răspundere administrativă specială în materia dobândirii averii de către persoanele care exercită funcții sau demnități publice. Elementele răspunderii administrative speciale sunt următoarele: existența faptei ilicite (abaterea administrativă) săvârșite de o persoană care exercită o funcție sau o demnitate publică; existența unui rezultat vătămător asupra integrității în exercitarea funcției sau demnității publice; raportul de cauzalitate între abatere și rezultat; fapta trebuie să fie săvârșită cu vinovăție.

Abaterea administrativă constă în dobândirea de către persoana care ocupă funcția sau demnitatea publică a unei părți din avere sau a anumitor bunuri determinate, care nu pot fi justificate, dacă partea de avere sau bunurile nejustificate depășește o diferență mai mare de 10.000 euro sau echivalentul în RON al acestei sume, calculată între modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnității sau funcției publice și veniturile realizate în aceeași perioadă.

Abaterea administrativă este definită de art. 18 din Legea nr. 176/2010, iar potrivit art. 17 din aceeași lege, dacă sunt identificate, pe baza datelor și informațiilor existente la dispoziția inspectorului de integritate, diferențe semnificative în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate întocmește un raport de evaluare.

Legea prevede, în cazul acestui tip de răspundere, sancțiuni principale și sancțiuni complementare.

Sancțiunea principală care poate fi aplicată în cazul răspunderii administrative în materia dobândirii averii este confiscarea bunurilor nejustificate sau plata unei sume de bani egală cu valoarea acestora.

Potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 115/1996:

"Dacă se constată că dobândirea unor bunuri anume determinate sau a unei cote-părți dintr-un bun nu este justificată, curtea de apel va hotărî fie confiscarea bunurilor sau a cotei-părți nejustificate, fie plata unei sume de bani, egală cu valoarea bunului, stabilită de instanță pe bază de expertiză. în cazul obligării la plata contravalorii bunului, instanța va stabili și termenul de plată".

Alte sancțiuni complementare prevăzute de lege sunt: publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii judecătorești rămase definitivă, prin care se constată că dobândirea unei cote-părți din avere sau a anumitor bunuri determinate nu are caracter justificat (art. 26 alin. (1) din Legea nr. 115/1996), destituirea sau revocarea din funcție (art. 33 alin. (1) din Legea nr. 115/1996), considerarea, în baza legii, ca fiind incompatibilă, (art. 17 alin. (6) din Legea nr. 176/2010].

3.4. Sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la prezumția constituțională a dobândirii licite a averii, care nu poate fi răsturnată pe bază de "suspiciuni", așa cum a procedat instanța de fond, precum și a normelor referitoare la ascultarea "în mod obligatoriu" a persoanelor care au dobândit bunuri de la persoana cercetată; nemotivarea corespunzătoare a hotărârii (art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.).

Prezumția dobândirii licite a averii nu poate fi răsturnată pe bază de "suspiciuni", așa cum reține instanța de fond. Totodată, instanța a omis să administreze probe care ar fi invalidat "suspiciunile". De exemplu, nu a determinat cu ce sumă de bani în numerar a intrat familia A. în perioada evaluată, aceasta putând fi sursa cheltuielilor neacoperite de venituri reținute prin sentința recurată. Recurentul a arătat că a anexat recursului înscrisurile doveditoare privind sume de bani dobândite în numerar anterior datei de 26.08.2008, în baza unui contract de vânzare-cumpărare de mijloace fixe, în sumă totală de 195.229 RON.

De asemenea, instanța de fond reține existența unor bilete la ordin care să garanteze plata prețului automacaralei ca un indiciu al faptului că explicația oferită în privința sumei dobândite prin vânzarea acesteia "nu este plauzibilă". Garantarea unor obligații prin instrumente de plată la termen urmărește să-l asigure pe vânzător că obligația principală va fi executată și nu exclude faptul, așa cum consideră instanța de fond, că obligația principală va fi executată, chiar și la o dată apropiată. La data semnării contractului, vânzătorul nu are de unde să știe ce se va întâmpla și încearcă să-și securizeze creanța, prin constituirea unei garanții. Asta nu înseamnă că, dacă obligația principală este executată la o dată apropiată, emiterea anterioară a garanțiilor este de natură să ridice "suspiciuni". În fapt, dacă ar fi cerut lămuriri privind acest aspect, pe care l-a reținut fără a-l pune în dezbaterea contradictorie a părților, instanța de fond ar fi aflat că, imediat ce prețul a fost achitat parțial, biletele la ordin corespunzătoare prețului parțial achitat au fost returnate cumpărătorului.

Aceeași lipsă de familiaritate cu domeniul afacerilor conduce instanța la alte concluzii privind "explicații" care nu sunt "credibile" sau nu sunt "plauzibile". Potrivit instanței, un bun nefuncțional (automacaraua), care este, din această cauză, anterior evaluat la o sumă mai mică, nu ar putea fi recondiționat și făcut funcțional și vândut cu un preț mai mare. O astfel de operațiune, uzuală în mediul de afaceri, nu apare ca fiind "credibilă" în opinia instanței de fond, aspect cu privire la care recurentul depune în recurs contractul de vânzare-cumpărare al automacaralei.

Recurentul a arătat că afirmația instanței în sensul că mijloacele de probă analizate nu înfățișează în mod obiectiv situația transmiterii dreptului de proprietate asupra celor două bunuri denotă ignorarea probatoriului, iar această modalitate de a proceda a instanței de fond întrunește și elementele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. referitoare la motivarea hotărârii.

Totodată, modul cum a procedat instanța de fond echivalează cu o lipsă de judecată asupra fondului, sens în care solicită casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare, în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond a aplicat greșit și prevederile speciale imperative privind probațiunea astfel de cauze, prevăzute de art. 102 alin. (2) din Legea nr. 115/1996, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 176/2010. Ultima teză a acestui articol impune ascultarea "în mod obligatoriu" a persoanelor care au dobândit bunuri de la persoana cercetată. Or, instanța de fond constată că susținerile recurentului-reclamant și ale terților dobânditori nu pot fi reținute, "față de caracterul autentic al contractelor de vânzare-cumpărare, în care se menționează plata prețului", făcând în continuare aplicarea acestei teze în privința vânzării-cumpărării terenului din comuna Lisa.

Dacă se ia în considerare interpretarea instanței de fond, potrivit căreia declarațiile terților dobânditori nu pot fi reținute, dacă sunt contrare celor consemnate în contracte, atunci dispoziția imperativă a legii privind audierea acestor persoane rămâne lipsită de efecte juridice. Or, această prevedere din legea specială are în vedere tocmai stabilirea realității unor operațiuni, împotriva consemnărilor nereale din contracte, derogând de la dreptul comun în materia probațiunii. De aceea, declarațiile referitoare la aceste aspecte nu pot fi înlăturate pe baza faptului că ar contraveni celor consemnate în înscrisuri și trebuie luate în considerare la soluționarea cauzei.

3.5. Sentința recurată este dată cu încălcarea normelor de drept material din legislația Uniunii Europene referitoare la protecția datelor cu caracter personal (art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Procedura de evaluare a averii, prevăzută de Legea nr. 176/2010, în baza căreia a fost emis Raportul contestat, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza CE201/14 Bara și alții.

În consecință, recurentul a solicitat instanței naționale de recurs să facă aplicarea principiilor efectului direct și efectului util al dreptului Uniunii Europene și să lipsească de efecte juridice această procedură, precum și actele subsecvente - Raportul ANI emis în urma desfășurării procedurii lipsite de efecte juridice, precum și ordonanța de sesizare a instanței de fond emisă de Comisia de Cercetare a Averilor în baza acestui raport - sens în care se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov ca fiind lipsită de efecte juridice.

În cadrul Cauzei Bara și alții, instanța de trimitere - Curtea de Apel Cluj - a urmărit să stabilească dacă prelucrarea datelor de către CNAS (Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate) necesita informarea prealabilă a persoanelor vizate în ceea ce privește identitatea operatorului și scopul în care au fost transmise aceste date. Această instanță era de asemenea chemată să se pronunțe în legătură cu aspectul dacă transmiterea datelor pe baza Protocolului din 2007 dintre ANAF (Agenția Națională de Administrare Fiscală) și CNAS încalcă dispozițiile Directivei 95/46 privind protecția datelor cu caracter personal, care impun ca orice restricție cu privire la drepturile persoanelor vizate să fie prevăzută de lege și însoțită de garanții, în special atunci când datele sunt utilizate împotriva acestor persoane.

Prin Hotărârea pronunțată la 1 octombrie 2015, răspunsul Curții de Justiție a Uniunii Europene la întrebarea adresată a fost acela că articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice si prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

Problema transmiterii și prelucrării datelor cu caracter personal fără informarea persoanei vizate se pune și în cazul evaluărilor privind dobândirea averii efectuate de ANI.

Scopul Agenției Naționale de Integritate - ANI este asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a in compatibilități lor și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice (art. 8 din Legea nr. 176/2010).

Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției se desfășoară cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care îndeplinesc funcții și demnități publice.

Astfel, la solicitarea motivată a inspectorului de integritate, persoanele fizice și juridice, conducătorii autorităților, ai instituțiilor sau ai societăților publice ori private, precum și cei ai regiilor autonome sunt obligați să comunice acestuia, în termen de cel mult 30 de zile, datele, informațiile, înscrisurile și documentele solicitate potrivit prevederilor alin. (1), indiferent de suportul acestora, precum și date, informații sau documente pe care le dețin, care ar putea conduce la soluționarea lucrării (art. 15, alin. (2) din Legea 176/2010).

Argumentul reținut de instanța europeană în Cauza Bara cu privire la art. 315 din Legea 95/2006, în sensul că acesta nu face decât să se refere, în principiu, la transmiterea acestor date personale deținute de autorități, de instituții publice și de alte instituții, în timp ce definiția informațiilor transmisibile, precum și modalitățile de efectuare a transmiterii acestor informații au fost elaborate nu prin intermediul unei măsuri legislative, ci prin intermediul Protocolului din 2007 încheiat între ANAF și CNAS, care nu face obiectul unei publicări oficiale, este valabil în procedura evaluărilor de integritate privind dobândirea averii, în privința prevederilor art. 15, alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Transmiterea acestor informații către ANI se face tot în temeiul unor protocoale de colaborare, dintre care unele se găsesc pe site-ul de internet al ANI, cum sunt cele încheiate cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici - ANFP, Agenția Națională de Administrare Fiscală - ANAF, Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC, Ministerul Internelor și Reformei Administrative - MIRA. Alte protocoale, deși apar în documente oficiale, cum ar fi Proiectul de buget al ANI pentru anul 20122, nu apar pe site-ul ANI și, cel puțin aparent, nu sunt publice, cum sunt cele încheiate cu: Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, Agenția Națională de Reglementare și Monitorizare a Achizițiilor Publice, Agenția Națională de Cadastru si Publicitate Imobiliară.

Aceste tip de protocol, așa cum s-a reținut în Concluziile Avocatului General din Cauza Bara, "nu poate fi asimilat unei măsuri legislative cu aplicabilitate generală, publicată în mod corespunzător și opozabilă persoanelor vizate de transmiterea datelor în litigiu" (punctul 85).

În prezenta cauză, în scopul soluționării lucrării, ANI a solicitat și a primit date cu caracter personal ce-l vizează pe Recurentul-reclamant de la următoarele persoane juridice de drept public și de drept privat: Consiliul Județean Brașov, Primăria orașului Făgăraș, Direcția Generală Regim Permise Auto și înmatricularea Vehiculelor, Primăria orașului Ghimbav, Primăria comunei Lisa, Biroul Notarului Public "C.", Primăria orașului Vulcan, Administrația Finanțelor Publice Făgăraș, Serviciul fiscal al municipiului Făgăraș, Oficiul Național al Registrului Comerțului, D. S.A., E. S.A., F. S.A., G. S.A., H. S.A..

Drept urmare, hotărârea Curții din hotărârea în Cauza Bara se aplică și în cazul transmiterii datelor cu caracter personal din partea autorităților solicitate către ANI, în cadrul procedurii de evaluare a averii.

În consecință, se solicită să se facă aplicarea directă a dreptului Uniunii Europene și să se constate că procedura de evaluare a averii, desfășurată în temeiul prevederilor art. 15, alin. (2) din Legea nr. 176/2010 în ceea ce-l privește pe Recurentul-reclamant, contravine dreptului UE în materia protecției datelor cu caracter personal și, în consecință, nu poate produce efecte juridice.

Drept urmare, aceeași sancțiune - lipsirea de efecte juridice - lovește și actele subsecvente încheiate în cadrul aceleiași proceduri, inclusiv Raportul încheiat la finalizarea procedurii și pe care se întemeiază prezenta cauză, în baza principiului general de drept potrivit căruia nulitatea actului inițial atrage nulitatea actelor subsecvente (resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis), precum și ordonanța de sesizare a instanței de fond emisă de Comisia de Cercetare a Averilor, sens în care se impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării cauzei, respingerea sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov ca fiind lipsită de efecte juridice.

În drept, au fost invocate prev. art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

4.1. Întâmpinarea formulată de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov

Pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE Brașov a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

4.1.1. În ceea ce privește primul motiv de recurs invocat de recurent, s-a arătat că față de prev. art. 8 și 11 din Legea nr. 176/2010, instanța de control judiciar nu poate retine susținerile recurentului potrivit cărora modificările intervenite in avere si veniturile realizate de persoana cercetata pana la data de 05.09.2010, data intrării in vigoare a Legii nr. 176/2010, reprezintă situații juridice încheiate sub imperiul legii vechi si cărora nu li se poate aplica legea noua, Legea nr. 176/2010, având in vedere ca aplicarea Legii nr. 176/2010 unei fapte, respectiv unui raport juridic născut anterior intrării in vigoare a legii este posibila in condițiile pre-existentei Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.

Astfel, contrar susținerilor recurentului, instanța de fond a fost legal sesizata pentru perioada 26.08.2008-04.09.2010.

4.1.2. Referitor la motivul de recurs invocat de recurent la pct. 2, se arată că au fost respectate dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 potrivit cărora "Activitatea de evaluare efectuată de inspectorii de integritate din cadrul Agenției se desfășoară cu privire la situația averii existente pe durata exercitării demnităților și funcțiilor publice, a conflictelor de interese și a incompatibilităților persoanelor care fac obiectul prezentei legi, conform prevederilor acesteia, care se completează cu dispozițiile actelor normative în vigoare."

Instanța de control judiciar nu poate reține ca perioada a fost stabilită arbitrar atâta timp cat perioada supusa evaluării este situata intre data validării mandatului de consilier județean (26.06.2008) și data încheierii anului fiscal 2011 (31.12.2011), neexistând nicio prevedere legală care sa oblige ANI sa verifice întreaga perioada a mandatului de consilier județean (2008-2012). Astfel, susținerea recurentului potrivit căreia instanța de fond a fost sesizata nelegal, pentru o alta perioada decât perioada mandatului, este nefondata.

4.1.3. Cu privire la motivul de recurs de la pct. 3, față de prev. art. 18 din Legea nr. 115/1996 și ale art. 18 și 32 din Legea nr. 176/2010, se arată că sunt nefondate.

De asemenea, instanța de judecată nu poate reține susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a pronunțat o hotărâre pe baza de suspiciuni, omițând sa administreze probe care sa invalideze suspiciunile. Așa cum a reținut și instanța de fond, pe durata procedurii, recurentul a prezentat mai multe variante în privința justificării cheltuielilor, respectiv pentru a face dovada unor venituri superioare.

Deși în fata Agenției recurentul a susținut ca a beneficiat de restituirea unor împrumuturi de către S.C. EBOLA S.R.L. și S.C. B. S.R.L., justificarea în fata Comisiei și respectiv în fata instanței a fost alta. Recurentul a susținut ca, în realitate, restituirea împrumuturilor făcută de cele doua societăți comerciale ar fi operat în transe, dar după împlinirea date de 31.12.2011, deci în afara perioadei supusa evaluării, și ca de fapt a dobândit venituri urmare a vânzării a doua bunuri mobile, respectiv autoturism I. și macara J., prețul vânzării pentru aceste bunuri fiind de 325.000 RON, depunând în susținere contractul de vanzare-cumpărare încheiat la data de 15.10.2008 cu S.C. K. S.R.L..

Așa cum a reținut și instanța de fond, aspectul esențial în cauza este dovedirea împrejurării ca încasarea pretinsei sume de 325.000 RON a avut loc anterior datei achiziționării terenului situat în localitatea Ghimbav, potrivit contractului de vanzare-cumpărare nr. x/12.11.2008, căci numai așa s-ar face dovada caracterului licit al sumei de 175.854 RON care a fost folosită la achiziționarea bunului, în condițiile în care veniturile realizate în anul 2008, respectiv 23.309 RON nu ar explica posibilitatea dobândirii licite a acestui bun.

Instanța de fond în mod corect a reținut ca nu se poate stabili cu exactitate data la care a fost încheiat contractul, având în vedere ca actul translativ de proprietate nu are data certa, iar dovada datei intrării în patrimoniu a sumei este esențială.

De asemenea, mențiunile din cuprinsul contractului referitoare la valoarea contractului și modalitatea de plata vin în contradicție cu extrasul din registrul de casa, prin care se tinde a se dovedi ca la data de 15.10.2008, s-a încasat suma de 250.000 RON.

Toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei în legătura cu acest bun sunt ulterioare pretinsei date a vânzării, nefiind justificata modalitatea intrării în patrimoniul propriu a macaralei de 16 tone. În mod corect a reținut instanța de fond ca, în privința provenienței, respectiv a modalității în care a intrat acest bun în patrimoniu, explicația recurentului nu est una plauzibila.

Având în vedere ca mijloacele de proba analizate nu au înfățișat în mod obiectiv situația transmiterii dreptului de proprietate asupra celor doua bunuri, instanța de fond în mod legal a reținut ca nedovedită încasarea în patrimoniul recurentului și a soției acestuia a sumei de 325.000 RON.

4.1.4. Referitor la motivul de recurs de la pct. 4, se invocă prev. art. 15 din Legea nr. 176/2010.

4.2. Intimata ANI nu a formulat întâmpinare, dar a depus concluzii scrise față de recurs.

5.1. Excepția de nelegalitate a Protocolului nr. 18/SG/10.07.2008 de cooperare încheiat Agenția Națională de Integritate - ANI și Oficiul Național al Registrului Comerțului.

5.1.1. Recurentul A. a invocat, la data de 13.11.2018, în temeiul art. 4 din Legea 554/2004, excepția de nelegalitate a Protocolului nr. 18/SG/10.07.2008 de cooperare încheiat Agenția Națională de Integritate - ANI și Oficiul Național al Registrului Comerțului.

În motivarea excepției, s-au arătat următoarele:

Așa cum se reține în Raportul contestat, în scopul soluționării lucrării, ANI a solicitat și a primit date cu caracter personal ce îl vizează pe reclamant de la Oficiul Național al Registrului Comerțului. Potrivit informațiilor publice disponibile pe internet (de exemplu, Proiectul de buget al ANI pentru anul 20121) și depuse la dosar, informațiile au fost obținute în baza unui protocol încheiat de către Pârâta ANI cu Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC.

Acest protocol nu a fost supus publicării în Monitorul Oficial, conținutul lui nu este accesibil pe site-ul de internet al ANI și nici în altă parte, deci are un caracter nepublic.

Prin intermediul acestui protocol se transferă date cu caracter personal ale recurentului. Această practică a autorităților administrative din România de a transfera datele cu caracter personal prin intermediul unor protocoale administrative este nelegală, fiind contrară art. 10, 11 și 13 din Directiva 95/46 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, așa cum a constatat CJUE Hotărârea pronunțată la 1 octombrie 2015 în Cauza Bara și alții C-201/14 (denumită în continuare și "Hotărârea Bara").

Răspunsul CJUE la întrebarea adresată de Curtea de Apel Cluj a fost acela că articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, legalitatea actelor administrative se verifică nu numai în raport cu actele normative interne cu forță juridică superioară, ci și în raport de dispozițiile din dreptul Uniunii Europene cu caracter obligatoriu.

Or, în cazul de față, CJUE a stabilit deja, cu caracter obligatoriu, că aceste protocoale în baza cărora se transferă datele cu caracter personal sunt nelegale, fiind contrare dreptului UE. Dat fiind că Protocolul ce face obiectul prezentei excepții este nelegal, în aceeași situație se află și toate actele și operațiunile administrative întocmite în baza sa, care sunt lipsite de efecte juridice, inclusiv Raportul de evaluare emis de Intimata ANI, care în consecință se impune a fi anulat.

Recurentul a formulat o completare a excepției de nelegalitate a Protocolului de cooperare încheiat Agenția Națională de Integritate - ANI și Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC, prin care a arătat următoarele:

În preambulul Protocolului nr. 18/SG/10.07.2008 încheiat între Agenția Națională de Integritate - ANI și Oficiul Național al Registrului Comerțului - ONRC se menționează că acesta a fost încheiat în temeiul prevederilor art. 3 din H.G. nr. 913/2004, care a fost abrogată încă din 14.07.2009, prin Hotărârea 684/2009, motiv pentru care în prezent nu mai produce niciun efect. Pe cale de consecință, nefiind actualizat, nici protocolul încheiat în baza acestei Hotărâri nu mai poate produce efecte juridice.

Mai departe, dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 913/2004 (în vigoare la momentul încheierii protocolului) au următorul conținut:

"Informațiile prevăzute în anexele nr. 2 și 3 sunt eliberate autorităților și instituțiilor publice fără plata tarifelor, pe baza protocoalelor de colaborare".

Scutirea de la plata tarifelor intră în contradicție cu următoarele dispozițiile art. 4 alin. (2), (41) alin. (1) și 11 alin. (1) și (2) din Legea 26/1990 privind registrul comerțului; concluzionând, Legea 26/1990 prevede expres că ONRC este obligat să furnizeze informații exclusiv pe cheltuiala solicitantului. De asemenea, se menționează și modalitatea de stabilire a tarifelor și anume prin Hotărâre a Guvernului. Niciunde în cuprinsul legii nu se prevede o exceptare de la principiul perceperii de/tarife pentru furnizarea de informații, astfel încât ONRC să poată furniza informații cu/titlu gratuit, fără plata tarifelor.

Prin acte administrative emise în baza legii nu se poate deroga de la lege sau adăuga la lege. Atât timp cât Legea 26/1990 nu prevede posibilitatea de a elibera informații din Registrul Comerțului în mod gratuit, fără plata tarifelor, nici H.G. nr. 913/2004, act normativ inferior emis în temeiul Legii nr. 26/1990, nu poate institui această posibilitate.

În concluzie, art. 3 din H.G. nr. 913/2004 este nelegal și trebuie înlăturat de la aplicare în prezenta cauză.

5.1.2. Apărările formulate față de excepția de nelegalitate

5.1.2.1. Concluziile scrise depuse de intimata ANI

Intimata Agenția Naționala de Integritate a depus concluzii scrise referitoare la excepția de nelegalitate a protocolului încheiat de Agenția Națională de Integritate cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin care a solicitat respingerea excepției ca inadmisibilă, iar în subsidiar a formulat apărări pe fondul excepției de nelegalitate.

S- a arătat că Protocolul încheiat de Agenția Națională de Integritate cu Oficiul Național al Registrului Comerțului, nu reprezintă un act administrativ pentru a fi incidente dispozițiile legale menționate anterior, astfel încât acțiunea formulată de acesta este una lipsită de temei.

Față de cele statuate de instanța supremă în practica judiciară, precum și față de definiția actului administrativ conținută în prev. art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, Protocolul nu este un act ce prezintă caracterul de act administrativ, întrucât nu se poate încadra definiției date de legiuitor acestei categorii de acte.

Protocolul încheiat între doua instituții publice reprezintă o operațiune administrativă, prin care două instituții stabilesc modalitatea de colaborare în baza unor reglementări prevăzute în dispoziții legale specifice existente în legile de organizare și funcționare a acestora. Protocolul este un act ce consfințește acordul de colaborare dintre două sau mai multe instituții și presupune împărțirea responsabilităților dintre acestea, în derularea diferitelor proiecte sau activități comune. Scopul încheierii unui protocol este acela de a asigura buna cooperare dintre două sau mai multe entități, partenerii consimțind să realizeze anumite activități tocmai în îndeplinirea acestui scop comun.

Protocolul produce efecte juridice, exclusiv între cele două instituții semnatare, stabilind un mod de colaborare și de exercitare a unor atribuții care se regăsesc reglementate la nivel de lege pentru ambele instituții, fără a produce efecte juridice în ceea ce-l privește pe reclamant.

Protocolul nu naște, nu modifică și nu stinge raporturi juridice cu reclamantul, astfel că acesta nu poate susține nici un interes personal, nici unul general și, prin urmare, nu suntem în prezența unui interes născut în ceea ce-l privește pe reclamant.

Prin formularea excepției, reclamantul nu dovedește în niciun fel care este efectul produs asupra sa, din perspectiva conduitei autorității pârâte, anume efectul concret și dispozițiile din protocol care sunt de natură să nască, să modifice sau să stingă raporturi juridice în ceea ce-l privește, și nici care este efectul concret al protocolului în ceea ce privește procedura de evaluare.

În acest context, se arată că Legea nr. 176/2010 conține prevederi exprese în privința colectării și prelucrării datelor cu caracter personal în acest sens - informările persoanei evaluate cu privire la instrumentarea datelor cu caracter personal fiind obligatorii pentru legalitatea raportului de evaluare - fiind în acord cu legislația europeană, iar, în al doilea rând, a subliniat faptul că în legislația națională există normă expresă care să reglementeze această situație (art. 13, 15, 20).

În acest sens, solicitarea și prelucrarea datelor cu caracter personal ale reclamantului s-au făcut, de către inspectorul de integritate, în baza Legii nr. 176/2010 - lege specială în materie. Aceeași dispoziție normativă prevede faptul că, pe parcursul activității de evaluare, persoana evaluată va fi informată mai întâi cu privire la declanșarea activității de evaluare a regimului declarării averii, conflictelor de interese și incompatibilităților, în perioada exercitării funcțiilor și demnităților publice (în speță, adresa nr. x/29.06.2011, confirmare de primire datată 01.07.2011 și adresa nr. x/11.06.2012, confirmare de primire datată 15.06.2012). Ulterior, va fi invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris - în cazul nostru adresa nr. x/11.03.2015, confirmare de primire datată 17.03.2015.

În cazul recurentului, informările au fost efectuate conform legii, solicitările adresate Oficiului Național al Registrului Comerțului, fiind formulată după informarea inițială; ca urmare, procedura a fost îndeplinită.

Datele colectate ca urmare a solicitărilor transmise ONRC erau deja deținute de inspectorul de integritate, prin natura activității sale, care pornește de la declarațiile de avere și de interese completate de către persoanele evaluate, declarații care conțin, în mod obligatoriu, respectivele date - calitățile deținute în diferite entități economice. Mai mult decât atât, informațiile transmise de către ONRC nu sunt informații cu caracter personal, orice persoană interesată având posibilitatea de a accesa portalul acestei instituții și de obține astfel de informații referitoare la toate persoanele fizice și juridice înscrise, astfel încât solicitările adresate acestei instituții s-au făcut pentru certificare și pentru confirmarea veridicității celor declarate de persoana evaluată în cadrul declarațiilor de avere și de interese.

Chiar și altfel fiind situația, procedura informării persoanei evaluate, s-a făcut cu respectarea prevederilor Legii nr. 176/2010 - lege specială în materie - și s-a finalizat cu emiterea unui raport de evaluare perfect legal, în ciuda celor susținute de recurent. Ca urmare, consideră ca fiind nepotrivit raționamentul aplicării deciziei CJUE din cauza Bara prin procedeul mutatis mutandis, analogia negăsindu-și aplicabilitatea.

Transmiterea de date și de informații de la instituțiile sau autoritățile statului sau de la alte persoane de drept privat, către inspectorii de integritate, are bază legală în conținutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedurile pe care această transmitere o implică. Situația este semnificativ diferită față de cea expusă Curții Europene de către doamna Smaranda Bara și alții, care supuneau atenției o serie de norme cuprinse doar în unele protocoale încheiate între două autorități publice central.

În Cauza Bara și alții, reclamanții din litigiul principal au sesizat Curtea de Apel Cluj cu o acțiune prin care contestă legalitatea transferului .datelor fiscale privind veniturile lor, în raport cu prevederile Directivei 95/46/CE - Prelucrarea datelor cu caracter personal - Articolele 10 și/11 - Informarea persoanelor vizate - Articolul 13 - Excepții și restricții - Transfer de către o autoritatea administrației publice a unui stat membru, în vederea prelucrării lor de către o altă autoritate a administrației publice. (Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Aceștia susțin că, pe baza unui simplu protocol intern, datele menționate au fost transmise și utilizate în alte scopuri decât cele pentru care fuseseră comunicate inițial către ANAF, fără consimțământul lor expres și fără informarea lor prealabilă; în această cauză, Curtea Europeană a reținut faptul că art. 10, art. 11 și art. 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a. unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea, lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost-informate despre această transmitere sau despre această prelucrare.

În ceea ce privește situația recurentului, Agenția Națională de Integritate a demarat procedura evaluării, urmând pașii procedurali impuși de Legea nr. 176/2010, lege specială în materie, inclusiv în privința informărilor persoanei evaluate, a căror lipsă ar atrage nulitatea raportului de evaluare, sancțiunea fiind prevăzută expres.

În ceea ce privește susținerile recurentului referitoare la faptul că protocolul în speță nu a fost publicat în Monitorul Oficial, se arată că, potrivit prevederilor din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, pentru protocoalele încheiate între două instituții publice nu există obligația publicării în Monitorul Oficial, sub sancțiunea neproducerii de efecte, acestea fiind acte interne de colaborare între două instituții, ANI și ONRC.

Chiar și în lipsa unor protocoale încheiate cu diferite autorități publice, inspectorul de integritate poate obține date și informații în baza dispozițiilor Legii nr. 176/2010, date și informații necesare soluționării dosarelor de evaluare a situațiilor de incompatibilitate, de conflict de interese sau a diferențelor nejustificate intervenite în averea persoanelor evaluate.

5.1.2.2. Întâmpinarea depusă de intimatul ONRC

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a formulat întâmpinare la cererea prin care a fost invocată excepția de nelegalitate, în cadrul dosarului sus-menționat, cu privire la Protocolul de colaborare încheiat între Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) și Agenția Națională de Integritate (ANI), prin care a solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării, a arătat următoarele:

Potrivit prevederilor art. 5, 6 și 15 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, cu modificările si completările ulterioare, în vigoare la data de 10.07.2008 și conform art. 3 din Hotărârea Guvernului României nr. 913/2004 privind aprobarea taxelor și tarifelor pentru operațiunile efectuate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, cu modificările si completările ulterioare, în vigoare la data de 10.07.2008, la data de 10.07.2008, a fost încheiat Protocolul cu nr. 105.683 (alocat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), respectiv cu nr. 18/SG (alocat de Agenția Națională de Integritate], având ca obiect asigurarea accesului gratuit al Agenției Naționale de Integritate la informațiile privind datele înregistrate în registrul comerțului computerizat, prin serviciul "L." al Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Serviciul "L." este destinat utilizatorilor de internet interesați să acceseze informațiile legale despre profesioniștii înregistrați în registrul comerțului. Gestionarea exclusiv de către Oficiul National al Registrului Comerțului (ONRC) a bazei de date L. oferă posibilitatea actualizării continue și permanente a informațiilor furnizate prin serviciul "L.", pe baza înregistrărilor efectuate de cele 42 de oficii ale registrului comerțului din țară. Informațiile obținute prin accesarea "L." și listate nu constituie certificat constatator potrivit art. 4 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Aceste informații sunt actualizate la zi, însă nu vor fi prezentate spre semnare Oficiului National al Registrului Comerțului/oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale.

În acord cu dispozițiile art. 8 și 15 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, cu modificările ulterioare, informațiile despre datele înregistrate în registrul comerțului sunt comunicate de către Oficiul Național al Registrului Comerțului reprezentanților Agenției Naționale de Integritate în temeiul unor solicitări formulate în mod expres în acest sens, conform legii.

În acest sens, prin adresa nr. x/12.11.2013, Agenția Națională de Integritate a solicitat, în scris, datele și informațiile privind toate calitățile și funcțiile deținute de domnul A. în cadrul profesioniștilor înregistrați în registrul comerțului. Adresa de mai sus a fost înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului sub nr. 412.573 din data de 18.11.2013 și ca răspuns a fost eliberată furnizarea de informații nr. x privind istoricul înregistrărilor în registrul comerțului pentru profesioniștii în cadrul cărora dl. A. a deținut sau deține calități/funcții.

Așadar, informațiile despre datele înregistrate în registrul comerțului au fost comunicate, în temeiul prevederilor legale în vigoare, ca urmare a adresei Agenției Naționale de Integritate (ANI) de mai sus, nu în baza Protocolului cu nr. 105.683 din data de 10.07.2008.

Din analiza textelor legale de mai sus, rezultă fără echivoc că Protocolul cu nr. 105.683 (alocat de Oficiul Național al Registrului Comerțului), respectiv cu nr. 18/SG (alocat de Agenția Națională de Integritate), ambele din data de 10.07.2008, având ca obiect asigurarea accesului gratuit al Agenției Naționale de Integritate la informațiile privind datele înregistrate în registrul comerțului computerizat, prin serviciul L. al Oficiului Național al Registrului Comerțului a fost încheiat în condiții de legalitate.

Totodată, potrivit prevederilor art. 51

1

din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în exercitarea competențelor sale prevăzute de lege, Oficiul Național al Registrului Comerțului și oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale colectează, procesează și prelucrează date și informații, inclusiv de natura datelor cu caracter personal, cărora, anterior aplicării Regulamentului (UE) nr. 679/2016 al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), le erau aplicabile prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare.

Cu referire la accesarea datelor cu caracter personal, prin intermediul protocolului de mai sus, de către reprezentanții Agenției Naționale de Integritate, aceasta se efectuează în scopul derulării procedurilor specifice Agenției Naționale de integritate, în virtutea competențelor proprii conferite prin dispozițiile legale în vigoare acesteia, reprezentând o condiție sine qua non pentru stabilirea identității persoanelor supuse activității de evaluare, fiind incidente prevederile art. 13 din Directiva 95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

În același sens, au fost invocate și prevederile art. 5 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora, consimțământul persoanei vizate nu este cerut pentru prelucrarea datelor cu caracter personal când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului.

De asemenea, a menționat că informațiile referitoare la protocoalele încheiate de Oficiul Național al Registrului Comerțului au caracter public, persoanele interesate putând intra în posesia lor în baza prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.

5.1.2.3. Pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE Brașov a formulat un punct de vedere cu privire la excepția de nelegalitate invocată, prin care a solicitat respingerea acesteia ca inadmisibilă