ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4799/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2015, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative în cuantum total de 100.000 Usd și 35.000 Euro, potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea dobândită de persoana cercetată A..

Prin Ordonanța nr. 1/AV din 06 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/17.02.2015, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov a constatat caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată A., aflat în arest preventiv, director general al CN Romarm S.A. și fost director al S.C. B. S.A. Brașov, pentru suma totală de 100.000 Usd și 35.000 Euro, și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 12 martie 2015, sub nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 91 din 25 septembrie 2015, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a constatat că sumele de 100.000 Usd și 35.000 Euro au fost dobândite în mod nejustificat de către persoana cercetată A. și a dispus confiscarea acestor sume de la persoana cercetată.

Împotriva sentinței civile nr. 91 din 25 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și închiderea dosarului în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 115/1996, formulând, în esență, următoarele critici de nelegalitate în privința sentinței atacate:

Intimata Agenția Națională de Integritate nu a făcut dovada caracterului ilicit al dobândirii sumelor confiscate, situație în care sarcina probei în dovedirea caracterului licit nu revine persoanei cercetate, ci operează prezumția constituțională.

În mod greșit prima instanță a reținut că nu sunt dovedite susținerile persoanei cercetate cu privire la proveniența licită a sumelor de bani. Aceste sume provin din economiile realizate de către părinții persoanei cercetate, care au cumpărat și valorificat acțiuni, au plasat sume de bani în fonduri de investiții, au economisit din salariu, au împrumutat diverse persoane cu sume de bani, pentru care au perceput dobânzi, toate aceste sume fiind oferite fiicei persoanei cercetate. De asemenea, în niciun act normativ nu este menționată obligația declarării unor lichidități de către unicul moștenitor A., cu atât mai mult cu cât, bunicii paterni, în timpul vieții, au predat nepoatei lor aceste sume de bani, inclusiv bijuteriile care le-au aparținut.

Referitor la achiziționarea de către persoana cercetată a unui apartament în București, pentru fiica sa, C., afirmația instanței de fond potrivit căreia această operațiune presupune, la încheierea contractului, plasarea sumei de bani într-un cont bancar, este nerealistă, întrucât prețul poate fi achitat și în numerar, conform înțelegerii părților.

Sumele de bani au fost depozitate de către persoana cercetată în seiful existent la fostul său loc de muncă, pentru a le proteja de eventuale spargeri ale locuinței. De altfel, și acest seif a fost spart de persoane identificate ulterior, care au sustras sumele depozitate în seif. În condițiile arătate, constituirea persoanei cercetate parte civilă în procesul penal, reprezintă un argument în sensul că aceste sume de bani proveneau de la părinții acestuia.

Pe de altă parte, faptele pentru care este cercetată persoana evaluată într-un alt dosar penal, sunt situate în afara perioadei supuse verificării și nu se poate susține că sumele de bani confiscate ar proveni din activități ilicite, rezultate din pretinsele activități infracționale.

Persoana cercetată nu are obligația de a menționa în declarația de avere sumele primite de fiica sa de la bunicii paterni, întrucât potrivit anexei la Legea nr. 115/1996, prin familie se înțelege soțul/soția și copiii aflați în întreținerea acestora, iar în speță, fiica persoanei cercetate nu s-a aflat în întreținerea acestuia, conform sentinței civile pronunțate în procesul de divorț.

Legal citați, intimații Agenția Națională de Integritate și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, nu au formulat întâmpinări în cauză.

5.1 Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 noiembrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 09 mai 2018, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

5.2. Suspendarea judecării recursului

Prin încheierea de ședință din 21 noiembrie 2018, a fost suspendată de drept judecarea recursului, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

La termenul de judecată din 02 octombrie 2019, cauza a fost repusă pe rol, ca urmare a cererii de redeschidere a procesului, formulată de C., în calitate de moștenitoare a defunctului recurent A., în temeiul art. 415 pct. 2 C. proc. civ.

La același termen de judecată, Înalta Curte a introdus în cauză, în calitate de recurentă-pârâtă, pe C., moștenitoare a defunctului A..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x/13.02.2015 întocmit de Agenția Națională de Integritate, act declanșator al acțiunii de control al averii deținute de persoana cercetată A., s-a constatat că în perioada evaluată (30.07.2010 - 27.08.2013), modificările intervenite în averea deținută de persoana cercetată comparativ cu veniturile realizate în perioada exercitării funcției publice, s-au materializat într-o diferență semnificativă în cuantum total de 100.000 Usd și 35.000 Euro.

Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Brașov, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 10

2

- 10

3

din Legea nr. 115/1996, a constatat, prin Ordonanța nr. 1 din 06 martie 2015, caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată A., aflat în arest preventiv, pentru suma totală de 100.000 Usd și 35.000 Euro și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor, a fost audiată persoana evaluată și fiica acestuia, C., a fost administrată proba cu înscrisuri și au fost depuse la dosarul comisiei copii ale unor acte existente în dosarul penal nr. x/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov.

În cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, la solicitarea persoanei cercetate, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba testimonială, în cadrul acesteia din urmă fiind audiat martorul D..

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat.

Cu titlu prealabil prezentei analize, instanța de control judiciar subliniază că vor fi supuse examinării motivele de recurs depuse în termenul procedural, cu precizările aferente formulate de recurentă în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar la termenul din 02 octombrie 2019, în măsura în care precizările respective nu exced motivelor inițiale de recurs, urmând ca susținerile recurentei ce exced acestor motive inițiale să fie sancționate prin neluarea în considerare.

Critica persoanei cercetate potrivit căreia intimata Agenția Națională de Integritate nu a făcut dovada caracterului ilicit al dobândirii sumelor confiscate, situație în care sarcina probei în dovedirea caracterului licit nu revine persoanei cercetate, ci operează prezumția constituțională, este neîntemeiată.

Este necontestat că art. 44 din Constituția României consacră principiul garantării dreptului de proprietate, iar art. 44 alin. (8) teza a II-a prevede că averea se prezumă licit dobândită și că nu se confiscă [art. 44 alin. (8) teza I].

Posibilitatea confiscării unui bun determinat sau a unei părți din avere, ce s-au dovedit că nu au fost dobândite justificat, prin răsturnarea prezumției caracterului licit al averii, instituită de dispozițiile art. 44 alin. (8) teza a II-a din Constituție, a fost prevăzută atât în Legea nr. 144/2007 [art. 46 alin. (1) lit. a)], în forma legii până la pronunțarea Deciziei nr. 415/2010 a Curții Constituționale, cât și în Legea nr. 115/1996 [art. 18 alin. (1)], astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 176/2010, existând temei legal pentru a se dispune confiscarea unui bun sau a unei părți din avere, care au fost dobândite nejustificat.

De asemenea, în practica instanței supreme s-a considerat că prezumția instituită de norma constituțională încetează să opereze atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile și valorile aflate în patrimoniul persoanei cercetate, nu au fost dobândite în mod licit.

În cauză, contrar susținerii recurentei, prezumția constituțională privind caracterul licit al dobândirii averii a fost răsturnată, întrucât în raport de veniturile obținute, persoana cercetată nu a putut justifica bunurile dobândite pentru perioada verificată, această concluzie a judecătorului fondului fiind împărtășită de către instanța de control judiciar.

Astfel, susținerile persoanei cercetate formulate în fața Comisiei de cercetare a averilor și în primă instanță, privind proveniența licită a sumelor de bani menționate în raportul de evaluare, cu motivarea, pe de o parte, că aceste sume provin din economiile realizate de părinții săi (prin valorificarea de acțiuni, încasarea de dividende, participarea la jocuri de întrajutorare, plasarea în fonduri de investiții, efectuarea de economii din salarii, perceperea de dobânzi la împrumuturile acordate unor persoane), iar pe de altă parte, cu justificarea că sumele respective aparțin fiicei acestuia, C., căreia i-au fost lăsate moștenire de către bunica paternă, sunt nefondate.

Instanța de control judiciar achiesează la opinia exprimată de prima instanță, reținând că, în speță, nu au fost administrate probe certe care să confirme susținerile persoanei cercetate referitoare la sursele de economisire ale părinților săi, respectiv chitanțe de încasare de la jocurile de întrajutorare, înscrisuri în dovedirea tranzacționării pe piețele de capital și a achiziționării de obligațiuni, înscrisuri privind activitățile agricole producătoare de venituri sau referitoare la sumele obținute din vânzarea de trandafiri.

Contrar susținerilor recurentei, înscrisurile existente la dosarul cauzei nu pot fi apreciate drept dovezi ale investițiilor financiare efectuate de părinții persoanei cercetate, întrucât nu reprezintă documente contabile sau financiare care să dovedească acumulările patrimoniale realizate de bunicii paterni.

Pe de altă parte, simplele apărări ale persoanei cercetate, în sensul că aceste sume de bani au fost lăsate moștenire fiicei sale, C., de către bunica paternă, nu pot fi primite în cauză, în absența unui alt element probatoriu care să ateste susținerile respective.

În legătură cu aspectele analizate, în mod corect prima instanță a înlăturat declarația dată de fiica persoanei cercetate, C., în considerarea caracterului subiectiv al acestei relatări, determinat de interesul manifestat în cauză, în calitate de descendent al persoanei cercetate.

De asemenea, se apreciază că declarația martorului D., audiat în primă instanță, referitoare la situația materială bună deținută de părinții persoanei cercetate și la sumele de bani consistente pe care bunicii le-au păstrat pentru nepoata lor, are un caracter generic, nefiind de natură a dovedi proveniența certă a sumelor în litigiu și nici împrejurarea că ulterior, aceste sume de bani au fost lăsate moștenire fiicei persoanei cercetate.

Cu o motivare pertinentă, instanța de fond a înțeles să dea eficiență conținutului certificatului de moștenitor nr. x/02.06.2009, eliberat de pe urma defunctei E., mama persoanei cercetate, în cuprinsul căruia nu figurează transmiterea către A., prin moștenire, a sumelor de bani identificate ca ilicite prin raportul de evaluare, observându-se că în categoria bunurilor mobile cuprinse în masa succesorală sunt menționate un număr de 64 acțiuni subscrise la Fondul oamenilor de afaceri, precum și soldul cu dobânzile aferente unui cont deschis la F., în care mama persoanei cercetate a încasat lunar pensia.

În contextul evidențiat, în raport de obligația persoanei cercetate de a declara sumele de bani în fața notarului în vederea includerii în masa succesorală și luând în considerare cuantumul semnificativ al acestor sume, în mod judicios instanța de fond a apreciat că nu s-a probat deținerea de către mama pârâtului, la data decesului, a sumelor respective.

Susținerile persoanei cercetate potrivit cărora aceste sume de bani nu au fost menționate în certificatul de moștenitor întrucât au fost lăsate moștenire fiicei sale, de către bunicii paterni în timpul vieții, nu pot fi reținute în cauză, întrucât, așa cum s-a argumentat anterior, aceste afirmații nu au fost probate, iar declarația dată de fiica persoanei cercetate cu privire la acest aspect, prezintă, în mod evident, un caracter subiectiv.

Totodată, în acord cu judecătorul fondului, se constată că la data la care persoana cercetată a moștenit întreaga avere de pe urma decesului mamei sale, în calitate de legatar universal, potrivit testamentului autentificat sub nr. x/21.11.1995, acesta deținea funcția de director general la S.C. B. S.A., având obligația de a-și declara averea, conform dispozițiilor art. 1 alin. (1) pct. 34 și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Criticile formulate în cauză vizând aplicarea greșită de către instanța de fond a prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, motivat de faptul că în perioada supusă evaluării, fiica persoanei cercetate era majoră și nu s-a aflat în întreținerea acestuia, nu prezintă relevanță în contextul situației de fapt reținute de prima instanță, și nu sunt de natură a demonstra caracterul licit al dobândirii sumelor în litigiu.

În speță, această prezumție constituțională a fost răsturnată, întrucât susținerile persoanei cercetate potrivit cărora sumele de bani provin din economiile realizate de părinții săi și au fost lăsate moștenire de către bunici, nepoatei lor, C., nu au fost confirmate de mijloacele de probă administrate pe parcursul procesului.

Instanța de control judiciar nu poate primi afirmațiile persoanei cercetate în sensul că a depozitat sumele de bani în seiful din biroul pe care l-a deținut la fostul loc de muncă, cu scopul de a păstra aceste sume în condiții de siguranță până la momentul achiziționării unui apartament pentru fiica sa, în condițiile în care, atât persoana cercetată cât și C., au precizat că au renunțat la ideea cumpărării apartamentului.

Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de prima instanță și în ceea ce privește valoarea probatorie a declarațiilor date de către persoana cercetată și fiica acestuia, în calitate de părți civile, în cauza ce face obiectul dosarului penal nr. x/2014, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov, reținând că aceste declarații au fost determinante pentru soluționarea acțiunii civile formulate în cauza penală, dar nu probează în speță, proveniența licită a sumelor de bani la care au fost obligați inculpații către părțile civile în dosarul penal menționat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de pârâta C., moștenitoare a defunctului A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta C., moștenitoare a defunctului A., împotriva sentinței civile nr. 91 din 25 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2019.