ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4503/2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Ordonanța nr. 1 din 27 ianuarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/2014, Comisia pentru controlul averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova a constatat caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată și soțul acesteia pentru suma de 68.492,32 RON și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015.

Prin Sentința civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a admis sesizarea formulată de petenta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu intimații A. și B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Economiei, având ca obiect Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, a constatat că intimații cercetați au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON și a confiscat de la intimați această sumă.

Prin Sentința civilă nr. 1 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de petenții A. și B., de lămurire și completare a dispozitivului Sentinței nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2015.

Prin Decizia nr. 831 din 20 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de pârâții A. și B., a casat Sentința civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Totodată, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții A. și B. împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016, pronunțate de aceeași instanță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015*.

În rejudecare, prima instanță a încuviințat proba cu expertiză tehnică, specialitatea contabilitate.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 23 din 10 februarie 2020, în fond după casare, a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, dispunând închiderea dosarului.

Totodată, a obligat reclamanta la plata sumei de 5.250 RON, cheltuieli de judecată, către intimați.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă susține aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 176/2010 și a Legii nr. 115/1996, fără să indice textele legale aplicabile speței.

În legătură cu unitățile de fond, recurenta-reclamantă arată că acestea sunt titluri care atestă participarea la un fond de investiții sau fond de pensii private, iar activul net al fondului este împărțit într-un anumit număr de unități de fond, în mod similar divizării capitalului social al unei firme în acțiuni.

În funcție de suma cu care contribuie, mai mare sau mai mică, fiecare investitor primește un anumit număr de titluri.

Unitățile de fond sunt emise în forma nominativă și pot fi răscumpărate continuu, la cererea investitorilor.

Unitățile de fond își modifică valoarea de la o zi la alta, în raport cu valoarea activului net al fondului, veniturile fondului rezultate din evoluția valorii activelor din portofoliul fondului sunt determinate zilnic, prin calcularea valorii activului net, acestea reflectându-se permanent în valoarea unitară a activului net.

În calculul diferenței nejustificate din patrimoniul unei persoane evaluate se iau în considerare cheltuielile efectiv realizate în raport de veniturile efectiv încasate.

În speță, inspectorul de integritate a luat în calcul doar cheltuielile efectuate cu achiziționarea unităților de fond C. și D., în perioada 2008-2012, respectiv suma de 198.101 RON și suma de 34.000 RON.

Răscumpărarea unităților de fond a avut loc abia în data de 03.06.2014, moment în care suma de răscumpărare a intrat efectiv în patrimoniul intimaților și este considerată venit obținut.

Data de 03.06.2014 se află în afara perioadei în interiorul căreia a fost efectuată evaluarea averii intimaților, respectiv 21.05.2007 - 12.11.2013.

În consecință, susține recurenta-reclamantă, instanța de fond s-a raportat, în mod eronat și la veniturile obținute de persoanele evaluate în anul 2014, prin care s-au justificat diferențele din anii precedenți.

Referitor la presupusele venituri obținute din exploatarea terenurilor proprietate comună, recurenta-reclamantă susține că existența acestor venituri nu a fost demonstrată prin alte mijloace de probă.

În opinia recurentei-reclamante, doar declarațiile martorilor nu au puterea doveditoare de a justifica dobândirea licită de către intimați a unei părți din avere, atâta timp cât nu sunt corelate și cu alte mijloace de probă.

Cu privire la unitățile de fond se arată că recurenta-reclamantă nu și-a argumentat juridic opinia pentru ca unitățile de fond să poată fi încadrate în categoria cheltuielilor.

Intimații-pârâți fac trimitere la concluziile raportului de expertiză și la considerentele sentinței recurate, conform cărora operațiunea de subscriere de unități de fond nu reprezintă o cheltuială, ea este o achiziție de obligațiuni, iar răscumpărarea unităților de fond nu este un venit, ci reprezintă vânzarea obligațiunilor, diferența dintre aceste valori putând genera profit.

În ceea ce privește veniturile obținute din exploatarea terenurilor agricole proprietate comună, intimații-pârâți arată că pentru dovedirea provenienței licite a averii pot fi administrate orice probe permise de lege, iar proba testimonială a reușit să dovedească această împrejurare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului formulat de Agenția Națională de Integritate

Analiza motivelor de casare

Recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 176/2010 și a Legii nr. 115/1996, fără să indice în concret o anume prevedere referitoare la unitățile de fond și veniturile obținute din exploatarea terenurilor agricole proprietate comună a intimaților-pârâți.

În ceea ce privește unitățile de fond, principala critică adusă sentinței de fond este aceea prin care aceasta s-a raportat și la veniturile obținute de persoanele evaluate în anul 2014, an care excede perioadei cercetate: 2007 - 2013.

De asemene, recurenta-reclamantă califică achiziționarea unităților de fond ca fiind o cheltuială, iar persoanele evaluate nu pot justifica cheltuiala prin veniturile obținute ulterior, pe o perioadă nelimitată de timp.

Înalta Curte, analizând actele dosarului și ținând seama de concluziile raportului de expertiză contabilă, constată că în momentul în care intimații-pârâți și-au plasat banii, au investit la cele două fonduri, au primit un anumit număr de unități de fond, în funcție de valoarea unității de fond de la acea dată, iar operațiunea se numește cumpărare/subscriere de unități de fond.

Operațiunea inversă, de răscumpărare are loc când investitorii cedează titlurile și primesc în schimb o sumă de bani echivalentă, calculată în funcție de valoarea de piață, minus taxe și comisioane.

Operația de subscriere a unităților de fond a fost încadrată, în mod greșit de către recurenta-reclamantă, în categoria cheltuielilor, ea este o achiziție de obligațiuni, iar răscumpărarea unităților de fond nu este un venit ci reprezintă vânzarea obligațiunilor, diferența dintre aceste valori putând genera profit sau pierdere.

Așadar, subscrierea nu este o cheltuială, ci reprezintă o transformare a disponibilităților bănești în unitățile de fond, acestea rămân în continuare în patrimoniul investitorilor, până la răscumpărare.

Răscumpărarea putea să aibă loc oricând, depozitul de 14.218,29 unități de fond a stat la dispoziția investitorului și a făcut parte din categoria creanțelor.

Prin urmare, Înalta Curte reține că sumele în cuantum de 198.011 RON și 34.000 RON (total - 232.011 RON) au fost încadrate în mod greșit în categoria cheltuielilor efectuate de către intimații-pârâți, când acestea aparțin în realitate categoriei veniturilor.

Cu ocazia răscumpărării unităților de fond a fost obținut un profit de 58.552,36 RON.

Judecătorul fondului a analizat atât operațiunea de subscriere, cât și operațiunea de răscumpărare, acesta le-a încadrat în mod corect în categoria veniturilor.

Instanța de fond s-a raportat la veniturile obținute de persoanele cercetate în perioada 2007 - 2013, iar motivul pentru care a evidențiat și anul 2014 ce a reprezentat răscumpărarea unităților de fond a fost acela de a arăta că sumele investite s-au aflat în toată această perioadă în patrimoniul acestora.

Față de cele menționate. Înalta Curte va constata că motivul de nelegalitate analizat este nefondat.

Referitor la veniturile obținute de intimații-pârâți din exploatarea terenurilor agricole proprietate comună, Înalta Curte constată că singura critică adusă sentinței de fond este cea a neadministrării și a altor probe în afara celei testimoniale, pentru dovedirea dobândirii sumei în cuantum de 13.000 RON.

Înalta Curte reamintește că recurenta-reclamantă a invocat ca motiv de nelegalitate disp. art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Or, recurenta-reclamantă nu a arătat în concret care este norma de drept material încălcată sau aplicată greșit de prima instanță.

Ținând seama de faptul că art. 488 C. proc. civ. nu permite invocarea unor motive de netemeinice a hotărârii recurate, iar motivele invocate nu pot fi încadrate în niciunul dintre cele enumerate la pct. 1 - 8, Înalta Curte va aprecia că nu poate realiza o analiză a criticilor legate de veniturile obținute de intimații-pârâți din exploatarea unor terenuri agricole.

În concluzie, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

În temeiul disp. art. 451 C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli de judecată către intimații-pârâți, persoane fizice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței nr. 23 din 10 februarie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata sumei de 3500 RON către intimații-pârâți persoane fizice, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 octombrie, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

GGC - CT