Decizia nr. 1580/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 205/2016 a Curții de Apel Timișoara

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin raportul de evaluare nr. x/18.02.2015 emis de Agenția Națională de Integritate s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deținută de persoana cercetată A. potrivit art. 17 alin. (6) din aceeași lege, reținându-se în esență că A. - judecător în cadrul Tribunalul Caraș-Severin - în perioada îndeplinirii funcției publice, a acumulat împreună cu familia o avere ce depășește veniturile realizate. Prin sentința nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; s-a constatat că pârâții A., B. au dobândit nejustificat suma de 209.974 EURO și au fost obligați pârâții A., B. la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 209.974 EURO sau echivalentul în RON la data plății în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia civila nr. 1934 din 9 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenții-pârâți A. și B. împotriva sentinței nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. A casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 09.07.2019.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 65 din 20 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Prin sentința civilă nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiași instanțe, s-a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale, cerere formulată de pârâții A., B., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 65/20.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2016, în sensul că: - se va consemna că ședința publică a avut loc în data de 20 martie 2020"", iar nu în data de "20 martie 2019","cum din eroare s-a consemnat, - se va consemna că pârâții A., B. au domiciliul în mun. Timișoara, str. x, jud. Timiș, in loc de mun. Reșița str. x, jud. Caraș Severin, cum greșit s-a menționat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare originale ale hotărârii. Admite cererea de completare a sentinței civile 65/20.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, cerere formulată de pârâții A., B.. Completează dispozitivul sentinței civile 65/20.03.2020 cu aliniatul: "Respinge cererea pârâților A., B. de acordare a cheltuielilor de judecată."

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 65 din 20 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal astfel cum a fost completată prin sentința civilă nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiași instanțe, atât reclamanta Agenția Națională de Integritate, cât și pârâții au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea sesizării Comisiei pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, constituită în temeiul Legii nr. 115/1996 și să dispună confiscarea diferenței constatate între averea dobândită și veniturile de către intimați în perioada 2009-2010 în cuantum de 115.263 EURO. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată este rezultatul interpretării și aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 176/2020 și ale Legii nr. 115/1996. În opinia recurentei-reclamante, în mod greșit instanța de fond a reținut că măsura confiscării extinse dispuse în dosarul penal în care a fost condamnat soțul intimatei-pârâte este acoperitoare pentru diferențele semnificative care fac obiectul prezentei cauze. Astfel, sumele de bani reprezentând diferențe nejustificate identificate în perioada 2009-2010 în cuantum de 488.026 RON nu au făcut obiectul dosarului penal, confiscarea extinsă dispusă prin sentința penală vizând bunuri dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012. 3.2 Recurentii-pârâți A. și B., prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentințelor atacate în ceea ce privește soluția respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și, în rejudecare, obligarea reclamantei ANI la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016,precum și cele ocazionate de rejudecarea cauzei în fața Curții de Apel Timișoara. Totodată, au solicitat obligarea recurentei ANI la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului recurs. În esență, criticile recurenților-pârâți au vizat culpa recurentei-reclamante în declanșarea litigiului, situație în care, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se impune obligarea părții căzute în pretenții, respectiv a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea depusă la data de 4.08.2020, recurenții-pârâți A. și B. au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată. În esență, recurenții-pârâți au arătat că de vreme ce sumele confiscate în dosarul penal prin confiscarea extinsă pentru perioada 2021-2014 sunt mai mari decât totalul sumei supusă analizei Comisiei prin Ordinul nr. 2/4.03.2016, o simplă relaționare matematică între cele două sume (248.028,86 euro - confiscată de instanța penală și 209.974 euro identificată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara) face ca solicitarea de confiscare suplimentară a unei sume de 115.263 euro să nu fie posibilă. Totodată, recurenții-pârâți au învederat că din probele administrate în cauză, respectiv adrese ale Administrației fiscale, fișe fiscale și altele asemenea, rezultă că veniturile salariale licite ale recurenților-pârâți sunt mai mari decât cele reținute de autoritatea de verificare, diferența calculată fiind de 195.283 RON, sumă ce s-ar impune a fi avută în vedere la calculul veniturilor și implicit, diminuarea sumei pretins nejustificate.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 8 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 3 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând legalitatea hotărârilor recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare. În fapt, Înalta Curte reține că prin raportul de evaluare nr. x/18.02.2015 emis de Agenția Națională de Integritate s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deținută de persoana cercetată A. potrivit art. 17 alin. (6) din aceeași lege, reținându-se în esență că A. - judecător în cadrul Tribunalul Caraș-Severin - în perioada îndeplinirii funcției publice, a acumulat împreună cu familia o avere ce depășește veniturile realizate, diferența dintre venituri și cheltuieli în privința persoanei cercetate reținută de Agenția Națională de Integritate fiind de 151.677 euro la care se adaugă suma de 124.247 euro găsiți de DNA la percheziția domiciliară a soțului persoanei cercetate, în total - 275.924 euro. Prin Ordonanța nr. 2 din 04.03.2016, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara a admis sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Timișoara pentru controlul averii persoanei cercetate pentru suma de 209.974 euro, reținând, totodată, că persoana cercetată a obținut venituri justificat din punct de vedere legal în sumă de 65.950 euro. Prin sentința nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; s-a constatat că pârâții A., B. au dobândit nejustificat suma de 209.974 EURO și au fost obligați pârâții A., B. la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 209.974 EURO sau echivalentul în RON la data plății în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței. Această sentință a fost casată prin sentința civilă nr. 1934/9.04.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținându-se nelegala îndeplinire a procedurii de citare a pârâtului B.. În rejudecare, reclamanta Agenția Națională de Integritate, în raport de relațiile depuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală cu privire la modalitatea de punere în executare a confiscării extinse dispusă prin sentința penală nr. 797/6.11.2014 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 327/A/24.03.2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și-a modificat limitele sesizării, în sensul că diferența identificată în perioada 2009-2010, perioadă ce nu a fost vizată de măsura confiscării extinse, este de 115.263 euro, precizând, totodată, că sumele considerate a fi justificate din punct de vedere legal de către Comisia de Cercetare a Averilor, în cuantum de 55.850 euro, nu pot fi astfel calificate în lipsa unor documente care să probeze existența acestor sume. Instanța de rejudecare, prin sentința civilă nr. 65/20.03.2019 a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, reținând că măsura confiscării extinse realizată în urma condamnării soțului persoanei cercetate acoperă toate diferențele semnificative constatate și în cauza dedusă judecății. Totodată, în raport de modalitatea în care reclamanta a sesizat instanța, prin indicarea unei sume globale și nu a unui bun individual determinat care să fi fost dobândit ilicit într-un an determinat, instanța de fond a apreciat că un astfel de raționament ar fi de natură să ducă la o dublă confiscare, ceea ce nu poate fi primit. Referitor la cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut lipsa culpei procesuale, întrucât rămânerea fără obiect a sesizării nu îi poate fi imputată reclamantei. Ulterior, prin sentința civilă nr. 115/20.05.2020, instanța de fond, în baza art. 442 și art. 444 C. proc. civ. a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 65/2019 și a completat dispozitivul aceleiași hotărâri cu mențiunea respingerii cererii pârâților de acordare a cheltuielilor de judecată. Soluția instanței de fond nu este însușită de instanța de control judiciar, întrucât situația de fapt nu a fost pe deplin lămurită, instanța de fond nerăspunzând argumentelor părților litigante, deși acestea erau punctuale, urmărind raționamentul părții adverse. În abordarea problematicii cu care a fost investită, instanța de fond s-a limitat la o examinare generică a cauzei, fără să lămurească chestiunea invocată de către recurenta-reclamantă referitoare la existența diferenței nejustificate în perioada 2009-2010, perioadă ce nu a fost avută în vedere de instanța penală, în condițiile în care măsura confiscării extinse dispusă în baza art. 112 C. pen. a vizat doar bunurile dobândite după data de 19.04.2012, astfel cum rezultă din considerentele sentinței penale nr. 797/6.11.2014 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014. Este adevărat că sesizarea recurentei-reclamante Agenția Națională de Integritate vizează o sumă globală, respectiv 115.263 euro, conform notelor scrise depuse în rejudecare, în timp ce măsura confiscării extinse s-a dispus asupra unor bunuri individual determinate dobândite ulterior datei de 19.04.2012, însă, într-o atare situație, se impunea administrarea unor probe suplimentare, eventual a unei expertize de specialitate, care să stabilească dacă bunurile confiscate au fost achiziționate cu sume de bani obținute de către persoana cercetată în perioada 2009-2010. Procedând la soluționarea cauzei pe baza unei prezumții întemeiată pe modalitatea de sesizare a Comisiei prin indicarea unei sume globale, instanța de fond nu a stabilit, în raport de elemente obiective, dacă diferențele semnificative constatate de către recurenta-reclamantă pentru anii 2009 și 2010 au rămas neacoperite de măsura confiscării extinse sau au fost utilizate pentru achiziționarea bunurilor confiscate în procesul penal. Pentru adoptarea unei soluții judicioase asupra fondului raportului juridic este necesară examinarea punctuală a situației relevată de recurenta-reclamantă prin precizările formulate în fața instanței de rejudecare, inclusiv din perspectiva contestării sumei de 55.850 euro apreciată ca fiind justificată de Comisia de cercetare a averilor și cu luarea în considerare a susținerilor recurenților pârâți cu privire la diferența de 195.583 RON existentă între veniturile nete identificate de autoritatea de integritate și veniturile nete indicate de persoana cercetată și soțul acesteia. Așa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond urmează a reevalua și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată din perspectiva culpei procesuale care dă dreptul părții adverse la cheltuieli de judecată.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și pârâții A. și B., va casa sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre o nouă judecată.