ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3319/2021

Ședința publică din data de 2 iunie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Ordonanța nr. 1/30.01.2015, pronunțată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2014; a fost admisă sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru controlul averii persoanei cercetate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal la data de 13 martie 2015, sub nr. dosar x/2015

Pentru a admite sesizarea Agenției Naționale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. și a trimite sesizarea spre soluționare Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal pentru controlul averii persoanei cercetate, Comisia de Cercetare a Averilor a reținut următoarele:

La data de 15.02.2013, în temeiul dispozițiilor art. 12 alin. (1) și (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția Națională de Integritate a declanșat din oficiu, în lucrarea nr. 7705/A/II/15.02.2013, evaluarea respectării regimului declarării averii, de către A., funcționar public, fost șef al Administrației Finanțelor Publice Oțelul Roșu, județul Caras-Severin.

In conformitate cu prevederile art. 14 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, Agenția Națională de Integritate a extins evaluarea și asupra averii soției persoanei evaluate, B..

În conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) din același act normativ, perioada supusă evaluării respectării regimului declarării averii este cuprinsă între 18.10.2006 - 31.12.2012 (data numirii în funcția publică - data încheierii anului fiscal.

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 49 din 28 februarie 2018, a respins excepția nelegalei sesizări a instanței și cererea de anulare a Ordonanței nr. 1/30.01.2015, pronunțată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2014, invocate de persoana cercetată A..

A respins excepția nelegalei sesizări a instanței pentru perioada 2007 -4.09.2010, invocată de persoana cercetată A..

A respins excepția prescripției extinctive a răspunderii administrative, invocată de persoana cercetată A..

A admis în parte sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin Ordonanța nr. 1/30.01.2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, în baza Raportului de evaluare nr. x/08.05.2014, emis de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu persoana cercetată A. și soția acesteia, B., și cu Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, citat prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

A dispus confiscarea de la persoana cercetată A., a sumei totale de 208.564 RON, reprezentând valoarea depunerilor efectuate de terțe persoane în conturile C..

A respins în rest sesizarea formulată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara prin Ordonanța nr. 1/30.01.2015.

A obligat reclamanta Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 25.000 RON către persoana cercetată A., cu titlul de cheltuieli de judecată în primă instanță.

A respins în rest cererea persoanei cercetate, de obligare a Agenției Naționale de Integritate la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta Agenția Națională de Integritate a promovat recurs împotriva sentinței nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A promovat recurs și pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursurile promovate de pârâții A. și B. au fost îndreptate împotriva aceleiași sentințe de fond, nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, fiind întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Separat pârâtul A. a promovat un recurs împotriva sentinței întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, 'solicitând respingerea recursului pârâților Lupșac, ca nefondat.

Răspunzând întâmpinării, recurenții-pârâți A. și B. au solicitat respingerea apărărilor formulate de reclamantă, ca neîntemeiate.

Recurentul-reclamant Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a formulat întâmpinare față de recursul reclamantei Agenția Naționala de Integritate, solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive și, în rejudecare, să se dispună confiscarea sumei stabilite de Comisie ca fiind dobândită ilicit de către pârâții Lupșac.

Același recurent-reclamant a formulat întâmpinare și față de recursurile pârâților Lupșac, solicitând respingerea acestora ca nefondate, corelativ cu admiterea recursului propriu, pentru motivele invocate.

Recurenții-pârâți A. și B. au formulat întâmpinări față de recursurile reclamanților Agenția Națională de Integritate și Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, solicitând, în principal anularea recursurilor pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea acestora, ca nefondate și ca neîntemeiate.

Prin încheierea de ședință din data de 27.05.2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursurilor formulate de către reclamanții Agenția Națională de Integritate și de Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Timișoara, excepție invocată de recurenții-pârâți A. și B., apreciind că acestea se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Recursul reclamantei ANI vizează admiterea în totalitate a sesizării Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și confiscarea diferenței nejustificate a averii pârâților de 2.088.873 RON.

Statul Român prin MF prin DGRFP Timișoara a promovat recurs, în același temei de drept invocând:

- Faptul că autoturismul cumpărat de soții Lupșac ar fi trebuit înscris la capitolul cheltuieli pentru anul 2006

- nerealitatea contractelor de împrumut pretinse

- caracterul sumelor depuse cash la instituțiile bancare

Recursul comun al soților Lupșac (pârâți) se referă la:

- respingerea excepției nelegalei sesizări a instanței de judecată pentru perioada 2007-4.09.2010

- respingerea excepției prescripției extinctive a răspunderii administrative în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015 și a art. 11 din Legea nr. 176/2010.

- greșita admitere a acțiunii privind contractele de împrumut, raportat atât la condițiile de formă, și la admisibilitatea probei cu martori

- nepronunțarea asupra nulității procedurii de evaluare

În al patrulea recurs promovat doar de către pârâtul A. se raportează la faptul că:

- Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor legale de drept material referitoare la prescripția extinctiva, motivat de împrejurarea că în cauză a intervenit prescripția extinctiva a răspunderii administrative a Recurentului-pârât Lupșac, pentru presupusele fapte imputate d-sale și săvârșite până la data de 12.03.2012 inclusiv, prin împlinirea termenului de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii acestora la data de 12.03.2015,

Toate faptele imputate pârâtului și săvârșite cu 3 ani înainte de această dată, adică înainte de 13.03.2012, sunt prescrise.

În consecință, obiectul prezentei cauze trebuie restrâns la verificarea faptelor imputate săvârșite în perioada 13.03.2012-31.12.2012, care nu sunt prescrise.

- Sentința recurată este pronunțată cu încălcarea principiului non-retroactivității legii, prin aplicarea unei norme substanțiale - definiția diferenței semnificative conținută de art. 18 din Legea 176/2010 - pentru o perioadă în care anterioară datei de 05.09.2010, data la care aceasta a intrat în vigoare.

- Sentința recurată a fost dată cu depășirea limitelor învestirii instanței, prima instanță pronunțându-se asupra a altceva decât îi dă dreptul legea, în cadrul procedurii speciale a controlului averii.

Deși constată că Recurentul Lupsac justifică plusul de avere acumulat prima instanță extrage anumite operațiuni si confiscă sumele corespunzătoare acestora, deși acestea nu sunt corespunzătoare dobândirii unor bunuri, asa cum impune legea (motiv de recurs prevăzut de art. 488, alin. (4), pct. 4 C. proc. civ.).

- Sentința recurată a fost dată cu depășirea limitelor învestirii instanței, prima instanță pronunțându-se asupra a altceva decât îi dă dreptul legea, în cadrul procedurii speciale a controlului averii și sub un al doilea aspect, altul decât cel prevăzut la motivul de casare nr. 1.

Prima instanță este ținută de limitele învestirii sale, prin Ordonanța nr. 1/2015 a Comisiei de Cercetare a Averilor, iar aceasta nu se referă decât la două dintre operațiunile reținute de prima instanță și care au condus la dispunerea măsurii confiscării - împrumuturile returnate de către numiții D. și E. (pag. 6 din Ordonanță).

- Întreaga procedură de verificare a averii Recurentului-pârât Lupșac fiind nelegală, derulată în afara legii, așa cum a stabilit și CCR prin considerentele deciziei pronunțate în urma ridicării unei excepții de neconstituționalitate în prezenta cauză.

S-a pretins că există o îndatorire a instanței de contencios administrativ era aceea de a efectua un control de legalitate, iar dacă procedura s-a desfășurat nelegal, se impunea constatarea nulității absolute a tuturor actelor nelegale efectuate, a Raportului ANI și a Ordonanței Comisiei și închiderea dosarului.

-nu ar exista diferențe semnificative intervenite în cererea acestuia

- că s-ar fi încălcat Constituția și jurisprudența CEDO

- că s-ar fi acordat greșit cheltuielile de judecată

Față de aceea că în recurs părțile nu realizează decât într-o mică măsură și chiar atunci formal critici la adresa soluției instanței de fond reluând aspecte anterioare, instanța de recurs se vede nevoită a analiza aspectele criticate în mod global, pornind de la cele reținute, și criticate din sentință, multe aspecte neputând fi încadrate la "critici de legalitate".

În esență, ANI încercă să inducă faptul că în lipsa respectivei declarații la data de 18.10.2006 averea cercetatului era 0, ceea ce este absurd.

Câtă vreme aceste verificări au implicat și Comisia de Cercetare a averilor a cărei Ordonanță nu a fost criticată de către, ANI așa zise erori de încadrare în perioada, provin doar dintr-o eronată înțelegere a situației.

În ceea ce privește critica respingerii nelegalei sesizări a instanței cu referire la Ordonanța nr. 1/30.01.2015 aceasta nu se justifică procedura în fața Comisiei de Cercetare a Averii având rolul de a administra probe însă nu are atribuții jurisdicționale.

După cum se știe legiuitorul a ales această variantă (în continuitatea vechii Legii 18) însă deși denumirea este de ordonanță nu este decât un act de sesizare al instanței.

A rectifica eventualele calcule și alte erori, ar face din această procedură administrativă un prim grad de jurisdicție ceea ce nu s-a dorit.

Faptul că în perioada cercetată pârâtul a avut două funcții publice nu impune prin nicio prevedere legală art. 188 din Legea nr. 176/2010 realizarea a două, sau mai multe evaluări distincte.

Nici nu ar fi în interesul concret al persoane cercetate detașarea intervalelor în care a acceptat o funcție publică, pentru că este normal să se urmărească anual, an după an, veniturile și cheltuielile acestuia.

Legat de aceasta, în legătură cu excepția nelegalei sesizări pentru perioada 2007-2010 raportat la o pretinsă neretroactivitate a legii, cu referire la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 830/2008, și astfel situațiilor juridice anterioare intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010 (5.09.2010) nu li se pot aplica prevederile unei legi.

Instanța de fond a făcut un corect istoric al legilor vizând cercetarea averilor, reluarea argumentelor în fața acestei instanțe de către pârâți, pe lângă că nu se încadrează în concepția de recurs nu aduc critici reale.

Pentru ca atât prima instanță cât și Comisia de Cercetare a Averii cu răspuns detaliat acestei probleme nu se mai poate afirma altceva decât că în contradictoriu cu susținerile pârâților nu exista decizii ale Curții Constituționale, necum texte normative care să prevadă aceasta.

Mai mult o jurisprudență consolidată a respins constant astfel de solicitări ori excepții.

Alt motiv vizează faptul că acuzația și astfel Ordonanța ar fi echivalente unei "materii penale", față de consecințele posibile. Susținerile, relativ des întâlnite în astfel de spețe, au primit un răspuns constat jurisprudențial, specificându-se că nu se poate vorbi despre o incidență a art. 6 paragraf 3 din CEDO, de altfel, neexistând nici hotărâri ale CEDO care în evocarea acestui aspect să se refere la caracterul penal al cercetării.

În ceea ce privește respingerea excepției prescripției extinctive a răspunderii administrative termenul fiind de 3 ani anterior sesizării ANI conform interpretării Deciziei Curții Constituționale nr. 449/2015.

În primul rând se va reaminti că prin Decizia Curții s-a respins excepția de neconstituționalitate iar în secund faptul că s-au examinat dispozițiile Legii nr. 176/2010 referitoare la conflictul de interese și nu cele referitoare la controlul averii.

Nu numai că nicăieri în decizia invocată nu se menționează expresis verbis intervenirea unei prescripții extinctive a răspunderii administrative doar faptic acest lucru ar contrazice scopului legii de a cerceta legalitatea dobândirii averii în întreaga perioadă de deținerea a unei funcții publice.

De altfel, în această privință judecătorul fondului face un expozeu și o analiză detaliată, care nu sunt în realitate criticate prin recurs.

Motivarea de genul "argumentele instanței nu sunt bune ci ale mele" nu se pot constitui în veritabile motive de recurs, cum prevăd limitativ dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportat la recursul pârâtului A. motivul de casare nr. 3 nu reprezintă decât o încercare de sofism, propunându-se a nu se confisca "bunuri dobândite nejustificat", pentru că, în genere, averea este legal dobândită.

Nici "motivul de casare nr. 4" din același recurs nu poate fi primit, chiar partea recunoscând faptul că s-a făcut vorbire în Ordonanța despre împrumuturi.

Motivul de casare nr. 5 reia pe mai multe pagini prevederile art. 13-14 din Legea nr. 176/2010, uitând că ne aflăm în faza recursului fără a se indica analiza acestor aspecte cu critica aferentă, de către instanța de fond.

Motivul 6 se referă la faptul că aproape întreg recursul la aspectul generice ce eventual puteau fi discutate în fața Comisiei de Cercetare a Averii.

Nici "motivul de casare nr. 7" și nici nr. 8 nu se referă în concret la Sentință ci în abstract la dispoziții CEDO și constituționale pretins a fi încălcate fără un raport factual clar și expres prevăzut.

Cât privește nepronunțarea cu privire la nulitatea procedurii de evaluare regăsită atât în Motivul nr. 4 recursul comun cât și în Motivul nr. 5 în recursul lui A., cu raportare la Decizia CCR nr. 596/2016, chiar din formulare " nulitatea raportului de evaluare din prisma Deciziei Curții Constituționale nr. 596/2016, rezultând faptul că nu s-a invocat o veritabilă, excepție raportat la un aspect, motiv sau procedură, ci practic s-a repus în discuție pe un alt pretins temei nulitatea raportului, ceea ce uită autorii recursului este ca acest lucru reprezintă o fază anterioară ce trebuie dezbătută în fața Comisiei de Cercetare a Averii iar rezultatul, Ordonanța, se analizează.

A reveni din nou și din nou la actul inițial fără o critică la Sentință, nu poate fi primit în actuala procedură a analizării recursului.

În ceea ce privește analiza pe fond a veniturilor și cheltuielilor C. instanța va începe cu critica din recursul comun al pârâtelor a ceea ce instanța de fond a admis, respectiv suma de 208.564 RON reprezentând valoarea depunerilor efectuate de terțe persoane în conturile C..

Acestea vizează critici generale, respectiv inexistența obligației pentru anumite condiții de formă a contractelor de împrumut dublată cu imposibilitatea morală de a întocmi contracte de împrumuturi precum și o admisibilitate a probei cu martori.

Într-o primă observație, valabilă pentru întregul dosar, și după cum instanța a subliniat, pentru întreaga procedură din cercetare a averii, litigiile de acest gen se analizează din perspectiva dreptului public și nu a celui privat. Procedura prevăzută de lege impune o prezentare a probelor/apărări în fața Comisiei de Cercetare a Averii, doar formal putând să se afirme că în fața Curții de Apel - ca instanță de judecată are loc o judecată de fond.

Sarcina probei revenea fiecărei părți în a fi precizate și prezentate în fața Comisiei.

Astfel, și în cazul de față a pretinde că nu s-au putut realiza înscrisuri, chiar sub semnătură privată pentru contractele de împrumut pretins a fi încheiate cu un deceniu în urmă pentru suma mai mult decât mari mai ales pentru acea perioadă, iar restituirea să se facă atât de diligent prin virament bancar este lipsit de credibilitate.

A invoca o imposibilitate morală de a întocmi un contract de împrumut - este vorba de contracte vizând sume mari și perioade mari de timp apare rizibil.

Și pentru că apărătorii invocă chestiuni abstracte instanța amintește că în perioada când ar fi fost date împrumuturile 2007-2009, de profundă criză economică, fierul vechi - din vânzarea căruia să se pretinde a fi provenit sumele împrumutate, căzuse la o valoare derizorie.

Cât privește admisibilitatea probei cu martori vechiul C. civ. invocat în art. 1197-1198 nu apare incident, de altfel neexistând nici început de dovadă scrisă.

În aceste condiții în mod corect instanța de fond a admis acțiunea referitor la aceste depuneri.

În ceea ce privește autoturismele VWPasat (recurs ANI) și F. (recurs Statul Român).

- Este real faptul că autoturismul F. a fost omis în tabelul de cheltuieli din Raportul de expertiză însă după cum precizează în mod corect și instanța de fond, operațiunea de cumpărare și suma aferentă se regăsesc în raportul de completare al expertizei pentru anul 2006.

- Cât privește autoturismul x (anul 2009) instanța de fond menționează în mod expres de asemenea expertiza a reținut și cheltuieli de 11.900 RON efectuate cu achiziția unui autovehicul x de la G. SRL", astfel că alte analize nu au a fi făcute.

Cum aproximativ în același sens apar și argumentate celorlalte critici ale reclamantei, este evident că acestea nu se pot încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește veniturile obținute din vânzarea de fier vechi se pretinde că înscrisurile justificative provin de la S.C. G. S.R.L. firmă controlată de persoane cercetate și astfel nu ar fi relevante.

Aspectul, posibil real nu poate fi însă și reținut de către instanță doar pentru repetarea acelorași afirmații în toate fazele litigiului neînsoțite de dovezi probatorii, cu atât mai mult cu cât sarcina probei revenea ANI.

De asemenea, critica expertizei cu neobservarea atentă a suplimentului la aceasta, nu poate a se mărgini la repetarea poziției ANI fără a decela în constau erorile regăsite în acest înscris.

Instanța de recurs va mai analiza chestiunea invocată atât de ANI cât și de Statul Român a contractelor de împrumut pretins a fi încheiate cu rudele pârâților.

Este vorba despre pretinsul împrumut de la tatăl pârâtei H. - în cuantum de 80.000 RON din anul 2010 respectiv 150.000 RON în anul 2012, 160.000 RON un alt împrumut pretins a fi acordat de Lupșac Ana mama pârâtului în 2012, în total 390.000 RON.

În legătură cu aceste sume instanța de fond a reținut că "nu se poate confirma un astfel de împrumut", "nu s-a făcut nicio dovadă a reținerii sumei respective către persoana pretins împrumutată".

Este de subliniat că aceste rețineri nu au fost contestate de către pârâți astfel că nerealitatea împrumuturilor amintite este confirmată în mod definitiv.

În aceste condiții existența scriptică/faptică a acestor sume nu poate rămâne doar ca o observație ci afectează întreaga cercetare a averii și întreaga alcătuire a expertizei cu variații vizibile în suplimentul la raport.

Toate acestea trebuie menționate având în vedere scopul Legii nr. 115/1996.

De altfel aceeași filosofie a determinat instanța de fond să confiște suma de 208.564 RON reprezentând depuneri efectuate de terți în conturile familie Lupșac.

Că lucrurile sunt similare dovedește și o jurisprudență care observă că rudele foarte apropiate încep să doneze/împrumute pe cercetați tocmai în perioadele supuse analizelor legale. Ca un exemplu de speță s-a pretins că un părinte a remis celui cercetat diamantele deținute din anul 1940, nu la începutul anilor 1990 ci chiar când acesta a deținut funcția de prefect.

În ceea ce privește critica neacordării în fond a cheltuielilor de judecată proporțional, instanța le-a cuantificat la 25.000 RON dintr-un total de 39.755,05 RON, criticându-se că s-au admis doar 10% din pretențiile ANI.

Aspectul, real, nu poate fi reținut, întrucât, analize și apărări nu s-au făcut doar pe fondul (cuantumul) pretențiilor ca și pe o mulțime de excepții invocate de pârâți (pct. 7,8,9 Sentință).

De altfel, pe două pagini în finalul Sentinței este precizat acest lucru "in extenso".

Față de toate cele analizate mai sus apar întemeiate recursurile ANI și Statului Român prin Ministerul Finanțelor însă numai în ceea ce privește veniturile obținute din contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice - rude și afini ai persoanele cercetate.

Recursurile persoanelor cercetate urmează a fi respinse.

În aceste condiții față de partea admisă din recursurile ANI, în raport de cuantumul cheltuielilor pretinse de pârâți, instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că suma de 10.000 RON apare ca identificând valoarea cheltuielilor la care ANI urmează fie obligată.

Cum în raport de motivele invocate, recursurile ANI și Statului Român prin Ministerul Finanțelor apar întemeiate în ceea ce privește problema contractelor de împrumut încheiate de pârâți cu persoane fizice inclusiv cu afini, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, urmează a fi casată sentința și confiscată și suma de 380.000 RON .

Restul motivelor de recurs neîncadrându-se în ceea ce privește reclamanții în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar cele două persoane cercetate împreună în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. iar doar A. în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. recursurile vor fi respinse în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de reclamanții Agenția Națională de Integritate și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând cauza în limitele casării:

Dispune confiscarea de la persoana cercetată A. și a sumei de 390.000 RON reprezentând veniturile obținute din contracte de împrumut încheiate cu persoane fizice, inclusiv cu rudele și afinii persoanei cercetate.

Obligă reclamanta Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 10.000 RON către persoana cercetată A. cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge recursurile formulate de pârâții A. și B. împotriva sentinței nr. 49 din 28 februarie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iunie 2021