ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2128/2023

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin Raportul de evaluare nr. x/18.02.2015 emis de Agenția Națională de Integritate, contestat în cauză, s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Timișoara, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deținută de persoana cercetată A. potrivit art. 17 alin. (6) din aceeași lege, reținându-se, în esență, că A. - judecător în cadrul Tribunalul Caraș-Severin - în perioada îndeplinirii funcției publice, a acumulat împreună cu familia o avere ce depășește veniturile realizate.

1.1. Prin sentința nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara; s-a constatat că pârâții A., B. au dobândit nejustificat suma de 209.974 Euro; au fost obligați pârâții A. și B. la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice a sumei de 209.974 Euro sau echivalentul în RON la data plății, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1.2. Prin Decizia nr. 1934 din 9 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de recurenții-pârâți A. și B. împotriva sentinței nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. A casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 09.07.2019, sub nr. x/2016*.

1.3. Prin sentința nr. 65 din 20 martie 2019 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, s-a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Totodată, prin sentința nr. 115 din 20 mai 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în același dosar, s-a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale, formulată de pârâții A. și B., și s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinței civile nr. 65/20.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2016, în sensul că: - se va consemna că ședința publică a avut loc în data de "20 martie 2020", iar nu în data de "20 martie 2019", cum din eroare s-a consemnat. De asemenea, se va consemna că pârâții A. și B. au domiciliul în municipiul Timișoara, județul Timiș, în loc de municipiul Reșița str. x, jud. Caraș Severin, cum greșit s-a menționat.

S-a admis cererea de completare a sentinței civile nr. 65/20.03.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2016, cerere formulată de pârâții A., B., și s-a completat dispozitivul sentinței cu alineatul: "Respinge cererea pârâților A., B. de acordare a cheltuielilor de judecată."

1.4. Prin Decizia nr. 1580 din 15 martie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate și recurenții-pârâți A. și B. împotriva sentinței nr. 65 din 20 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiași instanțe. A fost casată Sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23.06.2021, sub nr. x/2016**.

Prin sentința nr. 200 din data de 19 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins sesizarea reclamantei Agenția Națională de Integritate în contradictoriu cu pârâții A., B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara, ca neîntemeiată, și a obligat reclamanta Agenția Națională de Integritate la plata sumei de 37.212,20 RON cheltuieli de judecată către pârâții A. și B., precum și la plata sumei de 5.300 RON către d-na expert C..

Împotriva sentinței nr. 200 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2016, au promovat recursuri reclamanta Agenția Națională de Integritate, precum și pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

3.1. În dezvoltarea recursului său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Agenția Națională de Integritate a susținut că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor Legii nr. 176/2010 și Legii nr. 115/1996, avându-se în vedere că instanța de fond face referire la veniturile tuturor anilor anteriori perioadei 2009 – 2010 și apreciază că veniturile realizate în anii anteriori (2000-2008), acoperă cheltuielile efectuate în anii 2000-2010, fără ca aceasta să facă referire la vreun document din care să rezulte existența unor pretinse economii.

În mod greșit, instanța de fond, pentru perioada 2000-2008, reține numai veniturile familiei Telbis, în condițiile în care orice familie are și cheltuieli, iar cu privire la acestea nu se face nicio referire.

Se mai arată că instanța de fond nu se putea raporta exclusiv la raportul de expertiză, atâta timp cât, prin obiecțiunile formulate s-a invocat faptul că expertul nu a luat în considerare cheltuielile din perioada 2000-2008, ci numai veniturile obținute.

În cauză nu s-au depus înscrisuri din care să rezulte că sumele au fost economisite în perioada 2000-2008 și că din acestea s-au făcut achiziții ulterioare, la un interval mare de timp.

Persoana cercetată nu recunoaște existența unor astfel de economii anuale, deoarece nu sunt menționate în declarațiile de avere și prin urmare, există o diferență nejustificată în cuantum de 488.583 RON.

Cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă susține că onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat, dosarul a fost soluționat în doar două termene de judecată și nu s-a administrat un probatoriu complex.

3.2. Recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., iar subsumat acestor prevederi a arătat că sentința este nemotivată, deoarece judecătorul fondului a preluat în totalitate concluziile expertizei judiciare și nu a arătat motivele pentru care a înlăturat susținerile experților asistenți.

Astfel, expertul s-a referit doar la venituri, fără să aibă în vedere și cheltuielile, iar la dosar nu există niciun document din care să rezulte că veniturile realizate în anii 2000-2008 acoperă cheltuielile efectuate în anii 2000-2010 și nici existența unor economii făcute de intimați.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 iulie 2022 intimații-pârâți A. și B. au solicitat, în esență, respingerea recursurilor și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a apărărilor formulate prin întâmpinare de către intimații-pârâți, raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate și le va respinge ca atare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 176/2010 și a Legii nr. 115/1996, din perspectiva luării în considerare pentru justificarea averii dobândite în perioada 2000-2010, numai a veniturilor familiei fără să analizeze și să reține cheltuielile acesteia efectuate în perioada 2000-2008.

Arată recurenta-reclamantă că intimații-pârâți nu au făcut dovada existenței unor economii anuale, deoarece acestea nu au fost menționate în declarațiile de avere depuse.

O altă critică adusă de recurenta-reclamantă hotărârii instanței de fond privește cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, considerând că onorariul avocațial este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat.

Înalta Curte reține, față de aspectele învederate de intimații-pârâți prin întâmpinare că motivele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, sub ambele aspecte, se încadrează în cele prevăzute de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prima critică se referă la aplicarea greșită a dispozițiilor legale de drept material ce trebuie avute în vedere cu ocazia analizării caracterului justificat al averii celor cercetați, iar critica ce privește acordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță nu contrazice Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Înalta Curte constată că prima instanță, în temeiul disp. art. 451 alin. (1) C. proc. civ., a obligat reclamanta la plata sumei de 37.212,20 RON cheltuieli de judecată către părți, conform notei întocmite de apărătorul celor din urmă.

Prin Decizia nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – RIL, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Avându-se în vedere că la acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocațial, instanța de fond s-a întemeiat pe disp. art. 451 alin. (1) C. proc. civ. și nu pe disp. art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte reține că motivul de nelegalitate invocat de recurenta-reclamantă se încadrează la cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, urmează să se constate că motivele de nelegalitate susținute de recurenta-reclamantă nu sunt întrunite, întrucât, în rejudecare, instanța de fond, ca urmare a deciziei de casare, avea obligația să clarifice caracterul nejustificat al dobândirii sumei de 115.263 euro, diferență identificată, în perioada 2008-2009.

Prin expertiza dispusă în cauză s-au stabilit atât veniturile familiei cât și cheltuielile acesteia.

Criticile recurentei-reclamante se referă strict la existența unor economisiri din perioada 2000-2008. Instanța de fond a răspuns acestui argument arătând că excedentul din anii 2000-2008 este reținut chiar de către reclamantă în Raportul de evaluare nr. x/18.02.2015, pârâții nu mai au obligația să probeze separat acest aspect, deoarece situația prezentată de către expert este preluată dintr-un document de care se prevalează chiar partea reclamantă.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă reia argumentația din fața primei instanțe, considerând că nu există niciun document din care să rezulte existența economiilor din perioada 2000 – 2008, iar acestea nu au fost cuprinse în declarațiile de avere.

Critica este nefondată, Înalta Curte apreciind că suma reținută în cuprinsul raportului de evaluare ce reprezintă un excedent de 567.043 RON, pentru perioada 2000-2008, este suficientă pentru a se dovedi existența economiilor în aceeași perioadă.

Totodată, se va reține că prin raportul de evaluare nu se susține existența altor cheltuieli efectuate de către intimații-pârâți, judecarea pricinii realizându-se pe baza sesizării făcute chiar de recurenta-reclamantă.

Cu privire la criticile aduse modului de aplicare a disp. art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate, recurenta-reclamantă pierzând procesul, fiind incidente și prevederile art. 453 C. proc. civ.

Recurentul-pârât consideră că este incidentă ipoteza prevăzută de disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sentința recurată este nemotivată, prin preluarea integrală a concluziilor expertizei și nu a arătat motivele pentru care trebuie înlăturate susținerile expertului asistent.

Critica este nefondată, instanța de fond prezentând atât concluziile raportului de expertiză, cât și motivele pentru care nu poate fi apreciată pozitiv susținerea reclamantei ce coincide cu părerea expertului parte, dar și cu cea a pârâtului Statul Român, argumente arătate și în considerentele prezentei decizii, cu ocazia analizării recursului formulat de recurenta-reclamantă Agenția Națională de Integritate.

Față de acestea, în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursurile vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și disp. art. 453 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta Agenția Națională de Integritate și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara împotriva sentinței nr. 200 din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenții să plătească, în solidar, intimaților-pârâți A. și B. suma de 6.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.