ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2019

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin Raportul de evaluare nr. x din 10 iunie 2014, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia pentru controlul averilor din cadrul Curții de Apel Craiova în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative (1.111.067,72 RON, echivalentul sumei de 252.515 Euro), potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea dobândită de persoana cercetată A. și familia acesteia. Prin Ordonanța nr. 1 din 27 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, Comisia pentru controlul averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova a constatat caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată și soțul acesteia pentru suma de 68.492,32 RON și a trimis cauza spre soluționare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal la data de 2 martie 2015, sub nr. x/2015. Prin Încheierea din 8 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ a respins cererea de probatorii formulată de persoanele cercetate și a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 15 septembrie 2015. Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ a dispus amânarea pronunțării hotărârii pentru data de 22 septembrie 2015.

Hotărârile primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea formulată de petenta Agenția Națională de Integritate, în contradictoriu cu intimații A. și B. și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Economiei, având ca obiect Legea nr. 115/1996, modificată prin Legea nr. 176/2010, a constatat că intimații cercetați au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON și a confiscat de la intimați această sumă. Prin Sentința civilă nr. 1 din 19 ianuarie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de petenții A. și B., de lămurire și completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Integritate și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.

Cererea de recurs formulată împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015 și 15 septembrie 2015, precum și împotriva Sentinței civile nr. 373 din 22 septembrie 2015 Împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015 și 15 septembrie 2015, precum și împotriva Sentinței civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pârâții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ., republicat. Recurenții-pârâți au solicitat, în principal, casarea sentinței atacate, închiderea dosarului și anularea raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate și a Ordonanței nr. 1/2015, pronunțată de Comisia pentru controlul averilor din cadrul Curții de Apel Craiova, constatându-se că proveniența sumei de 68.492,32 RON este justificată, iar în subsidiar, au solicitat casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în ambele ipoteze, cu cheltuieli de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. Recurenții-pârâi au susținut că încheierea din 8 septembrie 2015 este nelegală, întrucât, prin respingerea probatoriilor solicitate, le-a fost îngrădit dreptul la apărare și au fost nesocotite dispozițiile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996. În ceea ce privește sentința civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, criticile încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., republicat, vizează următoarele: Instanța de fond a comis exces de putere deoarece nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului. Astfel, prima instanță nu a luat în considerare înscrisurile de la dosar, le-a analizat defectuos și a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice contabile. În susținerea motivelor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., au fost formulate, în esență, următoarele critici: Hotărârea recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a dispus că intimații cercetați au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON. Prin sentință recurată se dispune confiscarea sumei de 68.492,32 RON dar nu se efectuează mențiuni în legătură cu diferența până la suma avută în vedere de către Agenția Națională de Integritate, și anume suma de 1.111.067,72 RON echivalentul sumei de 252.515 euro, la care se adaugă suma de 850.900 RON, ridicată în urma percheziției domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte și Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică (așa cum a fost consemnată în procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare din data de 11 noiembrie 2013), sume care au o provenință licită. Prin hotărârea recurată nu se efectuează mențiuni cu privire la bijuteriile recurenților, dobândite în anul 1982, care au fost consemnate în declarația de avere și a căror proveniență este licită. De asemenea, prin sentința recurată nu se efectuează mențiuni cu privire la suma de 850.900 RON ridicată ca urmare a percheziției efectuate la domiciliul persoanei cercetate, la data de 11 noiembrie 2013, deși din ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că suma de 667.907,71 RON aparține societăților C. S.R.L. și D. S.R.L.

Cererea de recurs formulată împotriva sentinței civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016 Împotriva Sentinței civile nr. 1 din 19 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, pârâții A. și B. au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat. Recurenții-pârâți au solicitat, în principal, admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul că: diferența sumei de 68.492,32 RON până la suma avută în vedere de Agenția Națională de Integritate și anume suma de 1.111.067,72 RON, (echivalentul sumei de 252.515 Euro) se cuvine persoanelor cercetate, fiind licit dobândită; bijuteriile soților se cuvin acestora, fiind licit dobândite; suma de 667.907,71 RON aparține societăților C. S.R.L. și D. S.R.L.; în subsidiar, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în ambele ipoteze, cu cheltuieli de judecată, conform art. 453 C. proc. civ. În esență, recurenții-pârâți au susținut că sentința atacată este rezultatul încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 443 și art. 444 din C. proc. civ., republicat.

Apărările formulate în cauză Legal citați, intimata-reclamantă Agenția Națională de Integritate și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, nu au depus întâmpinări în cauză.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 februarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursurilor la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârile recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte reține următoarele: Cu privire la recursul declarat de pârâți Sentinței civile nr. 373 din 22 septembrie 2015 Potrivit celor expuse în prezentarea rezumativă a istoricului acestei cauze, prin Raportul de evaluare nr. x din 10 iunie 2014 întocmit de Agenția Națională de Integritate, act declanșator al acțiunii de control al averii deținute de persoana cercetată A., s-a constatat că în perioada evaluată (21 mai 2007 - 12 noiembrie 2013), modificările intervenite în averea dobândită de persoana cercetată și familia acesteia, s-au materializat într-o diferență semnificativă în cuantum de 1.111.067,72 RON, echivalentul sumei de 252.515 Euro. Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după parcurgerea procedurii reglementate de art. 10 2 - 10 3 din Legea nr. 115/1996, a constatat, prin Ordonanța nr. 1 din 27 ianuarie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2014, caracterul nejustificat al averii dobândite de persoana cercetată și soțul acesteia, pentru suma de 68.492,32 RON și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. În dosarul constituit pe rolul Comisiei de cercetare a averilor, au fost audiate persoanele evaluate, au fost administrate probele cu înscrisuri, declarații de martori și expertiză tehnică specialitatea contabilitate. În cauza înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, la solicitarea persoanelor cercetate, a fost încuviințată administrarea probelor cu înscrisuri și martori, și a fost respinsă solicitarea de efectuare a unei noi expertize tehnice contabile. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., republicat, este nefondat. Instanța de control judiciar reține că acest motiv de nelegalitate are în vedere incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituție sau de legile organice, instanța judecătorească săvârșind în acest mod acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat. În cauză, în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenții-pârâți au învederat că prima instanță a comis un exces de putere deoarece, în opinia acestora, nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, nu a luat în considerare înscrisurile existente la dosar, le-a analizat defectuos și a respins cererea privind efectuarea unei expertize tehnice contabile. Rezultă că susținerile formulate de recurenți se referă exclusiv la modul în care instanța de fond a interpretat mijloacele de probă administrate în cauză și a aplicat prevederile legale incidente la situația de fapt dedusă judecății, motiv pentru care, instanța de control judiciar apreciază că aceste critici se încadrează în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de nelegalitate. Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este nefondat. Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată. Astfel, judecătorul fondului a prezentat argumentele pe care și-a întemeiat soluția de admitere, în parte, a sesizării formulate de Agenția Națională de Integritate, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic. În aceste condiții, împrejurarea că recurenții-pârâți nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat. Criticile recurenților-pârâți subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate, în parte. Susținerile recurenților vizând neluarea în considerare la determinarea activului patrimoniului a intrărilor chass în gospodărie, ca urmare a plății directe a pensiei doamnei E. (în sumă de 161.700 RON), sunt neîntemeiate. În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar reține că, în cauză, nu au fost administrate probe din care să rezulte încasarea efectivă a sumelor provenite din plata acestei pensii lunare în perioada 2007 - 2013, constatându-se că martorii audiați la propunerea persoanelor cercetate nu au relatat informații în legătură cu acest aspect. Adresa nr. x din 22 iulie 2015, emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj, prin care s-a comunicat cuantumul pensiei încasate de doamna E. în perioada martie 2007 - noiembrie 2013, în lipsa coroborării cu alte probe care să confirme susținerile recurenților, nu este în măsură să ateste că suma în discuție a fost efectiv încasată de către persoanele cercetate. De altfel, după cum a reținut prima instanță, în eventualitatea în care s-ar considera ca făcând parte din activul patrimonial, din această sumă trebuiau scăzute cheltuielile efectuate lunar de către recurenți pentru întreținerea titularului pensiei, cheltuieli în privința cărora nu fost administrate dovezi. Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de instanța de fond și în ceea ce privește susținerile recurenților-pârâți vizând încasarea, în anul 2006, a dividendelor de la societatea F. S.R.L., în mod întemeiat judecătorul fondului reținând că nu s-au dovedit cu documente contabile încasarea și cuantumul acestor dividende, iar bilanțurile contabile pe anii 2005 și 2006 nu au confirmat operațiunea respectivă. Susținerile recurenților-pârâți potrivit cărora în conturile pe care le dețineau au fost depuse sume de bani de către persoane din afara familiei, nu pot fi primite, întrucât nu s-a probat faptul că sumele în discuție proveneau din veniturile realizate de persoanele cercetate și totodată, nu s-a indicat titlul cu care aceste sume au fost depuse în conturile bancare și nici calitatea deponenților. De asemenea, în mod corect nu a fost avută în vedere la determinarea activului patrimonial suma de 1.000.000 RON, cu privire la care recurenții au afirmat că au găsit-o în domiciliul părinților soțului în aprilie 2005, având în vedere caracterul incert al existenței și al cuantumului sumei în discuție, determinat de relatările contradictorii ale martorilor audiați în cauză. În ceea ce privește suma de 850.900 RON ridicată ca urmare a percheziției efectuate la domiciliul persoanelor cercetate la data de 11 noiembrie 2013, instanța de fond și-a însușit punctul de vedere exprimat de Comisia de cercetare a averilor, reținând, pe baza constatărilor expertului tehnic judiciar, că sunt întemeiate susținerile pârâților referitoare la apartenența la patrimoniul societăților C. S.R.L. și D. S.R.L. a sumei de 667.907,71 RON, în considerentele sentinței fiind prezentate argumentele pentru care s-a avut în vedere la calculul modificărilor intervenite în patrimoniul persoanelor cercetate numai suma de 182.992,29 RON. Afirmațiile recurenților vizând suma de 10.360 RON existentă în contul "casa" x al societății C. S.R.L. și suma de 14.763 RON, încasată prin casa de marcat de către societatea menționată, nu au fost susținute în cuprinsul obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză de către persoanele cercetate, în fața Comisiei de cercetare a averilor și nu au fost probate cu înscrisuri în cauza înregistrată pe rolul instanței de fond. Critica recurenților-pârâți potrivit căreia prima instanță nu a luat în considerare la determinarea activului patrimonial Ordonanța de clasare din data de 7 august 2015, dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. x/2014, este nefondată, întrucât prima instanță s-a pronunțat în limitele sesizării cu care a fost învestită prin Ordonanța nr. 1 din 27 ianuarie 2015 a Comisiei de cercetare a averilor, iar aspectele constatate în cauzele penale nu fac obiectul prezentei analize a instanței de contencios administrativ. Pentru aceleași argumente, urmează a fi înlăturate și susținerile recurenților referitoare la bijuteriile acestora, dobândite în anul 1982, și la suma de 850.900 RON ridicată de organele de urmărire penală, cu ocazia percheziției domiciliare din data de 11 noiembrie 2013. Instanța de control judiciar apreciază întemeiată critica recurenților-pârâți privind greșita includere în categoria cheltuielilor a sumei de 5.377,48 RON, reprezentând retrageri în afara perioadei de evaluare, din contul G. deținut de titularul B.. Reținând că perioada supusă controlului este 21 mai 2007 - 12 noiembrie 2013, se observă că în anexa nr. 3 a raportului de expertiză, s-a consemnat retragerea din contul de card a sumei de 4.367,94 RON în data de 27 noiembrie 2013 și a sumei de 906,21 RON în data de 28 noiembrie 2013, reprezentând comisioane plătite în perioada 26 noiembrie 2013 - 29 noiembrie 2013, fără a se motiva, în raport de perioada de analiză a veniturilor și cheltuielilor, includerea acestor sume în categoria cheltuielilor. În ceea ce privește susținerilor recurenților vizând existența unităților de fond H., se reține că prima instanță nu a analizat înscrisurile depuse la dosar de către pârâți, privind istoricul operațiunilor cont unităților de fond până la data de 30 iulie 20005 și extrasele de cont pentru perioada supusă controlului. Sub aspectul criticat, se constată că în cuprinsul raportului de expertiză nu au fost efectuate mențiuni în privința datelor la care au fost cumpărate și respectiv, lichidate, unitățile de fond, precum și cu privire la valoarea plasamentelor la datele respective, elemente ce se impun a fi stabilite cu certitudine în vederea realizării unei balanțe de venituri și cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau ilicit al dobândirii averii. În raport cu dezlegarea dată acestor aspecte, care în mod evident influențează balanța de venituri și cheltuieli întocmită în cauză, se impune suplimentarea materialului probator administrat în primă instanță, în scopul dovedirii realității operațiunilor efectuate de persoanele cercetate, conform celor reținute în cuprinsul prezentei decizii. În rejudecarea cauzei, urmează a se pune în discuția părților necesitatea administrării unei noi expertize tehnice de specialitate, în vederea identificării și cuantificării veniturilor certe și concrete realizate de persoanele evaluate în perioada 21 mai 2007 - 12 noiembrie 2013, precum și a cheltuielilor efectuate de către acestea în același interval, pentru a se concluziona asupra disponibilităților de investire în bunurile ce constituie averea părților, prin raportare la sursele prezente aferente perioadei controlate, excluzând de la capitolul venituri și respectiv, incluzând la capitolul cheltuieli, sumele anterior indicate. Cum potrivit dispozițiilor art. 492 alin. (1) C. proc. civ., republicat, o atare probă nu poate fi administrată în această etapă procesuală, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 497 din C. proc. civ., republicat, va admite recursul declarat de pârâți împotriva Sentinței civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, dispunând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu privire la recursurile declarate de pârâți împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016 Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, soluția primei instanțe reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale speței. Din cuprinsul încheierii de ședință din 8 septembrie 2015, recurată prin prezenta cale de atac, rezultă că după audierea martorilor propuși de către persoanele cercetate, avocatul acestora a depus la dosar înscrisuri și a formulat o nouă cerere de probatorii, constând în reaudierea persoanelor cercetate în raport de aceste înscrisuri și de celelalte probe administrate în cauză. Instanța de fond a respins, ca neutilă, cererea de probatorii formulată la acest termen de judecată, reținând că persoanele cercetate aveau posibilitatea depunerii unor note scrise prin care să își exprime punctul de vedere cu privire la aspectele reținute în cauză. Față de prevederile art. 17 alin. (1) din Legea nr. 115/1996, și constatând că declarațiile martorilor audiați în primă instanță nu au adus niciun element de noutate în raport cu declarațiile date în fața Comisiei de cercetare, se reține că, în mod întemeiat judecătorul fondului a respins cererea de probatorii formulată de persoanele cercetate la termenul din 8 septembrie 2015. Referitor la încheierea din 15 septembrie 2015, atacată, de asemenea, de către recurenți, se constată că la termenul respectiv s-a dispus amânarea pronunțării hotărârii la data de 22 septembrie 2015, iar prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete în privința acestei dispoziții a instanței de fond. În ceea ce privește soluția pronunțată de prima instanță asupra cererii de lămurire a dispozitivului Sentinței civile nr. 373 din 22 septembrie 2015, criticile recurenților-pârâți sunt nefondate. Înalta Curte reține că procedura specială instituită de dispozițiile art. 443 din C. proc. civ., republicat, poate fi folosită de părți atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți în executare, prin această procedură neputând însă a fi modificat dispozitivul, ci doar se explicitează dispozițiile acestuia, dând uneia sau unora dintre ele un înțeles clar și fără echivoc, în situația în care sunt posibile mai multe interpretări ale aceleiași dispoziții. În cauză, în mod corect prima instanță a reținut că prin cererea de lămurire, pârâții au urmărit să obțină modificarea dispozitivului sentinței, în sensul de a însera mențiuni cu privire la bijuteriile dobândite de aceștia și la sumele de bani ridicate cu ocazia percheziției domiciliare, fapt ce ar conduce, în realitate, la schimbarea soluției pronunțate. Referitor la solicitările ce au vizat restituirea către pârâți a diferenței sumei de la 68.492,32 RON până la suma totală de 1.111.067,72 RON, precum și restituirea sumei de 667.907,71 RON către societățile C. S.R.L. și D. S.R.L., se reține, în acord cu judecătorul fondului, că în raport de dispozițiile cuprinse în dispozitivul sentinței, în sensul că persoanele cercetate au dobândit în mod nejustificat suma de 68.492,32 RON, fiind confiscată de la pârâți numai această sumă, nu se mai impun mențiuni exprese în sensul celor solicitate de pârâți. Prin urmare, Sentința civilă nr. 373 din 22 septembrie 2015, conține toate datele care să permită executarea acesteia, nefiind incidente dispozițiile art. 443 din C. proc. civ., republicat. Înalta Curte împărtășește opinia exprimată de prima instanță și în ceea ce privește soluția pronunțată asupra cererii de completare a aceleiași sentințe civile. Dispozițiile art. 444 din C. proc. civ., republicat, au în vedere ipoteza în care instanța a omis să soluționeze un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală, totalitatea cererilor constituind cadrul obiectiv al judecății și limitele învestirii instanței, pe care judecătorul este ținut să le respecte întocmai, potrivit art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. În speță, cererile formulate de pârâți pe calea acestei proceduri, nu au legătură cu obiectul cauzei, curtea de apel fiind învestită prin Ordonanța Comisiei pentru controlul averilor în legătură cu caracterul nejustificat al sumei de 68.492,32 RON, acestea fiind limitele în care instanța trebuia să se pronunțe, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 115/1996. În contextul arătat, întrucât sesizarea instanței de către Comisie, s-a realizat cu confirmarea, în parte, a raportului de evaluare, iar Agenția Națională de Integritate nu a contestat ordonanța Comisiei, în mod judicios judecata în primă instanță s-a limitat numai la aspectele care au făcut obiectul sesizării. Pentru aceleași motive, se reține că solicitările recurenților-pârâți care au vizat bijuteriile acestora, dobândite în anul 1982, și sumele ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în data de 11 noiembrie 2013, exced controlului instanței de contencios administrativ în prezenta cauză. Pentru considerentele expuse anterior, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâți împotriva încheierilor din 8 septembrie 2015, 15 septembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 1 din 19 ianuarie 2016.