ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 986/2020

Ședința publică din data de 10 iunie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 19 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Compania Națională Administrația Canalelor Navigabile S.A. ("CNACN") a chemat în judecată pe pârâta Compania de Navigație Fluvială Română Navrom S.A. ("CNFR"), solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună suplinirea consimțământului pârâtei la perfectarea contractului nr. x din 1 iulie 2014, respectiv a Anexei nr. 1, obligarea pârâtei la plata sumei de 652.309,98 RON, reprezentând contravaloare prestații, precum și la plata penalităților de întârziere în valoare de 35.331,16 RON, calculate până la 15 martie 2015, dar și în continuare, până la plata efectivă a debitului principal. Reclamanta a mai solicitat și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale remuneratorii și a cheltuielilor de judecată.

Pârâta CNFR a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității primelor două capete de cerere pentru lipsa procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru aceleași capete de cerere, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin încheierea de ședință din 20 septembrie 2016, tribunalul a constatat natura fluvială a cauzei.

Prin încheierea de ședință din 18 octombrie 2016, tribunalul a respins, ca nefondate, excepția inadmisibilității primelor două capete de cerere și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile din primele două capete de cerere, iar prin încheierea din 15 noiembrie 2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului de Administrație a CNACN nr. 11 din 10 martie 2014, invocată de pârâta CNFR.

Prin sentința civilă nr. 515 din 21 martie 2017, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis, în parte, acțiunea, a obligat pârâta CNFR la plata către reclamanta CNACN a sumei de 652.309,98 RON cu titlu de preț prestații, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi calculate pentru prestațiile facturate ulterior datei de 30 septembrie 2014 până la momentul plății creanței principale, a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate, și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.128 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta CNFR.

Prin decizia civilă nr. 234 din 9 mai 2018, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondat, apelul pârâtei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta CNFR, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a respins excepția necompetenței materiale funcționale și a considerat că litigiul este unul de natură fluvială și nu unul de contencios administrativ, argumentând că cererea de chemare în judecată a avut ca obiect suplinirea consimțământului pârâtei la încheierea unui contract în temeiul căruia o autoritate portuară a prestat anumite servicii specifice ce se înscriu în sfera serviciilor publice, precum și obligarea pârâtei la plata prețului acestor servicii stabilit pe bază de tarife. Se arată că natura contractului este aceea de act administrativ și se invocă prevederile H.G. nr. 519/1998, ale O.G. nr. 22/1999 și ale Legii nr. 554/2004, arătându-se că deși recurenta-pârâtă este organizată ca o societate pe acțiuni și este tranzacționată pe piața de capital, este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar tarifele practicate de aceasta se stabilesc prin acte administrative. Aceste critici sunt circumscrise de recurenta-pârâtă cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 5 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs statuate de pct. 5 și 8 ale art. 488 alin. (1) din același cod, se arată că instanța nu a calificat corect Hotărârea Consiliului de Administrație a CNACN nr. 11 din 10 februarie 2014 și în mod greșit a respins motivul de apel relativ la respingerea excepției de nelegalitate a acestei hotărâri deși din conținutul acesteia rezultă că a fost emisă în temeiul dispozițiilor H.G. nr. 519/1998, și că nu este un simplu act societar, ci are valoarea unui act administrativ.

O altă critică subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se referă la greșita respingere a excepție inadmisibilității capătului 1 și 2 de cerere pentru lipsa procedurii prealabile și a excepției prescripției dreptului material la acțiune, soluții pe care instanța de apel le-a validat prin respingerea respectivelor motivelor de apel. În ceea ce privește excepția inadmisibilității, recurenta-pârâtă susține că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta ar fi trebuit să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar cu privire la excepția prescripției, se arată că acțiunea era prescrisă deoarece nu a fost introdusă în termenul de 6 luni reglementat de art. 11 alin. (1) lit. e) din aceeași lege.

În dezvoltarea motivului de recurs art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se mai arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea principiului aflării adevărului, principiului rolului activ și al dreptului la apărare deoarece a fost respinsă proba cu expertiză tehnică ce ar fi urmat să determine dacă majorarea tarifelor era sau nu justificată.

În opinia recurentei-pârâte, decizia atacată este insuficient motivată întrucât, în mod eronat, instanța de apel a considerat că între părți a existat un acord cu privire la plata anumitor tarife, iar aspectele reținute sunt contradictorii, nefiind clară data de la care recurenta ar fi ținută să plătească sume restante și penalități. Instanța de apel nu a analizat argumentele reclamantei legate de justificarea de către pârâtă a tarifelor și a modului de stabilire a acestora și nici nu a luat în considerare poziția de dezacord exprimată față de aceste tarife. Aceste critici sunt circumscrise de recurenta-pârâtă cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se mai susține că obligarea CNFR la plata unor tarife neacceptate este rezultatul interpretării greșite a normelor prevăzute de art. 1182, art. 1185 și art. 1197 C. civ., invocându-se incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În mod greșit, afirmă recurenta-pârâtă, instanța de apel a considerat că există un contract încheiat între părți și un accept din partea CNFR cu privire la tarifele de plată deoarece nu a analizat toate apărările recurentei prin care aceasta a susținut în mod repetat că nu este de acord cu majorarea tarifelor și nici nu a stabilit care este momentul realizării acestui acord de voință între părți. Mai afirmă recurenta-pârâtă că a negociat cu bună-credință și că în timpul negocierilor nu au fost stabilite elementele esențiale ale contractului, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

În drept, recurenta-pârâtă a indicat motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de prevederile Deciziei nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar pe fond a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea excepției inadmisibilității și admiterea recursului.

Pe baza cererii de recurs, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, în temeiul art. 493 C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent desemnat, prin care s-a reținut că, raportat la prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2019, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.. Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 4 martie 2020, s-a fixat termen de judecată la 10 iunie 2020, în ședință publică, în vederea discutării excepției inadmisibilității recursului.

La 2 iunie 2020, recurenta-pârâtă a depus o cerere, semnată în original de reprezentantul său legal, cerere prin care a solicitat instanței să ia act de renunțarea sa la calea de atac a recursului formulat în cauză.

Examinând cu prioritate cererea de renunțare la judecata recursului, formulată de recurenta-pârâtă Compania de Navigație Fluvială Română Navrom S.A., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 9 alin. (3) teza I C. proc. civ. "în condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri."

Totodată, potrivit art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre."

Manifestarea de voință, în sensul de a renunța la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 463 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de recurenta-pârâtă împotriva deciziei civile nr. 234 din 9 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Față de efectul pe care îl produce renunțarea la judecata recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că nu se mai impune analiza excepției inadmisibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea recurentei-pârâte COMPANIA DE NAVIGAȚIE FLUVIALĂ ROMÂNĂ NAVROM S.A. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 234 din 9 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 iunie 2020.