Decizia nr. 447/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 14 ianuarie 2019 pe rolul Tribunalului Olt, A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu F. S.A., obligarea pârâtei la plata daunelor morale și materiale, în urma decesului numitei G. produs prin accidentul de circulație din 30 iulie 2018, astfel: către primul reclamant, în calitate de frate, a sumei de 200.000 euro daune morale, către reclamanta din rândul doi a sumei de 100.000 euro daune morale și 40.000 RON cheltuieli cu înmormântarea și pomenirile, către cel de-al treilea reclamant a sumei de 100.000 euro, iar către ultimii doi reclamanți a sumei de 50.000 euro, către fiecare, cu titlu de daune morale. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357-1359 C. civ., Legea nr. 136/1995 și Legea nr. 132/2017. În cauză, s-a formulat cerere de intervenție de către H., în calitate de mamă naturală a persoanei decedate.

Sentința tribunalului Tribunalul Olt, secția I civilă, prin sentința nr. 391 din 1 octombrie 2019, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu S.C. F. S.A.. A obligat-o pe pârâtă după cum urmează: la plata către reclamantul A. a sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, la plata către reclamanta B. a sumei de 25.000 euro cu titlu de daune morale și a sumei de 6.159,75 RON cu titlu de daune materiale și la plata către fiecare dintre reclamanții C., D. și E. a sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale. A respins cererea formulată de intervenienta H., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin decizia nr. 816 din 26 mai 2020, prin care s-au respins, ca nefondate, apelul declarate de reclamanți și de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. F. S.A.. Pârâta a considerat ca fiind admisibil recursul față de faptul că obiectul cererii de chemare în judecată are o valoare de peste 1.000.000 RON, în raport de decizia nr. 52/2018 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii. Motivele recursului au fost circumscrise de pârâtă pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. A criticat soluția curții de apel, solicitând a se avea în vedere că prin hotărârea pronunțată s-a nesocotit jurisprudența în materie, cu privire la cuantumul daunelor morale. A solicitat, totodată, să se dispună ca, în caz de casare, despăgubirile pentru prejudiciul personal nepatrimonial ce vor fi acordate să fie stabilite prin raportare la sumele avute în vedere de instanțele naționale în situații similare și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie. Recurenta a mai arătat că daunele acordate reclamantului A. excedează limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de către FVPS - aceasta oferind criterii obiective de cuantificare a daunelor raportat la jurisprudența instanțelor. A apreciat, în acest sens, că instanța de apel nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat în suficientă măsură jurisprudența națională. În opinia recurentei, dacă curtea de apel s-ar fi raportat la jurisprudența instanțelor ar fi constatat că sumele acordate reclamanților nu răspund cerințelor consacrate de a nu constitui o sursă de îmbogățire ci de a reprezenta un remediu pentru suferințele psihice suferite. A considerat, prin prisma art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că instanța de apel nu a motivat și argumentat în suficientă măsură, raportat la textele de lege, cuantumul daunelor acordate. Cu privire la ceilalți reclamanți, a solicitat a se constata că aceștia nu au legături de rudenie cu victima, fiind membrii familiei asistentului maternal B., astfel încât acordarea de daune morale acestora apare ca nefiind justificată.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 5 octombrie 2020, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare. Prin întâmpinarea formulată de intimații - reclamanți s-a solicitat a se constata nulitatea recursului, pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. În opinia intimaților, simpla indicare a textelor de lege pe care se întemeiază recursul și menționarea faptului că nu sunt corect stabilite daunele morale raportat la practica instanțelor naționale și a Convenției Europene a Drepturilor Omului nu poate fi considerată dezvoltare a motivelor de recurs. În situația în care se va constata că recursul nu este nul, intimații - reclamanți au solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat. Recurenta nu a formulat răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din 24 noiembrie 2020, în baza art. 490 coroborat cu art. 471 1 alin. (5) C. proc. civ., s-a stabilit termen de judecată, preschimbat din oficiu, cu citare părți, în ședință publică la 10 martie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți Se constată că instanța de judecată a fost sesizată cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală formulată de D., E., C., B. și A. în contradictoriu cu S.C. F. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 1357-1359 C. civ., Legii nr. 136/1995 și Legii nr. 132/2017, prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale și materiale pentru prejudiciul suferit în urma unui accident rutier. În litigiile având ca obiect plata unor astfel de despăgubiri formulate de terțele persoane păgubite prin producerea accidentelor de circulație, în care calitatea procesuală pasivă o are asigurătorul RCA, iar persoana vinovată are calitatea de intervenient forțat sau de pârât alături de asigurătorul RCA, își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 22 din Legea nr. 132/2017, care consacră expres dreptul de acțiune directă al părții vătămate împotriva întreprinderii de asigurare, chiar dacă nu este parte în contractul de asigurare. Se observă, astfel, că litigiul dedus judecății este unul născut în materia asigurărilor, în condițiile în care despăgubirile solicitate de reclamanți, ca urmare a accidentului rutier soldat cu decesul victimei, decurg dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat și a producerii riscului asigurat, constând în săvârșirea unei fapte ilicite delictuale de către persoana care are calitatea de asigurat. Totodată, se mai observă că în astfel de litigii, care consacră principiul protecției terțului păgubit, instanțele sunt învestite cu stabilirea răspunderii civile delictuale de către un terț față de contractul de asigurare, ca urmare a antrenării răspunderii asigurătorului, derivând din contractul de asigurare RCA, în care autorul faptei ilicite a avut calitatea de parte. În același sens, sunt și considerentele Deciziei nr. 13 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte în recurs în interesul legii, prin care se statuează că, în aceste cazuri, instanțele sunt învestite distinct de un litigiu de drept comun în răspundere civilă delictuală, diferența constând în chestiunea privind existența și întinderea răspunderii asigurătorului RCA, materia asigurărilor fiind individualizată în mod expres în art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 (paragrafele 84 și 85 din decizie). Art. 483 alin. (2) Cod procedură, cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanțe, respectiv 14 ianuarie 2019, prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Prin urmare, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018. Așadar, începând cu data intrării în vigoare a modificărilor aduse C. proc. civ. prin acest act normativ - 21 decembrie 2018 - în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs". Astfel, decizia civilă nr. 816 din 26 mai 2020 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care au fost respinse apelurile îndreptate împotriva sentinței tribunalului într-un litigiu din materia asigurărilor, nu este supusă căii de atac a recursului, fiind definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Se mai reține că legalitatea căilor de atac este prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. și presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea pronunțată în apel nu putea fi atacată cu recurs deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privința litigiilor în materia asigurărilor, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtă.