ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel București și precizată ulterior, reclamantul C.D. a solicitat desființarea adresei emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresă prin care i-a fost adus la cunoștință faptul că recursul în anulare a fost desființat și obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să promoveze recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 1082 din 15 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a. În motivarea acțiunii a arătat faptul că a solicitat Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să declare recurs în anulare într-o cauză penală în care a avut calitatea de inculpat, iar pârâtul i-a comunicat că această cale de atac extraordinară a fost desființată.

Prin sentința civilă nr. 1634 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București a fost respinsă acțiunea reclamantului ca inadmisibilă. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că, în litigiul dedus judecății, nu s-a tăcut dovada unei vătămări într-un drept sau interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, condiție sine qua non pentru admisibilitatea unei acțiuni introduse pe calea contenciosului administrativ. Actul atacat nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este o simplă adresă cu caracter informativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, rară a-l motiva în drept.

Recurentul susține că este vătămat în drepturile sale prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii sale de promovare a unui recurs în anulare, adresa atacată fiind actul administrativ care blochează accesul său la un proces în care să-și dovedească nevinovăția. Prin întâmpinarea formulată, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele Curții de Apel. În plus, a arătat că informația comunicată recurentului - reclamant prin adresa atacată este corectă, întrucât prin art. 1 pct. 5 din Legea nr. 576/2004 privind modificarea și completarea codului de procedură penală, art. 409-414 1 din acest cod, texte de lege care reglementau instituția recursului în anulare, au fost abrogate.

Oricum, a mai conchis intimatul, fostul art. 409 C. proc. pen. instituia o facultate pentru Procurorul General în declararea recursului în anulare, iar nu o obligație. În temeiul art. 305 C. proc. civ., în recurs s-au depus înscrisuri referitoare la demersurile recurentului (cereri, memorii) pentru revizuirea sentinței penale nr. 1082 din 20 noiembrie 2003 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1836 din 2 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Decizia nr. 3247 din 18 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală prin care s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat C.D. împotriva Deciziei penale nr. 57/ A din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând sentința atacată prin prisma recursului, a întâmpinării, precum și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Prima Instanță a reținut în mod corect că actul a cărui anulare se solicită nu este un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, întrucât nu are aptitudinea de a modifica ori stinge raporturi juridice. Astfel, prin adresa emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul - pârât îi comunică recurentului un eveniment legislativ notoriu: „..odată cu adoptarea Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 576 din 20 decembrie 2004 privind modificarea C. proc.

pen., calea extraordinară de atac a recursului în anulare a fost desființată". De altfel, soluția de respingere a acțiunii se impunea și pentru un alt motiv. După cum arată chiar reclamantul în cuprinsul cererii de chemare în judecată, adresa atacată i-a fost comunicată la data de 10 ianuarie 2005. În raport de acest moment, acțiunea formulată la data de 5 aprilie 2006 era și tardivă, fiind depășit termenul de 1 an prevăzut de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva sentinței civile nr. 1634 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.