ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1458/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel București și

precizată ulterior, reclamantul C.D. a solicitat desființarea adresei emisă de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresă prin care i-a

fost adus la cunoștință faptul că recursul în anulare a fost desființat și

obligarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție să

promoveze recurs în anulare împotriva sentinței penale nr. 1082 din 15 aprilie 2004

pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a.

În motivarea

acțiunii a arătat faptul că a solicitat Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție să declare recurs în anulare într-o cauză penală în care a

avut calitatea de inculpat, iar pârâtul i-a comunicat că această cale de atac

extraordinară a fost desființată.

Prin

sentința civilă nr. 1634 din 13 iunie 2007 a Curții de Apel

București a fost respinsă acțiunea

reclamantului ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut că, în litigiul dedus judecății, nu s-a tăcut dovada

unei vătămări într-un

drept sau interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act

administrativ sau

prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, condiție sine qua non pentru

admisibilitatea unei acțiuni introduse pe calea contenciosului administrativ.

Actul atacat nu este

un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este o

simplă adresă cu caracter informativ.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul, rară a-l motiva în drept.

Recurentul susține că este

vătămat în drepturile sale prin nesoluționarea în termen rezonabil a cererii

sale de promovare a unui recurs în anulare, adresa atacată fiind actul

administrativ care blochează accesul său la un proces în care să-și dovedească

nevinovăția.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând argumentele

Curții de Apel.

În plus, a arătat că informația

comunicată recurentului - reclamant prin adresa atacată este corectă, întrucât prin

art. 1 pct. 5

din Legea nr. 576/2004 privind

modificarea și completarea codului

de procedură penală, art. 409-414

1

din acest cod, texte de lege care reglementau instituția recursului în anulare,

au fost abrogate. Oricum, a mai conchis intimatul, fostul art. 409 C. proc.

pen.

instituia o facultate pentru

Procurorul General în

declararea recursului în anulare, iar nu o obligație.

În temeiul art. 305 C. proc.

civ., în recurs s-au depus înscrisuri referitoare la demersurile recurentului

(cereri, memorii)

pentru revizuirea

sentinței penale nr. 1082 din 20 noiembrie 2003 a

Tribunalului

București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1836 din 2

aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și Decizia nr. 3247

din 18 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală prin

care s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat C.D. împotriva

Deciziei penale nr. 57/ A din 12 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Examinând sentința

atacată prin prisma recursului, a întâmpinării, precum și sub toate aspectele,

potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat.

Prima Instanță a reținut în mod

corect că actul a cărui anulare se solicită nu este un act administrativ, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, întrucât nu are aptitudinea de a modifica ori stinge raporturi

juridice.

Astfel, prin adresa emisă de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul - pârât îi

comunică recurentului un eveniment legislativ

notoriu: „..odată cu

adoptarea Legii nr. 304 din 28 iunie 2004 privind

organizarea judiciară și a Legii nr. 576 din 20 decembrie 2004 privind

modificarea C. proc. pen., calea extraordinară de atac a recursului în anulare

a fost desființată".

De altfel, soluția de respingere

a acțiunii se impunea și pentru un alt motiv.

După cum arată chiar reclamantul

în cuprinsul cererii de chemare în judecată, adresa atacată i-a fost comunicată

la data de 10 ianuarie 2005.

În raport de acest moment,

acțiunea formulată la data de

5 aprilie 2006

era și tardivă, fiind depășit termenul de 1 an prevăzut de

art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., se va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.D. împotriva sentinței civile nr. 1634 din 13 iunie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 aprilie 2008.